Acasă Blog Pagina 2922

Jose Manuel Barroso: Uniunea Europeana trebuie sa evolueze spre o federatie de state-natiune

In fata Parlamentului European, Jose Manuel Barroso, a declarat ca Europa are nevoie de o evolutie spre o “federatie de state-natiune” acesta fiind “orizontul nostru politic”.

„Avem nevoie să avansam spre o federatie de state-natune (….)de asta avem nevoie, este orizontul nostru politic” a afirmat presedintele Comisiei Europene în discursul său privind starea Uniunii.

 

Sergiu Andon: Decizia parlamentului, una strict politica

Fostul deputat Sergiu Andon s-a aratat nemultumit de decizia de ieri luata in Parlament,  prin care plenul Senatului a luat act de incetarea a mandatului de deputat a acestuia. Acesta a declarat ca aceasta decizie este una politica si nu bazata pe juridic, in conditiile in care hotararea privind conditiile in care hotararea privind incompatibilitatea sa nu exista, aceasta problema fiind pe rolul instantelor cu termen de judecata la 6 noiembrie.

Din punct de vedere strict personal, Sergiu Andon spune ca viata sa nu va suferi nici o modificare in rau, ci dimpotriva, va avea chiar de castigat in planul libertatii sale, dar si in planul libertatii de exprimare, aspecte pe care le considera a fi „o cheie a vietii”.

„Viata mea nu va suferi nici o modificare in rau, nu devin nici mai bun, nici mai rau, nici mai prost, nici mai destept, nici mai drept, nici mai ticalos”, a adaugat acesta.

Conservatorul considera insa decizia parlamentarilor ca fiind una de neinteles din punct de vedere juridic.

„Nu exista hotarare judecatoreasca definitiva care sa transeze aceasta problema. S-a tot vorbit de ea, dar nu a fost depusa si nici nu avea cum, pentru ca hotararea folosita ca pretext este o alta problema. Problema de drept referitoare la incompatibilitate se afla pe rol cu termen la 6 noiembrie. De asemenea, tot din punct de vedere juridic, in masura in care legislatia permite parlamentarului-avocat sa practice si avocatura, este o restrangere atat de serioasa a dreptului de a fi ales, incat nu va putea fi inteleasa de instantele europene. Asa incat viitorul creaza surprize sub acest aspect”, a detaliat Sergiu Andon.

El a dorit sa precizeze ca nu le reproseaza nimic colegilor parlamentari care au fost de alta parere, cu exceptia celui care a lansat „ideea falsa” a existentei hotararii judecatoresti.

„Si nu le reprosez nimic pentru ca mi s-a si spus public sau semi-public ca juridic am dreptate, dar ca decizia este una politica. Raman acelasi om mai liber si mai ferm in opiniile mele”, a mai spus Sergiu Andon.

Plenul Camerei Deputatilor a decis marti, cu 220 de voturi pentru, 5 impotriva si 11 abtineri, incetarea mandatului de deputat al conservatorului Sergiu Andon.

Nae Girimea, martir

E vremea martirilor. Cel mai nou și, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă, este Liviu Dragnea. Un Nae Girimea provincial, pus pe carieră în Capitală. După scurte și firești rătăciri, a găsit traseul care să-l ducă drept acolo unde a înțărcat dracul copiii și ochiul dracului își dă mâna cu puterea. Și a ajuns unde îi era locul, în PSD.

Neculai Constantin Munteanu

Normal, partidul cu cel mai mare număr de activiști comuniști și de securiști reciclați la democrație și inventatorul capitalismului de cumetrie era mediul ideal care să-i ofere accesul și la putere, și la avere, chiar dacă nu mereu în această ordine. Stăpânind tehnica șezutului în două luntrii și arta îmbrobodirii, după ce a lopătat pentru prostănacul Mircea Geonă, a trecut la vreme și cu folos în bărcuța cârlanului Victor Ponta.

Ajuns politician cu greutate, și cu averea pe măsură, era normal să intre de mai multe ori și în atenția justiției. Referendumul pentru suspendarea și demiterea președintelui ales, Traian Băsescu, i-a oferit ocazia să iasă ca păduchele în față. Procurorii de la DNA l-au pus sub urmărire penală în dosarul privind fraudele la referendum, acuzat fiind și-a folosit autoritatea și influența pentru a obține foloase electorale. Între metodele de fraudare folosite se află votul multiplu, denaturarea pe listele suplimentare a ultimei cifre a codului numeric personal al unor persoane a căror semnătură a fost falsificată pe listă, falsificarea de semnaturi a unor persoane decedate, plecate din tara sau minori, neaplicarea autocolantelor cu mentiunea „votat” și, nu în ultimul rând, faimosul turism electoral.

Îndrăzneala justiției de a se atinge de vacă sacră a partidului a stârnit mânia proletară a conduceri PSD-ului, care a făcut zid în jurul lui Dragnea. Incepând cu bătrâna pușlama comunistă Ion Iliescu și terminând cu penalul Adrian Năstase. Deși exclus din partid după de a fost condamnat, cu executarea pedepsei, după cum a declarat Victor Ponta presei străine, pe pagina de internat a PSD Adrian Năstase este președintele Consiliului Național și din ocnă cheamă la solidarizarea cu Liviu Dragnea, ca victimă nevinovată a regimului Băsescu.

Același lucru îl face micul Tituluescu, Victor Ponta, dar și micul caporal, Crin Antonescu, otrăvit la culme de invalidarea referendumului care l-a trimis să doarmă în Senat, în loc de Cotroceni. Și, din solidaritate cu martirul Liviu ot Teleorman, vestitul cuplu comic Victor și Crin se va autodenunța la DNA, recunoscând că și ei au îndemnat oamenii să vină la vot la referendum.

Numai ca aici intervine minciuna și manipularea, practicate cu de Ion Iliescu și Adrian Năstase sub comuniști și însușite de Victor Ponta și Crin Antonescu. Fac pe proștii sau poate că nici măcar nu au nevoie să o facă și nu înțeleg că ce li se reproșează nu este faptul că și-au propus să scoată la vot cât mai mulți oameni, ci că au a încercat să umfle datele privind participarea la vot.

Ion Iliescu crede că anchetarea martirului Liviu Dragnea este culmea cinismului și că justiția n-ar trebui să se amestece în procesul electoral. Dar nu nu spune cine ar fi în măsură să o facă în cazul unor infracțiuni flagrante la legea electorală. Duhul Sfânt sau Duhul lui Lenin?

articol publicat de Radio Europa Liberă

Vanghelie, despre protestatarul mort: Putea sa se spanzure, tot nu il primeam

Primarul sectorului 5, Marian Vanghelie, spune ca atunci cand aude de probleme „fuge” si chiar daca protestatarul mort in fata primariei sale ar fi amenintat initial ca se spanzura tot nu il primea.

„Ma feresc de lucrurile astea, dau bani, insa cand aud de probleme, fug! Poate sa se si spanzure cineva. Chiar daca eram in primarie, nici nu il primeam pe acest barbat. Eu primesc zilnic peste 1.600 de mesaje, credeti ca raspund la toate? Daca acest domn care a murit lucra la negru, e fix problema lui, nu trebuia sa faca plangere la primarie. Va asigur ca nu a lucrat niciodata cu vreuna dintre institutiile subordonate primariei”, a declarat Vanghelie pentru Adevarul.

Doi barbati au protestat luni in fata primariei sectorului 5, amenintand ca isi dau foc cu ajutorul unei butelii daca nu sunt primiti in audienta de Marian Vanghelie. Acestia au declarat ca incearca de un an de zile sa obtina o audienta la primar pentru a recupera o suma de bani pe care Primaria le-o datora.

Unul dintre protestatari, Ecaterin Teodor Georoceanu, de 60 de ani, originar din Slatina dar stabilit in urma cu 5 ani la Bucuresti, a facut infarct dupa ce a fost trantit la pamant de jandarmi. Medicii de pe ambulanta au incercat sa il resusciteze, fara succes insa.

„In curand o sa ma vedeti la televizor. Ma duc sa-mi fac dreptate”. Acestea au fost ultimele cuvinte ale lui Georoceanu. El protesta impreuna cu unul dintre asociatii lui pentru a recupera o suma pe care Primaria Sectorului 5 le-o datora in urma unui contract de subantrepriza pentru reabilitarea mai multor blocuri din cartierul Rahova. De un an de zile nu primise niciun ban. In pericol sa-si piarda casa si inglodat in datorii la banci, omul s-a imprumutat de la camatari pentru a-si duce la bun sfarsit lucrarile.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Nasul – 11 septembrie 2012

[jwplayer mediaid=”20203″]

România, văzută de presa germană

Situatia politica din Romania se mentine in atentia observatorilor germani si occidentali. Nimic nu ilustreaza mai clar proasta pregatire a liderilor USL si inadecvarea lor la provocarile nationale, europene si globale decat modul in care sunt perceputi de ziaristii independenti nu doar in Romania, ci si in occident, atat la dreapta cat si la stanga spectrului politic, scrie Deutsche Welle, care face o trecere in revista a subiectelor din presa germana dedicate Romaniei.

Frankfurter Allgemeine Zeitung relua marti, 11 septembrie, pe larg reprosurile de fraudare a referendumului de la 29 iulie. Sub titlul „Manipulari in Romania”, corespondentul ziarului conservator german scoate in evidenta ca „la plebiscitul pentru demiterea lui Traian Basescu au luat parte, probabil, net mai putini cetateni cu drept de vot decat cei 46 la suta indicati oficial”.

Cotidianul, primul care a dezvaluit si plagiatul comis de Victor Ponta in teza sa de doctorat, evidentiaza cifrele puse in circulatie de seful DNA, Daniel Morar, potrivit caruia „s-au manipulat la referendum intre 5 si 15 la suta din voturile inregistrate”.

Ziarul reproduce si alte estimari ale oficiului de combatere a coruptiei, al carui sef a precizat „la Realitatea TV ca s-au constatat neregularitati grave in toate circumscriptiile electorale cercetate pana acum: au votat morti si alegatori inexistenti, cu buletine de identitate fictive … precum si soldati stationati in mod demonstrabil in Afganistan care si-ar fi depus sufragiile in localitatea lor natala…”

Cotidianul din Frankfurt mai semnaleaza numeroasele plangeri penale depuse de cetateni, initiative civice si partide in baza carora investigheaza procurorii. Ziarul consemneaza existenta cazurilor de vot multiplu si de turism electoral si nu uita sa mentioneze acuzele la adresa anchetelor magistratilor lansate de liderii USL, Ponta si Antonescu, dupa deschiderea urmaririi penale impotriva secretarului general al PSD, Dragnea, pentru crearea unei retele de manipulare a rezultatului referendumului.

Inca si mai drastic e verdictul unui ziar german de stanga. In pagina de opinie a prestigiosului cotidian Suddeutsche Zeitung, Klaus Brill semneaza un editorial intitulat „Gangsteri politici”, care saluta in termeni fara echivoc decizia socialistilor europeni de a-si muta congresul de la Bucuresti.

Prezenta lor pe malurile Dambovitei ar fi fost altminteri „penibila”. Fiindca la Bucuresti ar fi fost nevoiti „sa asiste la demascarea progresiva a tovarasilor lor romani ca gangsteri politici”, e de parere ziaristul din Munchen. Care aminteste nu doar de plagiatul comis de Ponta, ci si de „campania de prada a premierului PSD-ist impotriva institutiilor statului”, campanie pe care o incrimineaza in termenii cei mai duri.

Mentionand „probabilele fraude sistematice efectuate de PSD la referendum”, editorialul ziarului bavarez conchide ca, „daca aceste informatii se confirma, (liderii) social-democratilor sunt niste delincventi”.

Intrucat Ponta si aliatul sau liberal, Crin Antonescu „au mers mult prea departe, silindu-i pe romani si pe europeni sa accepte insuportabila obraznicie cu care .. (ambii) exercita presiuni asupra justitiei”, autorul le cere partidelor lor „sa-i demita cat mai rapid de la conducere”.

Astfel, social-democratii si liberalii romani „ar evita izolarea lor pe termen lung in Uniunea Europeana”. In context, autorul ziarului de stanga din sudul Germaniei sugereaza finalmente posibila „suspendare a apartenentei PNL si PSD la familiile lor europene”.

România, occidentul și statul excesiv

1

În campania electorală românească un loc eminent ar trebui să ocupe rolul statului și al guvernanților în societate. Un rol ce riscă uneori să devină sufocant. Nu doar în România, ci și în occident.

Parlamentul European dezbate, miercuri, situatia politica din Romania

Parlamentul European va dezbate miercuri, in sesiunea plenara de la Strasbourg, de la ora locala15.00 (16.00 ora Romaniei), situatia politica de la Bucuresti, dupa ce asculta pozitiile informative exprimate de Comisia Europeana, reprezentata de Viviane Reding, comisarul pentru Justitie, libertati fundamentale si cetatenie, precum si de presedintia Consiliului UE.

Din partea PDL vor lua cuvantul europarlamentarii Monica Macovei si Cristian Preda, de la PSD vor vorbi in plen Catalin Ivan, Corina Cretu si Ioan Enciu, din partea PNL va lua cuvantul Norica Nicolai. Cei doi eurodeputati UDMR, Iuliu Winkler si Sogor Csaba, vor adresa o interventie scrisa.

„Toata vara presa internationala a discutat despre Romania, au fost declaratii ale oficialilor europeni. Este firesc ca Parlamentul European sa discute despre problemele care au fost preocupante pentru opinia publica internationala, pentru statele membre si Comisia Europeana. Parlamentul European este cadrul institutional in care se discuta despre evenimentele politice europene”, a declarat, pentru Mediafax, eurodeputatul PDL, Cristian Preda.

Pe de alta parte, eurodeputatul PSD Catalin Ivan a declarat, pentru Mediafax, ca dezbaterea in PE reprezinta o buna ocazie pentru a o intreba pe comisarul Reding „ce intelege prin lovitura de stat și puci parlamentar”, in conditiile in care Curtea Constitutionala a Romaniei a spus ca toate demersurile politice din ultimele doua luni au fost constitutionale, iar referendumul a decurs legal”.

Presedintele CJ Arges, Constantin Nicolescu, scos pe targa din sediul DNA Pitesti

UPDATE: Constantin Nicolescu, presedintele Consiliului Judetean Arges, a ajuns la Spitalul Floreasca din Capitala, fiind diagnosticat cu sindrom coronorian acut si internat in Clinica de chirurgie cardio-vasculara a doctorului Serban Bradisteanu.

„Pacientul a ajuns la spital in aceasta seara, el a fost investigat in unitatea de primiri urgente si a fost diagnosticat cu sindrom coronorian acut”, a declarat, pentru Mediafax, purtatorul de cuvant al unitatii sanitare, doctorul Bogdan Oprita.

In ianuarie 2011, Nicolescu a fost internat in aceeasi clinica, tot dupa o audiere la Directia Nationala Anticoruptie, care a propus arestarea preventiva a a lui. Atunci, presedintelui CJ Arges (PSD), Constantin Nicolescu, i s-a facut rau la scurt timp dupa ce Tribunalul Arges a decis arestarea sa preventiva. Ulterior, si sotiei acesteia i s-a facut rau. Cei doi au fost transportati cu ambulante la Spitalul Judetean din Pitesti, iar ulterior presedintele Consiliului Judetean Arges a fost transferat la Spitalul Floreasca din Capitala.

Presedintele Consiliului Judetean Arges, Constantin Nicolescu (PSD), a fost chemat marti dimineata, in jurul orei 9.00, de catre procurori la sediul DNA Pitesti, dupa ce cu o zi inainte au avut loc perchezitii la sediul CJ Arges.

La intrarea in sediul DNA, Constantin Nicolescu a afirmat ironic ca „probabil ca a gresit la referendum cand nu a obtinut prezenta de 60 %, ci doar de 55 %”. La aproximativ 30 de minute dupa ce a intrat acesta a fost scos pe targa. Conform reprezentantilor Serviciului Judetean de Ambulanta Arges, presedintelui CJ Arges I s-a facut rau in biroul procurorilor, iar medicii au fost solicitati prin 112 sa vina la sediul DNA. In prezent acesta se afla la Spitalul Judetean de Urgenta Pitesti unde I se fac mai multe investigatii.

Constantin Nicolescu a declarat ca a aflat ca este invinuit de catre procurori de fraudare cu fonduri europene, dar nu recunoaste incadrarea juridica a faptelor de care este acuzat, el afirmand ca personal, el nu are probleme, dar ca are emotii pentru subalternii sai.

Citeste si:

Perchezitii ale procurorilor DNA la sediul Consiliului Judetean Arges, intr-un caz de fraude cu fonduri europene

Mircea Dusa a cerut actualizarea listelor electorale permanente

Ministrul de Interne, Mircea Dusa, a cerut autoritatilor locale actualizarea listelor electorale, in vederea scrutinelor urmatoare. Seful MAI a mai precizat ca ministerul, impreuna cu Autoritatea Electorala Permanenta, lucreaza in prezent la un proiect de lege privind reglementarea listelor cu alegatori.
„Ministrul Administratiei si Internelor a mentionat ca MAI, impreuna cu Autoritatea Electorala Permanenta, lucreaza in prezent la un proiect de lege privind reglementarea listelor electorale. Acesta va fi supus dezbaterii si avizarii in Parlament, urmând a se aplica la scrutinele viitoare, si nu la alegerile parlamentare”, informeaza biroul de presa al MAI.
Mircea Dusa a sustinut marti prima videoconferinta cu prefectii si responsabilii administratiei publice locale, principalele teme discutate fiind pregatirile pentru alegerile parlamentare, inceperea anului scolar si pregatirea autoritatilor pentru iarna.
Insa, principala sarcina pe care ministrul a transmis-o autoritatilor locale a fost actualizarea listelor electorale din timp, pentru alegerile parlamentare din 2 decembrie.
In acest sens, ministrul Administratiei si Internelot a accentuat faptul ca orice persoana trebuie sa respecte legea, iar cel ce va gresi va suporta consecintele legale.

Parlamentul European cere României reluarea investigațiilor privind închisorile CIA

Parlamentul European a adoptat, marți, o rezoluție prin care cere mai multor state membre, în special Lituaniei, Poloniei și României să deschidă sau să reia investigații independente privind existența pe teritoriul lor a unor închisori secrete ale CIA.

Instituția europeană „cere autorităților judiciare din România să deschidă o investigație independentă cu privire la bănuielile referitoare la spațiile secrete de detenție ale CIA de pe teritoriul său, având în vedere în mod deosebit noile dovezi referitoare la zboruri ale CIA între România și Lituania”, se arată în comunicatul emis de PE. Pe lângă solicitarea făcută României, PE mai adresează și autorităților din Lituania și Polonia solicitări similare.

Rezoluția face apel la România, Polonia, Finlanda, Danemarca, Portugalia, Italia, Marea Britanie, Germania, Spania, Irlanda, Grecia și Cipru să desecretizeze toate informațiile privind unele zboruri pe teritoriul lor național a unor avioane suspectate a fi ale CIA.

Rezoluția Parlamentului European nu este obligatorie și precizează că „numai considerente care țin strict de securitatea națională pot justifica lipsa de transparență”. Astfel, sunt denunțate obstacolele întâlnite de investigațiile parlamentare și judiciare din unele țări membre UE cu privire la programul CIA privind transferul de deținuți.

Rezoluția PE mai amintește de obstacole precum „lipsa de transparență, clasificarea documentelor, prevalența unor interese politice și naționale, lipsa unor investigații riguroase și a cooperării”.

Rezoluția a fost adoptată în sesiunea plenară de la Strasbourg a Parlamentului European, cu 568 de voturi favorabile, 34 împotrivă și 77 de abțineri.

Emisiune exploziva la Nasul

38
In aceasta seara la Nasul, in jurul orei 21.30, Mihail Neamtu, presedintele Partidului Noua Republica (PNR) va vorbi in exclusivitate despre tensiunile din alianta de dreapta. Care sunt dedesubturile conflictului dintre Mihail Neamtu si Mihai Razvan Ungureanu si cine pune bete-n roate partidului condus de Neamtu?
De la ora 20.00, Radu Moraru va discuta cu consilierul prezidential Cristian Diaconescu despre vizita Comisiei de la Venetia in Romania, despre aderarea la Schengen si alte subiecte delicate din politica interna si internationala.

UNPR: Comisia de la Venetia, ingrijorata de timpul scurt in care s-au petrecut evenimentele

Dupa o intrevedere intre conducerea UNPR si membrii Comisiei de la Venetia, vicepresedintele UNPR Eugen Nicolicea a declarat ca membrii comisiei s-au aratat ingrijorati de timpul “extraordinar” de scurt in care in Romania au fost schimbati presedintii celor 2 Camere ale Parlamentului si s-au declansat suspendarea si referendumul de demitere a sefului statului.

Eugen Nicolicea a mai spus ca reprezentantii Comisiei au manifestat o suspiciune cu privire la modalitatea constitutionala de punere in aplicare a schimbarii presedintilor Camerelor si a declansarii suspendarii si a referendumului de demitere intr-un timp scurt.

„In ceea ce priveste evenimentele care s-au petrecut, am inteles ca opinia Comisiei de la Venetia, cu un semn de intrebare, a fost generata de faptul ca au avut loc intr-un timp foarte scurt, adica schimbarea presedintilor celor doua Camere si referendumul de demitere, anterior, referendumul fiind pornit de o suspendare prin hotararea celor doua Camere.  Faptul ca aceste trei evenimente au avut loc intr-un timp extraordinar de scurt a creat aceasta suspiciune cu privire la modalitatea constitutionala de a se realiza aceste scopuri”, a spus Nicolicea.

El a aratat ca reprezentantii Comisiei de la Vanetia s-au interesat de situatia constitutionala a Romaniei, de ordonantele de urgenta care s-ar fi dat intr-un numar „extraordinar” de mare, dar si de modalitatile si sensuri de modificare, eventual, a Constitutiei, fiind atinsa si problema modificarii in preajma referendumului a Legii referendumului.

La randul sau, vicepresedintele UNPR Valeriu Steriu a precizat ca s-a discutat cu reprezentantii Comisiei de la Venetia si despre necesitatea unor corectii pentru viitor ale Constitutiei, membrii conducerii UNPR aratand ca in ultimii ani Constitutia Romaniei a generat la nivel legislativ si executiv foarte multe situatii care par fara acoperire.

 

Muresan despre moartea fiului: „ma gandeam prima data daca nu a fost o presiune prea mare asupra lui”

UPDATE: Intr-un interviu acordat din penitenciarul Gherla, fostul ministru al Agriculturii Ioan Avram Muresan a vorbit despre moartea si despre viata fiului sau, care a decedat sambata in Kenya. Muresan a vorbit cu baiatul sau cu o zi inainte de tragicul incident.

Ieri, Dejeanul.ro a realizat un interviu la Peniteniciarul de Maxima Siguranta Gherla: fostul ministru al agriculturii, Ioan Avram Muresan, a vorbit cu mare greutate despre fiului. A luat legatura cu el chiar cu o zi inainte sa fie gasit mort, in camera de hotel la Nairobi, Kenya.

[jwplayer mediaid=”20107″]

Ioan Avram Muresan a cerut sa fie eliberat din inchisoare pentru a participa la inmormantarea fiului  

Fostul ministru al Agriculturii Ioan Avram Muresan, care se afla la Penitenciarul Gherla, a solicitat intreruperea pedepsei pentru a putea participa la funeraliile fiului sau, gasit mort intr+un apartament in Kenya.

Purtatorul de cuvant al Penitenciarului Gherla, Ovidiu Chiorean, a declarat ca reprezentantii inchisorii nu au analiyat cererea deoarece certificatul de deces nu a fost depus. „Ioan Muresan a depus o cerere de intrerupere temporara a pedepsei pentru a participa la inmormantarea fiului sau. Deocamdata, solicitarea nu a fost analizata, intrucat nu au fost depuse actele doveditoare. Este nevoie in primul rand de un certificat de deces, dar si de alte documente”, a spus Chiorean.

Intr-un interviu acordat pentru Dejeanul.ro, Ioan Avram Muresan a spus ca a aflat despre moartea fiului sau in timp ce se afla la slujba de duminica, fiind anuntat de catre sotia sa.

El a afirmat ca fiul sau urmase cursurile mai multor scoli din Anglia, iar ulterior a fost angajat de o firma din SUA in domeniul campaniilor electorale, la care a lucrat trei ani si a fost trimis in diferite tari. Muresan a povestit ca apoi fiul sau a inceput sa lucreze pentru o firma din Anglia, din acelasi domeniu, el conducand Departamentul electoral, iar in Kenya avea un proiect legat de alegerile prezidentiale.

In interviul mentionat, Muresan a spus ca a vorbit ultima data cu fiul sau vineri, insa legatura telefonica nu era foarte buna, astfel ca i-a spus ca vor vorbi alta data. El a relatat ca fiul sau i-a spus ca va pleca la o cina cu clientii pentru care lucra si ca probabil se va intoarce duminica, urmand sa isi viziteze tatal. Muresan a spus ca ulterior a aflat ca dupa acea cina fiul sau s-a intors in camera de hotel de unde nu a coborat a doua zi, fiind gasit mort.

Muresan a mai spus ca sotia sa a plecat in Kenya pentru a se ocupa de formalitati.

Camera Deputatilor a luat act de incetarea mandatului de deputat al lui Sergiu Andon

Plenul Camerei Deputatilor a aprobat, marti, cu 220 de voturi  „pentru”, 5 „impotriva” si 11 abtineri, incetarea mandatului de deputat al conservatorului Sergiu Andon. Camera Deputatilor a constatat, marti, incetarea mandatului deputatului PC Sergiu Andon pentru incompatibilitate, la sesizarea ANI.

Comisia juridica a propus incetarea mandatului lui Andon pe motiv de incompatibilitate, ca urmare a unei decizii a ICCJ.

In 3 aprilie 2012, Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis irevocabil ca deputatul conservator Sergiu Andon este incompatibil cu calitatea de parlamentar, intrucat a fost avocat intr-un proces de coruptie, judecatorii admitand astfel raportul de constatare al inspectorilor de integritate.

Decizia ICCJ a survenit sesizarii din iunie 2009 a procurorilor Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), in urma careia inspectorii Agentiei Nationale de Integritate (ANI) au constatat ca Sergiu Andon a devenit incompatibil cu statutul de parlamentar intrucat a acordat, ca avocat, asistenta juridica unui invinuit intr-un dosar penal de coruptie.

Conform legii, cei declarati in incompatibilitate trebuie sa renunte la functia pe care o ocupa si nu mai pot fi alesi sau numiti intr-o functie publica timp de trei ani.

Ne puteți găsi și pe:

118,331FaniÎmi place
3,743AbonațiAbonați-vă