Cum s-a pus la cale afacerea la inițiativa Elenei Udrea și cum, chiar la final, apare și firma care și-a crescut de 10 ori cifra de afaceri sub PD-L!

Investigație de Mirela Neag și Cătălin Tolontan

udrea obreja

Rudel Obreja avea în buzunar biletul pentru o vacanţă în Maldive cînd a fost ridicat de către DNA din plin bulevard bucureștean. “I-am văzut pe procurori și am crezut că e vorba despre Gala Bute”, reface el episodul.

“De ce-aţi venit?!”, i-a luat el tare pe bărbaţii care l-au acostat. “Sînteţi acuzat de șantaj!”, i-a răspuns procurorul, chiar atunci, pe stradă. Era 4 februarie.

Cînd se vor împlini 3 luni de atunci, Obreja va fi încă în arest la domiciliu.

Omul care făcea spectacol în birourile DNA, aproape ţipînd la procurori, afișează un ton fundamental schimbat. Zice că “DNA are o misiune nobilă”. El susţine că nu e victima unei înșcenări, ci a unei greșeli. Cu jumătate de glas, Obreja spune că nu există nici o legătură între noul caz și Gala Bute.

Dar, din mărturiile Gazetei, ca răsplată pentru că SOV l-a turnat pe Obreja, DNA nu se va opune eliberării lui Vântu la finalul acestui an. Procurorii vor nega, desigur, informaţia.

Să o protejeze sau să coopereze?

Multă lume se întreabă dacă DNA l-a încolţit pe Obreja ca să-l facă să o protejeze sau ca să o toarne pe Udrea.

Cert e că, ajutîndu-se de Vântu, DNA l-a legat pe Obreja de un caz cu un potenţial foarte grav. Într- un fel, Obreja e la mîna procurorilor, care pot interpreta totul fie ca pe o șarlatanie ieftină, fie ca pe o tentativă de mituire a unui magistrat din vîrful justiţiei românești. Asta dacă nu iau de bună versiunea lui Obreja, care pretinde că el discuta un business imobiliar cu Vântu.

Tentativa de la Înalta Curte

Anchetatorii susţin că în discuţiile de bandiţi, gata să se dea în gît unul pe celălalt, dintre SOV și Obreja s-au vehiculat suma de un milion de euro și numele Corinei Jîjîie, șefa secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie.

Înalta Curte e locul unde magistraţii și-au cîștigat o reputaţie publică, mai ales în ultima vreme, prin fi nalizarea unor procese răsunătoare. De aceea, a încerca să cumperi cu un milion de euro un proces fix la șefa secţiei penale reprezintă o ameninţare enormă, la care justiţia e obligată să răspundă, așa explicîndu-se și izolarea lui Obreja.

“Omul cu un ochi de sticlă”

Dar, pînă la urmă, cine Dumnezeu este Obreja?! Și cum a ajuns el o miză atît de mare pentru procurori?

De ce i-au convins agenții anticorupţie să lucreze pentru ei și împotriva lui Obreja atît pe SOV, cît și pe celălalt fost pușcăriaș. Acest enigmatic “om cu un ochi de sticlă” l-a cărat în spinare la propriu pe Vântu în închisoare, a fost eliberat, s-a aciuat în libertate pe lîngă Obreja și l-ar fi trădat, dînd declaraţii împotriva lui!

Pare un roman de aventuri. Ce avem noi aici? Insule cu palmieri, piraţi cu un singur ochi și papagali care ciugulesc vorbele. Papagalii putem fi noi, ziariștii.

De fapt, e o afacere cu bani. Nu vorbim de un milion de euro, cît e prezumtiva mită din justiţie, și nici de două milioane de euro, cît a fost potul Galei Bute, ci de mult mai mult.

Pușculițe de partid

Prin Obreja, DNA încearcă să ajungă la doi miniștri, Elena Udrea și Ion Ariton, la toţi directorii din ministere și șefi de companie naţională implicaţi și la o filieră de fraudat banii publici prin firme “pușculiţe de partid”.

Vorbim despre sute de milioane de euro și despre pasiunea ceva mai nouă a DNA de a demonta filierele de bani murdari, europeni sau din bugetul naţional, bani pe care se sprijină succesul în politica românească.

«Gala Bute a fost de la început și pînă la sfîrșit o fraudă. Ea a fost gîndită cu mult timp înainte și DNA va dovedi asta» Sursă judiciară

În zare, afacerile adevărate!

Cînd ne uităm pe lista celor peste 30 de licitaţii publice cîștigate de firma Termogaz Company Haţeg, care cumulează peste 100 de milioane de euro, se ridică în zare contururile ascuţite ale afacerii.

“Termogaz l-a ajutat, indirect, pe Obreja ca să-și achite creditul luat pentru Gala Bute, plătindu- i 2 milioane de lei”, susţin surse bine informate ale Gazetei. Datele au venit din mai multe zone și nu au fost infirmate nici de Obreja, “nu e treaba voastră!”, și nici de Miron Gărdean, patronul lui Termogaz, cel care evită să vorbească despre caz.

Mailul care-i trădează

E de înţeles nervozitatea. Termogaz are toate motivele să se zgîrie pe faţă. Pentru că dintr-o firmă care lua contracte cu nemiluita a ajuns în insolvenţă și cu acţionarii, administratorii și toate celelalte legături taman în vizorul DNA. Și toate astea pentru că a ascultat un ordin.

“Există o corespondenţă în care se lămurește contextul implicării Termogaz”, explică cineva. Vorba unui general american, nimic din ce scrii pe internet nu mai e personal, fie că acceptăm, fie că nu.

Termogaz și-a crescut afacerile de 10 ori!

Familia Gărdean a făcut afaceri și sub ţărăniști, și sub pesediști, Adrian Năstase însuși îi supraveghea! Dar succesul firmei Termogaz a fost, practic, o invenţie a vremurilor pedeliste. Graficul cifrei de afaceri a Termogaz seamănă cu un dragon care și-a vîrît capul mare în peștera lucioasă a bugetului de stat!

Din 1999, anul fondării, și pînă în 2005, a avut cifre de afaceri relativ mici. O coadă lungă, un trend normal într-un business. În 2005, Termogaz avea afaceri de 6 milioane de lei. Urmează capul dragonului care urcă, urcă și atinge 55 de milioane de lei în 2008. De aproape 10 ori mai mult în trei ani!

Pentru ea, criza aproape că n-a existat

Nici în criză nu o duce deloc rău. În primii doi ani scade la aproximativ 37 de milioane, dar apoi își revine și face în 2011 afaceri de 58 de milioane de lei, practic peste anul economic de vîrf!

Între atîtea întreprinderi suferinde, Termogaz realizează o performanţă strălucitoare, mai ales avînd în vedere că e în afacerile de construcţii, reţele electrice, pîrtii de schi, în care, teoretic, statul și-a redus investițiile. Dar Termogaz crește în criză! Cele mai multe și mai grase sînt contractele cu ministerul Elenei Udrea. Iar Termogaz este doar una dintre firmele ”grupului Gărdean”.

«SRI a trimis de-a lungul anilor zeci de informări despre Termogaz și celelalte firme apropiate lor, dar nimeni nu le-a luat în seamă» Sursă a gsp

Ce a urmărit fiecare în Gala Bute

Termogaz nu era prevăzută în scenografia Galei Bute. E a apărut în criză, cînd a fost nevoie de bani, ca să tacă Obreja.

Meciul de box profesionist pentru centura semimijlocie a versiunii IBF fusese construit:

1 Ca o operaţiune de imagine personală și de marcare a puterii în Guvern de către ministrul Elena Udrea.
2 Ca o operaţiune de profit și imagine de către Rudel Obreja.
3 Ca o ocazie de a mai ajuta niște clienţi politici de către unii dintre “loialii” Elenei Udrea din MDRT.
4 Ca o probă de supunere politică în faţa “Doamnei” de către ministrul Ion Ariton și oamenii săi.

“Chestia e că nici unul dintre aceste puncte nu putea fi realizat în mod legal. Nu pentru asta există banii publici și europeni! Și, atunci, designul Galei Bute a fost de la început unul ilegal”, explică o sursă a ziarului.

«Infracțiunile din Gala Bute au fost pregătite cu mult timp înainte, inclusiv în ședința de Guvern!» Sursă judiciară

Boc refuză, Udrea acceptă, Boc se conformează!

În 2010, Emil Boc refuzase propunerea lui Rudel Obreja pentru finanţarea Galei Bute. “O asemenea Gală nu poate fi făcută din fondurile speciale ale Guvernului”, a explicat el, mai tîrziu. Dar, cînd Rudel a ajuns la Udrea, Boc și-a schimbat părerea!

Tot în 2010, Elena Udrea anunţă într-o conferinţă de presă că va finanţa organizarea Galei Bute. Că va găsi ea banii. Boc se supune voinţei colegei sale de partid.

Și, în ianuarie 2011, în ședinţa de la Palatul Victoria, ministerul Elenei Udrea înaintează o Hotărîre de Guvern prin care încearcă transformarea Galei Bute în obiect eligibil al fondurilor europene. Reușește. Însă preţul este ilegalitatea, susţin cei care cunosc cazul.

«Ca să poată aplica pentru sponsorizare de la companiile naționale, Gala ar fi trebuit să fie în sarcina unei organizații nonprofit. De aceea, Udrea s-a dus în ședința de guvern cu o Hotărîre de Guvern în care se scria că organizator va fi Federația Română de Box. De fapt, totul era pregătit pentru firma lui Obreja, care avea să și facă Gala și să umfle profitul» Sursă a Gazetei

Pe Hotărîrea de Guvern scria intenționat FRB!

La iniţiativa Elenei Udrea este aprobată, așadar, H.G. nr. 14/2011.

Sîntem în ianuarie 2011 și Boc, Ariton plus toţi românii interesaţi de eveniment știu că meciul va fi organizat de FRB.

În art. 2, lit. n) din Anexa 1 scrie: ”Programul anual de marketing și promovare turistică, au fost prevăzute activităţi de promovare a României ca destinaţie turistică și a brandului turistic naţional, pe plan naţional și internaţional, în cadrul Galei Internaţionale de Box Profesionist organizate de Federaţia Română de Box”.

Minciuna potrivit căreia meciul e organizat de FRB va continua pînă în ziua Galei! Așa se capătă sponsorizările de la 10 companii de stat, în valoare totală de 430.000 de euro.

Cît costă? Frate, cît am nevoie!

A doua minciună din plasa corupţiei este cea referitoare la scopul finanţării. De ce dă Elena Udrea banii?

Public, ministrul Udrea susţine repetat că ministerul său finanţează organizarea Galei. “De fapt, potrivit fondurilor europene, ministerul nu avea voie să finanţeze Gala, ci să facă publicitate brandului de turism al României. Diferenţa pare de nuanţă, însă e uriașă! Dovadă că atît inspectorii DLAF, cît și procurorii DNA au descoperit că, de fapt, finanţarea a fost construită de MDRT după nevoile lui Obreja și nu invers! E uluitor că cei din MDRT au putut să comită cu ochii închiși o asemenea ilegalitate”, explică un om din sistem.

«Probabil că vor plăti și oameni care au fost siliți să facă asta și care au semnat în locul altora. Dar asta nu-i va scăpa pe cei care n-au semnat însă au o răspundere» Sursă a ziarului

“E complet ilegal”

Ideea de a construi Gala în funcţie de cîţi bani a dorit firma lui Obreja va fi devastatoare pentru funcţionarii publici și demnitarii care vor fi trimiși în instanţă.

“Avocaţii lor vor avea o misiune foarte grea. Ce au făcut ei e complet ilegal. Practic, echivalează cu a construi un stadion din bani publici nu pe cît valorează, ci pe cît are nevoie constructorul ca să fie mulţumit!”, explică o sursă.

Termogaz urma să-și recupereze de la stat banii dați lui Obreja

Destinul Galei Bute se împletește cu destinul Elenei Udrea și al Termogaz. Udrea i-a plătit 8 milioane de lei lui Obreja în ultima săptămînă a ministeriatului său, pe 1 februarie 2012.

Ce n-a pus ea a pus Termogaz, care intrase în ultimul an de existenţă ca firmă prosperă: 2 milioane de lei pe un contract cu un obiect încă necunoscut.

Conform informaţiilor gsp, Termogaz urma să-și recupereze acești bani din contractele cu statul și din ce pitise ministerul prin BRD!

BRD are și ea o legătură. Nu toată suma de la MDRT a ajuns la Obreja. O parte din banii de la minister sînt încă în bancă și DNA îi poate găsi dacă vrea.

Pleacă Udrea, vine falimentul!

După ce Udrea pleacă, pentru Termogaz vine sfîrșitul. În 2012, compania din Haţeg mai trăiește pe ce i se dedicase înainte vreme. apoi se schimbă guvernarea și, pe 24 mai 2013, Termogaz intră în insolvenţă.

Tribunalul Hunedoara îl numește pe Heral Consult IPURL ca administrator judiciar, iar firma de insolvenţe îl numește ca administrator special pe Bogdan Costaș.

Bună treabă! Pe 21 mai, cu doar trei zile înainte, Bogdan Costaș era eliberat din funcţia de administrator al firmei Aviaţia Utilitară București, companie sponsor al PD-L și care e controlată tot de familia Gărdean. Practic, Gărdean își mută omul de încredere de la un business la altul.

Maldivele sînt încă la locul lor. Întrebarea e cine va ajunge la ele?

Sursa: gsp.ro