PSD nu se dezminte. Acum, cand tocmai laudam jandarmeria ca-si face datoria, conform legii, indiferenta la patronul politic de la guvern si de la Ministerul de Interne, apare ministrul Internelor, Mircea Dusa, si declara:

„Va asigur ca nu s-a atins nimeni de cetatenii care au protestat. Cetatenii care protesteaza pasnic in Piata Universitatii pot protesta fara sa fie sanctionati daca respecta legea (…) Ii rog si pe cetatenii care vor manifesta in continuare, indiferent unde in tara, sa protesteze pasnic”, a completat Mircea Dusa.” “Jandarmeria Romana nu are nicio atributie pe partea penala. Eu cred ca cei care au scris acel comunicat nu au ce cauta in Jandarmerie, de aceea am si dispus ca pana luni, cand ma intorc in Bucuresti, sa fie trimisi sa lucreze acolo unde au competente”

Tocmai aici e aici. Jandarmeria a luat masuri impotriva cetatenilor care nu au protestat pasnic, ci au daramat gardurile de protectie instalate de Jandarmerie si au ocupat carosabilul celei mai importante artere a Bucrestiului pentru ore intregi. Incalcand dreptul altor cetateni care aveau treaba in zona. Si fara a avea autorizatie de manifestatie.

Ministrul Mircea Dusa trebuia sa se refere la acesti demonstranti, in primul rand. Cei care au incalcat legea. Si impotriva carora jandarmeria a luat exact masurile prevazute de lege. Nu sa admonesteze jandarmeria in corpore, pentru ca nu permite incalcarea legii pe strazile si bulevardele Bucurestiului, de catre manifestanti pro USL.

Ce vrea, de fapt, Mircea Dusa?

Sa revedem declaratia lui Relu Fenechiu, pentru care va trebui sa raspunda penal:

„Ferească-i Dumnezeu pe procurori când vor veni 7,4 milioane de romani pe ei”, o clara incitare la violenta a populatiei, impotriva procuraturii romane.

Sa ne reamintim si declaratia lui Crin Antonescu:

„Eu cred că este nevoie de presiune publică asupra lui Traian Băsescu pentru a demisiona”

Cei trei, Crin Antonescu, Mircea Dusa si Relu Fenechiu instiga populatia la nesupunere, la presiune, la violente, pentru a-l obliga pe Traian Basescu sa demisioneze.

Conform unor surse, Mircea Dusa n-a vazut incalcari ale legii in cazul manifestatiilor de la Universitate:

„In ce priveste felul in care s-au desfasurat protestele din Piata Universitatii, ministrul Administratiei si Internelor sustine ca au fost unele iesiri ale manifestantilor, dar ca totul a fost pana la urma tratat cu calm si nu au fost probleme deosebite”.

In adevar, n-au fost probleme deosebite, altele decat distrugerea gardurilor de protectie ale jandarmeriei si blocarea carosabilului unui bulevard important, timp de cateva ore.

Atacul concentrat al unor politruci de varf ai noii puteri se incadreaza in pozitia exprimata de premier: „avem guvernarea, dar nu avem puterea”. Adica puterea care ti-o da incalecarea unor institutii importante si independente ale statului, din justitie, CCR, jandarmerie, DNA, Parchete, Avocatul Poporului, care sa raspunda la comenzi politice, conform conceptului de „democratie” propriu actualei puteri. Care n-a auzit de separatia puterilor in stat, de independenta justitiei si a organelor de pastrarea ordinei si linistii publice. Care considera ca „nu va avea puterea totala pana nu ia si justitia”.

Asta seara s-a petrecut un atac grav asupra organelor si institutiilor statului de drept, efectuat de catre Mircea Dusa. Si care trebuie urgent anchetat, prin autosesizare, de catre Parchetul de pe langa ICCJ.

Si care trebuie urgent adus la cunostinta oficialilor UE. Ii rog pe toti aceia care au mai facut astfel de comunicari, sa anunte imediat pe presedintele Barroso, Viviane Reding, Angela Merkel, Departamentul de Stat al SUA, ambasadele straine de la Bucuresti, asupra noului atac incalificabil asupra institutiilor statului de drept, de pastrarea ordinei si linistii publice, in cazul acesta asupra Jandarmeriei. Inclusiv prin concedierea acelor persoane din Jandaremrie care si-au permis sa aplice legea.

Mircea Dusa sa-si aduca aminte de declaratiile predecesorului sau: „nu vreau sa-mi petrec batranetile in puscarie”. Dumneavoastra, domnule Mircea Dusa, vreti asa ceva?

Premierul Victor Ponta, Crin Antonescu, ministrii cabinetului, trebuie sa inteleaga, odata pentru totdeauna, ca Romania nu este singura in lumea asta, face parte dintr-o comunitate in care astfel de gesturi nu numai ca nu sunt admise, dar te trimit direct in neantul politicii.

Sa mai inteleaga ca banii pentru pensii si salarii nu sunt in tara, sunt la institutiile creditoare, care daca odata se supara si spun „halt”, guvernul poate avea o mare si grea problema de onorare a platilor, interne si externe.

Romanii sa cantareasca bine la viitoarele alegeri cu cine au de-a face, iar Jandarmeriei ii cer sa-si faca datoria pana la capat, in cadrul legal.

Politicienii azi sunt, maine nu mai sunt. Poporul ramane si el trebuie aparat de cei care nu respecta legea, ordinea si linistea publica.

– articol publicat de Contributors.ro –

Politicienii ne promit că vor încerca să coabiteze. Îşi vor respecta teritoriile şi nu vor mai sări la jugulara aproapelui, chiar dacă acesta încalcă graniţele trasate cu feromoni. Va fi pace. Lupul va înnopta la stână, iar şarpele se va înfrăţi cu porumbiţa. Trebuie să lăsăm să se răcească ţeava armelor, spun liderii politici, care oricum se bazau pe gheare şi colţi. Era şi timpul, oftează optimiştii. Războiul politic a pustiit câmpurile şi a otrăvit fântânile. E momentul coabitării, spun oamenii preşedintelui demis, întinzându-i acestuia covorul roşu pe câmpul de luptă, peste răniţi şi morţi.

Sorin Șerb

E drept, focul revoltei mocneşte în continuare, ba chiar a luat-o razna pe la periferie, în afara pozei cu politicieni care se luptă pentru pace şi stabilitate. Lupta politică nu a pârjolit doar vilele de protocol şi nu a otrăvit numai subteranele parlamentare, ci şi spaţiul public, băgând zâzania între organizaţii nonguvernamentale, asociaţii şi indivizi. Raza ei a trecut peste întreaga societate, radiografiindu-i fracturile şi metastazele vechi, ascunse prin cotloanele şi în dulapurile instituţiilor. Măcar vedem că tânăra democraţie a îmbătrânit în rele şi că i-au rămas suficient comunism şi securism în măduva oaselor pentru ca bolile autoimune să submineze orice încercare de reformă reală.

Însă nu s-au săpat tranşee pe scena Parlamentului că e din lemn de nuc şi costă mult,  ci prin pieţele publice şi în curtea gospodăriilor. Aici războiul a fost total. Câte grenade sulfuroase nu-şi aruncă şi azi participanţii  peste tranşeele războiului! Câte noi pagini de invective şi blesteme nu a creat simţământul poetic al românului, zgândărit cu securea războiului. Câte liste de prieteni de pe reţelele de socializare nu au fost dezinfectate, tămâiate şi purificate de duşmanul de clasă şi ideologie!

Ca în epopeile homerice, luptele se poartă peste tot, iar câştigătorul ia armura şi calul celui învins. Votanţii, transformaţi în figuranţi, stau încă buimăciţi de decizia Curţii Constituţionale care a invalidat referendumul pentru demiterea preşedintelui. Din când în când, mai primesc un rol minor, atunci când le calcă procurorii pragul să-i întrebe de vot şi încearcă să se salveze care cum poate. Se adună în pieţe, pe internet sau în faţa televizorului pentru a discuta calitatea morală a celor şase judecători care au decis pentru multe milioane.

Parcă pentru a motiva absenteismul şi democraţia nonparticipativă, nonvotanţii, (adică partizanii preşedintelui demis care, prin neprezentarea la vot, au împiedicat realizarea cvorumului de jumătate plus unul, ceea ce a dus la invalidarea referendumului), i-au categorisit pe ceilalţi drept patibulari, numai buni de transformat în trofee de vânătoare, împărţind societatea în elitele susţinătoare ale progresului, adică susţinătorii lui Traian Băsescu, şi neanderthalieni, adică restul. “Asta e, spun ei, trebuie să coabităm cu milioanele de inşi necivilizaţi, antioccidentali, marginali, care nu gândesc ca noi şi care ne trag înapoi, în bezna preistoriei”. Şi-şi acoperă greaţa existenţială cu citate corecte politic.

Începutul îl făcuse chiar preşedintele suspendat care vorbea despre bugetari ca despre un cancer social şi despre asistaţii social ca despre un balast care trebuie aruncat peste bord, îndemnându-i pe nemulţumiţi să ia calea pribegiei. S-a publicat, între timp, o întreagă literatură taxonomică în care se stabilesc caracteristicile şi comportamentul în arealul natural al acestor creaturi preumane, nemulţumite de binele suprem al unui regim paternalist. Au fost analizate preferinţele lor culturale, gastronomice, politice. Au fost ironizate pretinsele ticuri de gândire şi de comportament. S-au trasat linii de foc, zone unde, dacă nimereşti, eşti transformat în ţintă vie şi împuşcat fără somaţie. S-au trimis proteste pro şi contra iar semnatarii acestora au devenit automat agresori pentru ceilalţi, prinşi în cătarea Google-ului şi executaţi cu analize şi comentarii desfigurate de hiperaciditate şi otrăvuri. S-a pus în mişcare o imensă maşinărie propagandistică cu ramificaţii externe prin care duşmanul de clasă trebuia convins cu forţa minţii şi, în principal, a delaţiunii că lumina vine din bârlogul lupului de mare suspendat.

Cei prea încăpăţânaţi să se supună argumentelor contondente ale sicofanţilor preşedintelui suspendat sau ai celui interimar, cei cu memoria prea bună pentru a-şi aminti nu doar cele petrecute, ci şi motivele pentru care s-au petrecut, au fost demonizaţi şi izolaţi, caricaturizaţi şi diminuaţi de insulte şi insinuări, parcă pentru a-i face mai puţin oameni, astfel ca vânarea lor să nu lase urme în conştiinţă, să pară un act de supravieţuire, şi nu de canibalizare. Dar şi cei tăcuţi, captivi în alveolele lor sociale şi în habitatul lor marginal, au fost prinşi de acest conflict, transformaţi, vrând-nevrând, în simbol al unei lupte politice la care nici măcar nu au participat.

Aceste categorii trebuie acum să înveţe să coabiteze, să-şi împartă aria de răspândire şi hrana de acolo. Ei se bat nevrotic, pe marginea tabloului general, la marginea intereselor interlopilor politici, undeva în zona gri şi reală a existenţei, unde nu există diferenţe ideologice şi doctrinare, ci doar financiare şi sociale.

Diferenţa specifică este între cei care cred în mecanismul votului şi în democraţia directă şi cei care susţin că votul nu este decât o etapă minoră şi tranzitorie către edificarea instituţiilor, aşadar apostolii  democraţiei reprezentative. Între cei care, după decenii de nepăsare civică şi opresiune politică, cred că votul lor contează şi cei care spun că votul relansează doar, odată la patru ani, instituţiile democraţiei şi că, în răstimpul dintre două tururi electorale, oamenii ar face bine să nu se mai arate în fereastra instituţiilor pentru că diluează doctrinele şi strică negocierile politice. Perturbă instituţiile. De aceea trebuie verificaţi de Parchet la vot şi săltaţi de jandarmi dacă protestează.

Rămâne de văzut cât de sănătoase sunt aceste instituţii, mereu invadate de haite politice ale căror singure forme de coabitare sunt atacul şi canibalizarea adversarilor. Cât de bine coabitează indivizi care şi-au dosit dosarele de poliţie politică sau politruci comunişti cu principiile democraţiei. Cât de bine coabitează preşedintele suspendat cu cei care-i contestă autoritatea morală de a vorbi în numele tuturor românilor. Cât de bine coabitează actuala coaliţie guvernamentală, debusolată că nu le-a reuşit planul A şi nefericită că nu a putut aplica un plan B, cu partidul prezidenţial care ameninţă să eclozeze şi să umple scena peelectorală cu creştin-democraţi.

Aşadar, coabitarea este poncifa momentului. Partidul democrat liberal chiar şi-a invitat adversarii la masa dialogului. Este partidul care a pierdut la scor alegerile locale, dar care a făcut zid cu echipele de propagandişti pentru a-l apăra pe preşedintele suspendat. Mâna PDL a rămas întinsă. Pentru actuala putere, PDL este un partid al trecutului. În sondajele de opinie partidul preşedintelui suspendat mai are puţin şi intră în marja de eroare. Coabitarea pentru oamenii lui Traian Băsescu înseamnă să li se permită să revină la putere sau să aibă un cuvânt de spus când se taie tortul finanţelor ca să poată lua cireaşa de pe tort şi felia cea mai groasă. De fapt, nu e nici o supriză: PDL a simţit că doar asociindu-se din nou cu Traian Băsescu poate supravieţui alegerilor de la toamnă. Pentru ei coabitare înseamnă să-şi păstreze intact teritoriul de vânătoare conduşi de masculul alfa al turmei.

Unii cred că războiul de pe scena politică s-ar putea încheia, ca orice tragedie neoclasică, cu tirade la scenă deschisă, cu gesturi melodramatice şi îmbrăţişări pasionale şi cu vărsări de sânge în culise, departe de ochii publici. S-a mai întâmplat ca antipatii aparent ireductibile să fie vindecate de perspectiva guvernării comune, a târgurilor reciproc avantajoase, a coabitării… Însă după acest război nimeni nu e învingător. Cei învinşi pretind că au câştigat, dar nu au de negociat decât înfrângerea şi o grămadă de resentimente. Nimeni nu gândeşte coabitarea decât ca pe o încetare a focului, până se face curăţenie între linii.

Este evident că, deocamdată, nu se va ajunge la niciun compromis. Unii vor invoca milioanele de strigăte de protest, alţii milioanele de umbre tăcute, absente la vot. Primii au promis deja că se gândesc la o nouă etapă a războiului. Poate la acuzaţia de înaltă trădare. Constituţia le-o permite. Asta e măreţia dreptului, toate legile lasă loc de interpretare, pentru a-l cita pe şeful Curţii Constituţionale care chiar s-a folosit recent de toate cotloanele şi nuanţele legilor pentru a-l trece puntea pe Traian Băsescu. De partea cealaltă, războiul public subsidiar, născut dintr-o animozitate întreţinută iresponsabil, poate din prostie, poate din greaţă metafizică faţă de tot ce e pământean sau din simpla sociopatie, continuă fără armistiţii, căci părţile implicate în conflict nici măcar nu încearcă să se înţeleagă şi să se accepte pentru a putea coabita. Poate şi pentru că războiul politic le-a otrăvit  habitatul şi nu a mai rămas nimic de negociat.

– articol publicat de Radio Europa Liberă –

Pentru că USL nu s-a dovedit capabil să înțeleagă prea bine apropourile fine ale Comisiei Europene, cancelariilor occidentale, FMI-ului și altor parteneri internaționali ai României, poate că ar fi bine să explicăm pe șleau. Doamna Pivniceru e privită cu foarte, foarte multă suspiciune. N-au trecut neobservate nici declarațiile dumneaei din iarnă cu privire la urgența înlocuirii d-lui Morar, nici părerile sale cum că procesul d-lui Năstase ar fi de fapt unul politic, nici faptul că acum câteva zile s-a urcat în mașina unor apropiați ai unui infractor dovedit și condamnat care tocmai așteaptă o grațiere.

Otilia Nuțu

Așadar:

– lista cu cele 11 puncte ale lui Barroso va fi atent monitorizată. Nu degeaba pe lista aceea se găsește un punct special care interzice inlocuirea procurorilor pe perioada interimatului lui Antonescu. Dacă d-na Pivniceru va încerca să propună acum, de urgență, înlocuirea lui Morar și Kovesi, pe Morar pentru că e în prelungiri de mandat, pe Kovesi că “hoardele ei de procurori fac anchete staliniste”, vă garantez că mișcarea nu va fi o surpriză pentru Comisie. La fel, nu degeaba se găsește pe aceeași listă un punct care interzice grațieri pe perioada interimatului d-lui Antonescu – sper că dl Năstase nu-și face iluzii că i se va termina perioada de cantonament prea curând. Sper că e clar: Comisia mai are niște ași în mânecă, pregătiți încă de când s-a scris lista. Și nu e vorba doar de suspendarea votului României in Consiliu sau de imposibilitatea României să-și mai spună punctul de vedere când se discută bugetul UE 2014-2020 și alocările pe programe și țări. Numai un exemplu de sancțiune imediată la care USL nu s-a gândit: acordul acela stand by cu FMI, Comisia Europeană și Banca Mondială e valabil numai câtă vreme e de acord Comisia Europeană… Mai sunt și alte pârghii, dar să nu anticipăm.

– o altă chestiune care va fi atent, chiar zilnic monitorizată e ce avize dă Ministerul Justiției. Gura târgului zice deja că-s “pe țeavă” niscaiva avize pentru acte normative cu dedicație. Dacă aud până și eu, e clar că alții au auzit cu mult înaintea mea. Sper că oamenii din Guvernul României au suficientă șmechereală în ei, dacă de interes pentru binele public nu-i putem suspecta zilele astea, să știe că FMI și alții află instantaneu ce se întâmplă. Credeați că FMI-ul n-a aflat în nici jumătate de oră de la publicare de “Tratatul lui Dogaru“? Cam câtă încredere vă imaginați că mai au în noi după ce coaliția de la guvernare a semnat un acord că se angajează să anuleze toate reformele cerute de FMI din 2009 și aplicate cu anasâna? Nu, domnilor – tot Guvernul ăsta mișună de informatori care abia așteaptă să dea pe goarnă câte o încălcare de lege, câte o ilegalitate planificată îndelung; iar jumate din USL are ambiții europene și vrea să-și negocieze inteligent o ieșire “din acest grup infracțional organizat” care vrea să ne scoată de pe orbita Occidentului. Ce-i și mai frumos, FMI se uită cu mult dincolo de propriul program. Sper să nu vedem, de pildă, vreun aviz favorabil pe vreo ordonanță de urgență cu dedicație sau pentru vreo privatizare între prieteni, făcută pe lângă program. Nu de alta, dar pe șeful misiunii FMI-ului îl cheamă Eric de Vrijer, nu de Fraier, vorba caricaturii.

Guvernul USL nu-și poate permite ruperea acordului cu FMI, și nici alte sancțiuni de fapt, dar acordul cu FMI ne va arde pe toți la buzunar imediat, chiar înainte de alegeri. Dacă se rupe acordul, statul român, care și acum are probleme să găsească bani pentru acoperirea deficitului la dobânzi suportabile, pur și simplu nu se va mai putea împrumuta pentru pensii și salarii. Alo, domnilor! – riscați să vă pierdeți exact baza de votanți dacă veți continua să dați de pământ cu statul de drept și buna guvernare. Nu vă jucați cu viitorul vostru, dacă de al nostru nu vă pasă.

– articol publicat de Contributors.ro –