Curtea Permanentă de Arbitraj (CPA) a ONU, care are sediul la Haga şi este însărcinată cu soluţionarea disputelor internaţionale, a anunţat marţi că Rusia trebuie să plătească Olandei despăgubiri în valoare de 5,4 milioane de euro pentru sechestrarea în anul 2013 a navei Arctic Sunrise – sub pavilion olandez şi aparţinând organizaţiei ecologiste Greenpeace – şi arestarea a 30 de persoane aflate la bord, scrie realitatea.net

‘Instanţa a hotărât în unanimitate valoarea despăgubirilor datorate Olandei de către Rusia’, se arată într-un comunicat al CPA, scrie Agerpres.

În sentinţa pe fond, Curtea a hotărât pe 14 august 2015 că ‘Rusia şi-a încălcat obligaţiile (…) prin sechestrarea, inspectarea, oprirea şi imobilizarea Arctic Sunrise (…) fără consimţământul Olandei şi prin arestarea, reţinerea şi lansarea unei proceduri judiciare împotriva a 30 de persoane care se aflau la bordul navei’.

Despăgubirile includ, printre altele, costurile necesare pentru reparaţia navei, sumele plătite drept cauţiune pentru eliberarea echipajului şi prejudiciul moral cauzat de arestarea lor, a precizat CPA, care a făcut publică marţi o hotărâre din 10 iulie.

Cei 30 de membri ai echipajului Arctic Sunrise, între care şi 26 de străini, au fost arestaţi în septembrie 2013 de Rusia după ce au încercat să escaladeze o platformă petrolieră a concernului rus Gazprom din Marea Barents, pentru a protesta faţă de exploatarea resurselor petroliere în această regiune. Platforma se afla în zona economică exclusivă a Rusiei, dar în afara apelor teritoriale ruseşti.

Activiştii au fost arestaţi de autorităţile ruse şi acuzaţi de piraterie şi huliganism. În urma presiunilor internaţionale, ei au fost eliberaţi, dar nava a rămas blocată timp de aproape un an în portul Murmansk din nord-vestul Rusiei, de unde a fost apoi remorcată până în Olanda.

Procedura de arbitraj a fost iniţiată de Olanda în octombrie 2013, însă Rusia a refuzat să participe la proces.