Acasă Blog Pagina 240

Adrian Sârbu, mesaj dur pentru toată clasa politică | DUMINICĂ VOTEZ. CU MINE. Suntem milioane cei nereprezentaţi de niciunul dintre partide sau candidaţi. Un număr de care ar trebui să le fie frică

vot-palma

Cu puţin timp înainte de alegeri, Adrian Sârbu, unul dintre cei mai influenţi oameni din România, transmite un mesaj dur pentru toată clasa politică.

„DUMINICĂ VOTEZ. CU MINE.

Le stric cheful şi mă duc la vot.

Mâine-poimâine securiştii deghizaţi în politicieni, tehnocraţi şi magistraţi ni-l iau şi pe ăsta, votul, că e liber.

Fac aşa: intru hotărât în cabina de votare şi pun ştampila pe albul buletinului, să se vadă că nu e din greşeală când îl anulează. Apoi o apăs adânc în mijlocul palmei.

Asta înseamnă că votez contra Lor.

Politicos. Civilizat. Simplu. Pentru că Ei nu mă reprezintă.

Unul îi reprezintă pe bruxellezi, altul pe berlinezi, unul e omul de serviciu, altul e omul de alt serviciu, unul e washingtonian, altul ungurean. Unul e pe liste dar nu ştie pentru cine, altul ştie dar nu spune pe cine reprezintă. Definitiv nu pe mine şi tot mai puţin pe mândra mea, Românica.

Anul ăsta nici măcar nu s-au străduit să mă convingă. Să mă mintă. Trişti, fără idei şi fără feţe. Din ce în ce mai acoperiţi.

Tot ce am pentru Ei este o palmă în mijlocul căreia este tatuat votul meu.
Îl ţin în soare, să se bronzeze. Din palmă îmi va trece în sânge, ochi, creier şi inimă, ca să nu uit cei douăzeci şi șapte de ani degeaba.
Să nu uit că i-am creditat cu dezinteres, până când au crezut că votul meu li se cuvine oricum, că n-am soluţie.
Soluţia mea este să le arăt că exist. Nu mai sunt singur. Ca mine sunt mai mult de jumătate din proprietarii de vot din această ţară, care pot să le strice cheful intabulându-şi duminică ştampila în palmă.

Simplu, civilizat, politicos. În numele celui mai numeros partid din România. Partidul celor care nu mai au ce aştepta de la Ei. Ai cărui membri îşi spun: „Votez cu mine. Le arăt că exist ca număr în spatele ştampilei puse pe albul buletinului de vot.”

Suntem numărul de milioane al celor nereprezentaţi de niciunul dintre partide sau candidaţi. Un număr de care ar trebui să le fie frică.

Şi ne spunem: „Votez cu mine, pentru că viaţa mea este un buletin alb pe care îmi pun ştampila în fiecare zi”, a scris Adrian Sârbu, pe Facebook.

Breaking News EXPLOZIV! Medicul ortoped Gheorghe Burnei, acuzat de corupţie şi tentativă de omor | Au fost înregistrate 15 plângeri de malpraxis şi luare de mită pe numele chirurgului

gheorghe-burnei

Chirurgul ortoped Gheorghe Burnei, suspectat de luare de mită şi experimente neautorizate pe copii, ar fi cerut sume cuprinse între 1.000 de lei şi 1.000 de euro pentru o operaţie, au declarat, sâmbătă, surse judiciare, pentru News.ro, conform stiripesurse.ro

Pe numele chirurgului Gheorghe Burnei au fost deschise două dosare distincte, intrumentate însă de acelaşi procuror, au precizat sursele citate.

Unul dintre dosare a fost deschis în urmă cu aproximativ două luni, pentru luare de mită, după ce părinţii unuia dintre copiii operaţi de medic au făcut un denunţ la Direcţia Generală Anticorupţie. Anchetatorii l-au supravegheat pe medic şi au constatat că el cerea sume cuprinse între 1.000 de lei şi 1.000 de euro, pentru o operaţie, au mai arătat sursele.

Al doilea dosar al lui Gheorghe Burnei este instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi vizează acuzaţii de vătămare corporală gravă şi tentativă de omor, potrivit surselor citate.

Medicul ortoped Gheorghe Burnei a fost ridicat, sâmbătă dimineață, de acasă și dus la audieri de procurorii parchetului Tribunalului București. Aceste este acuzat că a experimentat un implant neomologat pe o fetiță.

Procurorii Parchetul Tribunalului Bucureşti s-au autosesizat după apariţia unor informaţii în presă. Potrivit acestora, medicul Gheorghe Burnei este acuzat că ar fi experimentat cu un implant neomologat pe fiica lor pe când aceasta era mică, iar acum tânăra de 19 ani nu mai poate merge.

Burnei este audiat în calitate de suspect, însă polițiștii se pare că îl aveau de ceva timp în vizor pentru luare de mită.

Un număr de 15 plângeri vizând acuzaţii de malpraxis şi luare de mită au fost înregistrate la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti pe numele lui Gheorghe Burnei, au declarat, sâmbătă, surse judiciare, pentru News.ro.

Daniel Buzatu, managerul Spitalului „Marie Curie”, a declarat, sâmbătă, pentru News.ro, că nu a primit reclamaţii, nici de la pacienţi, nici de la colegi, împotriva chirurgului ortoped Gheorghe Burnei, audiat de procurori, potrivit unor surse judiciare, pentru luare de mită şi experimente neautorizate pe copii.

Întrebat dacă au existat sesizări împotriva medicului Gheorghe Burnei, care este audiat sâmbătă, în două dosare vizând, potrivit unor surse judiciare, acuzaţii de luare de mită, respectiv de vătămare corporală gravă şi tentativă de omor, managerul Spitalului „Marie Curie” a declarat că nu a primit nicio reclamaţie.

„Nu am primit nicio reclamaţie de la pacienţi şi nici colegii nu mi-au semnalat nereguli”, a spus Daniel Buzatu.

Andreea Marin a luat FOC după ultimele dezvăluiri ale lui Tuncay Ozturk | „Nimic nu îmi pierde mai rapid interesul decât cineva care minte”. A luat măsuri legale!

andreea-marin-tuncay

Tuncay Ozturk, fostul soț al Andreei Marin, a făcut dezvăluiri despre divorțul de „Zână” și a spus că fosta lui soție l-a atacat. La scurt timp, Andreea Marin a avut o reacție, pe o rețea de socializare, conform libertatea.ro

„Nimic nu îmi pierde mai rapid interesul decât cineva care minte”, a scris Andreea Marin pe Facebook. Deși nu reiese clar cui i se adresează „Zânei”, faptul că a fost publicat la scurt timp după ultimele declarații ale lui Tuncay, despre divorț, ar putea da de gândit.

Fizioterapeutul turc a spus, joi, că își dorește ca toată situația să se termine și oamenii să uite numele lui. „Ea a decis asta. M-a atacat. Tot ce vreau e să se termine. Să uite toți de numele meu (…) Din prima zi mi-am continuat treaba, mi-am tratat pacienţii. Nu am nicio relaţie”, a spus Tuncay Ozturk.

Anunțul că mariajul Andreei Marin cu medicul Tuncay Öztürk a ajuns la final a bulversat multă lume. Surprinzător, vedeta nu s-a lăsat afectată de acest lucru, ea punând în aplicare un sfat primit în copilărie de la mama ei. „De la mama am moștenit acest sfat, care mi-a folosit foarte mult: să nu pun pe umerii altora, ceea ce de fapt îi poate întrista. Misiunea mea e alta, aceea de a aduce speranță, motivație, bucurie de a trăi”, a spus „Zâna”.

Andreea Marin are probleme din cauza lui Tuncay Ozturk, în condițiile în care cei doi încă nu au divorțat. „Zâna” susține că a primit nenumărate reproșuri din cauza serviciilor oferite de fizioterapeutului turc, motiv pentru care a dorit să clarifice situația.

Problemele pentru Andreea Marin au apărut în condițiile în care pe pagina de Facebook unde Tuncay Ozturk își promovează serviciile apare și imaginea vedetei.

„În urma unor mesaje primite în ultima perioada din partea unor persoane care îmi reproşau calitatea unor servicii ce NU fac parte din munca mea, am decis să clarific aspecte care pot duce la confuzie şi, ca urmare, la efecte negative nedorite. Dacă ar fi fost vorba de un singur pacient nemulţumit, nu aş fi simţit nevoia acestor clarificări, dar cum am primit repetate mesaje cu reproşuri nemeritate, sunt nevoită să reacţionez astfel, chiar dacă nu mi-aş fi dorit acest lucru.  Pe scurt, mesajele primite, verbal sau în scris, atât de către mine, cât şi indirect prin membri ai echipei mele, menţionau nemulţumiri ale expeditorilor în privinţa serviciilor furnizate către ei, în urmă intermedierii făcute de către firma deţinută de cel care este încă soţul meu. Reproşurile directe către mine, precum şi cererea de rezolvare a fiecărei situaţii în parte, erau motivate de către pacienţi de faptul că au avut încredere să apeleze la această firmă, fiind convinşi de implicarea mea directă şi sub toate aspectele în activitatea acesteia. Cu răbdare, am încercat să ajutăm fiecare caz în parte pentru aplanarea şi clarificarea situaţiilor survenite, din omenie, dar am realizat că nu este normal să îmi asum responsabilităţi ce nu-mi aparţin, nici nu sunt în măsură să investighez aceste cazuri medicale, căci despre asta e vorba, pentru a vedea cine are dreptate sau nu. Nu este meseria sau aria mea de expertiză. Cel mult am putut pune în legătură, direct, „actorii” implicaţi în fiecare situaţie. Nu-mi doresc, însă, ca echipa mea sau eu să fim puşi pe viitor în faţă unor experienţe similare, de asemenea credibilitatea noastră este construită printr-o muncă susţinută de peste 20 de ani în care nu am dezamăgit. Nu ne dorim că anumite confuzii să pună o umbră de îndoială nemeritată asupra reputaţiei mele şi a echipei mele”, a scris Andreea Marin pe Facebook.

Andreea Marin susține că Tuncay Ozturk s-a folosit de imaginea ei pentru a-și promova serviciile, iar acesta nu a dorit să elimine materialel care făceau referire la ea.

tuncay ozturk pagina

Pentru a-și apăra imaginea, Andreea Marin a clarificat, public, întreaga situație și a spus că a apelat la un executor judecătoresc, după ce acesta a ignorat demersurile legale în care i s-a cerut să elimine imaginea sa:

1. PREMIZA. Am fost şi mai sunt legal căsătorită cu un om care şi-a început activitatea ca şi fizioterapeut de la zero în România acum aproximativ 3 ani, având câţiva ani de experienţă în Turcia. Consider că este firesc, într-o relaţie bazată pe dragoste, să acorzi tot sprijinul care îţi stă în putere celui de lângă tine pentru dezvoltarea şi reuşita sa pe toate planurile. Important de clarificat este faptul că eu am sprijinit necondiţionat, fără a fi implicată legal, în nicio formă, în activitatea firmei soţului meu.

2. IMPLICAREA. Nu îmi face plăcere, dar din păcate nu pot ocoli subiectul în acest context, aşadar trebuie să lămuresc natura implicării mele: una la nivel de susţinere, morală, materială, financiară, la nivel de relaţii, recomandări şi promovare, precum şi în toate aspectele vieţii. Consider că este normal ca oricine să facă, în cuplu, tot ce ţine de sine pentru omul alături de care îşi construieşte un viitor. Subliniez, însă, faptul că am ales să respect libertatea de decizie şi de acţiune, neimplicandu-mă propriu-zis în activitatea firmei partenerului meu de viaţă şi fac această menţiune, pentru că tocmai aici este confuzia creată în mintea pacienţilor care mi-au scris cu reproş, crezând că port o responsabilitate suplimentară. O separare clară a vieţii mele profesionale de cea a persoanei de care am decis să divorţez, atât pentru acest moment, cât şi pentru viitor, se dovedeşte a fi necesară. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, chiar cu o zi în urmă, într-un amplu interviu acordat unui post de televiziune realizat, nu întâmplător, în sediul firmei sale, şi nu în studioul tv, soţul meu a vorbit în cea mai mare parte a interviului despre mine şi relaţia noastră, aspecte folosite astfel în contextul promovării afacerii sale.

3. SURSA PROBLEMEI. O altă confuzie s-a născut din faptul că pe mediile de comunicare on-line ale soţului meu şi ale firmei sale au fost postate de către acesta multe materiale conţinând imaginea mea, fie că vorbim de imagini filmate, text sau fotografii, folosindu-le în susţinerea activităţii sale. Menţionez faptul că am sesizat, cu luni în urmă, că acest lucru nu este benefic din pricina confuziei create, astfel încât i-am cerut soţului meu să scoată de pe mediile sale tot ce conţine imaginea mea.

4. AMÂNĂRILE. Din păcate, eliminarea acestor materiale – care dădeau de înţeles în mod indirect şi eronat publicului larg implicarea mea din punct de vedere legal în activitatea menţionată, din moment ce imaginea mea o „susţinea” la vedere în spaţiul on-line , deşi fără voia mea – a fost mereu amânată, în pofida insistenţelor mele repetate. M-am aflat într-o situaţie delicată, şi pentru că prin bună înţelegere şi comunicare nu am găsit posibilă soluţionare, recent, când am decis separarea de soţul meu din motive complexe, am găsit de cuviinţă să rezolv, pe cale legală, şi această problema.

5. REACŢII NEDORITE. Şi în demersul legal în care am cerut eliminarea oricăror materiale care conţin imaginea mea sub orice formă de pe mediile on-line ale soţului meu (site-uri, youtube, conturi pe diverse reţele de socializare…), am avut parte de amânări sau eliminări doar parţiale, astfel încât în urmă cu o săptămâna am apelat la executorul judecătoresc, care a constatat oficial prezenţa unor materiale ce nu fuseseră încă eliminate, nici după aproximativ o luna de demersuri oficiale. Toate aceste materiale crează o impresie falsă şi atrag reacţii nedorite la adresa mea precum cele care m-au determinat să fac aceste clarificări, folosind imaginea mea în sprijinul activităţii unei firme, fără să îmi doresc acest lucru. Sper, însă, că această situaţie să fie rezolvată până la capăt favorabil în mod legal, pentru că este singură cale pe care o am la dispoziţie în acest moment de a elimina orice confuzie în activitatea mea şi cea a persoanei care este încă soţul meu, până la pronunţarea divorţului.

6. CLARIFICĂRI FINALE. Un ultim aspect care a dus la confuzie şi pe care trebuie să îl menţionez este faptul că am avut o colaborare de ani de zile cu un lanţ de spitale din Turcia, ajutând împreună mulţi români să găsească soluţii pentru problemele lor medicale grave, mai ales când nu găseau rezolvare la noi acasă în cazuri foarte complicate. Ulterior, firma soţului meu a început să colaboreze comercial pe partea de turism medical cu acelaşi lanţ de spitale, iar pacienţii au crezut că facem această activitate împreună, neştiind că susţinerea mea pentru el a fost doar sub aspectele menţionate mai sus. Este necesară o clarificare şi în acest sens: atunci când scrieţi pe o altă adresa decât [email protected] , care îmi aparţine, mesajul dumneavoastră NU ajunge la echipa mea. Această este singură mea adresa dedicată acestui scop.

Andreea Marin a anunțat la sfârșitul lunii octombrie că divorțează de Tuncay Ozturk, după trei ani de căsnicie.

DEZVĂLUIRI ŞOCANTE! Cel mai renumit ortoped din România a experimentat cu un implant neomologat pe o fetiță care șchiopăta | După 11 operaţii, tânăra de acum abia se mai poate ridica din pat

gheorghe-burnei

Viața Amirei este prelungirea unui experiment.

Are 19 ani fracturați de 11 intervenții medicale. Zilele de internare însumează mai bine de un an petrecut la secția de ortopedie a spitalului Marie Curie. „E un loc groaznic. Ca-n filmele de groază, dar mai rău, că mie-mi plac filmele de groază…”

Acum locuiește în pat, într-o căsuță cu două camere din cartierul Sălaj. Liceul l-a făcut tot acasă, cu școlarizare la domiciliu. A reușit să ia bacul, dar nu știe ce să facă cu el. Își petrece zilele în pat. Iese foarte rar din casă, pe distanțe scurte și doar în cîrje. Piciorul ei stîng a devenit un membru străin, care, după atîtea operații, nu o mai ascultă, iar coloana i s-a deformat într-o scolioză supărătoare.

Totul a început de la o luxație de șold.

Când Amira avea un an, mama ei a aflat că fetița nu are osul piciorului bine fixat în șold.

Operația pentru luxație congenitală de șold e una simplă — trebuie doar să-i potrivească osul la loc și să-i pună piciorul în ghips.

Ca să fie totuși sigură că iese bine, mama Amirei nu s-a dus pur și simplu la orice doctor. Știa pe cineva care știa un chirurg de la Marie Curie „care ne-a zis așa:

„Am găsit un doctor care e cel mai bun din România”.

„Cel mai bun doctor din România” era Gheorghe Burnei, inventator și pionier în medicină, prodecan la universitate, șef în comisii de malpraxis, erou al televiziunilor și al ziarelor, „un sfânt ajuns pe Pământ”.

Articolele despre doctor intră deseori la secțiunea „Spiritualitate”. Este prezentat ca unul dintre geniile care au refuzat să plece în străinătate pe bani mulți și au rămas în România ca să ne salveze.

„Voia să inventeze ceva…”

Ciopîrțite, stîrpite

sînt două cuvinte pe care Emilia Iliescu, mama Amirei, le folosește foarte des. „Oasele ei au fost ciopîrțite.”

Doctorul nu a făcut operația recomandată, ci o inovație: i-a crăpat fetiței bazinul în două și i-a pus un implant din ceramică.

Implantul „nu există în cărțile de ortopedie”, îmi spune revoltat un medic ortoped dintr-un mare spital din București. E unul dintre doctorii la care vin pacienții fugiți de la Burnei. M-a primit în cabinetul lui abia după cîteva luni bune de mesaje și telefoane.  Vorbește calm și îmi explică lucrurile ca unui copil care e-n pericol să nu înțeleagă lecția.

„Scrieți așa: A fost un experiment!

Biovitroceramica (BVC) este o componentă de ceramică și sticlă, folosită frecvent de stomatologi. În ortopedie, poate înlocui o gaură dintr-un os. Dar Amira nu avea nici o gaură în șold care să trebuiască umplută.

Domnul profesor Burnei ne-a spus într-un interviu telefonic: „Acest implant BVC este un implant autorizat de Ministerul Sănătății în urma unor experiențe făcute de domnul profesor Antonescu”.

Dar profesorul Dinu Antonescu ne spune, în alt interviu telefonic, altceva: „Nu am folosit niciodată biovitroceramica la luxația de șold. Eu am folosit doar pentru tumori, ca să umplu cavități osoase restante. Înainte de a le folosi, am făcut studii pe animale, au fost și publicate.”

“Nu ai voie să încerci pe pacient pînă n-ai încercat pe animale. Trebuie să fii sigur că nu e toxic, că se integrează. Ceramica asta făcută de inginerul Negreanu nu se absorbea.

Tiberiu Popescu Negreanu era inginerul la care a trimis-o Burnei pe Emilia să cumpere implantul. Trimitea bucățile de ceramică la spital într-o pungă, fără lot și serie de fabricație, fără etichetă și contraindicații. Erau pur și simplu scoase din pungă, sterilizate și băgate în pacient, spun surse care lucrau pe-atunci în spital.

Foaia de observație a Amirei nu are etichetă cu datele de identificare ale implantului și nici o hârtie de consimțământ pentru această procedură. Părinții spun că n-au fost informați că fetița lor de un an urma să primească un implant pe care nici un alt medic nu l-a mai folosit într-un caz similar.

E ca și cum aș face eu acasă aspirină în chiuvetă și le-aș vinde-o oamenilor”, spune o sursă apropiată de caz. „Orice produs trebuie să facă parte dintr-un lot cu cod de identificare. BVC e legal să folosești, dar nu ăla neomologat. Iar ce făcea inginerul Negreanu la el în curte nu era omologat. Între 2002 și 2004, sînt mai multe cazuri cu BVC operate de Burnei. Majoritatea sînt un dezastru”, spun sursele din spital.

Profesorul Mihai Jianu, cel care a făcut prima bancă de oase din România, ne-a spus că n-a folosit niciodată BVC-ul la luxația de șold: „Știu că s-a mai folosit, dar copiii au plecat în străinătate pe urmă, ca vai de capul lor. Pentru că biovitroceramica nu se dezvoltă odată cu osul coxal și au fost niște tragedii.”

Implantul nu e omologat, confirmă Agenția Națională a Medicamentului.

„E ca și cum la noapte visez că, dacă bag căcat într-un pacient și cred că se face bine, aș fi îndreptățit să o fac. E de pușcărie!”, exclamă alt medic, care a lucrat cu Burnei și îl știe de ani de zile.

„Totul a pornit de la o simplă luxație de șold, care putea fi tratată, așa cum se întîmplă peste tot în lume, după tehnici consacrate și cu rezultate foarte bune. Nu știu ce a fost în capul lui, voia să inventeze ceva…

Experimentul pe Amira nu a fost o excepție.
Într-o investigație jurnalistică de un an, am descoperit că doctorul Burnei a ales de multe ori, în locul intervențiilor sigure, inovații medicale în urma cărora au murit copii și nenumărate vieți au fost distruse.

Doctorul Burnei nu vede vreo problemă în practicile sale. L-am întrebat dacă a avut vreun caz de malpraxis în întreaga sa carieră. A răspuns “Nu. N-a fost, pentru că în general atunci când… lucrurile acestea sunt vizibile. Adică în momentul în care umblă chirurgul este vizibil ce se face acolo”.

„Cel mai blamabil e că a operat-o de atîtea ori, că nu s-a oprit la timp și n-a zis Dom’le, gata, pînă aici merge competența mea, mai departe nu știu ce să fac. A operat-o și continuat să zică ce bine e, deși nu era. E inacceptabil!”, îmi spune și al treilea doctor pe care l-am consultat.

A lucrat o vreme în spitale din străinătate, s-a întors în România și acum operează la privat. Îl întreb dacă crede că am șanse ca vreun medic ortoped să vorbească public despre Burnei. „Nici o șansă. Tuturor le e frică!”

 

Citiţi toată investigaţia pe: casajurnalistului.ro

Ion Cristoiu: Istoria – aşa cum nu vă place | 1948. Filmele cu cow-boy – „Infiltrări ale ideologiei putrede imperialiste în spatele frontului nostru”

john-wayne-western

În 1990, cînd se trecuse deja de la o orînduire la alta (de la Socialism la Capitalism) aveam 42 de ani.
Noua realitate culturală n-a fost pentru mine un şoc.

În primul rînd, pentru că din punct de vedere editorial, cinematografic, gazetăresc, teatrul, noua orînduire însemna doar o lărgire a graniţelor de pînă atunci. Pentru mine cel puţin, cărţile care demascau teroarea stalinistă nu erau o noutate absolută. Le citisem, chiar dacă pe sub mînă, înainte de 22 decembrie 1989. În materie de filme, de exemplu, repertoriul cinematografic doar se lărgea. Înainte vreme, mai ales în anii liberalismului comunist românesc (1966-1971) se dăduse la televizor serialul Dallas.

În al doilea rînd, din punct de vedere profesional, nu era prea mare diferenţă faţă de perioada anterioară. Şi înainte de 1989 făcusem ziare, fusesem salariat, scriseesem de mă rupsesem, promovasem tineri şi mă confruntasem cu indicaţiile patronului.

Înainte vreme, Patronul era Partidul, reprezentant de activiști. Acum Patronul era omul de afaceri X, mult mai încrezut decît nomenklaturistul.
În prima parte a lui 1948, cînd se trecuse deja de la o orînduire la alta (de la Capitalism la Socialism) nu mă născusem însă.
Găsind în Scînteia din 1948 două articole de îndrumare („Vă duceţi la toate filmele sovietice?”, vineri, 13 februarie 1948 şi „Mai multă vigilenţă faţă de repertoriul cinematografic”, Scînteia, 21 mai 1948) mă întreb, deja îngrozit, cum aş fi trecut eu de la orînduire la alta dacă aş fi avut în 1948, 42 de ani!

M-aş fi dus la Omul cu arma? Şi dacă da, mi-ar fi plăcut?
Cum ar fi fost viaţa fără filmele cu cow- boy, acuzate de Scînteia ca fiind infiltrări ale ideologiei putrede imperialiste în spatele frontului nostru?

Dacă aș fi fost actor, cum dracu aș fi interpretat un activist de partid, care n-avea voie nici să sughită în piesa de teatru, ca să fie model pentru oamenii muncii? Dar dacă aș fi fost scriitor cum aș fi accepta observația editurii că personajul meu chiaburul e altfel decît gras și urît?

Vă duceţi la toate filmele sovietice?
Nu lăsaţi să vă scape niciunul ele sînt un izvor de forţă morală în lupta pentru făurirea unui om nou, a unei vieţi mai bune!

Ultimele filme sovietice care au rulat la noi au dovedit din nou înalta valoare artistică şi totodată rolul de îndrumător pe care îl are cinematografia sovietică, uriaşele perspective pe care le deschide publicului nostru şi publicului de pretutindeni.

Unul din aceste filme are ca titlu – În numele vieţii – un titlu sub care s-ar putea cuprinde de fapt toate filmele în care se oglidnesc realităţile din ţara Socialismului. Fiindcă în adevăr, prin problemele pe care le frămîntă, toate aceste filme vorbesc „În numele vieţii”, în numele luptei pentru necontenita ei îmbunătăţire şi înfrumuseţare, luptă în care oamenii sovietici au dobîndit cele mai răsunătoare victorii din istorie.

Ce oameni minunaţi, întregi, armonioşi ne înfăţişează filmele sovietice! Ei sînt pătrunşi de simţul demnităţii umane, de simţul datoriei şi al răspunderii faţă de societate, de necesitatea de a te pune prin activitatea ta de fiecare zi în slujba fericirii celorlalţi, cu conştiinţa că numai în felul acesta serveşti şi propria ta fericire. De la filmele sovietice plecăm plini de bucuria mîndră de a fi văzut pînă la ce înălţime morală s-a ridicat omul, plecăm întăriţi în lupta împotriva a tot ceea ce e piedică şi frînă în propria noastră cale spre progres către un tip de om în necontenită creştere.

Filme ca «ÎN NUMELE VIEŢII» şi «OMUL CU ARMA» trebuie să facă ocolul Capitalei şi al ţării întregi, trebuie să fie rulate şi discutate pe larg în universităţi şi şcoli, în fabrici şi cazărmi.

Filme ca «Omul cu arma» să fie duse de caravanele cinematografice în cele mai îndepărtate sate.

Am stat de vorbă recent cu mulţi dintre scriitorii şi artiştii noştri, şi am aflat că o bună parte dintre ei n-au ajuns să vadă cele două minunate realizări ale studiourilor sovietice.

Într-un moment în care la noi se dezbate problema importantă a TEMELOR în literatură şi artă, filmele sovietice sînt o pildă vie a felului în care tematica legată de viaţa reală, de preocupările şi năzuinţele oamenilor este un mare izvor de opere de o înaltă valoare artistică şi umană.

Socotim de aceea că Uniunea Sindicatelor de Artişti, Scriitori şi Ziarişti – care a avut atîtea iniţiative folositoare, poate veni şi de astă dată, în sprijinul scriitorilor şi artiştilor. Anume să organizeze o serie de spectacole pentru scriitori, artişti plastici etc., unde să fie reprezentante filme sovietice.

Iar voi toţi, cititori ai „Scînteii”, nu pierdeţi niciunul din filmele sovietice care rulează pe ecranele noastre, îndemnaţi-vă familia şi prietenii să le vadă, fiindcă ele reprezintă, cu o mare putere de expresie artistică, un îndreptar viu în lupta noastră pentru o viaţă mai bună, mai frumoasă, pentru un om mai bun, pentru un om superior.

(Scînteia, vineri, 13 februarie 1948)

Mai multă vigilenţă faţă de repertoriul cinematografic!

Fără îndoială că faţă de stările din trecut şi chiar faţă de acelea de acum doi şi trei ani, progresul care s-a înregistrat în ce priveşte repertoriul cinematografic este însemnat. Proiectarea pe ecranele noastre a unui număr din ce în ce mai mare de filme sovietice, întîlnirea maselor largi de spectatori cu aceste opere atît de emoţionante prin adevărul şi omenescu lor, atît de instructive prin bogatul lor conţinut ideologic şi artistic, adevărate ajutoare în lupta noastră de fiecare zi – întîlnirea aceasta nu a întîrziat să dea roadele cele mai bune.

Nivelul publicului nostru a crescut repede, gustul pentru arta adevărată s-a dezvoltat în largă măsură. Paralel cu asta, a început să se rărească apariţia pe ecranele noastre a produselor cinematografice ale imperialismului american, arme perfide de diversiune politică, de adormire şi de prostire a masselor, care luptă să-şi construiască o viaţă nouă mai bună. Şi în această dispariţie treptată a filmului american de pe ecranele bucureştene îşi spun cuvîntul înseşi massele, crescute politiceşte şi cu experienţa artistică considerabil îmbogăţită, respingînd minciunile şi neroziile Hollywood-ului.

Prezentarea filmelor sovietice, care trebuie să devină din ce în ce mai bogată, este însoţită şi de prezentarea cîtorva filme din producţia ţărilor de democraţie populară.

Se poate spune, aşadar, că înregistrăm un şir de lucruri pozitive în acest domeniu. Totuşi, situaţia actuală este departe de a ne putea mulţumi şi de aceea ridicăm această gravă problemă a repertoriului, care trebuie să preocupe atît massele largi de spectatori recrutaţi din oameni ai muncii cît şi forurile noastre de resort.

Iată în puţine cuvinte despre ce este vorba.

Dacă la cinematografele din centru, calitatea ideologică şi artistică a repertoriului a sporit cu mult prin prezenţa tot mai bogată a filmelor sovietice şi prin rărirea produselor imperialismului american (cu toate că şi aici pătrund încă filme franceze decadente, filme maghiare turnate sub fascism, etc.), nu tot acelaşi lucru se poate spune despre repertoriul cinematografelor de cartier, adică tocmai despre acele săli care sînt cel mai mult vizitate de massele muncitoare.

Ce se întîmplă acolo? Un număr relativ mic de săli programează filme sovietice. Restul cinematografelor continuă să fie focare active de propagare a ideologiei imperialiste. Au dispărut – cum arătam mai sus – produsele de ultimă oră ale cinematografului american. În schimb, se lăfăie nestînjenite pe ecranele cinematografelor de cartier un număr impozant de vechituri scoase din pivniţele caselor de filme – pelicule cu cow-boy, cu bandiţi, cu femei fatale şi iubiri nefericite – un şir nesfîrşit de otrăvuri oferite masselor muncitoare din cartiere, săptămînă după săptămînă.

john-wayne

Este suficient să iei spre exemplificare programul ultimei săptămîni. Într-un loc rulează „marele film cu aventuri şi bandiţi «Trei din Arizona». Într-alt loc: «Dansatoarea din Texas». Alte titluri edificatoare: Baron şi vagabond, Aventurierul, Prietenă de ocazie, Nu te pot uita şi Nu uita că te-am iubit. Iată în fine şi o monstră din centrul Capitalei: «Dragoste interzisă» cu «tulburătoarea» Kelemen Eva.

Trebuie să fie limpede pentru oricine că «dansatoarele din Texas», «bandiţii din Arizona», «aventurierii» şi «prietenele de ocazie» sînt infiltrări ale ideologiei putrede imperialiste în spatele frontului nostru, sînt tentative perfide de a slăbi fermitatea acestui front prin distragerea atenţiei masselor de la problemele realităţii, sînt focare de pervertire a moralităţii şi a gustului pentru artă.

Nu se poate tolera ca într-un moment în care massele muncitoare de la noi sînt angajate în măreţul effort de construire a tinerei noastre Republici Populare, să li se servească drept hrană spirituală narcoticele şi otrăvurile artei burgheze decadente. Nu se poate tolera ca într-un moment în care una din sarcinile noastre principale este lupta pentru creşterea necontenită a nivelului ideologic, politic şi artistic al masselor, într-un moment în care atîtea filme sovietice ne învaţă cum să luptăm pentru o viaţă mai bună şi mai frumoasă, ne arată dragostea de viaţă, de pace şi de libertate, nu se poate tolera ca într-un asemenea moment, pe ecranele cinematografelor noastre să se lăfăie nestingheriţi bandiţii şi femeile fatale.

Se impune o vigilenţă mereu activă în materie de repertoriu în scopul îndepărtării tuturor produselor vătămătoare atît în Capitală, ca şi în provincie unde lucrurile, stau încă mai prost.

Massele de oameni ai muncii din ţara noastră şi-au cucerit dreptul la artă. Să ne străduim a le da şi pe tărîmul cinematografului, o artă pe măsura nevoilor şi aspiraţiilor lor.

(Scînteia, 31 mai 1948)

Sursa: cristoiublog.ro

Radu Moraru: „Viaţa mea e în pericol!”

radu-moraru

Am primit multe mesaje de amenintare in ultimii 25 de ani dar acum chiar sint in pericol! E vorba de familia mea!

Amenintarile vin acum in urma a 4 decizii personale:

1. Am desfiintat-o pe Kovesi, pe drepte…
2. Am criticat toti santajabilii „dreptei” : Iohannis, Ciolos, Base, Gorghiu si Neicusor Nimenea…
3. Am anuntat ca, pentru prima data in ultimii 26 de ani, nu voi vota, voi sta acasa…
4. L-am sustinut pe Trump, desi Sistemul Mafiot a sustinut-o pe Hillary!

Am fost amenintat in cel mai abject mod, gasiti amenintarea pe site!

Fiindca nu am incredere in Sistemul Mafiot care a tinut 100% cu Hillary, voi cere protectia USA ! Ii vedeti pe Coldea sau Hellwig, sau Iohannis, sa verifice ce jegos si-a permis sa ma ameninte in cel mai abject mod?!

Credeti ca „presa acoperita” din Romania isi va pune intrebari legat de amenintarile fara precedent la adresa unui ziarist liber?!

Oameni buni, viata mea si a familiei mele sint in mare pericol! Sint obligat sa cer protectie americana! „Dreptacilor” Romaniei li se rupe in paispe de amenintarea la adresa familiei mele!

Sa fiti iubiti!

Radu Moraru

10 Decembrie 2016

Valentina Pelinel rupe TĂCEREA | A anunţat cine e tatăl copilului, dar şi ce urmează să facă

valentina-pelinel

Cristi Borcea a fost deconspirat de iubita lui, Valentina Pelinel. Fotomodelul a cedat şi a recunoscut toată relaţia cu Borcea, dar şi planurile de viitor ale cuplului. Pelinel urmează să se mute acasă la Cristi Borcea, socrii ei fiind cei care o ajută să facă totul, conform stiripesurse.ro

„E un bărbat puternic. Mi-e foarte dor de el. Nici nu îţi poţi imagina. El întotdeauna face surprize frumoase, a avut grijă de noi, de toţi copiii lui. O să mă mut. Mă mut în casa familiei iubitului meu. Aşa e normal, nu? Viitori mei socri chiar mă ajută cu mutarea. Lucrurile sunt foarte clare, noi suntem uniţi. Noi nu am mai vorbit despre asta niciodată. Dacă m-a cerut o să aflăm la momentul potrivit. Eu îi consider ca şi socrii mei, eu îi iubesc pe Cristi foarte mult. Foarte trist că nu am făcut acest botez. Eu nu vreau să îl fac fără tatăl lui Milan. Botezul o să aibă loc atunci când tata o să fie lângă noi. „, a dezvăluit Pelinel la Antena Stars.

Şi asta nu e tot. Urmează şi nunta dintre cei doi. „Am primit inelul. Rămâne de văzut pe viitor. Mă bucur că în sfârşit Cristi este lângă mine oficial. Suntem puternici amândoi, eram puternici şi separat. Suntem una şi aceeaşi persoană”, a mai spus vedeta.

EXPLOZIV! | A început „Pandelizarea” Capitalei cu CULTURA de la Voluntari!

florentin-pandele-gabriela-firea

Intre guvernantii tehnocrati si noua conducere a Primariei Capitalei pare sa se duca o adevarata disputa „pe viata si pe moarte” pentru cine reuseste sa-si plaseze mai multi favoriti pe posturi cheie. Iar daca aceasta competitie a ajuns sa penetreze pana si un domeniu precum cel al Culturii, este deja clar la ce stadiu s-a ajuns.

Culmea este insa  ca tehnocratii stransi „in cuget si-n simtiri” in jurul actualului ministru, Corina Suteu, dau lupte accerbe pentru a ramane „la butoanele” unor institutii de mare prestigiu, unde au fost instalati dupa instalarea cabinetului Ciolos. Practic, cum alegerile se apropie cu pasi repezi, nu mai este loc de asteptat, asa ca se organizeaza de urgenta, pe banda rulanta, concursuri ca sa fie lasati „prietenii tehnocratilor” pe posturi. Chiar daca, la cum sunt organizate aceste concursuri, contestatarii vor castiga cu siguranta in instante, acestora urmand sa li se recunoasca, prin urmare, si dreptul la posturile meritate. Pana atunci insa, cel putin pana ce se vor termina procesele, „clientela” va ramane pe aceste posturi caldute.

In acest timp insa, la polul opus, se pare ca la Voluntari ar exista o adevarata „Academie de functionari”, cel putin daca ar fi sa ne luam dupa  faptul ca, la nivelul institutiilor aflate in subordinea Primariei Capitalei, au ajuns  sa fie numiti, aproape in exclusivitate,  fosti angajati din „fief”-ul lui Florentin Pandele. Care, printre altele, ca sa dam un singur exemplu, au ajuns acum sa conduca si institutii de cultura precum Centrul Cultural Palatele Brancovenesti de la Portile Bucurestiului, adica din Mogosoaia.

Concursuri in ultima clipa

Din pacate, exemplele care arata ca nu doar partidele politice, dar nici macar tehnocratii nu au inteles nimic din ce le-a cerut „vocea strazii” dupa tragedia de la „Colectiv” sunt cu duiumul.

Astfel, la Muzeul Taranului Roman ramane inca o enigma cum poti sa fii manager interimar cand nu ai putut trece  un concurs, mai ales daca ai luat doar nota 5,06 la prima etapa. Este vorba despre Liliana Passima, cunoscuta drept una dintre preferatele Corinei Suteu si care, la un examen normal cu contracandidati a picat cu brio, iar drept rasplata a fost numita  manager interimar.

Apoi a ajuns singura candidata cand  Ministerul Culturii a decis reluarea concursului, ca urmare a recomandarii Corpului de Control al premierului Dacian Ciolos, desi concursul era contestat in instanta. Si, bineinteles, cand candidezi de unul singur, chiar ca nu mai ai cum sa nu castigi! Situatia a fost asemanatoare si mai mult decat tensionata si la Muzeul National de Istorie al Romaniei, insa sentimentul de deja-vu a fost in cele din urma intrerupt dupa ce fostul manager, Ernest Oberlander, a reusit in cele din urma sa-si recupereze postul, in urma unui concurs cu „clopotei”. Iar la Biblioteca Nationala a Romaniei se stie ca proiectul de management al actualului manager nu a trecut de proba de evaluare, luand o nota sub 7. Insa, cel putin aici, partea buna pentru prietenii de la conducerea ministerului este ca nici contracandidatul nu a reusit sa treaca aceeasi proba…

„Masinaria” numirilor temporare

Insa daca la nivel central s-a inteles ca doar ce este in mana nu-i minciuna si astfel toti „prietenii tehnocratilor” au dat buluc la concursurile organizate in regim angro, cu totul altfel stau lucrurile in administratia locala. Unde „la putere” sunt, in schimb, numirile temporare. Cum este cea prin care un fost inspector de la Primaria Voluntari a fost propulsat ditamai managerul la Centrul Cultural Palatele Brancovenesti de la Portile Bucurestiului, din Mogosoaia. Acum insa, ce-i drept, si fostul manager a fost tot interimar, dar provenit pe filiera PNL! In timp ce actualul, Eugen Anghel, a fost propulsat ca manager al unei institutii de cultura care tine de Primaria Capitalei condusa de Gabriela Firea,  fiind recomandat, probabil, doar de statutul de „om de incredere” al lui Florentin Pandele la Primaria Voluntari. Si, mai stii, daca s-o fi si zbatut omul cum trebuie in campania pentru alegerile locale, o fi constatat si asta la CV-ul pentru accederea in functia de sef al unui important centru cultural. Acum, mai amuzant este ca insusi noul manager pare sa fi si uitat unde lucreaza, acesta uitand sa depuna noile declaratii de avere si interese la Centrul Cultural Palatele Brancovenesti de la Portile Bucurestiului, suindu-le in schimb, la data de 1.11.2016, tot pe site-ul Primariei Orasului Voluntari. Si, fie vorba intre noi, chiar daca a uitat sa declare ca are doi copii, cel putin a trecut sumele castigate de sotie din afacerea privata pe care o detine in zona Cotroceni.

Infuzia ilfoveana

Desigur, se naste intrebarea oare ce CV impresionant are fostul inspector de la Voluntari de a beneficiat de marea incredere de a conduce aceasta importanta institutie de cultura, mai ales ca este vorba chiar de unul dintre cele mai ambitioase proiecte ale Primariei Capitalei. Care, ce-i drept, la randul sau a fost „pandelizata” cu mult inainte ca acest fenomen sa loveasca, mai nou, si Cultura. Pentru ca, sa nu uitam, infuzia ilfoveana de cadre a inceput imediat dupa ce Speranta Cliseru a preluat cu „mana de fier” conducerea „alternativa” a  Primariei Capitalei. Asta dupa ce a fost prefect de Ilfov si administrator public al… orasului Voluntari!

 

Sursa: national.ro

Secretul lui Ilie Năstase | Singurul lui băiat a fost născut de o copilă de 13 ani

ilie-nastase-nicholas-nastase

Ilie Năstase are cinci copii, din trei căsnicii, fostul mare tenismen fiind tatăl a patru fete şi al unui singur băiat, conform  adevarul.ro

Primul copil al lui Năstase este Nathalie, care acum are 40 de ani şi a cărei mamă este prima soţie a lui Ilie, belgianca Dominique Grazia, care a fost soţia românului între 1972 şi 1980.  După divorţul de aceasta, Ilie şi-a refăcut viaţa cu Alexandra King, un fotomodel american de succes în anii 1980. Întrucât toate încercările acesteia de a rămâne însărcinată au eşuat, ea şi Ilie au decis să înfieze un copil. Ei au urmat procedurile americane de adopţie şi pe 1 iulie 1987 s-a născut Nicholas. Mama naturală a acestuia era o puştoaică de 13 ani, din San Antonio, care rămăsese însărcinată cu un coleg de şcoală. Ea a decis să dea copilul către adopţie, deoarece dorea să revină la şcoală şi să-şi continue studiile. Nicholas a fost luat de Ilie şi Alexandra a doua zi după naştere şi în contractul de adopţie nu a fost trecut clauza conform căreia noii părinţi trebuie să păstreze legătura cu cei naturali, astfel că urma acestora s-a pierdut în timp. Dezvăluirea îi aperţine chiar lui Ilie Năstase, în cartea sa autobiografică scrisă de americanca Debbie Beckerman în 2006.

Chiar dacă Nicholas nu este copilul natural al lui Ilie Năstase cei doi au avut mereu o relaţie extraordinară, păstrată inclusiv după ce fostul tenismen şi Alexandra s-au despărţit, după zece ani de căsnicie. Nicholas are acum 29 de ani şi locuieşte la New York, dar vine destul de des în România pentru a-l vedea pe Ilie.

Citeste mai mult: adevarul.ro

Secureanu a fost pus sub ACUZARE | Fostul manager de la Malaxa a ieșit în cătușe de la audieri

secureanu-catuse

Florin Secureanu a fost pus sub acuzare pentru luare de mită şi delapidare, ambele în formă continuată. Prejudiciul produs este de aproximativ două milioane de lei, informează comunicatul DNA, conform gsp.ro

UPDATE 18:30

Florin Secureanu a ieşit încătuşat din sediul DNA, după aproximativ 6 ore de audieri. 

UPDATE 17:30

Şoferul maşinii lui Florin Secureanu a intrat în sediul DNA.

UPDATE 17:15

DNA a remis un comunicat în care anunţă că fostul manager al spitalului Malaxa a fost pus sub acuzare de procurori pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și delapidare.

comunicat-dna-secureanu

UPDATE ORA 16:25

Florin Secureanu este încă la sediul Direcției Naționale Anticorupție. În fața instituției sunt adunați zeci de reporteri care așteaptă primele imagini cu fostul manager de la Malaxa, mai ales că acesta nu a fost văzut în public niciodată de la începutul publicării investigației GSP.

Reporterul Gazetei Răzvan Luțac este acolo și vă va ține la curent cu toate detaliile.

Zilele acestea au fost audiați reprezentanții mai multor firme care au făcut afaceri cu Spitalul Malaxa.

E prima dată când fostul manager ajunge față în față cu procurorii anticorupție. El a sosit la DNA cu o mașină cu număr de Ilfov.

Pe 29 noiembrie, doi reprezentanți ai Direcției Naționale Anticorupție s-au prezentat la Spitalul Malaxa, după dezvăluirile echipei Gazetei Sporturilor din 28 noiembrie (Detalii aici!)

Procurorii au deschis dosar penal pentru abuz în serviciu împotriva conducătorilor spitalului Primăriei.

News Alert România scrie ISTORIE la Campionatul European de Handbal | Suntem calificaţi în grupele principale după victoria zdrobitoare cu Croaţia

romania-croatia-handbal-europene-2016

Nationala feminina de handbal a Romaniei a obtinut o victorie categorica in duelul cu reprezentativa similara a Croatiei de la Campionatul European, scrie ziare.com

„Tricolorele” s-au impus cu scorul de 31-26 si au obtinut asadar calificarea in grupele principale de la turneul final.

Fetele pregatite de Ambros Martin au inceput destul de slab partida, facandu-l pe selectioner sa le spuna ca inca dorm la primul time out al jocului. Acea pauza a fost insa semnalul de trezire, echipa noastra reusind sa isi demonstreze superioritatea.

La pauza am avut un avantaj de numai doua goluri, unul corect pentru ce s-a intamplat in teren.

Partea secunda am inceput-o la fel de slab, insa Cristina Neagu si Eliza Buceschi au dat tonul revenirii si distantarii.

In poarta, a venit randul Paulei Ungureanu sa impresioneze, aceasta avad o repriza de vis, cu o multime de interventii salvatoare, dupa ce Denisa Dedu a uimit pe toata lumea cu Rusia.

In ultimele 10 minute selectionerul Ambros Martin a decis sa le ofere minute si jucatoarelor de rezerva, iar acestea nu au dezamagit, reusind sa mentina avantajul de pe tabela.

Victoria cu reprezentativa Croatiei garanteaza calificarea Romaniei in grupele principale de la Campionatul European, duelul pentru semifinale urmand a fi inceput de tricolore cu doua puncte, cele din victoria de poveste cu Rusia.

Primele meciuri din grupele principale vor avea loc duminica seara.

Tuncay Ozturk aruncă bomba după divorțul de Andreea Marin | „M-a atacat. Nu voi acuza niciodată persoana cu care am împărţit patul trei ani”

andreea-marin-tuncay-ozturk

Tuncay Ozturk aruncă bomba după divorțul de Andreea Marin. Sătul de speculațiile care s-au făcut în jurul despărțirii de Zână, terapeutul a făcut declarații uimitoare, în direct la tv, conform libertatea.ro

Nu își dorește decât să se termine și oamenii să uite numele lui. Se pare că situația în care se află terapeutul nu este deloc una favorabilă, motiv pentru care nu are  de când să mai tacă.

Ea a decis asta. M-a atacat. Tot ce vreau e să se termine. Să uite toți de numele meu. Fosta mea soție m-a ajutat să amenajez cabinetul. Luna trecută viaţa mea s-a schimbat. Nu avem nimic împreună. Nu e cazul să vorbim despre divorţ. Nu eu am hotărât să facem aşa. Sunt şi lucruri bune şi lucruri rele. Am avut o relaţie normală, la fel ca alţi oameni.Voi aţi văzut doar partea bună, dar am avut şi probleme, la fel ca alt cuplu. Nu ştiu ce să zic, dacă o mai iubesc. Vreau să ţin în mine. Poate s-a terminat din cauza mea, poate nu. Nu voi acuza niciodată persoana cu care am împărţit patul trei ani. Nu contează cât de nervoşi suntem, cât de amabili suntem, persoana de lângă tine e cea mai importantă. Oamenii în general nu vorbesc despre asta. Ea a decis. Din prima zi mi-am continuat treaba, mi-am tratat păacienţii. Nu am nicio relaţie.„, a spus Tuncay Ozturk la Kanal D.

Andreea Marin a încheiat perioada de tăcere de după anunţul divorţului şi şi-a deschis sufletul în paginile revistei VIVA!, ediţia de decembrie. Iar declaraţiile sale adâncesc misterul rupturii de Tuncay. Se pare că reacţia lui Tuncay Öztürk imediat după ce Andreea a anunţat că divorţează, acel mesaj emoţionant postat de el pe Facebook, i-a provocat vedetei o surpriză mare. Şi neplăcută.“Speram că nu va exista. Sunt lucruri prea intime ce se cereau spuse faţă în faţă, la timpul lor, nu pe Facebook. Nu mi-a făcut plăcere nici să-mi anunţ decizia, chiar şi succint, pe pagina mea, dar statutul meu de persoană publică urmărită de atâţia oameni de peste 20 de ani implică o minimă deschidere, de bun-simţ, în sensul acesta. Nu ar fi fost deloc mai bine pentru mine să fiu urmărită zile întregi, în faţa porţii noastre sau oriunde aş fi mers, de camere de luat vederi şi întrebări nedorite”, a declarat ea.

BOMBĂ marca SECUNDA | Licitația SRI pentru SII Analytics a fost ilegală

Eduard Raul HELLVIG

Povestea sistemului SII Analytics deținut de SRI a produs multă efervescență în media și enervare în opinia publică românească. Iar când s-a aflat că, de fapt, Sistemul Big Data, cunoscut drept „BIG BROTHER”, funcționează din 2015 prin intermediul primei părți SII Infrastructură și că prin partea a doua, SII Analytics, SRI își va consolida sistemul BIG BROTHER, toată lumea a luat foc. În ancheta SECUNDA veți vedea cum trei miniștri și șefii SRI puși să protejeze legea, o încalcă după bunul lor plac, că doar sunt “ZEI”, nu oameni obișnuiți ca noi, plătitori de taxe și impozite.

“Operațiunea BIG BROTHER”

SECUNDA vă arată cum înalți funcționari de stat au încălcat Legea 24/2000 pentru ca SRI să aibă în ogradă Sistemul BIG BROTHER. Vorbim despre Eduard Hellvig, directorul SRI, de miniștrii Marius Bostan, Dragoș Tudorache și secretarul de stat Horaţiu Silviu Anghelescu de la Comunicații, precum și de Cristian Ghinea, până de curând ministrul Fondurilor Europene.

(Așa cum v-am obișnuit, la finalul anchetei jurnalistice publicăm toate documentele care confirmă dezvăluirile SECUNDA)

Pentru a înțelege mai ușor “Operațiunea BIG BROTHER” am realizat o schemă în care se văd foarte clar instituțiile și persoanele implicate în încălcarea Legii 24/2000, în accesarea Fonduriilor Europene Nerambursabile – 25,5 de milioane de euro și graba suspectă – 9 zile! Iat-o:

schema-sri-incalca-legea-24

Legea 24 a fost terfelită

Intrăm direct în subiect: prin Legea 24/2000 republicată se prevăd normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Prin intermediul articolului 11, Legea 24 spune:

Art. 11. — (1) În vederea intrării lor în vigoare, legile și celelalte acte normative adoptate de Parlament, hotărârile și ordonanțele Guvernului, deciziile primului-ministru, actele normative ale autorităților administrative autonome, precum și ordinele,instrucțiunile și alte acte normative emise de conducătorii organelor administrației publice centrale de specialitate se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Iar prin articolul 12, aceeași lege este categorică:

Art. 12. — (1) Legile și ordonanțele emise de Guvern în baza unei legi speciale de abilitare intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau la o dată ulterioară prevăzută în textul lor. Termenul de 3 zile se calculează pe zile calendaristice, începând cu data publicării în Monitorul Oficial al României, și expiră la ora 24,00 a celei de-a treia zi de la publicare. (…)

(3) Actele normative prevăzute la art. 11 alin. (1), cu excepția legilor și a ordonanțelor, intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, dacă în cuprinsul lor nu este prevăzută o dată ulterioară. Atunci când nu se impune ca intrarea în vigoare să se producă la data publicării, în cuprinsul acestor acte normative trebuie să se prevadă că ele intră învigoare la o dată ulterioară stabilită prin text.

Legea nu-i lege și pentru șefii SRI

Pentru a fi respectată legea, Ordinul 282/2016, semnat de secretarul de stat Horaţiu Silviu Anghelescu în data de 7 IUNIE 2016, a fost trimis la Monitorul Oficial (MO) pentru publicare. Numai că publicarea Ordinul 282/2016 s-a făcut după mai mult de o lună și jumătate, în 27 IULIE 2016.

Iar pentru că NU avea nicio prevedere specială conform Art. 12 din Legea 24, ORDINUL 282/2016 a intrat în VIGOARE la data de 30 IULIE 2016.

Așadar, conform Legii 24/2000, GHIDUL Solicitantului definit de Ordinul 282/2016 a început să-și facă efectul legal abia în 30 IULIE 2016.

În acest caz, ce licitație a câștigat SRI de la Ministerul Fondurilor Europene, pentru a obține fonduri comunitare în valoare de peste 25,5 de milioane de euro, la data de 9 iunie 2016? În baza cărui Ghid?

De asemenea, ce licitație a organizat directorul Eduard Hellvig, pentru a implementa SII Analytics, la data de 17 iulie 2016, conform SEAP?

Răspunsul este unul singur: Au fost puse în practică DOUĂ licitații ILEGALE. Conform Constituției, toate actele care au fost emise fără BAZĂ LEGALĂ – respectiv în perioada 7 iunie – 30 iulie 2016 – sunt ILEGALE.

Și ca efect legal suplimentar, nici documentele emise de SRI în această perioadă, adică licitația nr 168753/17.07.2016, cu toate documetele aferente ei, NU sunt legale!

 

Citiți mai mult pe: secundatv.ro

Nunta ANULUI în lumea mondenă? Felix Baumgartner a îngenuncheat în fața Mihaelei Rădulescu | Vedeta a răspuns pe loc

felix-baumgartner-mihaela-radulescu

O poză cu Felix Baumgartner și Mihaela Rădulescu face furori pe Instagram. Felix Baumgartner a îngenuncheat în fața Mihaelei Rădulescu, iar vedeta i-a răspuns pe loc, scrie libertatea.ro

Fotografia în care Felix s-a pus în genunchi în fața Mihaelei a fost publicată pe Instagram de jurata de la „Românii au talent”. „Nu întrebați :))) În orice caz, da”, a scris vedeta, în dreptul imaginii.

felix-baumgartner-a-ingenuncheat-in-fata-mihaelei-radulescu

Recent, Mihaela Rădulescu și Felix Baumgartner au sărbătorit doi ani de relație. Cu acest prilej, vedeta i-a transmis un mesaj emoționant iubitului ei. „Mi-e inima vesela și viața frumoasă… Sunt iubita de bărbatul vieții mele și îl iubesc pâna la stele. Știu, toate iubirile strasnice sunt la fel, doar nefericirile sunt pline de contraste… Nu-i musai să vă bucurați pentru noi, dar va doresc din toata inima sa simtiti la fel, până departe! Iubirea e viata… Iar omul ăsta mi-a dat asa un reset grozav… la viata și… la tot!”, a scris Mihaela Rădulescu.

Radu Moraru | Scrisoare de ameninţare fiindcă am anunţat că nu mă duc la vot!

radu-moraru

Date: 9 decembrie 2016, 03:56:29 EET
To: [email protected]

Bai mitocane
Bai tapinarule
Ticalos comunist
ai ajuns de rasul copiilor
Ai numai venin in tine
Ti-ai dat arama pe fata. Ai aratat clar ca esti simpatizant pdsr/pcr
esti bolnav total. ai mari probleme cu tartacuta.
Nici cei mai buni doctori din lume nu te vor vindeca
Ti-ai inlaturat toti prietenii
ai ajuns in mizerie si aici vei ramane.
Iti urez(si cu certitudine urarea mea se va implini) ca la doua luni dupa aceste alegeri sa te aresteze
si sa stai in celula cu balbaitul de cristoiu si cu chiorul de basinescu. asa s-au nascut perversiunile sexuale.
Poate o sa o aduci si pe mata sa le suga pula discipolilor tai. Asa o sa treaca timpul mai repede.
Mai dobitocule vei fi arestat pt evaziune fiscala si vei primi 11 ani
In acel moment te vei linisti total, dar dupa o perioada de 3-4 ani de puscarie te vor interna la balamuc, dar pe viata.
Cu siguranta asta meriti.
Daca tragi linie vei concluziona ca nu ai realizat nimic, dar absolut imic in viata ta de golan, de milog cersetor si de mincinos mancator de cacat.
Cat vei sta la puscarie pe sotia ta or sa o violeze Ciolos, Iohanis si Coldea, dar pe rand
Opreste-te idiotule caci ai copii de crescut
incepi sa-ti faci bagajele si sa-ti selectezi puscaria. sfatuieste-te cu fratii becalii. ei sunt de teapa ta. toti sunteti niste javre jegoase si imputite.
Cauta-ti un avocat bun
Atentie:Toate previziunile mele s-au adeverit
multe „succese”
Vei ajunse un psihopat de 35 kg, dar cu ochelari

Ne puteți găsi și pe:

118,331FaniÎmi place
3,743AbonațiAbonați-vă