INVESTIGAȚIE COMUNĂ FLUX 24 ȘI INCISIV DE PRAHOVA:

Daca vedem cine erau inculpati in acest dosar la inceput (de prima echipa de procurori care s-au ocupat de acest caz) si ne uitam acum cum se incearca „albirea” acestora ne vom pune intrebarea de ce? Simplu: printre inculpatii care acum se incearca a fi „albiti” vom regasi ofiteri D.I.A., D.I.P.I., S.R.I. , ofiteri M.A.I. avansati la gradul de general de Ion Iliescu dar si fosti colegi de catedra ai actualului Procuror General al Romaniei (va invitam sa cititi cu atentie investigatia si sa verificati cine sunt persoanele repective si legaturile lor).

Potrivit surselor noastre și astăzi sunt ofițeri în SRI care au bătut manifestanți în 13-15 iunie și au în prezent funcții de comandă.

Echipa de procurori care se ocupa de acest caz acum- a fost aleasa tocmai pentru protejarea si albirea acestor persoane, in bataia de joc fata de victimele Mineridei din 13-15 iunie.

La „BILANTUL” Parchetului Militar, KLAUS IOHANNIS a specificat : „sa finalizati dosarele Revolutiei si Mineriadei dar sa fie complete”! Oare si dansul a fost informat de ce se intentioneza?

               ȘAPTE MOTIVE DINTR-O SUTĂ

        Pentru care Dosarul Mineriadei 13-15 iunie 1990 este incomplet. 

1. Actuala echipă de procurori militari nu au introdus in cauză toate persoanele vătămate care au suferit leziuni prin împuscare în noaptea 13-14 iunie 1990.

Astfel prin Ordonanța nr.3/C₃/05.02.2015 prin care Procurorul General al Parchetului de pe Lângă Curtea de Casație și Justiție a dispus infirmarea parțială a rezoluției 175/P/2008 din 17.06.2009 a Parchetului de pe Lângă Curtea de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică și redeschiderea urmăririi penale în cauză s-a reținut (pag.18 din ordonanță) că în ziua și noaptea de 13.06.1990, ca urmare a intervențiilor forțelor de ordine (Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Afacerilor Interne), au fost ucise prin împușcare patru persoane, respectiv Drumea Dragoș, Duncă Gheorghiță, Mocanu Velicu Valentin și Lepădatu Mitriță și rănite în același mod alte trei persoane, respectiv: Pârvulescu Dan Gabriel, Prodanczuk Gabriel Mircea și Iancu Cătălin.

Acest aspect al situației de fapt a fost probabil reținut din rechizitoriile emise în dosarul penal nr.74/P/1998, la datele de 18.05.2000 și 27.07.2007, însă dorim să vă subliniem faptul că situația de fapt astfel prezentată (în ordonanță) este greșită, deoarece în realitate la data de 13.06.1990 au fost rănite un număr de 8 (opt) persoane pe raza municipiului București.

Așa cum rezultă din materialul de urmărire penală din dosarele secției Parchetelor Militare nr.74/P/1998 și 75/P/1998, atunci când în 13.06.1990 forțele de ordine au deschis foc la clădirea sediului Ministerului Afacerilor Interne dar și în zona magazinului “Romarta Copiilor”, au fost împușcate mortal patru persoane și alte opt rănite.

Din studierea materialului de urmărire penală ce ne-a fost pus până în prezent la dispoziție rezultă că pentru cinci răniți prin împușcare s-a dispus în anul 2000, continuarea cercetărilor în dosarul Secției Parchetului Militar nr.75/P/1998.

Motivul pentru care, la vremea respectivă, s-a dispus cercetarea separată a ultimilor cinci răniți prin împușcare (față de primii trei pentru care s-a și dispus trimiterea în judecată prin rechizitoriul din 18.05.2000) a fost simplu, respectiv acela că la data emiterii rechizitoriului în cauză cele cinci persoane rănite prin împușcare, deși fuseseră identificate și chiar ridicate pentru acestea actele medicale de la spitalele unde fuseseră internate (Spitalul Militar Central), nu s-a putut dispune efectuarea expertizelor medico-legale deoarece persoanele în cauză lipseau momentan din țară.

În acest context, urmărirea penală în prezenta cauză se impune a fi completată prin administrarea următoarelor probe noi:

– identificarea celor cinci persoane rănite prin împușcare în ziua și noaptea de 13.06.1990 în București (altele decât cele trei pentru care deja s-a dispus trimiterea în judecată);

– depunerea la dosarul cauzei a documentelor medicale ale acestora (cu privire la leziunile suferite);

– audierea celor cinci persoane în scopul clarificării circumstanțelor în care au fost rănite prin împușcare;

– identificarea persoanelor vinovate pentru rănirea prin împușcare a celor cinci;

– dispunerea efectuării expertizelor medico-legale în cauză.

2. Nu s-au efectuat in cauză cercetări cu privire la implicarea unor lideri din eșaloanele 2 si 3 ale puterii care au participat efectiv la aducerea unor mase de muncitori în București pentru reprimarea unor mase inocente( cum ar fi de exemplu județul Galați)

Un alt aspect al situației de fapt din prezenta cauză penală, ce nu a fost încă clarificat, este cel care se referă la stabilirea gradului de implicare în reprimarea violentă a manifestațiilor din 13-14.06.1990 a fostului consilier al Primului Ministru Petre Roman, respectiv domnul Adrian Sîrbu, care s-a ocupat personal de chemarea a circa 2000 muncitori de la Galați (Combinatul Siderurgic) care s-au deplasat cu o garnitură de tren în ziua de 14.06.1990, pentru a participa la reprimarea manifestațiilor din București.

Din datele care le deținem, muncitorii ce s-au deplasat cu această ocazie din Galați au și fost înarmați cu bâte pentru agresarea cetățenilor nevinovați din București.

Astfel, la dosarul 75/P/1998 se află o serie de documente ridicate de la Regionala C.F. Galați cu privire la constituirea unei garnituri de tren, în data de 14.06.1990, pentru deplasarea muncitorilor înarmați la București.

Printre aceste documente se află și o adresă întocmită și semnată de Președintele C.F.S.N. Galați, pe nume Plătică Vidovici, în care acesta cere directorului regionalei să pună la dispoziție, din ordinul consilierului Primului Ministru, domnul Adrian Sîrbu “…o garniture de tren pentru deplasarea la București a 2000 de muncitori” pentru “măsuri de ordine”.

În vederea clarificării celor spuse mai sus, s-ar mai impune administrarea următoarelor probe:

-ridicarea tuturor documentelor de la Guvernul României cu privire la deplasarea muncitorilor de la Galați la București în data de 14.06.1990;

– ridicarea documentelor similare de la Regionala C.F. Galați, F.S.N. Galați, Combinatul Siderurgic Galați;

– stabilirea  numărului de persoane (măcar aproximativ) ce s-au deplasat cu acest prilej la București;

– identificarea unor persoane din cele ce s-au deplasat de la Galați la București și audierea detaliată a acestora;

– de la ce unități economice proveneau muncitorii respectivi și dacă le-au fost plătite drepturile salariale pentru zilele cât aceștia au fost în București;

– identificarea tuturor persoanelor vinovate de chemarea, organizarea, transportul, înarmarea și plata nelegală a muncitorilor ce s-au deplasat în data de 14.06.1990 de la Galați la bucurești, în vederea audierii și a punerii lor sub învinuire.

3. Încă neclarificată, din punct de vedere al administrării probelor este, și situația ing. Mănucu Ion, de la Regionala C.F. Craiova.

Din probele aflate la dosarul 75/P/1998 rezultă că în noaptea de 13/14.06.1990, patru garnituri de tren s-au deplasat din Valea Jiului (Petroșani) la București, toate pline cu minerii chemați de Ion Iliescu “să planteze flori în Piața Universității”.

Conform regulilor C.F.R. de la acea vreme, cele patru curse nu erau curse “regulate”, (având caracter excepțional), împrejurare în care ele trebuiau să fie comandate cu c.ca trei zile înainte (și plătite în același timp). Deoarece, cursele respective nu fuseseră comandate și plătite legal, când trenurile au intrat în raza de competență a Regionalei C.F. Craiova, acestea au fost oprite din circulație de dispecerul ing. Mănucu Ion, care a întrerupt pur și simplu alimentarea liniei electrice ce deservea traseul respectiv.

Deși atitudinea dispecerului a fost perfect legală, asupra acestuia s-au exercitat imediat amenințări de la nivelul conducerii Regionalei C.F. Craiova pentru a-l determina să repornească alimentarea cu energie electrică, însă acesta nu a cedat, astfel ca organizatorii au fost nevoiți să înlăture locomotivele electrice de la cele patru garnituri și să le atașeze locomotive diesel pentru a se putea continua deplasarea la București.

Conform celor expuse, ing. Mănucu Ion nu a reușit să împiedice de tot deplasarea celor 10.000 de mineri la București, însă, prin atitudinea sa corectă și legală, a fost singurul care a reușit să întârzie venirea minerilor din Valea Jiului în București (câteva ore bune), întârziere însă suficientă pentru ca o mare parte a cetățenilor ce manifestau sau se aflau pur și simplu pe străzile Bucureștiului să se poată retrage la domiciliu o dată cu venirea nopții, scăpând astfel de represiunea la cere cu siguranță urmau a fi expuși.

Astfel ing. Mănucu Ion a reușit să salveze de unul singur producerea unui mare număr de victime din rândul populației inocente a Bucureștiului.

Deși conduita sa a fost perfect legală, ing. Mănucu a avut ulterior mult de suferit deoarece factorii de decizie i-au desfăcut disciplinar contractul de muncă, astfel că, el și familia sa au rămas fără sursă de venit pentru asigurarea traiului zilnic.

De asemenea, autoritățile judiciare locale (poliția și parchetul) i-au întocmit și dosar penal pentru infracțiuni la siguranța circulației pe căile ferate.

Abuzurile si represiunea indreptate de orgenele statului impotriva inginerului MĂNUCU ION, fac parte din cele exercitate în acea perioada in mod sistematic si generalizat( asa cum menționează CEDO ), celui în cauză fiindu-i afectat grav dreptul fundamental la muncă, și pe cale de consecință la obtinerea unor venituri pentru a asigura un trai decent pentru el si familia sa. Este evident că, din această perspectivă, MĂNUCU ION are calitate de parte vătămate in prezenta cauză penală, deși procurorii militari anchetatori refuză sa-i recunoască această caliate.

În baza celor de mai sus expuse este necesară administrarea următoarele probe:

– ridicarea și depunerea la dosarul cauzei a documentelor privind comandarea și plata celor patru garnituri de tren;

– audierea persoanelor implicate în aceste operațiuni;

– stabilirea entității care a plătit contravaloarea curselor CFR (în cazul în care acestea au fost plătite);

– identificarea dosarului penal întocmit în 1990 pe numele Mănucu Ion și stabilirea corectitudinii, sau incorectitudinii comportamentului organelor judiciare (poliție – parchet);

– identificarea documentelor și a persoanelor ce le-au întocmit cu privire la desfășurarea contractului  de muncă a ing. Mănucu Ion;

– identificare persoanelor (în vederea audierii) care au dispus înlocuirea locomotivelor pentru ca minerii sa ajungă la București;

– care erau regulile C.F.R. pentru efectuarea unei/unor curse speciale în acea perioadă.

4. Neclarificarea de actuala echipă de procurori militari și nepunerea sub inculpare a persoanelor responsabile din cadrul serviciilor de informatii românești, in condițiile in care, la dosarul cauzei există suficiente probe din care reiese faptul că aceste servicii au fost implicate in represiunea populației inocente.

Astfel,  atât la dosarul penal 74/P/1998 cât și la dosarul penal 75/P/1998 (ambele aparținând S.P.M.), și care au drept obiect evenimentele din 13-15 iunie 1990, există probe “parțiale” din care se poate trage concluzia că în acțiunea de represiune violentă a manifestației din Piața Universității, din iunie 1990, au fost implicate cel puțin trei servicii secrete românești, după cum urmează:

– cu privire la S.R.I., fostul director al acestui serviciu Virgil Măgureanu este pus sub învinuire în prezenta cauză, fiind unul din organizatorii represiunii îndreptată împotriva manifestanților.

În cauză au mai fost puși sub învinuire și alți ofițeri S.R.I. (cum ar fi mr. Bondoc Titus ș.a. de la S.J.I. Gorj care a condus autobuzele cu mineri din zona Motru în București, în dimineața de 14.06.1990).

–cu privire la D.I.A. (actuală D.G.I.A.), dovada cea mai concludentă a implicării ofițerilor acestei structuri este chiar devastarea sediului “Asociației 21 Decembrie 1989” din București (str. Batistei), în dimineața de 14.06.1990, la această activitate participând exclusiv cadre militare ale fostului Batalion 404-Buzău (condus de “celebrul” ofițer Trifulescu), unitate din structura fostei Direcții de Informații a Armatei (D.I.A.).

În acea acțiune a fost distrus sediul asociației, o serie de bunuri ne-au fost sustrase iar membrii prezenți din asociația noastră au fost loviți, căpătând astfel leziuni grave.

Din păcate, însă până în prezent, nu s-au făcut cercetări pentru a se stabili clar cine au fost “făptașii” și cine le-a ordonat cadrelor militare respective să devasteze sediul asociației noastre, cine i-a condus pe aceștia la sediul nostru și care a fost scopul acestei acțiuni incalificabile?!?

Din păcate nici un cadru militar sau fost cadru militar nu a fost învinuit până în prezent pentru această faptă gravă.

– cu privire la U.M.0215 (actual D.I.P.I.), cu prilejul cercetărilor efectuate în dosarul penal 75/P/1998 (în perioada 1999-2000) a fost pus sub învinuire col. Borislavski Dimitrie, zis “KUKI”, (mai precis cumnatul fostului Prim Ministru Petre Roman) care lucra în acea perioadă la U.M.0215.

În sarcina acestuia s-a reținut că a condus un grup de mineri în dimineața de 14.06.1990, la Universitatea București, unde a fost devastat sediul “Ligii Studenților”dar si sediul Universității București, fiind agresați studenți și profesori (în timpul orelor de curs).

Din sediul “Ligii Studenților ” dar și din facultate, minerii, sub coordonarea ofițerului respectiv, au ridicat cu un camion mai multe lucruri (inclusiv lucruri de inventar), ce au fost ulterior găsite chiar la sediul U.M.0215 București, unde își avea biroul col. Borislavski.

Deși acesta a fost pus sub învinuire,in anul 2000, în prezent, actuala echipă de procurori militari ”l-a pierdut pe traseu” pe acest invinuit iar ancheta nu s-a mai continuat pentru a se stabili cine i-a ordonat acestui ofițer să devasteze împreună cu minerii sediul “Ligii Studenților” și cine i-a aprobat să sustragă acele bunuri și să le depoziteze în sediul unității militare.

Un alt element al situației de fapt din care rezultă clar implicarea unor ofițeri superiori ai U.M. 0215 în evenimentele din 13-15.06.1990 se poate “extrage” din dosarul cu nr.558/P/1990 (rechizitoriu emis la data de 22.10.1990), dosar în care au fost trimiși în judecată pentru infracțiunea de furt două cadre active ale fostei unități militare din cadrul M.A.I., respectiv col. Nicolae Ion și colegul său Dumitrescu Corneliu care, împreună cu minerul Danciu Petre, s-au deplasat în dimineața zilei de 14.06.1990 (în fruntea unui grup mai mare de mineri sosiți din Valea Jiului) la locuința liderului P.N.Ț.C.D., Ion Rațiu cu scopul să-i devasteze acestuia domiciliul și eventual să-i suprime viața.

Din cuprinsul dosarului rezultă că grupul de mineri a fost organizat și condus la locuința liderului țărănist de cele două cadre ale fostei U.M.0215, iar grupul de mineri a fost condus aici, de CĂMĂRĂȘESCU NICOLAE , cere a fost ofiter SRI activ până in anul 1990 și pe care toți minerii il strigau cu apelativul ”KGB„.

Tot din rechizitoriul întocmit în cauză mai rezultă că după ce grupul de mineri conduși de cele două cadre militare au pătruns în locuința lui Ion Rațiu, în timp ce distrugeau imobilul, a fost găsită suma de 100.000 USD ce a fost sustrasă de cei doi reprezentanți ai unității militare, aceștia oferindu-i lui Danciu Petre 10.000 USD pentru a păstra tăcerea.

Din cele expuse mai sus, credem noi că ideea principală este nu atât fapta de furt calificat ce a făcut obiectul dosarului penal, ci împrejurarea că în dimineața de 14.06.1990 cei ce au organizat și condus efectiv grupurile de mineri la adresele “opozanților politici” ai regimului Ion Iliescu au fost ofițeri din serviciile secrete românești.

Din păcate până la acest moment cercetările efectuate nu au clarificat implicarea acestor servicii în reprimarea manifestațiilor din iunie, 1990.

În afara celor expuse deja, asociația noastră mai deține următoarele informații despre pretinsa implicare a serviciilor secrete românești în pregătirea (chiar minuțioasă) reprimării manifestației din Piața Universității , iunie 1990:

– imediat după începerea manifestației din Piața Universității, în primăvara anului 1990, la nivelul S.R.I. s-a înființat, sub comanda directă a lui Virgil Măgureanu, “Grupul Dâmbovița”. Acest așa zis “grup de lucru” a avut un singur obiectiv, respectiv acela de monitorizare a fenomenului “Piața Universității” în scopul obținerii de informații cu privire la stabilirea identității a cât mai multor participanți și a identificării liderilor acestei mișcări.

Zilnic, cadrele S.R.I. se infiltrau în rândul manifestanților pentru împlinirea acestei misiuni, reușindu-se astfel identificarea mai multor locuitori din mun. București (inclusiv elevi din școala primară), a căror identitate a fost “transpusă” apoi pe niște liste ce au fost distribuite din ordinul lui Virgil Măgureanu, grupurilor de mineri și securiști (îmbrăcați în mineri) care, în dimineața de 14.06.1990 s-au deplasat direct la domiciliul liderilor politici ai pieței dar și la alte persoane participante.

– în paralel (sau poate chiar în sprijinul) cu activitatea acestui  “grup de lucru”, în cadrul “defunctei” U.M.0215 București s-a înființat deasemeni un  “grup de lucru” similar care a avut aceeași menire de monitorizare a manifestației din Piața Universității.

Astfel, ofițeri din cadrul acestei unități militare “s-au cazat” la et.5 și 6 din Hotelul Intercontinental pe aproape toată perioada manifestației din piață.

Ofițerii respectivi au filmat și fotografiat aspecte (reținând fizionomii) ale demonstranților din Piața Universității, ulterior procedându-se la identificarea persoanelor manifestante din piață.

Și aceștia au întocmit liste cu liderii și participanții manifestației, care au ajuns ulterior, prin “grija” lui Gelu Voican Voiculescu, exact la liderii minerilor din Valea Jiului, care astfel, în dimineața de 14.06.1990 au devastat locuințe particulare și sedii de partide politice așa cum figurau pe listele primite de la Gelu Voican Voiculescu.

Unul din ofițerii U.M.0215 București care a “fost cazat” în acea perioadă la Hotelul Intercontinental se numește Șurghie Florian, care ulterior a devenit judecător militar (avansare pentru merite deosebite) iar în prezent este “renumit” avocat la Baroul București.

În scopul stabilirii corecte a gradului de implicare al celor trei servicii de informații în reprimarea violentă a manifestațiilor din Piața Universității, iunie 1990,  se impune administrarea următoarele probe:

• ridicarea din ordinele celor trei unități a tuturor documentelor întocmite în legătură cu implicarea acestor servicii în activități ce au vizat supravegherea fenomenului “Piața Universității” și reprimarea manifestațiilor generate de acest fenomen;
• identificarea și audierea cadrelor de execuție implicate în activitățile mai sus menționate;
• identificarea și audierea cadrelor cu funcții de conducere (până la nivelul de “șef serviciu”) din structurile centrale și ale municipiului București aflate pe funcție în perioada iunie,1990;
• audierea fostului ofițer U.M.0215 – Șurghie Florian (în prezent avocat) precum și a celorlalți colegi ai acestuia, împreună cu care a îndeplinit misiunea de supraveghere video/foto a manifestației din Piața Universității;
• identificarea și audierea foștilor lideri sindicali ai minerilor din Valea Jiului care au primit din partea U.M.0215 București și S.R.I. listele cu persoanele și obiectivele ce trebuiau reținute sau devastate în 14.06.1990;
• ridicarea de la Ministerul Apărării Naționale (fostă D.I.A.) a tuturor documentelor întocmite cu ocazia “intervenției” Batalionului 404 – Buzău pentru devastarea sediului “Asociației 21 Decembrie 1989” precum și audierea tuturor persoanelor.

5. Neintroducerea in cauză ca părți vătămate/civile a persoanelor juridice cărora le-au fost devastate sau distruse sediile, actiuni ce au făcut parte din același atac generalizat și sistematic cu motivație eminamente politică încalcându–li–se acestor persoane juridice drepturile fundamentale la proprietate și acela de a-si manifesta si alege liber orientarea politică (asa cum a statuat CEDO)

Astfel, la data de 28.02.2016, în calitate de persoană vătămată /parte civilă ”Asociația 21 Decembrie 1989” a  depus la Secția Parchetelor Militare, în dosarul 47/P/2014, o cerere  ce are drept obiect evenimentele din 13-15 iunie 1990, în care solicităm în baza art. 81 și 85 Cod de Procedură Penală să ni se comunice pentru ce persoane și cu privire la ce infracțiuni s-a dispus începerea urmăririi penale “in personam”, solicitând procurorilor militari să clarifice o serie de aspecte ale situației de fapt prin administrarea mai multor probe pe care le-am și indicat în cererea noastră.

Prin ordonanța din 24.02.2016 cei cinci procurori militari au dispus respingerea ca inadmisibilă a cererii noastre, motivându-se că nu avem calitatea de persoană îndreptățită pentru a putea formula o astfel de cerere.

Argumentele avute în vedere și care au stat la baza respingerii plângerii noastre ar fi în sensul că, deși se recunoaște că în dimineața de 14.06.1990 sediul nostru a fost complet devastat de un grup de mineri însoțit de cadre D.I.A.(Ministerul Apărării Naționale), prilej cu care au fost agresați toți membrii asociației care erau prezenți iar o parte din bunurile asociației au fost sustrase și depozitate la o unitate a Ministerului Apărării  Naționale, se apreciază că această faptă penală ar fi o simplă infracțiune de distrugere (prevăzută și pedepsită de art. 217 rap. la art..218 Vechiul Cod penal) pentru care ar fi intervenit, de mult, prescripția răspunderii penale.

În acest sens, se invocă în ordonanța atacată de noi că Procurorul General ar fi dispus prin Ordonanța 05.02.2015(ordonanță ce poartă nr.3/C3/2015) numai infirmarea parțială a rezoluției nr.175/P/2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție –Secția de urmărire penală și criminalistică (prin care fusese clasată cauza penală ce avea drept obiect evenimentele din 13-15.06.1990), mai precis numai infirmarea soluțiilor de netrimitere în judecată privind infracțiunile contra păcii și omenirii și infracțiunile de omor, așa cum ele erau prevăzute de Codul penal din 1968.

Astfel că, trag concluzia (procurorii militari), noi nu am avea calitatea de persoană vătămată  parte civilă în această cauză, deoarece infracțiunea de distrugere prin care noi am fi fost vătămați ar fi prescrisă, motiv pentru care, prin rezoluția nr.175/P/17.06.2009 a Secției de urmărire penală și criminalistică s-ar fi dispus neînceperea urmării penale.

Acest mod “ de a privi lucrurile” pare simplu, însă pe fond are un caracter precar, conducându-i pe toți cei cinci semnatari ai ordonanței atacate la o opinie profesională ce nu are, de fapt, nici o legătură cu adevărul cauzei.

Astfel, dacă vom studia atât Codul penal din 1968, cât și Codul penal din 2014, vom constata că ambele definesc, în partea generală, “ infracțiunea complexă” ca fiind acea infracțiune care are în conținutul său, ca element constitutiv sau ca element circumstanțial agravant, o acțiune sau inacțiune care constituie prin ea însăși o faptă prevăzută de legea penală.

Dacă analizăm în continuare modalitățile normative de săvârșire a faptei prevăzute în art.439 din Noul Cod penal care incriminează “ infracțiuni contra umanității” vom constata că această infracțiune complexă ce poate fi săvârșită într-o multitudine de forme, respectiv : uciderea unor persoane, sclavia, traficul de ființe umane, deportarea sau transferarea forțată a unor persoane, torturarea unor persoane, violul, agresiunea sexuală, vătămarea fizică sau psihică, persecutarea unui grup prin primarea de drepturi ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestor drepturi pe motive de ordin politic, rasial, național….(ș.a.).

Condiția esențială impusă de textul de lege pentru ca una din faptele penale mai sus descrise să poată fi considerată ca element constitutiv al infracțiunii prevăzute și pedepsite de art.439 Noul Cod penal este aceea că faptele respective să fie săvârșite “ în cadrul unui atac generalizat sau sistematic, lansat împotriva unei populații civile…”.

În acest context se pune problema dacă faptele penale săvârșite în perioada evenimentelor din 13-15.06.1990 vor fi încadrate distinct, ca infracțiuni de drept comun ( omor, tentativă de omor, lipsire de libertate în mod ilegal, vătămare corporală, distrugere, ș.a.) sau aceste fapte vor fi absorbite, ca elemente constitutive, de infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 439 Noul Cod penal (infracțiunea contra umanității).

Dacă vor fi încadrate ca infracțiuni distincte (de drept comun) atunci devastarea sediului asociației noastre în dimineața de 14.06.1990 va reprezenta infracțiunea de distrugere, prevăzută și pedepsită de art. 217-218 Vechiul Cod penal, faptă care este într-adevăr prescrisă.

Dacă aceste fapte vor fi însă simple elemente constitutive ale infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 439 Noul Cod penal, ele își vor “ pierde existența proprie” ca infracțiuni și vor fi absorbite de infracțiunea complexă invocată puțin mai sus, situație în care vor căpăta caracter imprescriptibil.

Această aparentă dilemă nu mai există în realitate la acest moment deoarece ea a fost de mult clarificată fără niciun dubiu de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, prin Hotărârea din 17.09.2014 pronunțată de C.E.D.O.-Marea Cameră în cauza  “Mocanu și alții împotriva României”, curtea a condamnat statul român, inclusiv în legătură cu devastarea sediului Asociației 21 Decembrie, 1990, (în dimineața de 14.06.1990), în hotărârea dată reținându-se în esență, următoarele:

-autoritățile de urmărire penală și judiciare românești “nu au reușit să ajungă la un consens cu privire la încadrarea juridică a actelor de represiune săvârșite în 1990” (pct.83, 91, 106, 108, 113, 115, 126, 137, 147, 150, 156-159 și 167 din hotărâre).

În opinia asociației noastre, curtea vrea să spună într-un limbaj elegant, că de fapt, timp de 26 de ani autoritățile judiciare românești s-au “bâlbâit” la propriu (făcând-o într-o manieră nepermisă), cu privire la stabilirea încadrării juridice ,“bâlbâială” care, din păcate, subzistă și în prezent.

• toate faptele penale săvârșite în cadrul evenimentelor din 13-15.06.1990 (inclusiv devastarea sediului “Asociației 21 Decembrie 1989”, “se înscriu în cadrul represiunii organizate de stat și săvârșite de echipe mixte de civili și militari…” (pct.63-65 din hotărâre);
• curtea a stabilit că Guvernul României din acea perioadă “a aplicat în zilele respective o politică de represiune îndreptată împotriva manifestanților și opozanților care solicitau o reformă politică în 1990.”

Brutalitatea represiunii a fost subliniată de numeroase hotărâri interne dar și de către Curte ( pct.37, 39, 50, 75 și 81 din hotărâre).

• această politică represivă a fost desfășurată cu participarea poliției, armatei și a unor civili mobilizați, folosindu-se tancuri și muniții grele, deși manifestanții aveau obiective politice non-violente. Mobilizarea, transportarea și cazarea în București a peste 5.000 de mineri și alți muncitori înarmați cu topoare, lanțuri și cabluri metalice era partea principală a acestui plan.

Pe cale de consecință “existența unei politici de stat represive generalizate și sistematice este dovedită în speță.”

• în Opinia Concordantă la hotărârea Marii Camere a Curții, hotărârea pronunțată la data de 17.09.2014 în cauza “Mocanu și alții împotriva României”, opinie exprimată de judecătorul Pinta de Albuquerque, la care a aderat Nebojsa Vueiniae, ne explicitează considerentele din hotărârea Marii Camere, în sensul că autoritățile judiciare românești timp de 26 de ani, ar fi procedat în mod “incoerent”, prin încadrarea faptelor penale săvârșite în cadrul evenimentelor din 13-15.06.1990 ca infracțiuni, distincte, de “drept comun”, care sunt supuse prescriptibilității, în condițiile în care faptele respective reprezintă elementele constitutive ale infracțiunii revăzute și pedepsite de art.439 Noul Cod penal, mai precis “infracțiuni contra umanității” ;
• în acest sens redăm textual următoarele din punctul nr.14 al Opiniei Concordante: ”independent de încadrarea lor juridică în dreptul intern la momentul faptelor, evenimentele menționate anterior reprezintă încălcări în masă ale dreptului la viață, dreptului la integritate fizică și sexuală, dreptul la proprietate și ale altor drepturi fundamentale ale cetățenilor și persoanelor juridice române, victime ale represiunii politice a statului, îndreptată împotriva opozanților Guvernului de la acea vreme. În terminologia juridică nu există decât o singură încadrare aplicabilă faptelor în cauză: evenimentele din iunie 1990 constituie o crimă împotriva umanității săvârșită în cadrul unui atac generalizat și sistematic, lansat împotriva unei populații civile.”
• din punctul 17 al opiniei Concordante redăm următoarele: “Acum este necesară încadrarea corectă a faptelor din speță, ceea ce nu au făcut cele mai înalte autorități judiciare și de urmărire penală interne.

Manipularea încadrării juridice a evenimentelor în litigiu, astfel încât acestea să facă obiectul unor termene de prescripție, care nu ar fi fost aplicabile dacă aceste evenimente ar fi fost încadrate corect, contravine însuși obiectului și scopului articolelor 2 și 3 din Convenție și art.1 din ”Convenția privind imprescriptibilitatea împotriva umanității.”

  Este vorba aici despre elementul crucial al cauzei. Astfel cum am arătat anterior, toate probele de la dosar indică faptul că sunt întrunite elementele constitutive ale unei crime împotriva umanității săvârșită de conducători ai statului român… ”

-foarte importantă, în opinia noastră, este și “Concluzia” Opiniei Concordante a celor doi judecători, când aceștia explicitează în esență, considerentele hotărârii Marii Camere, apreciind că “ Asociația 21 Decembrie, 1990” trebuie să fie considerată de autoritățile judiciare românești persoană vătămată / parte civilă ca urmare a devastării sediului său, în dimineața de 14.06.1990 și aceasta ca urmare a săvârșirii nu a unei simple infracțiuni de distrugere ci tocmai ca urmare a săvârșirii de “infracțiuni contra umanității”, prevăzute și pedepsite de art.439 Noul Cod Penal al României.

Pentru a elimina orice dubiu cu privire la sensul concluziilor celor doi magistrați europeni, redăm textual din pct.18 al concluziei:”Trecerea timpului nu scutește statul român de respectarea obligațiilor sale internaționale și nici autorii încălcărilor de răspunderea penală individuală a acestora. Obligațiile procedurale care decurg din art.2 și 3 ” din Convenție impun desfășurarea unui proces echitabil pentru a judeca responsabilii pentru crimele împotriva umanității săvârșite împotriva unor civili români…

Nu este vorba numai de a face dreptate doamnei Mocanu, al cărei soț a fost ucis, …, și, nu în ultimul rând, asociației reclamante, al cărei sediu a fost vandalizat și ale cărei bunuri și documente au fost confiscate fără să fie respectată nicio procedură legală.

Chestiunea este mult mai vastă: este vorba despre a le face dreptate tuturor cetățenilor români care, pentru instaurarea unui regim politic pe deplin democratic, au fost nevoiți să îndure, din partea statului, o represiune organizată și inumană …!!!

Un alt argument care atestă faptul că în perioada evenimentelor din iunie 1990 statul român, prin intermediul instituțiilor sale de forță, respectiv serviciile secrete(S.R.I.), a exercitat acțiuni de persecuție asupra organizațiilor nonguvernamentale (dar și asupra membrilor acestora ), inclusiv prin restrângerea gravă a exercitării drepturilor fundamentale ale omului (dreptul la viață privată), pe motive de ordin politic îl constituie o altă hotărâre a C.E.D.O., respectiv Hotărârea din 24.05.2011 “Cauza Asociației 21 Decembrie 1989 și alții împotriva României”.

Prin această hotărâre a fost condamnat statul român pentru faptul că a constatat că în perioada aprilie-iunie 1990, S.R.I. a efectuat în condiții nelegale supravegherea tehnică a reclamantului Teodor Marieș (actualul nostru președinte).

Curtea a reținut în considerentele sale că în perioada mai sus menționată lui Teodor Marieș i-au fost interceptate nelegal convorbirile telefonice deoarece a participat la manifestația din Piața Universității, fiind unul din manifestanții pentru libertate din, perioada evenimentelor din 13-15 iunie 1980.

Revenind la Ordonanța Secției Parchetelor Militare nr.47/P/2014 din 24.02.2016, prin care cei cinci procurori militari au stabilit că în cauza respectivă noi nu avem calitatea de persoană îndreptățită să formulăm cereri privind comunicarea stadiului urmăririi penale sau cereri în vederea administrării de probe noi (respingându-mi-se practic calitatea de persoană vătămată /parte civilă) se constată că procurorii militari și-au motivat opțiunea lor pe faptul că fapta prin care noi am fi fost prejudiciați în urma evenimentelor din 13-15 iunie 1990, ar fi o simplă infracțiune de distrugere (prevăzută și pedepsită de art.217-218 Vechiul Cod penal) și că pentru aceasta ar fi intervenit prescripția răspunderii penale.

Procurorii anchetatori mai susțin în ordonanța lor că ei nu pot efectua cercetări decât în limitele stabilite prin Ordonanța Procurorului General nr.3/C3/2015 din 05.02.2015 prin care s-a dispus infirmarea parțială în cauză de fată și redeschiderea urmăririi penale.

Noi susținem că nici acest argument nu subzistă, chiar și numai dacă facem o simplă “lectură” a ordonanței de infirmare emisă de Procurorul General deoarece, la pagina 36 din ordonanță (alin. 2), se menționează exact contrariul și pentru a nu se crede că interpretăm noi în mod subiectiv, redăm textual cele menționate acolo: “…Pe de altă parte, însă, chiar în condițiile în care pentru unele dintre aceste infracțiuni a intervenit prescripția răspunderii penale, faptele respective vor fi avute în vedere în cursul urmăririi penale ca modalități normative alternative de săvârșite a infracțiunilor contra păcii și omenirii din Codul penal din 1968 și, respectiv, a infracțiunilor de genocid și contra umanității din actualul Cod Penal. ”

În acest context ne întrebăm și noi (retoric, desigur): Dacă C.E.D.O. impune printr-o practică judiciară îndelungată, un anumit mod de încadrare juridică a evenimentelor din 13-15 iunie 1990 și dacă Procurorul General al României se pronunță în același sens cu practica C.E.D.O.  (dispoziție emisă dealtfel de domnia sa chiar în ordonanța prin care s-a redeschis urmărirea penală în cauza de față) cine ar trebui să mai vină și ce anume să mai dispună în plus ca să poată pricepe și cei cinci “domni” procurori militari că nici măcar împreună (ca să nu spunem “în grup”) nu pot depăși cadrul legal de desfășurare al prezentei anchete penale, așa cum domniile lor demonstrează că au de gând să facă.

Devastarea sediului asociației noastre, in perioada 14-15 iunie 1990 de către grupuri de mineri însoțite și direcționate de lideri politici, cadre militare dar și ale poliției, lucrători din serviciile secrete constituie o represiune evidentă a statului îndreptată pe criterii politice, și având drept consecințe afectarea dreptului fundamental la proprietate (prin distrugerile si furturile savârșite de mineri, aceste acțiuni fiind insoțite consecutiv de activițăti de agresare fizică și ulterior, lipsire de libertate a persoanelor aflate în sediu la momentul devastării).

Este evident ca prin aceste agresiuni asupra acestor persoane fizice  și juridice au fost afectate drepturile fundamentale, la viață, sănătate,dreptul la libertate dar și dreptul la proprietate pentru distrugerile aduse sediilor persoanelor juridice.

Așa cum am menționat anterior, CEDO a statuat în cauza MOCANU- contra ROMÂNIA că aceste activități infracționale de distrugere și de devastare a unor sedii ale unor persoane juridice, de agresare si lipsire de libertate a unor persoane fizice constituie nimic altceva decât modalități alternative de săvârșire a infracțiunii de crime împotriva umanității, atâta timp cât aceste fapte au fost săvârșite in cadrul atacului generalizat și sistematic desfășurat de forțele statului, impreună cu minerii, asupra opozanților politici (persoane fizice sau organizații).

Situația expusa mai sus nu este specifică numai asociației noastre ci, ea se extinde si la peste alte 60 de persoane juridice,constituite ca atare  conform legislatiei in vigoare  (partide politice, instituții de învățământ alte asociații și organizații, toate constituite ca persoane juridice) ale caror sedii au fost devastate si distruse de forțele satului și  de mineri, începând cu dimineața zilei de 14 iunie 1990.

Toate aceste persoane juridice au depus plângeri penale la organele statului, (poliție, parchet) costituindu-se și parți civile pentru pagubele suferite.

Toate aceste plângeri se află depuse în prezent la dosarul cauzei, iar procurorii militari refuză sa le dea curs, apreciind in mod netemeinic și nelegal ca sediile respective ar fi fost distruse ca urmare a unei infracțiuni de distrugere care ar fi, chipurile prescrisă.

Pentru exemplificare invocăm existența si conținutul pe scurt a câtorva plângeri aflate la dosar:

 –      la dosarul cauzei se afla depusa plangerea formulata de  ”ASOCIAȚIA LABORATOARELOR PENTRU CONSTRUCȚII SI MATERIALE DE CONSTRUCȚII DIN ROMÂNIA ”  cu sediul în București, b-dul Nicolae Balcescu, nr.21, sect.1. Plangerea a fost formulată in 26.06.1990 depusa la Guvernul Romaniei ( din eroare) sub numarul 519 din 22.06.1990 și este semnată de președintele asociatiei pe numele  SILVIU ALEXANDRU IONESCU. Din cuprinsul plângerii rezultă că în zilele de 14-15 .06.1990 sediul acestei asociații a fost devastat   ”în trei etape , distrugându-se cu salbaticie bunurile asociatiei ”. La plangerea respectivă au fost anexate un numar de 12 pagini, cuprinzând lista obiectelor distruse, printre care 20 calculatoare, prototipuri ale unor invenții, televizoare, sustrăgându-se și sume de bani .

 Din conținutul acestei plângeri rezultă că autorii devastării (mineri, ș.a) le-au reproșat membrilor asociației că au fost la manifestația din Piața Universității și sunt contra regimului Iliescu.

     –    la data de 20 iunie 1990,  ”ASOCIAȚIA STUDENȚILOR ARHITECȚI cu sediul in cadrul institutului de arhitectură Ion Mincu,  strada   Academiei, nr. 18-20, București ” a adresat Procurorului României  o plângere penală pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, incusiv pentru distrugerea si devastarea centrului asociatiei de către un grup de mineri in dimineața zilei de 14.06.1990 , motivul invocat de mineri fiind acela, că studenții sunt împotriva regimului Iliescu (deci prigoană pe criterii politice). În plangere se mai menționează că in sediul asociației in data de 13 iunie au patruns un grup de 30 de polițiști, aceasta fiind de fapt prima devastare a sediului asociatiei.

Pentru edificare citam din continutul plangerii: ” In ziua de 14 iunie, in jurul orei 6:00, la portile facultății a sosit un grup de multe sute de mineri inarmati cu ciomege, topoare, rangi de fier,  cabluri de cauciuc , săbii improvizate din oțel ascuțit, lanturi grele si cuțite .  Acest grup prin elemente agresive si instigatoare ce stateau in fruntea lor, au atacat institutul prin mai multe puncte, intrând înăuntru prin uși și ferestre sparte, lovind grav toate persoanele existente în interior și distrugând in mod sălbatic,  toate bunurile pe care le vedeau”.

În conținutul plângerii se enumerau bunurile distruse și sustrase, de exemplu: un computer, masini de scris, un telefax , un copiator, mobilier, echipament sportiv, diferite planșe, echipament tehnic necesar institutului, fiind devastate și toate bunurile distruse sau sustrase, atât secretariatul cât si magazia cu alimente a asociației.

În aceeași plângere, asociația respectivă evaluează pagubele la suma de  1milion lei (evident la nivelul anului 1990).

–     la data de 19 iunie 1990 Institutul de Arhitectură ION MINCU împreună cu Sindicatul Liber Independent din institute, s-au adresat Procuraturii Generale a României cu o plângere penală denumita  ”declarație” in care au sesizat că începand din dimineață de 13 iunie 1990 si până in dimineața de 14 iunie 1990  trei grupuri massive, (primul fiind constituit din polițiști al doi-lea din muncitori de la IMGB si al trei-lea din mineri) au devastat  sediul institutului dar și al sindicatului, atașând si lista cu obiectele distruse sau sustrase. În plângerea respectivă, cu privire la aceste aspecte se menționează textual:  ” … șaptezeci si cinci la sută din spațiile institutului au fost devastate, lista distrugerilor si obiectelor personale dispărute va sta la dispoziție”. Din conținutul plângerii dar și din celelate probe aflate la dosarul cauzei rezultă ca motivul pentru care cele trei grupuri au devastat si distrus in mod succesiv sediul unității de învațamant, îl constituia faptul ca, studenții din institut erau acuzați ca au alte convingeri politice decât cele propagate de regimul Iliescu.

–  la data de 19.06.2006  UNIUNEA MONDIALA A ROMANILOR LIBERI- FILIALA ROMÂNIA  cu sediul in Bucuresti, str Marin Serghiescu, nr. 14, sect.2, a depus la Sectia Parchetelor Militare, cerere de constituire ca parte civilă in prezenta cauză, motivată de faptul că in zilele de 14-15 iunie 1990 , atat sediul asociației respective cât și sediul redacției revistei ”ACTUALITATEA ROMÂNEASCĂ”, au fost devastate si distruse de grupuri de mineri, pentru motivul că asociația respectivă, ar avea alt crez politic decât cel al regimului Iliescu, enumerandu-se si o listă a bunurilor distruse din care enumerăm: 27 masini de scris, 6 masini de calculat, trei porta-voce, o sută kg medicamente, o sută kg îmbracaminte colectată din donații externe, ce urma să fie donată unor copii defaforizați, ș.a.

– cu privire la modalitatea concretă de devastare a sediului redacției publicației menționate mai sus în plîngere, se menționează textual:   ”REDACȚIA REVISTEI ACTUALITATEA ROMÂNEASCĂ  care a apărut sub egida UMRL-România a fost vizitată deasemena de o echipă de mineri însoțiți de agenți ai poliției militare si civili, de unde au ridicat absolut toată aparatura electronică de comunicare și multiplicare, precum si rezerva de hârtie si publicație. Totodată membrii activi ai UMRL au fost bătuți suferind leziuni la cap, la spate si pe membrele inferioare.”

–  la data de 22.06.1990, ASOCIAȚIA FOȘTILOR DETINUȚI DIN ROMÂNIA, persoană juridică cu sediul in București, str. Mantuleasa, nr. 10, sect 3, a depus la Procuratura Locală a sect. 1, plângerea penală inregistrată sub nr.988 /P/1990 plângere penală, in care a sesizat faptul că in dimineața de 14 iunie 1990 in jurul orei 08:00, un grup de mineri înarmati cu țevi, etc , condus de un  civil, care ulterior s-a constat a fi ofițer la UM 0215 București, a pătruns in sediul asociației spunând că il caută pe CONSTANTIN TICU DUMITRESCU  să-l omoare  pentru simplul motiv ca acesta ar fi fost un opozant politic al regimului Iliescu. Cu acest prilej, minerii au reproșat membrilor asociațiilor care erau prezenți in sediu faptul ca, ar fi sustinut manifestatia din piata Universității și că ar avea convingeri politice diferite de regimul proaspăt instalat. Pentru aceste motive, sediul asociatiei a fost distrus iar bunurile în parte distruse și  sustrase. Se invocă faptul ca in aceeasi zi și in acelasi sediu au mai venit alte două grupuri de mineri, care au continuat devastarea sediului si agresarea membrilor asociatiilor, precizandu-se că aceste grupuri ar fi fost insoțite de ofițeri din securitate și din poliție, care au fost identificați ca urmare a legitimării, respective col. MARIN ION, lt.maj. NIȚESCU MIRCEA și lt. POPA GHEORGHE.

Asociatia respectivă a anexat o lungă listă  a bunurilor distruse sau sustrase de agresori, constituindu-se parte civilă in procesul penal.

La data de 31.10.2005, aceeași asociație depune la Sectia Parchetelor Militare  o nouă cerere de precizare a prejudiciului suferit, cu care se constituie parte civilă, cererea fiind inregistrată in dosarul 75/P/1998  care avea drept obiect evenimentele din iunie 1990. În această cerere se precizează că prejudiciul actualizat ar fi de 232.700.000 lei,  reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase sau distruse. În plus asociația a mai cerut sa fie despăgubită cu suma de 350.000.000 lei astfel că suma totală cu care asociația se considera indreptățită să fie despăgubită este de 482.700.000 lei .

În scopul dovedirii celor susținute in plângere, au fost audiate zeci de persoane, care confirmă în totalitate susținerile plângerilor  în cauză.  În cauză au fost identificați și audiați incusiv cei trei ofițeri care au recunoscut că au însoțit grupurile de mineri la sediul asociației respective din ordinul superiorilor fără însă ai nominaliza.

Din probele administrate în cauză a reieșit că alături de ofițerii de poliție, s-au aflat si alti ”civili” unul dintre aceștia fiind GELU VOICAN VOICULESCU, care ulterior a fost si numit vice prim-ministru al României .

Este evident caracterul politic al acestei represiuni existând probe că, ea a fost din timp pregătită de către organele statului, mai precis cele de informații.

Este relevantă din acest punct de vedere susținerea din memoriul depus de presedintele asociației CONSTANTIN TICU DUMITRESCU, memoriu depus la cabinetul Procurorului General al Romaniei la data de 21.01.1996 , înregistrat sub nr 46/C. În memoriul în cauză, autorul susține textual următoarele: ”în dimineata zilei de 14.06.1990, am fost anunțat telefonic de dl. DUMITRU MAZILU că figurez pe o listă neagră ce a fost predată minerilor, ceea ce imi pune viața în pericol și că se impune să mă refugiez imediat în afara Bucureștiului , casa domniei sale fiind deja asaltată de mineri. ”

Conform celor anfirmate anterior, la dosarul cauzei se află în prezent depuse mai mult de șaizeci de plângeri similare formulate de persoane juridice ca urmare a devastării si distrugerii sediilor unde funcționau, de catre grupuri de mineri insoțiți și conduși de cadre militare sau de poliție. Printre astfel de plângeri mai regăsim: plângerea formulată de UNIVERSITATEA BUCUREȘTI  ce a fost înregistrată pentru prima dată la sectia 1 poliție București  cu nr. 803345/1992; plângerea formulată de Partidul Național Tărănesc –Convenția Democratică în urma căreia s-a si format dosarul nr.1166/P/1990 la Parchetul de pe Lângă Tribunalul București;  plângerea formulată de Partidul Național Liberal care are ca primă inregistrare nr. 894326/1990 depusă  la sectia 1 poliție București  ; plângerea Societății Scriitorilor Români depusa inițial la secția 1 poliție București, cu nr. 907838/1993;   plângerea Comisiei Nationale Pentru Standarde Metrologie si Calitate, depusa initial la sectia 1 poliție București, cu nr 0180/1192;   plângerea formulată de interprinderea Poligrafică Bucuresti depusa inițial la sectia 1 poliție București cu nr. 0170/1993;   plângerea formulate de Editura Orizont Bucuresti depusă inițial la sectia 1 poliție București cu nr. 1121651/1990;    plângerea depusa de Editura Europa București, ce a format inițial obiectul dosarulul 1193/P/1990 al Parchetului Pe Lânga Judecătoria sect. 2 Bucuresti .

Cu privire la probele aflate la dosarul cauzei, in legatură cu devastarea sediului Universității Bucuresti, rezultă că cel ce a condus grupul de mineri să devasteze sediul Universitătii, dar si al  Ligii Studenților este col. DIMITRIE BORISLAVSKI (încadrat la UM 0215 Bucuresti, nimeni altul decăt cumnatul fostului prim ministru PETRE ROMAN).  Acesta din urmă a și incărcat intr-un camion toate bunurile sustrase de mineri de la cele două entităti, bunuri pe care le-a transportat la sediul unității militare, de unde au și fost restituite ulterior pe bază de proces- verbal.  Această situație este relevantă pentru a se demonstra că devastările sediilor persoanelor juridice au fost de fapt organizate si comandate de fortele militare ale statului român, acestea făcând parte de fapt din atacul generalizat și sistematic exercitat de forțele statului impotriva persoanelor fizice și juridice inocente.

Studiind dosarul cauzei, rezultă că la data de 09.11.2000 procurorul militar din cadrul Secției Parchetelor Militare a dispus față de fostul ofițer mai sus menționat, începerea urmăririi penale pentru savârsirea infracțiunii a subminarii puterii de stat, prevăzută de art. 162 alin.2  din Vechiul Cod Penal.

Cu mare surprindere constatăm că, în prezent acest învinuit, nu mai apare printre persoanele cercetate in dosarul penal .

Afirmația conform careia, minerii au devastat sediile unor partide politice, ziar, instituții de învătamant, la cererea si cu sprijinul guvernanților, este susținută de multe probe administrate până în prezent în cauză,  printre care se află declarații de recunoastere inclusiv ale minerilor care au participat efectiv la aceste acte de prigoană politică.

Cu titlu de exemplu, redăm declaratia minerului DANCIU PETRU audiat la data de 26 noiemnbrie 1997 in dosarul 179/P/1997 al Parchetului Militar de pe langă Curtea Militară de Apel, declaratie ce a fost atasată ca probă in prezenta cauză . Din această declaratie rezultă că acesta s-a deplasat cu lideri ai minerilor la sediul Guvernului, de unde au primit instructiuni de la GELU VOICAN VOICULESCU  care le cerea liderilor minerilor să-și i-a ortacii și să meargă la adresele ce urmau a fi vandalizate, punându-i  in legatură pentru conducerea efectivă in teren cu cadre militare de la UM 0215 București. Cu privire la aceste aspecte cel in cauza declara textual :”  Când am intrat in vorbă cu cei doi civili, ION NICOLAE mi-a arătat legitimația, că este ofițer de poliție și mi-a zis că ”NOI SUNTEM CU VOI”. Celălat civil, pe care tot atunci l-am cunoscut era subofițer de poliție si se numește DUMITRESCU CORNEL …….ION NICOLAE mi-a spus sa iau niște mineri de încredere și sa mergem in Piața Amzei, ca acolo este un partid și au arme . Am fost acolo cu un autobuz de armată in care s-au urcat vreo 30-40 mineri si eu am mers cu ei cu masină ………tot în aceeași mașina s-au urcat cei doi lucrători de poliție. …..am venit înapoi in piață de acolo, împreună cu ION NICOLAE si DUMITRESCU CORNEL , am mers acasa la domnul RAȚIU.  Mai înainte să mergem la domnul RAȚIU in zona universității….. am mai fost la un partid. Ma refer la drumul ce merge la Ambasador……. pe mine m-au dus ION NICOLAE si DUMITRESCU CORNEL ………printre mineri erau unii care nu erau mineri, dar care erau imbrăcați in salopete negre, de mineri………de la partidul respectiv, col. de poliție mi-a zis sa iau un televizor color. Eu am vrut sa il iau dar nu m-a lasat un ofiter de armată …….de acolo, de la partidul respectiv, m-am dus cu cei doi lucrători de politie  acasă la domnul deputat ION RAȚIU.   Acasa la domnul RAȚIU am fost cu masina cu cei doi polițisti. Eu am luat niste lucruri dintr-un dulap si am cărat tot ce am luat la Misterul de Interne, la camera numarul 28…….am  luat niste dosare , un cântar electric, o stație si saculeții de bani in care se aflau 80.000 dolari. Dolarii i-am impărtit cu cei doi lucrători de poliție, două legaturi au rămas la mine, și șase la ei…..”

Cu privire la implicarea unor cadre MAI si MAPN în evenimentele din iunie 1990 cel in cauză, declară in continuare următoarele: ” Revenind la aspectul cu vizita făcută la domiciliul d-lui ION RAȚIU, am arătat că obiectele, mai putin banii, le-am dus la Ministerul de Interne la camera 28.

 Aici, când eram la Ministerul de Interne, a venit un ofițer superior, din Ministerul Apărării pe la 1:30 noaptea . Eu fusesem ziua cu cei doi polițisti și noaptea am fost cu ofițerul care era ministrul STĂNCULESCU .

       Deplasarea s-a făcut cu un autobuz militar in care se aflau mineri și cu o basculantă,  cu o Rabă, in care erau tot  mineri. Acum cand ne-am dus noaptea, l-am gasit pe domnul ION RAȚIU acasă ; A  fost luat si așezat în bena basculantei și de acolo a fost dus la Palatul Victoriei…..”

6. Actuala echipă de procurori militari refuză să efctueze cercetări și să stabilească eventuale vinovății cu privire la implicarea unor lideri politici și instituționali din eșaloanele 2 si 3 ale puterii, despre care exista deja probe la dosar că au dost implicate direct în organizarea și exercitarea atacului asupra populaiei inocente.

Astfel, un alt motiv pentru care se apreciază ca urmărirea penală în prezenta cauză nu este nicidecum finalizată și ca atare nu sunt puse sub invinuire sau inculpare toate persoanele implicate in calitate de autori –coautori, complici etc., este acela că procurorii militari din echipa actuală, au pus sub invinuire si inculpare, până la acest moment, pentru infractiunea de crime impotriva  umanității un numar de 15 inculpați, respectiv: ION ILIESCU, PETRE ROMAN, GELU VOICAN VOICULESCU, VIRGIL MĂGUREANU, N.S. DUMITRU și alți cațiva colaboratori apropiați ai acestora cu precizarea, că toate persoanele puse sub inculpare sunt situate in vârful piramidei infracționale, ei fiind bănuiți sau acuzați că ar fi fost reprezentanții la nivel central ai unor structuri politice sau instituționale, structuri prin intermediul cărora, s-ar fi pus in practică atacul generalizat si sistematic asupra populatiei inocente, atac ce a avut ca rezultat morți si răniti prin impușcare, peste 1100 de persoane retinute nelegal, alte cateva mii de persoane agresate, precum si devastarea unui numar de peste 60 de sedii de partide politice,  organizații studențesti , alte asociații.

Este însă imposibil de acceptat, avand in vedere probele cauzei, ca să fie acuzate numai cele 15 persoane, cu acuzarea cărora suntem de acord, însă trebuie să se rețină faptul că, cei 15 inculpați nu sunt singurele persoane cu funcții la nivel central ce au fost implicate penal, și de asemenea considerăm că,  deși nu in egală măsura cu cei 15, aproape la fel de vinovați penal sunt și alti factori politici sau institutional din esaloanele 2 si 3 ale puterii de atunci, mai precis cei care s-au ocupat in fiecare județ al țării precum și in bazinele muncitorești Valea Jiului și Motru, de strângerea unui număr impresionant de mineri sau muncitori, de inarmarea acestora, de asigurarea transportului spre București dar și de însoțirea grupurilor respective in  ”zonele fierbinți” ale capitalei, unde i-au instigat pe membrii grupurilor pe care le conduceau să atace populația civilă nevinovată.

Din probele cauzei, rezultă ca in dimineața zilei de 14 iunie 1990, au fost aduse in București pentru a face ”ordine” circa 20.000 de persoane, din aceleași probe, rezultând ca din județele și zonele țării au venit următoarele grupuri:  din VALEA  JIULUI circa 10.000 de mineri; din BAZINUL MOTRULUI circa 2000 de mineri; din BAZINUL COMĂNEȘTI circa 2000 de mineri; din județul  GALATI circa 1000 muncitori; din judetul BUZĂU aprox 500 muncitori;  din județul BRAȘOV circa 1000 muncitori;    din județul PRAHOVA circa 1000 muncitori si mineri;   din județul DÂMBOVIȚA circa  500 de  mineri, din județul ALBA circa 500 de muncitori si mineri;  existând dovezi la dosar că s-au mai depasat astfel de grupuri înarmate și din zonele CĂLĂRASI,  OLTENIȚA,   PITEȘTI, sub coordonarea factorilor locali de putere, fără însă ca probele să fie administrate complet, putându-se constata din studierea dosarului cauzei, ca administrarea probelor de acest tip, s-a oprit pur și simplu in anul 2007, fără sa mai fie reluată în vreun fel de atunci.

Din analiza materialului probator administrat pana în anul 2007, rezultă că puterea centrală din acea perioadă nu a fost preocupată de a contacta neapărat,  in vreun fel muncitorii sau minerii din județele sau zonele mai sus amintite pentru ai determina pe aceștia să vină înarmați la București, (cu excepția însă a Bazinului minier VALEA JIULUI ) mai rezultă faptul ca au venit la București mineri sau muncitori doar din căteva județe și zone ale tării, concluzia fiind că in majoritatea județelor nu au fost semnalate efectuarea unor astfel de deplasări cu grupuri de persoane cu exceptia celor nominalizate mai sus.

În principiu, rezultă din probe, faptul că, in anumite județe,  a fost aproape exclusiv rezultatul inițiativei factorilor zonali județeni sau locali, coagularea unor mase de muncitori sau mineri înarmarea sau transportarea acestora la București. Pe de altă parte este adevărat că prin mijloacele media ale vremii, liderii politici și instituționali puși sub acuzare, au lansat chemări generice adresate ”oamenilor muncii” pentru a veni la București sa apere puterea politică proaspăt instalată la conducerea statului.

Mai rezultă din probe (de exemplu pentru județul Brașov, că liderii judeteni   ”au tinut morțiș”   să strângă  si ei un număr de oameni pe care să ii aducă la București, tocmai pentru a avea prilejul, ei, ca lideri județeni, să se prezinte in fața liderilor politici naționali la Palatul Victoria , in speranța că astfel vor fi remarcați de conducerea centrală și astfel vor beneficia de avantaje personale pe viitor. Aceasta din urmă apreciere, cu exceptia minerilor din Valea Jiului, este specifică aproape tuturor celorlalte județe enumerate mai sus din care s-au coagulat grupuri mai mici sau mai mari de muncitori sau mineri pentru deplasare la București.

Codul de Procedură Penala al României obligă la, momentul actual, un procuror să administreze probe complete pentru a clarifica intreaga situatie de fapt și pentru a dispune trimiterea in judecată a tuturor persoanelor implicate in savârșirea faptelor penale .

Având in vedere natura infracțiunii ce constituie obiectul prezentei cauze penale, este evident că trebuie puse sub inculpare toate persoanele implicate in coagularea maselor de mineri si muncitori care s-au deplasat la București pentru desfășurarea acelui atac generelizat și sistematic indreptat asupra unor categorii de persoane civile despre care se presupunea sau se știa că au alte convingeri politice decât cele ale regimului Iliescu  (lideri politici din opozitie, partide politice din opozitie, universităti sau asociații ale studenților, ziare si reviste ce susțineau opozitia, asociații sau organizații ce duceau deja o luptă anti comunistă ).

Pe baza acestui raționament, încă din anul 2000 au fost puse sub invinuire un număr de 37 de persoane pentru infractiunea de subminare a puterii de stat, persoanele respective fiind atât din randul factorilor de decizie centrală de la acea vreme cât și din rândul factorilor de decizie zonală sau județeană implicate in activitatea infractionala, și acesta in conditiile in care urmărirea penală abia începuse .

Dacă prezenta cauză penală va fi dedusă judecătii cu numai cei 15 sau 20 de inculpați trimisi in judecată,asa cum intenționează actuala echipă de procurori anchetatori, ne vom afla in situația în care se poate considera că urmărirea penală este incompletă și că nu au fost trimise in judecată toate persoanele vinovate de săvârșirea faptei .

Actualele prevederi procedural penale consacră faza Camerei Preliminare ca o fază unde se analizează legalitatea administrării probelor, dacă urmărirea penală in cauză este completă, dacă in rechizitoriu au fost expuse complet toate situațiile de fapt și dacă s-a dispus trimiterea în judecată a tuturor persoanelor vinovate. Nerespectarea oricăruia dintre principiile mai sus enunțate îl va obliga pe judecătorul de camera preliminara sa constate neregularitatea sesizării instanței și să dispuna restituirea cauzei la Parchet pentru reluarea urmăririi penale.

O astfel de măsură, ar fi o puternică lovitură primită de toate parțile vătămate si civile care asteptă de 27 de ani soluționarea acestei cauze si bineînteles ar duce la scăderea increderii în actul de justiție .

Afirmațiile de mai sus nu ne aparțin, ele fiind făcute in urma unor analize a probelor cauzei. Pentru exemplificare, redăm sintetic( numai pentru doua situații) analiza probelor din care rezultă imprejurarile coagulării unor grupuri de mineri și muncitori ce au venit in 14 iunie 1990 in București să participe la atacarea populatiei civile inocente, după cum urmează:

1. județul ALBA

–    în  data de 13 iunie 1990 la televiziune română s-au transmis evenimentele din București urmate de intreruperea emisiei și apoi de catre apelul Presedintelui ION ILIESCU  ca muncitorii și ”oamenii de bună credință ” să vină in București sa apere puterea nou instalată de așa zise forțe legionare ce ar fi vrut să răstoarne regimul politic .

Nu există  nici o probă in dosarul cauzei din care să rezulte că vreun lider național (mai precis din București), ar fi contactat responsabilii din județul Alba pentru a veni cu mineri sau muncitori la Bucuresti.

Din probele cauzei rezultă, că la nivel județean, deși nu le ceruse nimeni în concret, factorii de decizie au hotărât să strângă mineri si muncitori pentru a se deplasa la București comandând și o garnitură de tren de 12 vagoane (prin intervenția SRI Alba pentru deplasarea in capitală). Au fost audiate in cauză 60 de persoane rezultând că liderii FSN Alba , mai precis COSTEA DAN, DUMITRACHE DUMITRU și RUS IOAN, impreună cu BORZA OCTAVIAN  dar si cu șeful IPJ Alba,  gen .r. MATEȘOIU ADRIAN, cei in cauză fiind  ”secondați ” de col SEMENIUC GHEORGHE fost șef al SRI Alba.

În concret liderii FSN ALBA IULIA au luat legătura telefonic în dupa-amiaza zilei de 13 iunie 1990 cu mai multe organizații locale si orășenești dintre care menționăm pe cele din localitățile: AIUD, CUGIR, ROȘIA MONTANĂ, SLATNA, BAIA DE ARIEȘ ș.a. discutând cu șefii de organizatii locale cărora le-a cerut să aducă oameni pentru a pleca la București cu un tren din ALBA –IULIA . În acest sens au discutat cu martorul FODOR EMIL  care a reușit să străngă numai 40 de oameni de la două fabrici din AIUD , s-a mai discutat telefonic cu CRIȘAN VASILE care era vice-presedinte FSN Aiud, s-a mai luat legătura cu BEBE IOAN presedinte FSN CUGIR, și de asemeni cu directorii de la mina Rosia Montană, Coperativa Avântul Slatina, înreprinderea de confecții Baia de Arieș  ș.a.

Din probe rezultă că apelurile conducerii FSN Alba nu au fost prea convingătoare deoarece nu s-a reusit coagularea decât a unui numar de 150 de persoane, motiv pentru care liderii FSN au apreciat că este prea puțin pentru cele 12 vagoane ale trenului pregătit și că, pe de altă parte, ei riscă  ”să se facă de rușine”  in fața conducerii centrale .   Din aceste motive au apelat la inspectorul șef al IPJ Alba, MATEȘOI ADRIAN,  pe care l-au rugat să organizeze cu ajutorul mașinilor de poliție o chemare publică prin cartierele orașului, considerându-se că chemarea poliției ar avea mai mult succes.

Inspectorul șef a dus la indeplinire rugămintea liderilor FSN, chemând cetățenii orașului prin megafoanele poliției, megafoane la care s-a citit un apel al carui continut i-a fost dictat de către liderii FSN.

În urma intervenției politiei au venit la gara alti 350 de cetăteni și, după ce au fost înarmați și  li s-au distribuit pachete cu hrană celor in cauză, s-au deplasat la Bucuresti pentru a se război cu populatia civilă.

Aceștia au fost conduși personal de șeful FSN Alba COSTEA DAN, care a primit instrucțiuni de la Palatul Victoria să se deplaseze in zona Pieței Universității, participând la atacarea populației civile..

In data de 15 iunie 1990,  COSTEA DAN, la cererea lui N.S. DUMITRU a ramas inpreună cu 30 mineri intr-o unitate militara din Bucuresti, pentru 2 zile, in scopul de a interveni la nevoie asupra populatiei civile din capitală.

Asa cum declară martorul miner OLTEAN NICOLAE dar si martorul muncitor PETREANU GHEORGHE, COSTEA DAN le-a explicat ca impreună cu alti 1000 de mineri din Valea Jiului rămân in București pentru a forma Garda Natională, sens in care tuturor celor 1000 de mineri le-au fost distribuit gratuit echipamente ( haine si incaltăminte) din stocurile armatei, unde au fost cazați si au mancat pe gratis , iar la plecare au primit cadou hainele si incaltămintea de tip militar.

Toate persoanele nominalizate in prezenta expunere au fost audiate in cauză și toate recunosc situația de fapt expusă mai sus .

In anul 2000, in lunile septembrie si octombrie, respectiv pe datele 20.09 si 17.11, s-a dispus inceperea urmăririi penale pentru infractiunea de subminare a puterii de stat față de gen. r.  MATEȘOI ADRIAN, fost sef al IPJ Alba si fata de civ. COSTEA PETRU DAN fost presedinte al FSN Alba.

În prezent cele două persoane nu mai au nici o calitate in dosar .

De menționat este faptul că cei doi au fost la scurt timp gratulati cu funcții si avantaje personale, mai precis MATEȘOI ADRIAN a fost avansat personal de ION ILIESCU la gradul de general.

b.Valea Jiului

Este de notorietate faptul că, în data de 13.06.1990, din Valea Jiului (Petroșani) au plecat spre București patru garnituri  de tren în care s-au aflat circa 10.000 de mineri, care s-au deplasat în București, constituind astfel un adevărat  ”vârf de lance” al forțelor de represiune și de punere în aplicare al atacului generalizat si sistematic asupra populatiei civile din București.

Așa cum rezultă din probele cauzei, spre deosebire de celelalte zone din care au venit mineri si muncitori în 14 iunie, despre plecarea celor din Valea Jiului, se poate afirma că, prin anumiți lideri, chiar din ianuarie 1990, ION ILIESCU, GELU VOICAN VOICULESCU, PETRE ROMAN ș.a. au inițiat și creat o legătură permanentă cu masele de mineri pe care le-au manevrat în scopuri politice, mai precis de a se deplasa, la chemarea factorilor guvernamentali în București ca forțe de represiune, astfel că, minerii din VALEA JIULUI, atunci când au venit in 14 iunie in București se aflau de fapt la a treia ”debarcare de acest gen”.

În schimbul serviciilor aduse factorilor guvernamentali, marea masă de mineri, a primit incă din  15 februarie 1990 o serie de drepturi și avantaje de ordin material, acordate prin Hotărâre de Guvern din data respectivă, iar liderii acestora, care preluau ordinele de la Palatul Victoria pentru mobilizarea și aducerea minerilor în București, au primit, fiecare în parte avantaje personale (funcții sindicale în instituțiile statului sau in administrația locală, locuințe gratuite în municipiul București etc.).

În acest context, așa cum rezultă din probele cauzei, minerii din Valea Jiului, au fost chemați de liderii lor in data de 13.06.1990 atât de GELU VOICAN VOICULESCU dar și de ION ILIESCU personal.

Din declarația de învinuit al lui CĂMĂRĂȘESCU NICOLAE, dată pe 13 decembrie 2005, în dosarul 75/P/ 1998, rezultă că acesta a fost de față in sediul primăriei Petroșani când colegul sau, ILINESCU CONSTANTIN,  a fost sunat pe T.O., de GELU VOICAN VOICULESCU care îi cerea sa se ocupe de plecarea minerilor la București. Cu privire la acest aspect acesta declară textual următoarele: ”….după ce am completat uleiul, m-am dus din nou la sediul companiei unde l-am întâlnit pe ILINESCU și impreună cu acesta ne-am dus la primărie. Acolo am intrat în biroul primarului KLAIBEL unde am găsit mai mulți oameni ……. Prin T.O., ILINESCU a vorbit cu cineva de la Guvern, cred eu, că cu, G.V. VOICULESCU, informându-se despre situația din București. Cred că era în jurul orelor 20 ILINESCU l-a asigurat că este acolo și că va avea grijă. În jurul orelor 22 am plecat spre București, toți cinci cu mașina mea. Mi-am parcat mașina în parcarea Guvernului ……..după care toți cinci am intrat în Guvern ……..unde ne-am întâlnit cu mr. – pe atunci ILIESCU- actualul șef de la S.P.P. ILINESCU CONSTANTIN a discutat mai mult timp cu mr. ILIESCU DUMITRU, timp în care, au pus la cale un plan de acțiune pentru împrăștierea manifestanților……”

       Doar din acest pasaj al unei simple declarații, vom putea constata, că în afară de autorul declarației, în activitatea de reprimare sângeroasă a manifestațiilor pașnice, au fost implicați si ILIESCU DUMITRU, fost șef al S.P.P., dar și liderul minerilor ILINESCU CONSTANTIN .

Dacă ne referim numai la acest aspect, se impune să observăm că MIRON COZMA era in acest timp în tren cu minerii, iar planul de intervenție făcut de cei doi, a fost intr-adevăr pus în aplicare după sosirea minerilor in capitală .

Cu privire la dovezile din care reiese implicarea lui ION ILIESCU în chemarea minerilor din VALEA JIULUI în data de 13.06.1990, la dosarul cauzei se află declarația martorului CÂRLIG FRIDERIC, dată la data de  31mai 2006 in dosarul 75/P/1998 în care se precizează textual: ”La data de 13 iunie 1990 în jurul orelor 16 mă găseam la sediul Ligii Sindicatelor Miniere, unde se mai găseau MIRON COZMA, ILIE TORSAN, GHERMAN PETRU, DRELEA, BRAIȚ și altii. Acolo discutam despre situația din București și comentam despre apelurile făcute de ION ILIESCU pe postul de televiziune prin care cerea cetățenilor de bună credință să meargă să apere instituțiile statului.

       În timp ce se purtau aceste discuții la ligă, a sunat telefonul, la care a răspuns MIRO COZMA. L-am auzit spunând ”Să trăiți! Am înțeles, o să rezolvăm noi problema”, fără să ne spună cu cine a discutat. Noi am înțeles cu toții că a vorbit cu ION ILIESCU. Eu știu că vorbea des cu ION ILIESCU…….

       În urma telefonului primit, MIRON COZMA,  a propus să se supună la vot, scoaterea imediată din mină a minerilor și plecarea la București……Eu personal, nu aveam drept de vot……, însă, au votat cei care erau lideri la întreprinderile miniere, votul a fost unanim pentru plecarea la București.

       După acest vot favorabil, COZMA i-a spus secretarei , care atunci era soția lui DRELEA, pe nume VERA, să dea telefoane la dispeceratele unităților și să ceară scoaterea oamenilor de la lucru pentru a pleca urgent la București.”

Așa cum s-a afirmat mai sus, între conducerea politică din anul 1990 și liderii minerilor din Valea Jiului a existat o legătură înca din ianuarie 1990, în cadrul căreia s-au promis și dus la îndeplinire de către guvernanți o serie de avantaje pentru mineri și liderii acestora, în schimb, liderii minerilor, la cererile guvernanților, au coagulat  în mod repetat mari mase de mineri cu care au intervenit în forță in București cu scopul de a înclina balanța politică în favoarea regimului ILIESCU.

Cu privire la acest tip de legătură au fost audiați toți liderii minerilor din Valea Jiului, toți recunoscând că au făcut parte din acest ”joc”, motiv pentru care acestia au și fost puși sub învinuire în prezenta cauză penală pentru infracțiunea de subminare a puterii de stat,măsură procesuală luată in anul 2000.

În mod inexplicabil și impotriva probelor cauzei, actuala echipă de procurori militari a păstrat numai invinuirile aduse față de MIRON COZMA, ceilalți lideri dispărând ”ca prin farmec” din dosar.

Din declarațiile lui DANCIU PETRU (învinuit-26 noiembrie 1997), martor CÂRLIG FRIDERIC( 31 mai 2006) și învinuit CĂMĂRĂȘESCU NICOLAE (13 decembrie 2005) rezultă existenta acestei legături mai vechi si cu caracter mai special intre guvernați si liderii minerilor, relație in cadrul căreia in ianuarie si februarie 1990 dar și în iunie 1990 liderii minerilor, la cererea guvernanților, s-au deplasat cu mari grupuri de mineri in capitală, în schimb guvernanții oferindu-le avantaje personale atât pentru ei dar și pentru marea masă a minerilor .

Edificatoare în acest sens, este declarația martorului CÂRLIG FRIDERIC  din care redăm textual : ” La prima mineriadă, de la sfârșitul lunii ianuarie 1990, am participat la solicitarea liderului de sindicat de atunci TORSAN EMIL precum si a lui ILINESCU CONSTANTIN……Atunci ne-am dus cu trenul în număr mare, pentru a susține guvernul și noua putere față de pretențiile partidelor de opoziție de a fi admise și ele la guvernare, in mod deosebiteram indemnați să protestăm împotriva lui CORNELUI COPOSU și ION RAȚIU……„

       ” La cea de-a doua mineriadă din februarie 1990, am participat de asemenea la chemarea acelorași persoane TORSAN, ILINESCU, CĂMĂRĂȘESCU și altii, însă din câte îmi amintesc atunci a fost in Valea Jiului și o delegație de la guvern condusă de GELU VOICAN VOICULESCU  sosită cu elicopterul …… acesta ( G.V.V.) i-ar fi îndemnat să vină la București, să sprijine guvernul dacă dorim să ni se mărească salariile…..Din câte-mi amintesc, atunci au plecat câteva garnituri de tren și atunci am mers tot în Piața Victoriei……ION ILIESCU  a fost de acord cu soluționarea cererilor noastre…….Fac precizarea că la acea întâlnire ……a mai făcut parte NAPĂU IOAN, precum și CĂMĂRĂȘESCU NICOLAE. Fac precizarea că pe CĂMĂRĂȘESCU NICOLAE l-am cunoscut……am lucrat cu el vreo 4-5 ani de zile, până ce el a fost mutat la securitate”.

          Din aceleași declarații mai aflăm, că imediat după inceperea manifestațiilor in Piața Universității, la cererea guvernanților, aceiași lideri mai sus menționați adică, NAPĂU, ILINESU și CĂMĂRĂȘESCU, au adus din Valea Jiului  mai mulți oameni de încredere ce au fost cazați la hotelul Ambasador, costul cazării fiind asigurat integral de vice-președintele FSN N.S. DUMITRU.

Din probe, rezultă că misiunea acestor mineri era aceea, ca impreună cu organele de informații ale statului, să meargă in Piața Universității pentru a putea identifica mai târziu pe cei care erau in piață cu scopul arestării lor( întocmirea unor asa–zise ”liste negre”). Cu privire la aceste aspecte, martorul CÂRLIG FRIDERIC  declară următoarele : ” După inceperea demonstrațiilor in Piata Universității,  la cererea lui NAPĂU IOAN, care era șef de sindicate pe țară, am fost duși la București cu rândul mai mulți lideri sindicali, am fost cazați la hotelul Ambasador. Arat ca mergeam prin Piața Universității să vedem ce se întâmplă si ascultam discursurile ținute din balcon ……Despre ce vedeam acolo ii spuneam lui NAPĂU, apoi ce facea el cu aceste date, nu cunosc. Întrebați-l pe el…..”

Este evident că in acestă modalitate guvernanții si-au format in timp un grup special  de lideri, prin intermediul cărora să manevreze masa de mineri, in scopul  intervenției , ce tocmai se pregătea, împotriva manifestației din Piața Universității.

Analizând probele cauzei, se constată că toți liderii mai sus menționați, printre care se afla si MIRON COZMA, s-au ocupat de aducerea minerilor din Valea Jiului , având fiecare un rol bine stabilit în desfășurarea represiunii asupra populației Bucurestiului.

Este evident că MIRON COZMA este vinovat de această represiune, însă nu este singurul lider din Valea Jiului implicat  și susținem că procurorii nu au nici un temei să-l acuze numai pe MIRON COZMA și nu și pe foștii lui colegi , care sunt vinovați în egală măsură .

Pentru aceste considerente, în lunile octombrie-decembrie 2000, vechea echipă de procurori militari, a dispus punerea sub învinuire pentru liderii mai sus menționați, dar si pentru următorii alți lideri: LOIȘ DORIN, DRELLA MATEI NICOLAE, AVRAMESCU DORIN, KLEIBEL VILHEM, BRATS PETRU, BACS ȘTEFAN, BURLEC PLĂIEȘ CORNEL, CĂMĂRĂȘESCU NICOLAE, COSTINAȘ BENONE GHEORGHE IOAN , ILINESCU CONSTANTIN, cu precizarea că pe parcursul audierilor toți aceștia si-au recunoscut implicarea în săvârșirea faptelor.

Am evocat anterior ce susține invinuitul DANCIU PETRU cu privire la faptul că, un grup de mineri a fost coordonat de CĂMĂRĂȘESCU NICOLAE și ILINESCU CONSTANTIN, pentru devastarea mai multor sedii de partide politice (P.N.Ț-C.D, PNL -ș.a), locuintele unor lideri politici( ION RAȚIU) .

La dosarul cauzei se află un întreg volum cu devastarea și oprirea de la apariției a ziarului România Liberă, operațiune înfaptuită de un grup de mineri conduși personal de CĂMĂRĂȘESCU NICOLAE.

Au fost audiați mai mulți martori, atât din rândul minerilor, cât și lucrătorilor de la ziar și tipografie. Unul din martorii audiați la data de 18 decembrie 2006 se numeste MORMAN GHEORGHE care relatează rolul lui CĂMĂRĂȘESCU, după cum urmează: ”După ce au intrat în sală am observat că minerii aveau la ei furtune de presiune ……pentru a ne intimida….Unul dintre mineri ce părea fi liderul grupului, care ulterior am aflat că se numeste CĂMĂRĂȘESCU, ne-a spus că se intoarce de la redacția ziarului România Liberă și ca ne interzice să mai tipărim acest ziar.

       L-am întrebat pe acesta in ce calitate ne interzice tipărirea ziarului și am încercat sa-l conving că noi suntem prestatori de servicii și nu avem nici o legătură cu conținutul ziarului. Întrebandu-l pe CĂMĂRĂSESCU ce se va intâmpla in cazul în care ziarul va fi tipărit, acesta a scos de sub haina cu care era imbrăcat, un cuțit cu lama de aproximativ de 40 cm cu care a facut o miscare in plan orizontal, amenințându-ne că ne va lua gâtul, după care a pus cuțitul pe biroul din fața lui”.

    În acest mod ziarul România Liberă nu a mai apărut o perioadă iar din declarația martorului respectiv rezultă că minerii au fost însoțiti la redactia ziarului de un ofiter MAPN, la care martorul a apelat după ajutor ca să nu fie agresat de CĂMĂRĂSESCU. Acest ofiter a refuzat sa-l ajute pe martor, spunându-i că misiunea lui este să ii protejeze pe mineri și nu pe cei agresați de minerii respectivi.

În declarația de invinuit de 13 decembrie 2005 CĂMĂRĂȘESCU NICOLAE recunoaște cele expuse de mai sus precum și faptul că împreună cu ILINESCU CONSTANTIN și ceilalți lideri au participat la devastarea Universității București a mai multor sedii de partide politice, a locuinței lui ION RAȚIU ș.a.

Ne intrebăm retoric, oare cu ce argumente ar putea un procuror  să constate că acești lideri implicați in represiunea din 14-15 iunie 1990 ar fi niște persoane așa – zis inocente !?

7. Refuzul nejustificat ala actualei echipe de militari de a face cercetări si de a dispune punerea sub invinuire si inculpare a procurorilor care incepând cu data de 15 iunie 1990 au coordonat reținerea nelegala a unui număar de circa 1200 de persoane, dispunând arestarea preventivă pentru 200 dintre acestea, fără nici o proba motiv pentru care toate cele 200 de persoane au fost clasate sau achitate ca nevinovate

 Un alt argument pe baza căruia se poate aprecia, fără putință de tăgadă, că la acest moment urmărirea penală este incompletă ( față de stadiu actual al cercetărilor), este reprezentat de faptul că in cauză pentru lipsirea de libertate a unui numar de o mie două sute de părți vătămate, reținute nelegal în cadrul actualei academii de Politie AI CUZA și UM 0595 Măgurele ambele aparținând Ministerul Afacerilor Interne au fost puse sub inculpare numai două persoane,respectiv comandanții celor două unități, în speță , gen. r. DOBRINOIU VASILE si gen. R. PETER PETRE. Actuala echipă de procurori anchetatori îi acuză pe cei doi fosti ofițeri de săvârșirea de infracțiuni contra umanității, constând în aceea că ar fi acceptat incepând cu 13 iunie 1990 ca  in unitățile lor să fie aduse de către echipe mixte , polițisti, mineri,  persoane civile care fusese intâmplător reținuți pe stradă fără ca împotriva lor să existe probe de vinovăție , fără ca împotriva acestora să fie emise măsuri procesuale de către un judecător sau procuror și fără ca cele două unități militare să fie din structura instituțională consacrată de lege aptă să primească persoane cercetate penal ca urmare a reținerii, arestării preventive sau a condamnării la pedeapsa cu închisoarea.

Așa cum CEDO a statuat în cauza ”MOCANU contra ROMÂNIEI ” aceste lipsiri de libertate in mod nelegal fac parte, ca variante normative din infracțiunea contra umanității prev și ped de art 439 CP deoarece ele au fost rezultatul atacului generalizat și sistematic lansat de forțele statului împotriva populației civile inocente, în intenția si scopul de a persecuta grupul de intelectuali și opozanți politici  prin restrângerea gravă a exercitării drepturilor fundamentale pe motive de ordin exclusiv politic.

Pentru aceste motive, CEDO  atrage atenția procurorilor români, că nici distrugerile și nici devastările sediilor unor persoane juridice sau lipsirile de libertate în mod nelegal, nu pot fi tratate ca infracțiuni de sine stătătoare, conform normelor comune din dreptul intern, ci ele reprezintă modalități alternative ale infracțiunii contra umanității, astfel că , tot CEDO precizează in mod expres, este excusă invocarea prescripției pentru aceste fapte.

Noi nu contestăm nici decum faptul că, cei doi comandanți nu s-ar face vinovați de sărsirea infractiunii respective, ci dorim să invocăm faptul că nu sunt singurii vinovați atâta timp cât intreaga comandă ale celor două unități militare a fost implicată in această activitate infracțională, iar pe de altă parte existând dovezi la dosarul cauzei ca atât conducerea jandarmeriei române dar și aconducerii ministerului de interne au fost implicate direct prin ordine scrise și verbale în reținerea celor 1200 de persoane în condiții nelegale.

Exemplificăm aici pe gen. r.  ABRAHAM (în prezent celebru avocat) care a primit ordin scris de la comandantul său DOBRINOIU VASILE să nu permită accesul in școală al celor aduși decât dacă persoanele în cauză sunt reținute conform legii.

Cu ocazia audierii domnul ABRAHAM ”a mărturisit” că nu a executat ordinul primit deoarece noul ministru de interne instalat în data de 14.06.1990 la orele 16, i-a dat ordin verbal și apoi și scris să primească toate persoanele aduse spre reținere de echipele mixte de polițiști si mineri.

Au fost ridicate în acest sens atât de la academie cat și de la MAI , documente prin care intr-adevăr noua conducere a ministerului a transmis academiei ordine în acest sens.

Care să fie motivul, dacă acesta există, pentru care procurorii sa nu dorească să efectueze cercetări complete în vederea stabilirii adevărului și a tragerii la răspundere penală a tuturor persoanelor vinovate?

După opinia noastră, nu există nici un motiv legal care să poată fi invocat în cauză.

Dacă studiem probele cauzei, vom mai vedea că, de fapt întreaga responsabilitate a continuării reținerii celor 1200 de persoane din dimineața de 15.06.1990 revine unei echipe de procurori și ofițeri de cercetare penală, procurorii fiind din cadrul foste Procuraturi a municipiului București, deoarece in dimineața zilei de 15.06.1990 aceștia s-au deplasat în incinta celor două unități militare pentru a-i selecta pe cei reținuți acolo, împarțindu-i în două categorii: vinovați și nevinovați, în conditiile in care această anchetă s-a desfășurat timp de mai multe zile cu persoanele cercetate în stare faptică de reținere supuse unui regim demn de lagărele sovietice și chiar naziste (bătăi , violuri, lipsă hrană alimentație si medicamentație, supunerea la intoxicare cu gaz de eșapament,  amenințări cu moartea  etc.)

Este evident că orice procuror prezent în astfel de loc, ar fi avut în realitate o singură obligație, adică să dispună de indată punerea în libertate a tuturor persoanelor reținute ilegal.

Echipa de procurori și-a încalcat această obligatie, de restaurare a legalității dispunând pentru câteva zile menținerea stării în care se aflau cele 1200 de persoane reținute, având ordin de la superiorii lor să caute vinovați acolo unde de fapt ei nu erau, sa-i aresteze preventiv, în scopul trimiterii în judecată, urmând să li se reproșeze următorilor inculpați ca au perticipat la manifestațiile pasnice din Piața Universității, și că au alte convingeri politice decât cea a regimului ILIESCU, RECENT INSTALAT la cârma țării.

În acest context, echipa de procurori a dispus arestarea preventivă a circa 200 de persoane, fără să dețină in realitate probe că persoanele arestate ar fi săvârșit vreo faptă penală.

Celălalte persoane care nu au fost arestate preventiv au fost eliberate incepând cu data de 19.06.1990.

Imediat după ce au fost arestate cele 200 de persoane, deoarece aceste măsuri erau profund nelegale, în cadrul unității respective de procuratură s-a creat un alt curent de opinie conform cărora măsurile de arestare preventivă  erau total nelegale si profund abuzive. Pe acest fond, conducerea unității de procuratură, cu aprobarea conducerii Procuraturii Generale a României a dispus efectuatea unor verificări ce urmau a fi făcute de către procurorii inspectori abilitați de lege să desfășoare astfel de activități.

În urma acestor verificări s-a confirmat pe deplin, atat nelegalitatea cât si lipsa de netemeinicie ale măsurilor preventive dispuse, stabilindu-se că intr-un număr de 72 dosare penale, 72 de persoane au fost arestate fără sa existe nici o probă în acuzarea lor. Pentru aceste motive, și în scopul reinstaurării legalității cele 72 de dosare penale au fost preluate de procurorii inspectori de la vechea echipă de procurori și în toate aceste cauze s-au dispus măsuri de punere de îndata în libertate a inculpaților și la final aceste dosare fiind inchise prin  soluții de netrimitere în judecată.

Această stare tensionată din cadrul Parchetului a durat circa 2 ani, la finalul căreia procurorii inspectori din cadrul Procuraturii Municipiului București a întocmit raportul S55/I/3/1992 (18 iunie 1992).

Raportul în cauză, este coneceput ca o analiză subcintă a fiecăruia din cele 72 de dosare penale și insăși din preambulul său  este menționată textual și concluzia raportului, care este următoarea: ”……constatând că in 59 de cazuri măsura arestării preventive, a fost nelegală și netemeinică, imputabilă procurorilor.

Cu privire la masurile propuse și dipuse prin acest raport, se menționează următoarele:

-cele 1200 de persoane au fost reținute nelegal, într-un interval cuprins intre 1 si 8 zile în două unități militare, motiv pentru care va fi sesizată Direcția Procuraturilor Militare pentru tragerea la răspundere penală a cadrelor militare dar și a civililor vinovați .

-înaintarea materialului de cotrol la Procuratura Generală a României ( Direcția I), singura competentă la vremea respectivă să efectueze cercetări asupra procurorilor implicați și a : ” cauzelor care au determinat această eroare judiciară colectivă ”.

Citiți mai mult pe FLUX24.RO