Dupa cateva zile de acalmie politicoasa intre palate, Ponta a inceput sa scoata coltii. Primele au fost populismele legate de “restaurarea” salariilor bugetarilor, premierea imediata a gimastelor intoarse acasa cu aurul european, fondurile acordate pentru tratamentul actorului Serban Ionescu, iar pensionarilor le-a promis returnarea CASS-ului, pentru simpatie imediata (dar in rate), pe banii contribuabililor, fireste.
Premierul a mai facut ceva: a anuntat ca va cere blocarea contractului de exploatare a gazelor de sist, pentru care Chevron detine licenta, pana vor stabili specialistii daca e in regula sa trecem la treaba. Intre timp am fost anuntati ca de anul viitor gazele se vor scumpi.
Ponta a transmis, asa cum ii place – live la tv, printre alte informatii de genul fapt divers, ca nu pricepe de ce Presedintele participa la Consiliul Europei , ca Procurorul General si seful DNA ar trebui numiti de CSM, asa cum se intampla inainte ca Monica Macovei sa politizeze Justitia si ca Traian Basescu (raul de la Cotroceni) nu a fost de acord cu restituirea CASS pentru pensionari.
Ponta s-a suparat pe Presedintele Curtii Constitutionale, care – in treacat fie spus, i-a validat mandatul de premier, pentru ca s-a antepronuntat afirmand ca Presedintele este cel care trebuie sa ia parte la lucrarile Consiliului Europei. Este posibil sa se fi supararat si pe Consiliul “insusi” pentru ca invitatia s-a primit la Cotroceni si nu la Palatul Victoria. Presedintele nu s-a suparat, n-a raspuns, in schimb a plecat la Chicago, unde se desfasoara Summit-ul NATO.
In schimb, am avut parte cu varf si indesat de reactia Ambasadorului SUA, Mark Gitenstein, pe postul national de televiziune, care a transmis cateva mesaje extrem de clare legate de doua probleme arzatoare: justitie si blocarea exploatarii gazelor de sist, mai precis de colaborare economica intre doua state partenere.
Despre Kovesi si Morar, carora le expira mandatul la 1 septembrie, a spus ca sunt oameni greu de inlocuit cu altii mai potriviti. Despre gazele de sist a precizat de vreo trei ori ca americanii platesc o suma infima pentru gaz tocmai pentru ca exploateaza astfel de resurse. Mai mult decat atat, Gitenstein si-a aratat disponibilitatea de a studia motivatia din moratoriul Guvernului pentru blocarea exploatarii Chevron.
Ponta nu a comentat, nici nu a spus ca ambasadorul SUA s-a antepronuntat, ca in cazul lui Augustin Zegrean, Presedintele Curtii Constitutionale, la care pare ca a uitat ca a facut apel de fiecare data cand USL-ului nu i-a convenit ceva. In schimb, peste noapte si dupa multi ani de cand Kovesi este Procurorul General al Romaniei, Grupul de Investigatii Politice condus de Mugur Ciuvica scoate de la saltea un plagiat, ca doar tot e sport national de la investirea noului Executiv. Despre doamna Rovana Plumb, cu probleme la CV, niciun cuvant. Are si domnia sa o calitate: a fost audiata in Dosarul “Trofeul Calitatii”.
Tot peste noapte, incompatibilul domn Alistar anunta cu mandrie ca Inalta Curte de Casatie si Justitie a respins recursul formulat de ANI definitiv si irevocabil. In consecinta poate ocupa orice functie publica doreste, mai ales ca este pusa la indoiala compatibilitatea doamnei Dumitrescu in CSM. Un organism care, in opinia lui Victor Ponta, ar trebui sa numeasca (fara Presedinte sau ministrul Justiitiei) Procurorul General si seful DNA, unde domnul Alistar a mai candidat, fara succes, din partea societatii civile.
Si la ICCJ s-au intamplat lucruri interesante. Procesele in care sunt inculpati Adrian Nastase si Dan Voiculescu s-au cam amanat. Totusi, recuzarea procurorului din Dosarul “Trofeului Calitatii” si exceptiile de neconstitutionalitate ridicate de avocatii apararii au fost respinse de completul de cinci judecatori.
In rest, Premierul ii ataca pe consilierii de la Cotroceni, politizeaza educatia, dar nu tine cont de penibilul in care s-au scaldat cei doi ministri acuzati de plagiat – unul desemnat, altul in functie pana de curand, si il numeste interimar pe sindicalistul “Salygny”. In schimb, Funeriu, devenit consilier prezidential dupa ministeriat, este intrebat din nou de ce nu si-a echivalat bac-ul in Romania. De la plagiat revenim la bacalaureat, ca este mai interesant si punem si batista pe tambal.
Ce-ar mai fi de spus? Ca intre doua aparitii la tv, Victor Ponta nu prea stie ce se intampla in curtea Guvernului. Altfel, cum ar fi ramas surprins ca ministrul Sanatatii vrea sa puna taxa pe fast food si bere. Preocuparile imediate ale sefului din Piata Victoriei sunt altele: tragerea Presedintelui pe linie moarta, inlocuirea sefilor incomozi de la Parchetul General si DNA si adoptarea unei legi a uninominalului care va schimba drastic reprezentarea politica in Romania.
Pana atunci, pentru localele care se apropie, le-a blocat conturile primarilor care au primit bani de la MRU si a schimbat prefectii, iar pe cei noi i-a anuntat ca e arbitru: da cartonase galbene si rosii. Intre timp, dupa ce a asudat spunand ca actuala Opozitie a ingenunchiat tara prin imprumuturi externe, Victor Ponta a anuntat senin ca a negociat cu Banca Mondiala un imprumut de 1 miliard de euro pentru “orice situatie neprevazuta”. Si inca nu a aflat ca Romania este doar in recesiune statistica. Adica, nu una care sa ne afecteze.
Dar poate ca de la Palatul Victoria lucrurile se vad in mod diferit, iar eu nu port ochelarii potriviti. Ar fi cazul sa mai trec mai des pe la oftalmolog, de preferat unul recomandat de Premier. Sau poate nu.








