Nu contest încălzirea globală, dar tare grea iarnă e anul ăsta în România! Țara e sub zăpadă, de săptămâni termometrul n-a mai urcat peste zero grade, viscolul ridică nămeți mai înalți decât omul, circulația e haotică, locurile de parcare înzăpezite. Și-n această apocalipsă albă ne-am găsit și noi să ieșim la proteste, cu miile și sutele de mii, să stăm ore-n șir pe loc, tropăind din picioare, îmbrăcați ca exporatorii din Antarctica, să ne-ncălzim cu ceai din termosuri și să strigăm sloganuri, și să cântăm, și să agităm drapelele României și-ale Uniunii Europene. Să râdem cu lacrimi care ne-ngheață brusc pe obraji privind pancartele pe care caricaturiști amatori, dar de geniu, îi arată pe stăpânii țării în cele mai ridicole atitudini. Da, ne e teribil de frig, dar rezistăm, și de-acum rezistența, cea adevărată, cea morală, cea a valorilor și principiilor care ne fac ființe omenești, e coloana noastră vertebrală. Protestăm în primul rând ca să ne putem privi în ochi când ne uităm în oglindă.
Vaclav Havel vorbea despre puterea celor fără putere. Despre asta e vorba și-n România de azi. Ne adunăm cu sutele de mii pe străzi și în piețe ca să ne exercităm puterea împotriva fricii, a frigului, a ticăloșiei umane, a corupției organizate, a disprețului și aroganței. Ca să arătăm că politica trebuie să fie etică și în folosul oamenilor. Trăim vremuri mizerabile și nu avem pe cine să dăm vina, căci vina e în întregime a noastră. Din vina noastră Europa arată azi asemenea corăbiei bete a lui Rimbaud. Din vina noastră avem Brexitul, din vina noastră vom avea Frexitul, din vina noastră oameni care fug de război ne mor la granițele apărate de ziduri. E vina noastră, a tuturor, că putem privi cum lucrurile se deteriorează de la o zi la alta fără să facem nimic, ca și când apropierea catastrofei nu ne-ar privi pe noi, ci pe altcineva. Când politica nu e suficientă ca să ne apere viețile, demnitatea și viitorul, ne rămâne mereu soluția protestului civic. Când partidele sunt neputincioase, putem măcar noi, oamenii, să ieșim în stradă. Nu Trump, nici Putin nu vor distruge Europa, ci lipsa noastră de entuziasm, de idealuri, de valori.
Suntem pe străzi și în piețele orașelor românești pentru că ne pasă. Pentru că nu suntem străini de ceea ce se-ntâmplă. Pentru că nu suntem cetățeni doar din patru-n patru ani. În ultima săptămână au ieșit de la sute de mii de oameni în centrul Bucureștiului, până la un singur om, în micul orășel Odobești. Acel om, cel mai simplu de pe pământ, a stat singur, timp de o săptămână, în fața primăriei, cu o pancartă în mână, nins și bătut de vânturi, la temperaturi de minus zece grade, ca să arate că-i pasă. Nu am, în acest moment, un erou mai admirat.
Oamenii protestează împotriva transformării României într-o odioasă demokratură, combinație de democrație superficială și dictatură adâncă. Stăpânii acestei țări, care e membră UE și NATO, nu doar că-i canalizează resursele spre propriile buzunare, dar trag țara către zona gri în care se zbat, fără viitor, Ucraina, Belarus și Moldova. Vorbesc mereu de stăpânii țării și nu de guvernanți, pentru că guvernantul e slujitorul comunității, pe când cei care ne conduc azi se comportă ca niște seniori feudali. Legile sunt făcute de ei, pentru ei. Justiția e asaltată pe față, cinic și în disprețul oamenilor. Șeful însuși al celui mai mare partid românesc nu a putut deveni prim-ministru din cauza cazierului penal. O treime din parlamentari au probleme cu justiția. Mulți din miniștri au și ei aceleași probleme. Ordonanța care-i absolvă de închisoare a fost dată la miezul nopții, tâlhărește, fără vreo discutare prealabilă și fără avizele necesare. Iată țara în care suntem nevoiți să trăim.
Am venit la proteste cu copiii noștri, pentru că în definitiv pentru ei protestăm. Noi am trăit în dictaturi și-n mizerie, n-am avut pe nimeni care să ne-nvețe rezistența și demnitatea. Ei le învață acum, deodată cu noi și alături de noi. Un bărbat a fost zi de zi în piața Victoriei cu o pancartă pe care scria: ”Eu nu am copii. Sunt aici pentru copiii voștri.”
Vom ieși în stradă până la capăt, până vom avea o democrație adevărată, o justiție liberă, un stat de drept funcțional. Ordonanța a fost abrogată. Hoțul prins a dat înapoi ce-a furat și acum vrea să plece liber. Nu doar fără să-și ceară măcar scuze, dar oprimându-i pe cei care l-au prins: singurul protestatar din Odobești a fost dat în judecată de primărie…
Ne adunăm în fiecare seară în fiecare oraș din România, pe întuneric și pe ger. Stăm în cerc și bem ceai fierbinte din termosuri. Strigăm sloganuri pline de ironie. Nu sperăm că-i vom da jos pe cei care ne oprimă și ne fură. Nu sperăm că vom scăpa neacoperiți de noroi. Nu sperăm că ne va ajuta cineva dinăuntrul sau din exteriorul țării. Nu ne bazăm decât pe noi, pe puterea noastră, a celor fără nicio putere. Vrem să ne reinventăm ca popor și ca cetățeni. Vrem să ne putem privi în ochi, în oglindă, fără să ne fie rușine.
Iar dacă noi putem, puteți și voi.”