Ce este de fapt Schengen? Evident, nu ne referim la localitatea Schengen, din Luxemburg, unde s-a semnat acordul între primele cinci state, ci ne referim la conceptul de zonă Schengen. Păi zona Schengen este o zonă formată din 26 de state membre și nemembre ale comunității europene, zonă în care circulația persoanelor se face liber, fără controlul actelor de identitate. (Rețineți, Regatul Unit și Irlanda nu fac parte din zona Schengen, dar nu am auzit s-o acuze cineva pe regină pentru asta).

În Schengen este ca și cum ai călători în propria țară. Foarte frumos. Sună bine. Ne plimbăm prin zona Schengen, ca și cum ne-am plimba de la Lehliu la Urziceni. Fără viză, fără pașaport, fără carte de identitate, fără nimic.

Acum, cum ne plimbăm prin Europa, fie că-i Schengen, ori nu? Tot fără viză, dar cu carte de identitate, sau cu pașaport. Nasol. Trebuie să avem un act la noi. Neplăcut tare. Ce pierdem? Păi pierdem la greu. Prin aeroporturi pierdem vreo două-trei minute, până ne scotocim de cartea de identitate sau de pașaport (asta dacă am fost prea leneși să le ținem la îndemână) și până se uită aia, vameșii schengenieni adică, la document. Pe la granițele terestre pierdem, cu mașina sau cu autocarul, vreo jumătate de oră, în general. E neplăcut tare de tot pentru turistul român.

Un pic și mai neplăcut este pentru transportatorii de marfă, care pierd mai mult timp. Câteva ore la un transport România-vestul Europei.

Din câte vedem, pentru românii de rând, cinstiți, turiști adevărați, pierderea este de câteva minute până la o jumătate de oră la intrarea în spațiul Schengen, iar pentru transportatorii de marfă de câteva ore. Pentru diplomați nu există nici o pierdere, că aia oricum se plimbă cum vrea antricotul lor peste tot, fără probleme. Pentru politicieni probabil că există pierderea cea mai însemnată. Este pierderea de imagine.

Ce pierde spațiul Schengen dacă nu-și impune regulile? Păi în primul rând se teme de cei aproape 3,5 milioane de imigranți ilegali (de pe diferite continente), depistați în România în vreo doi ani. Bașca ce-or mai fi prin Bulgaria. Ăștia odată intrați în România sau Bulgaria, au deschis drumul spre restul zonei.

Se mai teme pe partea de trafic de carne vie, la care să recunoaștem ocupăm un loc de frunte și care trafic ar fi mult ușurat de absența controlului. Se mai teme de faptul că România și Bulgaria ar putea deveni ținta preferata pentru importul de criminalitate, contrabandă, droguri etc în drumul lor spre restul zonei. Se teme de faptul că în prezența corupției, oricine își poate cumpăra trecerea prin România și Bulgaria spre restul Europei. E corupție pe la noi? Cam e. E temerea reală? Păi ar cam fi. Chestia asta explicată simplist sună în felul următor:

Eu – România – am o casă, tu – zona Schengen – ai o casă. “Hai să ne unim casele și să trăim împreună, că-i mai bine”, zic eu. “Bine, zici tu, sunt de acord să dărâmăm un zid și să unim casele, dar și tu trebuie să ai grijă să-ți încui ușa, așa cum am și eu, că mulți ar vrea să intre, să mai fure pe ici pe colo și trebuie să avem grijă de ce este acum comun”. “Gata șefu’ (zic eu) se rezolvă, am și paznic la intrare. Securizez intrarea de la mine și stăm fără griji”.

Apari tu, când suntem aproape să dărâmăm zidul și te uiți la ușa mea și vezi că-i șubredă rău, ba mai mult paznicul, dacă-i dă careva un cățel de usturoi din contrabanda de la Iași, e gata să lase pe oricine să intre peste tot, încălțat, plin de noroi și să scuipe pe pereți și pe mobilă și să fure argintăria și atunci tu zici: “amice, intrarea de la tine nu e prea sigură (ca să mă exprim eufemistic) …mai întărește încuietoarea și schimbă paznicul”.

Eu, ofuscat și pleznit în amorul propriu, replic: ” Ete, bă, al dracu’ ăsta, are el ce are cu ivăru’ meu strămoșesc, de la tata-mare și cu paznicu’ care mai ciupește și el de-un jeepan… bă, io am mândrie și nu las pe oricine să-mi jignească coruptibilii … ia fă bine și dărâmă zidu’ că simt cum se umflă mușchiu’ pe mine și imediat zic că nu mai vreau cu tine”.

Judecând la rece, pentru poporul român, pentru cetățeanul de rând, amânarea aderării la spațiul Schengen, nu are nici un fel de relevanță, poate doar o “rănire a sentimentului național”. Ia uite cum ne tratează ăia, ca pe cetățeni de mâna doua, sau a treia.

Este adevărat, ar fi bine să fim la fel cu toți ceilalți, să circulăm cum vrem noi, cum circulă ceilalți, dar a cui este vina? Încotro îndreptăm acuzator, degetul arătător? Pe cine blamăm? De ce nu ne vrea neamțul? Cine trebuie să rezolve problemele, ca să nu se opună neamțul?

Amânarea este de fapt și în realitate, un vot de blam la adresa politicienilor români. Ăsta este motivul pentru care ei, politicienii, vor să sensibilizeze populația și s-o facă să pară (amânarea) ca o insultă, adresată de Europa și Germania, cetățeanului de rând, ca o insultă adresată poporului român. În termeni de specialitate se numește devierea răspunderii. Dacă s-ar fi realizat, aderarea s-ar fi numit, tot în termeni de specialitate, arogarea meritului. Admiterea în spațiul Schengen devine pentru politicieni jocul de glezne, lovitura de imagine, cea care abate atenția de la alte probleme.

Dacă ar fi fost reușită, aderarea ar fi fost sărbătorită cu fast, manifestări populare, mici, bere, cuvântări sforăitoare prin parlament, fâlfâit de steaguri, administrări de lovituri cu cărămida în piept și toate celelalte probleme ar fi trecut pe locul doi. N-am avut domne, timp să mă ocup de alte probleme sociale, economice, financiare etc. M-am zbătut să te bag în Schengen, mai române. Asta mi-a cam luat tot timpul. Hai, acu’ poți circula fără carte de identitate, sau pașaport, datorită mie. Te-am rezolvat. Ăia dinainte n-au fost în stare.

Dacă este eșec, aderarea devine deget acuzator îndreptat în orice altă direcție, înafară de propria persoană. Păi normal că n-am avut timp de alte probleme sociale, economice, financiare etc. zice politicianul român. M-am zbătut și am depus toate eforturile să te bag în Schengen, da’ uite s-au opus Băsescu și Germania și Olanda și Europa în general și USA și alinierea planetelor și calendarul mayaș. Și-au dat toți mâna să se pună contra noastră, bieții români. Ne-a lucrat din nou Băsescu. I-a asmuțit pe toți contra noastră. Pe toți i-a cumpărat dictatoru’. Da’€lasă că ne-am răcorit și noi. L-am pus pe alde Corlățean să le dea un cap în gură. “Ce bă, nu ne vreți? E, uite că acum nu mai vrem noi. Na. Așa. ‘Ete bă ai dracu’ cine se crede ei? Toată Europa e niște porci și toți românii e o zână”.

Și uite așa, turistul român redirecționat pe alte probleme, decât alea reale, își alină oful răcorit și zice: N-am intrat noi în Schengen, în schimb le-am arătat noi lor, mândria noastră națională și ce înseamnă să fii român. Bine i-a zis ministrul nostru de interne, Germaniei, când a insultat-o. Și românul redirecționat își aduce aminte, nostalgic, cum i-am făcut noi pe nemți pilaf, la Mărășești, Mărăști și Oituz, unde le-am refuzat și noi viza și le-am zis: “Pe aici nu se trece”. (O fi chestie de răzbunare întârziată).

Și românul redirecționat uită de problemele adevărate, pe care guvernul trebuia să le rezolve și uită că nivelul de trai i se duce tot mai jos (că în sus nu are cum să se ducă, doar cu promisiuni aiuristice) și că și Bulgaria, aia refuzată la aderarea la Schengen împreună cu noi, ne-a depășit la salariul minim pe economie și că acum am ajuns și acolo la coada listei.

Și turistul român, proaspăt refuzat în Schengen, dar redirecționat, mai scapă din vedere faptul că nenorocita aia de Europă și de Germanie, se leagă de amănunte nesemnificative de genul că un condamnat definitiv, chiar și cu suspendare, este parlamentar, membru în comisia juridică, că un prim-ministru este acuzat de plagiat și câțiva miniștri sunt cercetați penal, că în parlament găsești cam tot ce vrei în materie de sforării, trafic de influență și alocare de fonduri pentru practic nimic, că unii se joacă de-a “uite senatorul, nu e senatorul”, doar ca să scape de justiție și că se cumpără și se vinde cam orice, pe aici pe la noi, pentru că am ajuns la coada cozilor în privința salariului minim pe economie și trebuie să mănânce și gura noastră o pâine.

Pentru toate astea de mai sus avem un vinovat și niște acoliți de-ai vinovatului. Dictatorul și băsiștii care strigă și asmut Europa contra usl. Așa ne-a spus Crin Ațipescu și noi îl credem, că domnu’ Crin e de-al nostru, om simplu din popor.

– articol publicat pe PoliticStand.com –