
Generatia de Aur a fotbalului romanesc a pierdut miercuri seara un nume greu, care a facut stadioane sa vibreze. Fostul mare sportiv Daniel Prodan a murit, in urma unui infarct, conform stirileprotv.ro
Trei ore l-au resuscitat medicii, in incercarea disperata de a-l readuce la viata. Didi, cum ii spuneau apropiatii, nu a mai raspuns insa. S-a stins la doar 44 de ani.
Daniel Prodan era acasa, in Voluntari, si se uita la televizor, cand brusc i s-a facut rau. Totul s-a petrecut sub ochii sotiei. Ea si fost cea care a sunat la 112.
Alis Grasu, managerul general al SABIF: „S-a inregistrat solicitarea la 19:57. A ajuns un echipaj de tip B2 cu asistenta, a gasit pacientul in stop, a inceput resuscitarea. Dupa 8 minute a ajuns un al doilea echipaj, s-a continuat resuscitarea timp de trei ore.”
Toate eforturile medicilor n-au putut face ca inima lui Didi, cum ii spuneau prietenii, sa bata din nou.

Jean Vladoiu a izbucnit in lacrimi la telefon, in clipa in care a auzit ca Didi Prodan a murit, noteaza ProSport:
„Vai de capul meu, glumiti? Nu pot sa cred… Am avut o zi mai lunga si m-am culcat mai devreme. Sigur nu glumiti? Nu am mai vorbit cu Didi nici eu, nici Belo. Nu am cuvine, socul este enorm. Incredibil… Doamne, Dumnezeule!!! Nu pot sa-mi gasesc cuvintele, vai de capul meu…”
Ionut Lupescu: Nu mai am cuvinte
„Mai inainte am aflat. Ce sa spun? M-a socat. Nu mai am cuvinte. Tanar…un mare sufletist. Nu stiu, nu vreau sa mai vorbesc”, a spus Lupescu.
Mihai Stoichita; Viata e nedreapta
„Sunt absolut socat. Nu exista cuvinte pentru durerea noastra. Viata e nedreapta de multe ori. A fost admirabil si ca om, nu doar ca fotbalist. Era atat de tanar. Dumnezeu sa il odihneasca in pace”, a spus Stoichita.
Viorel Moldovan: Nu imi vine sa cred
„Stiu de Daniel… Sunt aici, sunt aici… Nu vreau si nu pot sa vorbesc… Nu imi vine sa cred! Nu imi vine sa cred!” a spus plangand Moldovan.
Adrian Mutu s-a declarat socat de decesul lui Daniel Prodan.
Liga Profesionista de Fotbal a transmis condoleante familiei fostului fotbalist.
„Daniel Prodan, unul dintre cei mai buni fundasi centrali din istoria fotbalului romanesc, a incetat din viata miercuri seara la varsta de 44 de ani”, a anuntat forul pe site-ul oficial, adaugand detalii din cariera lui Prodan. „Liga Profesionista de Fotbal transmite sincere condoleante familiei greu incercate. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!”, a notat forul fotbalistic.

Totodata, Gruparea Atletico Madrid a transmis condoleante familiei lui Daniel Prodan. Intr-un mesaj postat pe site-ul oficial, Atletico reaminteste ca Prodan si-a vazut fosta echipa castigand Liga Europa, in 2012, la Bucuresti.
„Fostul nostru jucator a murit la 44 de ani din cauza unui infarct. A venit la noi in ianuarie 1997 si a plecat in iunie 1998. In 2012, drumurile clubului nostru si ale jucatorului roman s-au intersectat din nou, cand Atletico a jucat finala Ligii Europa la Bucuresti, capitala tarii sale. Acolo si-a vazut echipa sa castigand, in calitate de ambasador al finalei. Presedintele, consilierul delegat si consiliul de administratie transmit condoleante familiei. Odihneste-te in pace, Daniel Prodan”, a scris clubul spaniol pe site-ul oficial, citat de news.ro.
„Este o adevarata lovitura. Am aflat de moartea lui in urma cu doua ore. Mi-a fost ca un copil. Nu-mi vine sa cred ce s-a intamplat. Am ramas fara cuvinte”, a declarat fostul presedinte FRF Mircea Sandu pentru ProSport.
„Sunt socat! Mi-a fost coleg de nationala, de birou la FRF. Nu a aratat niciodata ca ar fi avut probleme de sanatate. Chiar nu stiu ce s-a intamplat. Jucam fotbal impreuna, depuneam efort si niciodata n-a aratat ca ar fi avut vreo problema. Sunt socat si as vrea sa nu mai vorbesc in momentul de fata despre asta”, a spus Florin Prunea pentru ProSport.
Daniel Prodan a facut parte din echipa de aur a Nationalei. Fostul international a ramas in inimile fanilor cu un gol exceptional, marcat, in 1995, impotriva echipei Glasgow Rangers, cand juca la Steaua.
Prodan si-a inceput cariera la Olimpia Satu Mare, echipa din orasul sau natal, si a ajuns sa joace apoi la echipe puternice din Europa precum Steaua, Atletico Madrid sau Glasgow Rangers. A fost mereu perseverent si nu l-au speriat antrenamentele lungi. A avut o mentalitate de sportiv, de luptator.
Pentru echipa nationala, a jucat in 54 de meciuri, marcand un gol.
In martie 2008, a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa III pentru rezultatele obtinute la turneele finale din perioada 1990-2000 si pentru intreaga activitate.
Gol superb marcat de Daniel Prodan in Steaua – Rangers 1-0

Politico 
Şefa AEP a fost arestată! 
Adrian Severin, declaraţie halucinantă înainte de a ajunge la puşcărie
JAF NAȚIONAL 

Putin se răzbună pentru „Crimeea, teritoriu ocupat”
Maia Sandu primeşte lovitura de graţie 
„Nu aş fi putut reuşi fără tine, Constantin!” 

Trump cucereşte CHINA
Culisele reţinerii Anei Maria Pătru

Document CUTREMURĂTOR! 
SCLAVII lui ȘOVA
De ce-l înjură Divizia Presă pe Donald Trump, președintele ales al SUA?
DEZVĂLUIRI