Traian Basescu a facut, in ultima luna, doua alegeri cruciale: a sustinut-o pentru sefia PDL pe Elena Udrea si nu pe Monica Macovei si a preferat un compromis cu Victor Ponta in locul sustinerii lui Daniel Morar. Desi ambele alegeri i-au uimit in egala masura pe cei mai loiali sustinatori ai sai, intre cele doua exista o diferenta fundamentala. Prima a reprezentat in totalitate optiunea sa. A doua alegere a facut-o pentru ca nu a avut incotro.

Am criticat vehement sustinerea sa pentru Elena Udrea. Nimeni nu l-a impiedicat sa puna capastru ambitiei patologice a progeniturii sale politice si sa o sprijine pe Monica Macovei, singurul politician democrat-liberal care, ajutat de o garnitura proaspata de secunzi, ar fi putut reface fractura dintre partid si alegatorii sai.

Si daca deznodamantul ar fi fost acelasi, macar ar fi pierdut frumos, consolidandu-si legatura cu romanii care l-au facut presedinte si care l-au aparat de doua suspendari printr-o dovada ca este intr-adevar altfel decat cei ce l-ar fi vrut alungat in suturi de la Cotroceni.

Nu a facut-o si a pierdut pe mina unei noi generatii politice cu nimic superioara celei din care provine el si pe care a dezavuat-o programatic. Prin aceasta alegere a dovedit inca o data ca marea sa problema a fost si ramane incapacitatea de a descoperi, cultiva si sprijini activ noi lideri politici, integri, curajosi si cu o cariera profesionala solida in spate, care sa preia conducerea PDL si care sa ii duca mai departe proiectele.

Strategia sa de a lua ”tinere talente” si a le arunca in serparia de partid pentru a observa de la distanta cine supravietuieste si cine devine, eventual, la randul lui un pradator politic, nu este o strategie. Este un mod de a se pacali singur, de a-si adormi constiinta cu scuza ”eu am incercat, dar daca ei sunt slabi, eu ce sa le fac. Doar sa nu ma lupt eu in locul lor”. (Intr-un alt editorial am sa explic in detaliu de ce nu poate aduce nimic bun o asemenea politica ”spartana” de resurse umane).

Revenind la subiectul zilei, abandonarea lui Daniel Morar nu se compara, insa, cu refuzul de a o sustine pe Monica Macovei. Si nu doar pentru ca nu ar exista o Elena Udrea in magistratura.

In ciuda a numeroase tensiuni intre presedinte si seful DNA, a nemultumirilor primului fata de activitatea unor procurori despre care este convins ca isi urmaresc propria agenda si ca fac jocuri politice, dorinta sa ca Daniel Morar sa fie confirmat in postul de procuror general este deasupra oricarei indoieli. Si a ramas la fel de neclintita pana foarte de curand.

De mai bine de un an, marele si unicul plan al lui Traian Basescu in ceea ce priveste parchetele a fost rocada Morar – Kovesi. Asa cum planul pentru CSM a fost rocada Ghica – Haineala. Convingerea unor analisti ca Basescu pandea de mult ocazia sa-l arunce peste bord pe Morar se bazeaza pe o teorie a conspiratiei, hranita de supozitii si procese de intentie, si nu pe fapte.

Fapt este ca anii in care cei doi au colaborat ii leaga printr-o intreaga istorie de dialog si decizii pe subiecte extrem de sensibile, care depaseste cu mult prin importanta si riscuri tensiunile si frustrarile de care aminteam mai sus. Daca argumentul loialitatii nu cantareste mult, cel al sigurantei si al pragmatismului alegerii presedintelui este evident.

Traian Basescu nu avea cum sa-si doreasca sa il inlocuiasca pe Daniel Morar pentru simplul motiv ca ar fi insemnat sa o ia de la capat in a construi o noua relatie cu succesorul acestuia. Iar pentru a atinge nivelul profesional si de incredere al colaborarii cu Daniel Morar este nevoie nu doar ca noul favorit sa aiba cel putin curajul, competenta si caracterul fostului sef al DNA, ci si de timp, de ani. Ani pe care Traian Basescu nu ii mai are la dispozitie. Asa cum nu mai are la dispozitie nici puterea pe care a avut-o candva si care i-a permis sa forjeze parteneriatul cu un procuror sef in termenii pe care i-a dorit el.

De ce a renuntat, totusi, presedintele sa-l mai sustina pe cel ce i-a fost loial, alaturi de care a repurtat numeroase victorii, al carui nume a devenit nu doar sinonim cu lupta anticoruptie dar si o garantie maxima de onestitate si profesionalism in ochii partenerilor europeni si americani? Raspunsul este cit se poate de simplu. Pentru ca decizia pastrarii sale definitive in fruntea Parchetului General nu mai era doar in mana sa.

Cata vreme, legal, procedura presupune acordul a cel putin doi actori, a celui ce il propune (ministrul Justitiei) si a celui ce il numeste (presedintele), care nu apartin aceleiasi tabere politice (presedintele a ales sa fie jucator, sa nu uitam, nu arbitru) singura solutie pentru a ajunge la un acord era compromisul. Rezultatul alegerilor parlamentare din decembrie a generat criza din justitie si nu ”tradarea” lui Traian Basescu.

Din pacate, asistam la un targ politic pentru ca toata procedura este dominata de politic. Cat timp cel ce face propunerile pentru sefii parchetelor este la mana partidului care i-a oferit portofoliul Justitei ele nu pot fi decat politice. Si implicit supuse aritmeticii rezultate in urma alegerilor. Este gresit? Din foarte multe puncte de vedere, da, mai ales atunci cand puterea incape pe mana unor partide care nu dau bani pe principiul independentei justitiei si nu fac nici un efort pentru a propune cel mai bun magistrat, ci pe cel mai obedient. Singurul mod, insa, in care poate fi introdusa o schimbare de substanta este o noua lege, care sa oblige la procedura de selectie profesionista si transparenta.

Care sunt sansele in situatii ca acum ca procedura de selectie sa nu fie manipulata pentru a da doar impresia de obiectivitate? Foarte mici. Iar asta o stie foarte bine si Daniel Morar, care a decis sa nu se inscrie la ”concursul” organizat de Pivniceru. Intr-un asemenea context politic si legislativ, diferentele intre numiri politice si selectii politizate sunt ca si inexistente.

Dar haideti sa vorbim pe sleau despre esenta problemei.

Pactul de coabitare semnat de presedinte si premier nu il conditioneaza doar pe Ponta, asa cum inca spera, nerealist, sustinatorii taberei care a pierdut alegerile, ci si pe Basescu. Iar principala conditionare la adresa presedintelui suna, brutal, cam asa: trebuie sa imparti puterea! Cu Ponta, formal, dar, de fapt, cu toti cei ce sunt in spatele sau.

Care a fost motivul pentru care partenerii internationali ai Romaniei au impus acordul de coabitare? Concilierea a doua realitati – preluarea puterii absolute de catre USL, in urma unui vot democratic si nevoia ca Romania sa nu fie deraiata de la parcursul ei pro – occidental o data cu dezlantuirea instinctelor primare ale majoritatii politicienilor USL.

Pentru pastrarea orientarii strategice, cu tot ce inseamna ea, inclusiv consolidarea independentei justitiei si lupta anticoruptie, occidentul i-a acordat in continuare girul lui Traian Basescu. Dar nu ar fi fost realist si nu ar fi avut sorti de izbanda interventia partenerilor nostri daca ei nu ar fi acceptat ca fiind evident ca in chestiunile de importanta majora trebuie sa existe un acord intre noua si vechea putere.

Ce inseamna asta concret? Ca pentru partenerii Romaniei alternativa la un compromis intre presedinte si premier si in chestiunea numirii procurorilor sefi era inacceptabila. Care ar fi fost alternativa? Perpetuarea razboiului de gherila dintre magistratii si oamenii din CSM care ii sunt apropiati lui Traian Basescu, pe de o parte si tabara Ponta, pe de alta parte. Ceea ce ar fi insemnat respingerea pe banda rulanta a tuturor propunerilor de sefi de parchete venite fie de la PNL, fie de la premier si perpetuarea interimatelor lui Daniel Morar si a lui Calin Nistor.

Nu exista nici o indoiala printre reprezentantii marilor puteri ca Daniel Morar ar fi fost cel mai calificat pentru preluarea functiei de procuror general, asa cum nu exista nici un dubiu ca Laura Codruta Kovesi este capabila sa faca fata provocarii DNA. Dar a-l sustine pana in panzele albe pe Traian Basescu intr-un razboi de uzura cu USL pentru numirile la parchete, dupa cum au facut asta vara la suspendare, ar fi insemnat sa incalce chiar ei regula principala a armistitiului pe care l-au impus atat premierului cat si presedintelui: cele doua parti trebuie sa se intalneasca la mijloc in rezolvarea unei crize. Sprijinul total pentru propunerea presedintelui ar fi insemnat sa nege taberei Ponta dreptul de a avea un cuvant de spus. Suna cinic? Este. Ca mai toate negocierile politice la nivelul acesta.

Marea intrebare este, insa, alta. De ce a ales Traian Basescu sa o sustina pe Kovesi pentru DNA si nu pe Morar pentru Parchetul General ca numire la care avea dreptul potivit pactului? Aici raspunsul nu este simplu. Iar pentru a-l intelege trebuie sa facem un pas inapoi si sa privim tabloul general.

Traian Basescu isi pierde puterea pe zi ce trece. Si nu doar pentru ca a ratat alegerile de anul trecut, prin infrangerea partidului sau, ci mai ales pentru ca anul viitor isi incheie mandatul de presedinte. Ceea ce inseamna ca si daca va reusi sa mai joace un rol important in politica, fie recastigand PDL, fie lansand Miscarea Populara, el tot va trebuie sa cedeze in curand, complet si definitiv, fraiele puterii.

Practic, la asta asistam acum. La predarea graduala a puterii de catre Traian Basescu in pregatirea momentului in care, anul viitor, va parasi oficiul. In clipa de fata, miza principala a presedintelui este ca in 2014 sa nu inmaneze steagul taberei adverse ci unora din propria echipa, alaturi de care a dus principalele batalii si fara de care nu ar fi reusit nimic. Despre capitulare se va putea vorbi doar in clipa in care cei ce i-au fost alaturi vor fi infranti la randul lor sau vor trece de partea mafiei politice. Deocamdata, nu exista motive sa credem ca s-a intamplat asa ceva. Ba din contra. Par mai stapani pe situatie ca niciodata.

In aceasta perioada de tranzitie, insa, presedintele nu isi mai permite sa ia decizii de unul singur. Nu ar fi nici eficient din punct de vedere al transferului de putere, dar nici corect. Evident si decizia de a renunta la Daniel Morar si de a o sustine pe Laura Codruta Kovesi s-a supus aceleiasi reguli. Iar cele doua argumente care i s-au adus presedintelui au fost mai puternice decat dorinta sa personala de a-l pastra pe Morar in fruntea Parchetului General. Cu atat mai mult cu cat erau sustinute de oameni care au lucrat cot la cot cu seful DNA si au contribuit decisiv la succesul multora dintre anchetele pe care le-a coordonat.

Primul, DNA este mai important decat Parchetul General din punct de vedere strategic in lupta pentru putere de anul viitor. Al doilea: toate calculele aratau ca daca Victor Ponta l-ar fi numit pe Daniel Morar procuror general, tabara Voiculescu-Antonescu ar fi repurtat o victorie colosala, care s-ar fi putut dovedi decisiva anul viitor.

Inmultiti cu o mie acuzatiile de tradare care i s-au adus liderului PSD pentru numirea lui Kovesi si tot o sa fiti departe de efectul pe care numirea lui Morar ar fi avut-o asupra pozitiei lui Ponta nu in USL, ci in PSD. Mai este nevoie sa va spun cine este Morar pentru PSD? Cel mai detestat om din lume, dupa Traian Basescu. Si nu atat pentru ca l-a bagat pe Nastase la inchisoare, ci pentru ca nu i-a trimis pe Udrea si Videanu sa-i tina de urat. Un PSD aruncat in bratele lui Voiculescu, via Nastase, de exemplu, a fost considerat de catre cei pe care Traian Basescu trebuie sa-i asculte acum un pericol ce trebuia impiedicat cu orice pret.

Daca din perspectiva jocurilor de putere si a pregatirilor pentru lupta de anul viitor lucrurile sunt destul de clare, nu acelasi lucru este valabil si din perspectiva principiilor, in special cele pe care le invoca de obicei partenerii nostri occidentali. Scopul nu poate scuza, totusi, toate mijloacele. Si nici nu le va scuza, iar compromisul va fi facut, cu siguranta, mai digerabil.

Trei semnale indica un posibil final semi-fericit. Primul este continut in comunicatul ambasadei SUA: ”Incurajam premierul (aflat in functia de ministru interimar de justitie), presedintele si Consiliul Superior al Magistraturii sa continue sa coopereze pentru a ajunge la un acord asupra acestor pozitii vitale, intr-o maniera cat mai expeditiva”.

Al doilea: propunerea facuta de Victor Ponta procurorului Calin Nistor de a deveni adjunct al sefului DNA. Nu i-a fost nici comod si nici placut liderului PSD sa se expuna, din nou, criticilor propriilor colegi pentru o oferta facuta celui care l-a anchetat pe baronul de Arges si impotriva caruia manifestau in urma cu doi ani. Si al treilea: rugamintea adresata de Victor Ponta CSM-ului ”de a analiza posibilitatea reconsiderarii calendarului stabilit pentru cei sase candidati propusi ca procuror”, adica de a grabi procedura de avizare astfel incat sa se ajunga cat mai repede la finalizarea numirilor.

Avand in vedere ca presedintele si premierul s-au intalnit deja la mijloc, potrivit pactului de coabitare, mingea este acum in curtea CSM-ului. Daca isi vor folosi inteligenta si tactul, magistratii au acum ocazia sa obtina in schimbul grabirii procedurii de avizare o solutie mult mai aproape de cea ideala, atat din punct de vedere al procedurii de selectie cat si al oamenilor ce vor fi numiti in final. Miza este mult prea mare pentru a permite gustului amar al compromisului sa intunece ratiunea.

– Articol publicat de Romania Libera –

Stimate Drepte Române,

Am mari îndoieli că sunteţi bine şi cu atât mai mult că sunteţi în stare în acest moment să transmiteţi acest bine şi nouă, cetăţenilor, indiferent unde ne-am afla.

Sunt un cetăţean de Dreapta, care crede în principiile şi valorile acesteia simplu, fără a căuta să intre prea mult în detaliu, asta fiind treaba altora mai documentaţi şi cu mai mult talent în ale teoriei chibritului. Eu mă mulţumesc doar la a pune semn de egalitate între Dreapta şi modernism.

Nu mă consider băsist, dar sunt catalogat aşa pentru că încă mai cred că democraţia este singura soluţie pentru ţara asta în care trăiesc şi deşi am obosit să tot explic, am acceptat această etichetă dacă asta înseamnă să crezi în principiile şi valorile unui stat de drept. Nu sunt ungurean, nici nemţean sau pavelescian, nici papahagian sau pedelian, şi cu atât mai puţin un taliban, specii de dreptaci care constat cu stupoare că au apărut în ultima vreme cu destulă vehemenţă în glasuri.

Am vrut să vă scriu aceste rânduri pentru că nu înţeleg ce se petrece cu voi. Aţi început să vă războiţi, să vă confiscaţi sau pirataţi grupurile pe FB, să vă eliminaţi “adversarii”, pe cei ale căror idei nu se încadrează în canoanele proprii, unele mai drepte decât ale altora. Ce dracu’ se întâmplă cu voi?

Vă reamintesc că totul a început acum aproape un an, când USL-ul abia venit la putere s-a apucat rapid de demolat şi distrus idealuri, bazându-se pe o furie indusă şi controlată şi folosind un discurs antieuropean şi naţionalist extrem de agresiv. Ţara s-a rupt rapid în două, noi fiind plasaţi imediat în tabăra “băsişitilor”, indiferent ce încercam să spunem. Dar eram toţi de aceeaşi parte a baricadei, încercând şi reuşind să ne opunem asaltului USL-ist. Acum nu înţeleg de ce vă construiţi fiecare câte o baricadă, vopsind-o în culoarea care vi se pare că vi se potriveşte cel mai mult, uitând că o baricadă rămâne tot o baricadă, indiferent de culoarea ei.

În curând se va împlini un an de când USL-ul a preluat puterea, răstimp în care România a ajuns să fie de nerecunoscut prin haosul provocat, fiind la un pas de prăpastie. Iar pe buza acesteia voi nu aveţi altceva mai bun de făcut decât să vă arătaţi muşchii prin tot felul de echipe şi grupări, socotindu-i pe alţii “talibani” şi lăsându-i în urmă ca fiind nedemni de crezurile voastre devenite recent mai nobile (?!).

Formatorii de opinie de dreapta care acum un an perorau gălăgios despre “revoluţia borfaşilor” pusă la cale de USL, astăzi nu dau doi bani şi nicio şansă niciunei noi mişcări ce încearcă să mai galvanizeze resturile astea de energie care încă mai există pe Dreapta, iar leaderii lor sunt luaţi la puricat mult mai în amănunt decât o făcea celebrul criteriu-întrebare “ce-aţi făcut în ultimii cinci ani?”. Iar restul Dreptei se rezumă în opinia lor la câteva amărâte de procente rezultate din tot felul de sondaje de opinie mai mult sau mai puţin reprezentative, argumentând cu lux de amănunte de ce fiecare din aceste fărâmiţe ale Dreptei nu au nicio şansă să-şi depăşească condiţia celor câteva procente pomenite.

Cenzura nu mai există de mult dar poate că puţină auto-cenzură nu strică în anumite cazuri, opiniile acestor analişti fiind luate de bune şi având un mare grad de influenţă asupra maselor, dovadă fiind divergenţa acută dar care poate deveni cronică, pe care o putem vedea printre “dreptele” de pe Dreapta românească.

La vârf se iau decizii majore, Justiţia şi evoluţia ulterioară a României în contextul european depinzând în totalitate de cei doi super-procurori. Lucrurile se îndreaptă către o definitivare a Laurei Codruţei Kovesi la DNA şi a lui Daniel Morar la CCR, ultimul fiind etichetat în urma unei logici întortocheate un “refugiat” “repudiat” de fapt de actualul Preşedinte. Nu puţini sunt aceia care se grăbesc să zbiere “trădare, de trei ori trădare….!”, neluând în seamă că două din posturile cheie ale Statului de Drept numit România vor fi ocupate de doi oameni cu un profesionalism evident şi dovedit în slujba ţării şi numai a ţării. Nu domn’le, este un compromis, Traian Băsescu a trădat şi a capitulat în faţa politicului ce-şi doreşte controlul a tot şi toate. Deşi MCV-ul asta a solicitat, deşi ambasade şi publicaţii străine cu mare influenţă au transmis păreri pozitive şi de susţinere, voi Dreptele româneşti nu încetaţi în a comenta, critica, analiza şi chiar acuza o situaţie care în fond ar putea fi parte dintr-un plan îndelung chibzuit şi menit a coagula un pol de rezistenţă împotriva USL-ului care în mod natural are alergie la cele două nume din motive foarte bine cunoscute.

Toţi am vrut şi vrem în Europa şi în spaţiul Schengen, de aceea mulţi şi-au adăugat această particulă la profilurile din FB în semn de protest. Acum, ca spectator la această dihonie ai senzaţia că fiecare fracţiune de Dreapta îşi revendică şi vrea propriul Schengen, mai european decât Schengen-ul alteia.

Dacă aţi sta şi aţi privi la aşa zisa stângă românească, aţi vedea că acolo există o perfectă unitate în jurul unui singur ţel: “Jos Băsescu”, “…să-l dăm jos pe guvernator” etc, unitate din care aţi avea ceva de învăţat. Pentru că este atât de simplu, atâta vreme cât ţelurile voastre sunt principiile unei Drepte autentice, iar “inamicul” este clar la vedere în persoana USL-ului care a depăşit cu mult limitele oricărei activităţi şi acţiuni politice, fie şi de stânga. În loc de asta, zilnic se văd atacuri, excluderi şi etichetări care nu fac altceva decât să facă jocul păpuşarilor din USL, care dacă nu stiţi, vă informez că este foarte posibil să jubileze şi să-şi râdă în barbă.

Stimate Drepte Române, în stradă deruta este destul de mare, dublată de probleme economice din ce în ce mai acute şi care tind să ocupe din ce în ce mai mult preocupările oamenilor. Dacă prin acţiunile voastre nu sunteţi în stare să oferiţi soluţii la toate aceste probleme, măcar nu vă constituiţi într-o altă problemă care va adânci şi mai mult gradul de confuzie şi nepăsare. Căci în contextul actual să nu credeţi că cineva va băga în seamă corul ăsta de gâşte care mai de care mai gălăgioase ce aţi devenit, oamenii având nevoie de linişte şi soluţii dătătoare de speranţă şi nu de prelegeri docte cu privire la ce înseamnă Dreapta.

Dreapta este una singură şi aţi face bine să vă revizuiţi atitudinile izvorâte din orgolii şi vanităţi inutile şi să puneţi umărul la crearea acelui Pol al Dreptei şi nu a mai multor Poluri care vor împinge electoratul într-un soi de ceaţă greu de pătruns. Numai aşa cetăţeanul va şti încotro să se îndrepte. Altfel USL-ul va rămâne ca singura alternativă vizibilă prin simpla sa consecvenţă şi coerenţă într-o politică pentru interese de grup.

Aşa cum nu am acceptat ca ţara să ne fie confiscată, aşa nici acum nu se poate accepta confiscarea Dreptei în numele unor idealuri şi interese de moment de către nicio grupare ideologică actuală, că este vorba de băsişti sau ungureni, nemţeni sau pedelieni. Vrem să rămânem români care cred cu tărie că Dreapta este soluţia viabilă de ieşire a acestei ţări din criza în primul rând morală în care se zbate de ceva vreme.

Cu dezamăgire dar şi cu speranţă,

Un Om de Dreapta.

Înainte de alte detalii, demisia lui Daniel Morar trebuie văzută ca fiind una dintre cele mai serioase palme date politrucilor de la noi, niciunul fără pete (dosare) şi care vând – cumpără orice în ţara asta. Chiar nu mai credeam că cineva mai dă doi bani pe instituţia demisiei în România , am făcut şi pariuri de-a lungul ultimilor ani cum că nici un politician sau personaj susţinut politic şi ajuns în funcţii înalte nu mai are curajul asumării demisiei. Perfect sau imperfect cum o fi, Daniel Morar trebuie văzut nu ca un erou, ci ca un profesionist responsabil şi care, la un moment important în istoria României, a făcut un pas în faţă riscând cariera în numele unor valori în care credea. Aceste calităţi păreau atât de greu de găsit în România anului 2005, de exemplu, proaspăt lăsată să respire liber după înlăturarea stilului elefantin de control politic a tot ce mişcă în ţară al lui Adrian Năstase. O parte dintre aceste calităţi s-au ascuţit la Daniel Morar odată ce a preluat această funcţie, fiind conştient că singura ieşire din această luptă în care a intrat e aşa cum spunea Churchill, să mergi înainte (If you’re going through hell, keep going).

Disputa care a dus la demisia lui Morar este mult mai complexă, desigur. Aşa cum o citesc eu este războiul aripii competente cu cea incompetentă din justiţie, disponibilă – ca să îşi acopere minusurile – să facă orice serviciu clasei politice plină de indivizi pătaţi şi mânjiţi din cap până în picioare (da! avem destui dintr-ăştia în clasa politică , de fapt politicul a ajuns un fel de cimitir al elefanţilor pentru tot felul de rataţi profesional din societatea românească). Deşi sunt tentat, nu aş începe în paralel o discuţie despre moralitate şi competenţă, aprecierile despre moralitate fiind până la urmă subiective.

Am spus-o deja, prin Institutul pentru Politici Publice alături de care sunt de peste 10 ani, că nu este admisibil ca in fruntea Parchetului General să fie numit un procuror fără experienţă la nivel de dosare grele de corupţie. Nu mă refeream nici la Morar, nici la nimeni în mod deosebit, ci la faptul că pur şi simplu România nu îşi poate permite, în acest moment, să dea pe mână domeniul atât de sensibil şi cel mai important pentru credibilitatea ţării, unor nepregătiţi care vor lua de bun tot ceea ce le va cere clasa politică. Nu pledez pentru nimeni în particular, ci pentru realism şi decenţă şi am cerut clasei politice ca, dacă tot a recunoscut recent public că este dirijorul sistemului de justiţie, măcar să aibă decenţa să recunoască faptul că de credibilitatea conducerii justiţiei depinde în mod fundamental soarta României.

Intrigă cu atât mai mult modul în care Traian Băsescu i-a dat peste mână lui Daniel Morar doar pentru că acesta a îndrăznit să spună ceea ce este corect: la conducerea DNA trebuie să vină cineva din echipa care a dus, în ultimii ani, atâtea nume grele de politicieni în faţa instanţelor. Traian Băsescu ne dovedeşte chiar el că cel mai important lucru din politică sunt interesele, nu principiile. Este evident că un personaj politic în declin generează tot mai des compromisuri doar de dragul de a rămâne la putere pentru încă o zi, o lună sau un ciclu politico-electoral. Păcat! Nici nu contează ce explicaţii elevate poate da zilele următoare Preşedintele, impactul modului în care politicul a negociat (in)dependenţa justiţiei este devastator, iar răspunsul pentru dezastrul în care ne ducem este acum unul singur: Traian Băsescu.

Dacă relaţiile cu Bruxelles-ul şi mediul diplomatic din România atent la evenimentele din politică şi justiţie par să nu ne mai intereseze, semnalul este devastator în rândul tuturor celor care doresc să intre în magistratură, mai ales în Ministerul Public, la fel cum este şi pentru tinerii aflaţi deja în interior. Adică – nu are rost să fim profesionişti, asta nu ne aduce, mai devreme sau mai târziu, pe bază de merit, în funcţii de conducere. Ele sunt rezervate unor yes meni paraşutaţi de politic în respectivele funcţii şi care, mai mult, o să ne urască pe toţi cei competenţi pentru că nu facem decât să îi complexăm şi să le reamintim zilnic că nu sunt nimic mai multe decât nişte marionete.

Îmi aduc aminte de remarca cinică a lui SOV: întăriţi-vă statul! Ei bine, astăzi Traian Băsescu, la fel cum a mai făcut-o şi cu Raed Arafat (din care experienţă văd că nu a învăţat nimic) a dat foc statului român aşa cum o făceau pe vremuri regii nebuni. Daniel Morar are o singură şansă: să meargă înainte. Să intre în politică. Să facă ce Raed Arafat, pe care nu îl judec acum de ce, nu a avut curajul să facă: să adune oameni de valoare în jurul său şi să candideze.