Da, știu că rinocerii nu cuibăresc. Nu că ar strica uneori să repeți un adevăr evident. Căci ce nu știu în context este cum să arăt mai bine absurdul grosier al situației. Modul în care un cuib, o trupă restrânsă dar extrem de agresivă public încearcă să ne convingă că albul e negru, că diferite mamifere de mare greutate zboară.
Pe de altă parte este pe undeva și amuzant să vezi cum proprii eroi reușesc încă o dată să le distrugă cauza. Îmi amintește de un personaj descris de G. Courteline în felul următor, răutatea lui incredibilă era ținută în frâu de o nemărginită, stupefiantă prostie. Sunt convins că umoristul francez se inspira după un personaj real. Exemple destule ar fi putut găsi în România contemporană.
Mariana Rarinca a fost achitată definitiv în dosarul de șantaj. A profitat de asta să răspundă invitației unor televiziuni de partid. În această calitate, cum nu se poate mai publică, dna Rarinca a amenințat-o pe șefa Înaltei Curți cu dezvăluiri care, în cuvintele ei, ar putea să-i afecteze îngrozitor imaginea. Nu ne spune exact ce, doar că sunt dezvăluiri despre fostul soț al Liviei Stanciu, decedat în urmă cu patru ani. Invitata a mai confirmat faptul că are o pretenție financiară de la familia dnei judecător, pretenție pe care o numește ”datorie”. Ce a mai confirmat, la modul negativ, este că nu poate să prezinte, nu doar probe, ci și orice fel de temeiuri concrete care să ateste existența acestei ”datorii”. Nu fac aici decât să rezum descrierea de pe paginile televiziunilor respective.
Ei bine, în tot acest timp într-un cor violent se solicită reacții publice și instituționale pe motiv că dosarul dnei Rarinca s-ar fi dovedit o făcătură de la un cap la altul, căci se cere pedepsirea inclusiv – de fapt, în special – a persoanei care a depus plângerea, dna Stanciu. Pentru cine nu știe, e vorba de un dosar în care dna Rarinca a fost acuzată, în fapt, că ar fi amenințat-o pe șefa Înaltei Curți cu dezvăluiri care, în cuvintele ei, ar putea să-i afecteze îngrozitor imaginea, despre soțul ei între timp decedat. Amenințări menite a obține din partea dnei Stanciu o pretenție financiară, pe care dna Rarinca o numește ”datorie”, dar pe care n-o poate proba, sau substanția măcar, în niciun fel.
Da, trebuie să fi fost o făcătură, clar. Nu se poate altfel.
Acum, cei care au minime cunoștințe juridice știu că se poate foarte bine altfel, fie și considerând că instanța care a achitat a fost perfect echidistantă și competentă, că, știind perfect ce reprezintă o eroare judiciară, n-a făcut așa ceva. O sentință de achitare se poate da, cât se poate de temeinic, pentru o mulțime de cauze, unele care țin de fapte obiective descoperite pe parcursul anchetei, iar altele care țin de aprecieri făcute de instanță asupra aspectelor subiective ce țin de făptuitor. În context, ce știm despre achitare este că s-a dat într-un temei al legii care între altele înlătură caracterul penal al faptei (nu fapta, în sine) pe motiv de lipsă de vinovăție. E posibil să fi fost așa ceva? Nu știu cum ar putea cineva să facă altfel decât o speculație, indiferent care ar fi răspunsul, în lipsa motivării.
În schimb, am auzit altă trăsnaie ridicolă, spusă pe tonul cel mai serios: dna Stanciu ar trebui să-și dea oricum demisia, nu neapărat pentru că ar fi făcut denunț calomnios (! s-a cerut și o asemenea bazaconie), ci pentru că nu a evaluat corect situația, juridic vorbind – ceea ce nu se face, din postura de șef al ÎCCJ. Ce ar însemna asta, în traducere? Că dna Stanciu ar fi trebuit să ateste cumva înainte să depună denunțul că vinovăția dnei Rarinca este cea prevăzută de legea penală, adică să-i determine intențiile. Îmi închipui cum ar fi putut face asta, intervenind în schimbul de mesaje cu ceva de genul ”Dna Rarinca, lăsând puțin la o parte dezvăluirile cu care mă amenințați, puteți să îmi răspundeți la un mic chestionar, așa, fără nicio legătură?”. Putem duce ideea mai departe, căci sunt alte cauze care înlătură caracterul penal al unei fapte. Ne putem imagina cum un judecător descoperă că a fost victima unui furt, dar înainte să anunțe poliția dă anunț la ziar: ”necunoscutului care la data de X. a intrat prin efracție la mine în apartament și a sustras bunuri, vă solicit cu tot respectul să vă prezentați la o discuție amiabilă, pentru a putea determina dacă a) ați avut discernământ, b) sunteți major şi responsabil, c) nu erați în stare de necesitate și d) nu ați avut în mod greșit impresia că vă aflați în propriul apartament. Menționez că fără să pot determina aceste lucruri voi fi în imposibilitate practică să depun plângere, întrucât, dacă sunteți apoi achitat, tot felul de oameni foarte serioși îmi vor cere să dau explicații. Sper că mă înțelegeți. Mulțumesc!”
Acum, nu de dragul unei așa-zise erori judiciare, sau al acestei Mariana Rarinca, este întreg scandalul pornit împotriva Liviei Stanciu și Codruței Koveși. Justiția penală chiar dă uneori rateuri foarte grave, cu victime anonime, rateuri pe care presa le ignoră, sau mai rău, chiar contribuie la ele. Sistemul acesta este rodat și folosit de ceva vreme, de câțiva rinoceri de calibru, aflați în sau în direcția pușcăriilor. El are un dublu scop, simplu: a) ”fezandarea” magistraților care ar putea altfel să le facă probleme. Nu neapărat cele două doamne sus-menționate, asaltul violent și scandalos la președinții ÎCCJ și DNA e un mesaj câtre alți magistrați, în principal, că dacă șefii lor se pot pomeni acuzați de tot felul de bazaconii, amenințați cu demiterea și târâți în noroi public, atunci să se gândească bine ce li se poate întâmpla și lor. Iar b) sistemul e menit să arunce îndeajuns de multă îndoială asupra justiției penale astfel încât propriile lor condamnări să fie puse în dubiu.
sursa: contributors.ro
