Candidatul independent la preşedinţia României, Monica Macovei, a declarat într-un interviu acordat pentru timisoaraexpress.ro că dacă va ajunge la Cotroceni are ca prioritate organizarea unui referendum legat de problema imunităţii demnitarilor. Astfel, românii vor fi întrebaţi dacă mai vor ca aleşii să aibă sau nu imunitate, deci să beneficieze în continuare de „protecţia” statului.

Totodată, Macovei a subliniat faptul că dacă va ajunge preşedinte, ea nu are nevoie de imunitate.

„Cand voi ajunge preşedinte asta e prioritatea mea: sa cer un referendum naţional, iar romanii sa se pronunţe daca mai vor imunitate pentru demnitari. Eu, ca preşedinte, nu voi avea nevoie de imunitate. Daca reuşim sa facem asta, mafiile transpartinice vor fi cu adevarat destructurate, pentru ca, fara imunitate, politicienii vor fi mai responsabili”, a declarat Monica Macovei pentru timisoaraexpress.ro

Vă prezentăm interviul integral:

Daniela RAŢIU: Ne mai despart mai puţin de doua saptamani pana la primul tur pentru alegerile prezidenţiale. Dincolo de discursuri politice, turnee, afişe, un alt aspect iese in evidenţa: suntem in plina destructurare a mafiei politice, proces iniţiat de DNA. Instituţie de care este legat numele d-voastra. Aveţi sentimentul lucrului bine facut? Funcţioneaza aşa cum v-aţi imaginat?
Monica MACOVEI: DNA este lucrul bine facut. N-a fost uşor. Şi atunci, in 2005, cand am creat DNA, m-am lovit, ca şi acum in campanie, de scepticism. Mi se spunea ca ma lupt cu morile de vant, aşa cum şi acum mi se reproşeaza ca sunt idealista şi n-am şanse.
Nimeni nu credea in 2005 ca vor ajunge sa fie anchetaţi şi trimişi la inchisoare miniştri, parlamentari, chiar magistraţi. Va imaginaţi in 2005 ca Nastase va fi condamnat pentru corupţie şi va executa pedeapsa in inchisoare? Sau Voiculescu?
Adevarul este ca n-aş fi putut face toate acele lucruri singura. M-am bazat pe oamenii buni, pe magistraţii profesionişti din sistem. Şi acum ma bazez tot pe oamenii buni. Ei sunt cei care imi dau şansa sa ajung preşedinte şi sa scapam de mafia transpartinica din Romania.
Sigur ca poate mai sunt şi acum lucruri care nu funcţioneaza cum ar trebui in DNA, nu toate parchetele au rezultatele DNA central, dar instituţia este pe fagaşul bun. Eu va garantez ca atunci cand voi fi preşedinte, voi asigura independenţa DNA. Şi sunt singurul candidat care poate garanta acest lucru.
Daniela RAŢIU: Dimensiunea corupţiei pe care o arata, spre exemplu, doar afacerea cu retrocedarea celor peste 40.000 de hectare este uluitoare, profitorii afacerii fiind Viorel Hrebenciuc, Ilie Sarbu, Ion Avram. Cunoaşteţi sistemul politic, dar şi pe cel judiciar. Afacerea cu retrocedarile arata radiografia unui sistem mafiot care funcţioneaza de ani de zile, perfecţionat in timp, ajuns pana la cel mai inalt nivel, dezvoltat in timp fara a fi deranjat. Ar putea fi acesta inceputul destructurarii mafiei retrocedarilor?
Monica MACOVEI: E un inceput in toate. Dar daca ne uitam şi la dosarul Microsoft, in care sunt cercetaţi 9 foşti miniştri din 4 guverne, vedem acelaşi lucru: ca partidele nu au niciun respect pentru banii publici şi pentru cetaţenii platitori de taxe.
Partidele işi paseaza contracte frauduloase de la un guvern la altul, indiferent ca sunt la putere sau in opoziţie. Noi cu asta ne luptam. Asta e lupta pe care trebuie sa o dam. Sa descurajam politicienii sa mai incalce legea. Şi pana cand nu vom elimina imunitatea pe care demnitarii o au, fie ca sunt parlamentari, miniştri sau chiar Preşedintele Romaniei, va fi greu sa–i dezvaţam pe politicieni obiceiurile proaste.
Cand voi ajunge preşedinte asta e prioritatea mea: sa cer un referendum naţional, iar romanii sa se pronunţe daca mai vor imunitate pentru demnitari. Eu, ca preşedinte, nu voi avea nevoie de imunitate. Daca reuşim sa facem asta, mafiile transpartinice vor fi cu adevarat destructurate, pentru ca, fara imunitate, politicienii vor fi mai responsabili.
Daniela RAŢIU: Interceptarile aparute in presa arata cum tranzacţiona Viorel Hrebenciuc cu Dan Şova perioada post alegeri prezidenţiale, şefia PSD, controlul ministerelor, preluarea controlului total. Cei doi erau preocupaţi de Legea 78/2000, articolul 13, privind influenţarea deciziilor, luarea deciziilor.  In aceasta poveste apare şi generalul Dumitru Iliescu, fost şef SPP care avea o cartiţa in DNA. Va reuşi Justiţia sa faca curaţenie? Este hotarata Justiţia sa faca curaţenie?
Monica MACOVEI: Stenogramele pe care le-am vazut cu toţii in presa arata, in primul rand, ce ii intereseaza pe politicienii PSD: cum sa scape de justiţie, sa nu cumva sa ajunga la inchisoare.
Ne mai arata cum se pun preşedinţii la PSD. Aşa a fost pus Ponta, aşa urma sa fie pus şi Şova. Acolo baronii te aleg daca le garantezi imunitatea in faţa legii, daca te angajezi ca ii laşi sa fure şi nu ii laşi sa ajunga in puşcarie. Justiţia işi face treaba, iar preocuparea lui Hrebenciuc cu legea amnistiei şi graţierii e o preocupare constanta la PSD. Au mai incercat şi in “marţea neagra”, in decembrie 2013, in Parlament.
De aceea, este esenţial sa nu dam toata puterea la PSD, sa avem o reduta care sa apere justiţia, iar aceasta este Preşedintele Romaniei. Eu nu sunt deloc convinsa ca ceilalţi candidaţi nu ar negocia şi nu ar inchide ochii la o lege a amnistiei. Dar, in ce ma priveşte, voi folosi toate parghiile constituţionale pentru a impiedica partidele sa legifereze scoaterea hoţilor din puşcarii.
Daniela RAŢIU: Numele lui Ilie Sarbu, deşi apare in afacere, acesta pare ”uitat”. Se dau in gat pesediştii? De asemenea, numele lui Verestoy este ocolit.
Monica MACOVEI: La PSD este deja un obicei din 2004 sa se dea unii pe alţii pe mana procurorilor, ceea ce nu e rau. Arata ca mafia nu are o solidaritate interna prea mare. Fiecare incearca sa işi salveze pielea.
Ilie Sarbu, tata socru, este şi el implicat in dosarul retrocedarilor de padure. S-a inceput deja urmarirea penala impotriva lui, chiar daca nu s-a cerut arestarea ca in cazul celorlalţi implicaţi. Va imaginaţi ca, daca Ponta va fi preşedinte, nu işi va lasa socrul sa ajunga la inchisoare.
Cred ca Ponta are mulţi oameni de protejat din partid, pe langa cei din familie. Sunt Cozma, Mazare, Nicuşor Constantinescu, Duicu şi ataţia alţii. De aceea le cer romanilor sa voteze pentru justiţie independenta, sa aiba incredere in mine, pentru ca aşa cum n-am cedat la nicio presiune cat am fost ministru al justiţiei, nu voi ceda nici ca preşedinte al Romaniei.
Daniela RAŢIU: Potrivit unor informaţii, s-ar incerca schimbarea Laurei Kovesi de la şefia DNA. Din interceptari se poate inţelege ca planul PSD-ului este de lupta pe viaţa şi pe moarte pentru anihilarea DNA, pentru scaparea corupţilor de braţul legii. Va rezista DNA asediului?
Monica MACOVEI: Eu vad multa disperare la PSD şi nu exclud niciunul din scenariile care ar pune DNA cu botul pe labe.
Oamenii trebuie sa ştie insa ca Preşedintele are parghii suficiente pentru a apara imxitiunile politicului in justiţie. Dar conteaza şi pe cine aleg preşedinte. Pentru ca Preşedintele, daca este unul care nu vrea justiţie independenta, chiar avand aceste parghii, ar putea sa negocieze cu penalii sau sa inchida ochii la aceste netrebnicii.
Ponta ar face asta pentru ca este o marioneta, un om pus special sa faca asta. Tariceanu are o istorie cu intervenţiile in justiţie. Udrea are ea insaşi oameni de aparat.
Este nevoie de un preşedinte care sa apere DNA de corupţii din politica. Eu pot face acest lucru.
Daniela RAŢIU: Inţelegem din discuţia interceptata intre Şova şi Hrebenciuc ca planul merge pana la intenţia/dorinţa de a abroga infracţiunea de abuz in serviciu.  PSD işi doreşte sa rescrie Legea transformand-o in altceva, in instrument al corupţiei, al devalizarii totale a Statului. Un atac fara precedent asupra Legii intr-un stat membru al UE. Vor reuşi?
Monica MACOVEI: Nici nu ar fi prima oara. Va amintiţi ”marţea neagra” cand voiau sa işi acorde super-imunitate. Asta e asaltul penalilor asupra statului de drept. Sa faca legi care sa dezincrimineze infracţiuni doar pentru ei. Sa poata invarti afaceri, sa faca presiuni asupra funcţionarilor, aşa cum s-a intamplat in dosarul retrocedarilor de padure.
Ca Preşedinte, eu pot opri asta. Am şi parghii, am şi voinţa necesara. Cetaţenii trebuie sa ştie ca sunt bani in Romania, doar ca sunt furaţi de politicieni. De aceea pensiile sunt mici, salariile sunt mici, nu avem manuale şcolare pentru copiii noştri. Banii aceia care, chipurile, lipsesc sunt in buzunarele corupţilor. Şi noi trebuie sa-i aducem inapoi aşa cum s-a intamplat in cazurile Nastase, Voiculescu, Fenechiu.
Daniela RAŢIU: Ultimele declaraţii ale Victoriei Nuland sunt tocmai despre nivelul inacceptabil la care a ajuns corupţia. Inaltul oficial mai spunea de asemenea ca se va vedea, in urmatoarea perioada, o intensificare a luptei impotriva corupţiei. S-au facut o serie de speculaţii legate de o posibila legatura intre statement-ul SUA in legatura cu nivelul corupţiei inacceptabil prezent in statele est-europene aflate in buza Rusiei şi a noii politici a lui Putin, corupţie care le vulnerabilizeaza. Exista o legatura?
Monica MACOVEI: Eu cred ca autoritaţile americane au inţeles pe deplin lecţia Ucrainei. Ucraina a cazut in mana ruşilor din cauza corupţiei profunde din societate. Putin are cale libera de acţiune in ţarile in care democraţia e pusa sub semnul intrebarii, aşa cum e Ungaria sau acolo unde crima organizata face legea, aşa cum e in Bulgaria. Şi UE şi-a aratat ingrijorarea faţa de astfel de situaţii.
De aici atenţia pe care o acorda partenerii noştri consolidarii justiţiei in Romania. Noi trebuie sa ramanem profund angajaţi pe calea luptei impotriva corupţiei şi angajaţi in parteneriatul nostru cu SUA. Altfel, nu va mai trece multa vreme pana cand Federaţia Rusa va face ce va voi cu ţara noastra.
Ponta ne poate vinde la ruşi fara nicio ezitare. Uitaţi-va cum se rasteşte la americani de cate ori i se atrage atenţia sa nu mai protejeze corupţii din partid.
Daniela RAŢIU: Declaraţii ale oficialilor americani, in timp ce oficialii europeni tac in legatura cu ce se intampla in Romania. De ce tac oficialii europeni?
Monica MACOVEI: Nu e vorba de o tacere. Poate ca oficialii europeni au fost mai precupaţi in ultimele luni cu negocierile pentru o noua componenţa a Comisiei Europene, dar asta nu inseamna ca nu exista şi la Bruxelles o preocupare pentru cursul politic al evenimentelor din Romania. Va spune un om care este membru in Parlmentul European.
Colegii mei ma intreaba frecvent ce se intampla cu justiţia şi statul de drept in Romania. Noi inca suntem monitorizaţi prin MCV, sa nu uitam asta. Şi de un raport MCV bun depinde intrarea noastra in spaţiul Schengen.
Daca Parlamentul va continua sa fie scut in faţa corupţilor, va fi greu sa obţinem o decizie favorabila. Şi iaraşi ma intorc la imunitatea parlamentarilor. Vedeţi, aici e cheia tuturor problemelor pe care le avem. De aceea mi-am propus sa rezolv imediat ce voi ajunge Preşedinte aceasta problema.
Daniela RAŢIU: Cum aţi defini aceasta campanie electorala pentru Cotroceni? In condiţiile in care sunteţi un candidat independent iar accesul dumneavoastra e extrem de restrictiv.  
Monica MACOVEI:  Este o campanie in care candidaţii arunca cu bani. Indecent de multe afişe, apariţii platite la TV. Credeţi ca astea sunt din banii lor? Nu, tot romanii vor plati.
Eu incerc, cu posibilitaţi modeste, dar cu ajutorul susţinatorilor mei sa fac sa treaca mesajul meu. Am reuşit in cateva zile sa strang din mici donaţii ale susţinatorilor aproximativ 100.000 de lei. Eu le mulţumesc şi ii asigur ca aceşti bani pe care i-au dat nu sunt bani daţi in zadar. Iar in echipa mea de campanie sunt numai voluntari.
Daniela RAŢIU: Mizeria corupţiei politice care a cangrenat Statul ar trebui sa scoata lumea din casa. Romanii ar trebui sa işi recupereze ţara şi nu o pot face stand acasa. Votul din noiembrie va fi un examen important.  Care credeţi ca va fi mesajul pe care il va transmite electoratul? Este sensibilizat romanul de buboiul care a explodat al corupţiei de la cel mai inalt nivel?
Monica MACOVEI: Eu sunt convinsa ca romanii vor alege calea cea buna. Ajunge! Asta aud si asta le spun şi eu in intalnirile mele prin ţara. E momentul acum sa le aratam politicienilor şi partidelor ca ne pasa, ca nu mai vrem sa fim umiliţi.
Romanii vor sa işi recaştige libertatea şi demnitatea. Eu ii asigur ca, daca imi vor acorda increderea lor la alegeri, voi fi Preşedintele pe care şi-l doresc de ataţia ani. Un Preşedinte al lor, al oamenilor, care sa ii apere de abuzurile clasei politice corupte din Romania.

 

Comentariile sunt închise.