dan-tapalagaPresedintele Traian Basescu este in plina actiune de imprietenire cu poporul. A inceput sa bata din nou tara, participa la serbari populare, se inchina la manastiri, face mici bai de multime, se intalneste fata in fata cu amicii de pe Facebook, in fine, ameninta cu repetarea referendumului din 2009, ignorat la modificarea Constitutiei. Presedintele doreste in mod evident sa recastige increderea publicului, sa-l seduca din nou. O face doar pentru a iesi cu capul sus din mandat sau vrea mai mult? De notat ca atacul frontal declansat, marti seara, la emisiunea lui Robert Turcescu, l-a avut in colimator pe Crin Antonescu, nu si pe Victor Ponta. Si totusi, ce l-a incurajat s-o faca? Ce i-a venit tocmai acum?

Am asistat, dupa toate indiciile, la o iesire calculata. Sunt mai multi factori care au incurajat-o. Ca orice pradator cu experienta, Traian Basescu a simtit mirosul sangelui. Situatia in ansamblu, la doar sase luni de la preluarea puterii de catre USL, arata surprizator de prost. Avem in acelasi timp parte de mai multe crize.

1. Se profileaza un nou varf de criza economica. Cifrele statistice prezentate marti seara chiar de Traian Basescu anunta vremuri grele, economia se scufunda. Guvernul Ponta va intampina curand dificultati majore, leul e pe muchie. Banii europeni nu doar ca nu vin, insa sume importante vor trebui returnate. Taxele si impozitele se strang tot mai greu, evaziunea creste. Bani din investitii n-au intrat, bancile au inchis robinetul, Privatizarile strategice s-au impotmolit. Singura activitate guvernamentala eficienta ramane furtul la zece maini. Sacul se goleste repede. Restul sunt povesti.

2. Se manifesta un inceput de criza sociala. Furtuna se anunta deja prin izbucnirea unor mici incendii, proteste, mitinguri, tot mai greu de ascuns sub pres. Guvernul Ponta si USL au inca noroc cu televiziunile aliniate la picioarele lor, care falsifica realitatea, schimba agenda publica. Vezi harta realizata de HotNews.ro pentru a avea imaginea de ansamblu a protestelor din ultimele luni. Pe timpul verii situatia se calmeaza, dar din toamna incolo, cand vin facturile cu scumpirile aferente la utilitati, criza sociala va izbucni mai violent. Or, USL a promis mult in campanie, a ridicat enorm orizontul de asteptare, asadar dezamagirile vor fi pe masura.

3. Avem o criza politica in derulare. USL a tot clocotit, pana a rabufnit de cateva ori. Publicul lor a asistat la amenintari cu ruperea, la acuzatii grele, ultimatumuri, crize. Pe scurt, cearta obisnuita in locul guvernarii linistite si coerente promise in urma cu sase luni. Victor Ponta si Crin Antonescu nu se inteleg nici pe tema revizuirii Constitutiei. Revizuirea se caracterizeaza prin balbaieli, reveniri, modificari neinspirate, amatorism si obsesia de a transforma Romania intr-o republica parlamentara, cu presedinte spectator, cu politicieni imuni si o justitie la mana lor.

Liberalii sunt in cadere de popularitate. Asa cum merg lucrurile, la toamna va fi cam dificil sa tina alianta unita. USL, deja marcat de o serie de tensiuni intre PSD si PNL, prezinta cel mai serios risc de destramare de la infiintarea sa in februarie 2011. Esecul modificarii Constitutiei, la pachet cu ratarea regionalizarii – cat se poate de previzibile – vor grabi ruptura. Apropierea alegerilor, slabele performante la guvernare, presiunea sociala in crestere, coabitarea dintre Victor Ponta si Traian Basescu vor spori pe zi ce trece tensiunile din interiorul guvernarii USL. Supusa unor presiuni atat de mari, guvernarea PSD-PNL nu are cum sa reziste.

4. Se adanceste criza in randurile opozitiei. Acolo are loc un proces de faramitare care face imposibila deocamdata coagularea unei alternative la actuala putere. Tentativele de a infiinta noi formatiuni fie au esuat, fie procesul se deruleaza mult prea lent pentru a putea fi luat in calcul anul viitor. Realitatea ultimelor sase luni a dovedit ca singurul personaj suficient de puternic si de abil, capabil sa faca opozitie reala si sa ridice probleme de fond a ramas Traian Basescu, cu toate limitarile majore impuse de pactul de coabitare cu premierul Victor Ponta.

5. A izbucnit o criza in aparatul de propaganda.  Lupta intre moguli pentru bani si influenta a generat inca un mare dosar de santaj care ar putea scoate din joc principalul organ de manipulare si intoxicare al puterii. Alte televiziuini-maciuca au sucombat deja sau sunt intr-o situatie juridica atat de incurcata incat pare greu de crezut ca vor mai conta curand. .

Putem identifica nu mai putin de cinci crize la orizont sau in plina desfasurare. Orice politician cu experienta lui Traian Basescu le vede, le adulmeca potentialul si se pregateste de lupta. Mirosul de sange a trezit, asadar, animalul politic anihilat temporar de coabitarea cu premierul Victor Ponta. Traian Basescu face exact ce a spus atunci cand a amenintat cu un nou referendum: „Ca omul gospodar, îmi fac vara sanie şi iarna car. Am început să construiesc sania”.

Miza lui Traian Basescu nu este doar salvarea celui de-al doilea mandat, iesirea onorabila de la Cotroceni. Este si asta, deoarece refrendumul din 2012 l-a umilit. Dar pare a fi ceva mai mult. Pare a fi ambitia lui Traian Basescu de a construi ceva in jurul, un vehicul nou pentru a lasa o mostenire politica. Cu PDL a esuat rasunator, totul a sfarsit penibil.

Cel mai probabil, tinta principala nu va fi 2014, ci 2016. Nu se retrage nicaieri dupa incheierea mandatului. Va incerca sa recupereze capitalul de simpatie pierdut pentru a avea ce transfera unui viitor partid. Dreapta nu are in prezent alt lider in afara de Traian Basescu.

A probat, marti seara, la emisiunea lui Robert Turcescu de la B1 TV, ca ramane, in ciuda unor capitulari, erori si pozitii discutabile din ultimele luni, un politician de cursa lunga, cu viziune, cu un dezvoltat instinct al statului si cu puterea in singe. Nu si-a epuizat inca resursa politica.

A vorbit simplu si clar despre modificarea Constitutiei si regionalizare, teme pe care Antonescu, Ponta si Dragnea le-au stalcit, incalcit si mutilat. A pus cifre pe masa despre starea economiei, reusind sa spuna mai multe in doua ore decat toata opozitia la un loc in doua luni. Este, pana una alta, singura opozitie redutabila, gata sa joace ca de obicei totul pe o singura carte.

Ce va face mai departe este deja alta poveste. In prima faza, depinde cum va raspunde poporul noilor sale avansuri.

3 COMENTARII

  1. Doamna Macovei a afirmat înaintea dvs. că este neconstituțional ca aceste amendamente, în principal cel cu pragul de 30% să fie introduse în Constituție. E clar că USL pregătește o altă lovitură de stat! Aparent, poporul doarme. APARENT! Se va trezi ca un leu puternic!

  2. Dl Presedinte Basescu face ce trebuie adica face tot ce depinde de prerogativele functiei sale pentru ca in perioada mandatului sau macar sa nu accepte, daca nu va putea impune, ca :
    a) Art 1 al(3) din Constitutie care spune ca :
    (3) România este stat de drept,….
    sa nu fie facut praf
    b) Art 2 al(1) care spune :
    (1) Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.

    si care, fata de ce se intampla cu referendumul pe teme constitutionale declansat la finele lui 2009 de presedinte, este deasemeni aruncat in derizoriu in ceea ce priveste respectarea suveranitatii poporului roman de catre grupuri de persoane membre ale unor partide sau ale Parlamentului realizandu-se astfel exact crima anticonstitutionala definita la art 2 al(2) care spune:
    2) Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.

    Asadar orice s-ar intampla in continuare, presedintele Basecu va pleca cu fruntea sus din demnitatea de Presedinte al Romaniei raspunderea actelor anticonstitutionale daca se va bloca actiunea presedintelui picand pe acea parte a clasei politice aflate la putere.
    .
    PS De fapt in urma celor spuse mai spus putem defini USL atat ca activ de partid cat si ca parlamentari ca fiind un grup organizat care dupa ce anul trecut a incercat o lovitura de stat parlamentara acum a devenit un uzurpator al suveranitatii poporului roman
    Personal cred ca doar Justitia ar putea sa raspunda cat de penala este o asemenea uzurpare si eu lansez in acest sens o intrebare publica

Comentariile sunt închise.