O victorie istorică pentru Roșia Montană. Bătălia continuă

Respingerea definitivă a proiectului Legii Speciale de distrugere a Roșiei Montane reprezintă o victorie uriașă a societăți civile din România. În primul rând este o victorie de moral pentru zecile de mii de români care au ieșit în stradă în toamna lui 2013 și care au primit confirmarea (într-o manieră cât se poate de categorică, proiectul legii fiind respins aproape în unanimitate) că efortul lor nu a fost în zadar. Unii s-au îmbolnăvit (protestele prelungindu-se până la începutul lui decembrie, pe ploaie și frig), alții au fost amendați abuziv (majoritatea amenzilor fiind însă, ulterior, anulate de instanțele de judecată) pentru curajul (de fapt, normalitatea) de a-și exprima opiniile în spațiul public, câțiva s-au ales chiar cu dosare penale (din fericire, încheiate cu NUP). Toate acestea fac însă, acum, victoria mai dulce: nu a fost ușor dar a meritat, nu a fost în zadar! E momentul în care fiecare dintre cei care au luptat pentru salvarea Roșiei Montane (unii de aproape 14 ani, alții cu doar câteva luni de implicare la activ) are dreptul să se bucure și să-și încarce bateriile cu optimism în așteptarea bătăliilor care vor continua. Războiul pentru Roșia Montană (și pentru România) e departe de a se fi încheiat, dar un lucru este evident: raportul de forțe s-a schimbat (sau măcar s-a echilibrat).

La începtul anilor 2000, când am început documentarea cazului și când discutam cu diferiți prieteni, colegi ori cunoscuți despre Roșia Montană, pesimismul, defetismul și reticența atingeau cote absolute. Rezistența unor săteni din Apuseni în fața tăvălugului financiar și politic care s-a abătut asupra lor era creditată cu șanse zero de reușită (în cartea ”Afacerea Roșia Montană” detaliez factorii cumulați care arătau că, într-adevăr, lupta opoziției părea lipsită de șanse la început: disproporției de resurse financiare i se adăugau lipsa de experiență a societății civile autohtone, anatemizarea publică a activismului, mitul zeificator al (oricăror) investitori străini, lipsa de înțelegere la nivelul publicului larg a problemelor generate de strămutări, distrugeri de mediu și de patrimoniu cultural, susținerea transparditică oneroasă a proiectului, lipsa de competențe a presei în abordarea unor astfel de subiecte, iar apoi cumpărarea presei etc. – un fragment din această analiză aici ). Perspectiva s-a schimbat fundamental în ultimele luni și e confirmată de votul de marți, de respingere a proiectului legii speciale, din Camera Deputaților. Oamenii nu se mai întreabă (și nu mai întreabă) ”ce șanse are opoziția?”, ci ”ce mai poate face (și ce mai face) compania pentru a schimba rezultatul actual?”. E o schimbare de atitudine fundamentală.

E adevărat, compania mai poate face (și mai face) multe. Continuă să cumpere opinii favorabile, fie că e vorba de jurnaliști, fie, cum s-a dovedit în cazul recentului eveniment de la Universitatea București, sponsorizat de RMGC și alte companii miniere din domeniu, de specialiști (detalii aici ). Managementul Gabriel Resoruces le-a solicitat acționarilor suma suplimentară de 26 de milioane de dolari (atenție!) nu pentru a continua proiectul propriu-zis, ci pentru a pregăti dosarul de judecată (arbitraj) cu statul român. Am arătat (de mai multe ori) că șansele reale ale companiei de a câștiga un arbitraj cu statul român sunt minime. Din păcate însă nu poate fi exclusă ipoteza în care statul român nu-și va apăra corect drepturile (politicieni de vârf din toate partidele fiind șantajabili cu eventualele informații ”pe surse” pe care compania le-ar putea direcționa către mass-media pentru a se răzbuna; evident, e vorba de informații legate de modul în care RMGC ”a investit” peste jumătate de miliard de dolari până acum în România).

Dincolo de ce face (sau poate face) compania mult mai important e ce pot face opozanții pentru a înlătura definitiv spectrul distrugerii care încă mai planează asupra Roșiei Montane. Din fericire, opoziția nu stă cu mâinile în sân dar, în continuare, are nevoie de sprijin. Festivalul FânFest, principalul motor de informare al cetățenilor despre Roșia Montană și de dezvoltare a turismului în zonă, a fost extins, începând din acest an, de la un week-end la o săptămână (11-17 august). Mai mult ca niciodată, acest festival are nevoie de susținere civică (inclusiv financiară). Pe de o parte, durata festivalului s-a dublat (cu creșterea aferentă a costurilor de organizare), pe de altă parte, prin tăierea din ultimii ani a fondurilor publice de finanțare a evenimentelor de intervenție și educație culturală, bugetul festivalului pornește literarmente de la zero, bazându-se exclusiv pe donații, merchandising, crowfunding, pre-event-uri etc. (află cum poți susține FânFest și dezvoltarea turismului în Roșia Montană aici ). Ambițiosul proiect ”Adoptă o casă la Roșia Montană”, de salvare și reincludere în circuitul public a unor clădiri din localitate, bazat, de asemenea, pe voluntariat și donații, are nevoie și el de susținere (amănunte aici). La mijlocul acestei luni, o delegație a Europa Nostra și a Băncii Europene de Investiții va veni în România pentru a ajuta la elaborarea unei strategii de dezvoltare a zonei (alternativă proiectului minier) bazată pe valorificarea patrimoniului cultural și natural, turism, zootehnie, prelucrarea finită (și rațională) a lemnului (detalii aici). În același timp, tot cu ajutorul donațiilor publice (pentru cheltuieli de judecată) și a prestației pro-bono a unor avocați, continuă derularea proceselor de anulare a diferitelor acte abuzive emise de autorități publice locale și naționale în favoarea companiei (PUG-ul, certificatul de urbanism, certificatul de descărcare arheologică pentru Masivul Cârnic). Nu în ultimul rând, se menține monitorizarea atentă a procesului legislativ, în condițiile în care alte proiecte de legi ”cu dedicație” fac anticameră la Parlament.

În concluzie, există motive mai mult decât întemeiate pentru a ne bucura de victoria împotriva legii de distrugere a Roșiei Montane, dar nu a sosit încă nici pe departe timpul demobilizării. Nu doar Roșia Montană are nevoie, în continuare, de sprijin, ci întreaga Românie (incluzând aici și diaspora). O victorie definitivă în cazul Roșia Montană poate fi capătul de pod care să permită purtarea altor bătălii civice cel puțin la fel de importante.

Sursa: romaniacurata.ro