Acasă Blog Pagina 78

Gabriel Purcăruș | Familia tradiţională – unde e problema?

Scriu acest text pentru românii toleranţi, de bună credinţă (nu pentru activişti), care cred că a nu permite mariajul gay este totuna cu a-i arunca pe acei oameni de pe stânca înaltă (cum se mai practică, pe ici pe colo, în zonele mai pacifiste ale lumii, libere de teroarea creştină):

Noi ăştia care trăim de ceva vreme în Vest, am văzut deja flmul ăsta cu toleranţa şi ştim care sunt episoadele următoare (nici noi nu ştim cum se va termină însă). După acceptarea căsătoriei, va urma dreptul acelor cupluri la adopţie (nu e grav, mi se şopteşte, progresist, din culise), apoi programa şcolară din şcoli va conţine şi niţică istorie LGBT, despre drepturile şi practicile aferente (nu e grav ca copiii noştri să îşi mai lărgească orizontul, mi se zice) apoi teoria că sexul (genul) este o alegere, şi că putem deveni ce vrem noi, după cum ne simţim (doar suntem fiinţe superioare, nu? ce-i drept la girafe nu se întâlneşte fenomenul schimbarii de gen, ci numai la anumite specii de viermi). Apoi vor urma impunerea unor legi în care nu putem comenta aceste subiecte (se vor numi legi împotriva „hate speech”, în care chestionarea avorturilor, a orientării sexuale, a teoriei genurilor va fi pedepsită, prin lege). Apoi impunerea preoţilor şi pastorilor să oficieze căsătorii homo (nici asta nu e grav, mama lor de habotnici), apoi căsătoria poliamorica (adică a mai multor persoane, ce contează sexul şi numărul?), apoi zoofilia (animalele au şi ele drepturi), pedofilia (deja se lucrează la acceptarea ei ca orientare sexuală, înainte era considerată crimă, acum a trecut la „boală” deci în curând va fi decriminalizata şi ea, iar peste puţin timp, va fi acceptată ca normă – şi copiii trebuie să se bucure de binefacerile naturii, nu?).

Toate aceste tendinţe, dragi români, există DEJA în occident, în diferite grade, în diferite ţări. Documentaţi-vă. Şi asta va pândeşte şi pe voi, dacă luaţi pe nemestecate, tot ce vi se prescrie de la centru (Bruxelles via Juncker et comp). Desigur, veţi spune, nu e grav, societatea evoluează. Dacă nu va deranjează nimic din toate astea, şi nu vedeţi nici o problemă pentru viitor, nici un impact asupra sănătăţii fizice şi psihice a populaţiei, a copiilor voştri, daţi-i înainte cu toleranţa şi fiţi europeni până la capăt. Filmul e palpitant. Dar e bine să aveţi dinainte o idee, poate vreţi să ieşiţi din sală.

PS1. Da, ştiu că familia în forma actuală are probleme de rezolvat. (violenţa, copii abandonaţi, sărăcie). Dar nu rezolvi o problema, complicandu-te cu alta. Dacă oglinda (standardele morale) îţi arată că esti murdar pe fata, soluţia nu e să spargi oglinda. Standardele trebuie menţinute.

PS2: Acest text nu înseamnă nicidecum că acei oameni despre care vorbim, nu ar avea dreptul la respect public şi la o formă de protecţie a averii (moştenire, partaj etc), aşa cum există în anumite ţări europene şi nu numai (sub forma de parteneriat civil). Dar nu o numiţi căsătorie, vă rog, cel puţin până când natura asta politic incorectă nu le va da drepturi să facă copii. Nu va puneţi cu natura, că nimeni nu a sfârşit bine atunci când încearcă să calce regulile ei.

PS 3. Pentru cei ce urlă că creştinismul e intolerant, îi rog doar să îşi imagineze cum ar avea loc dezbaterea asta într-o ţară cu regim islamic.

PS 4. În ţările Occidentale, tot mai multe cupluri heterosexuale, aleg să nu se mai căsătorească. Culmea, căsătoria este apărată tot mai tare tocmai de mişcarea LGBT. De unde nevoia de a face ceva, cu adevarat pozitiv, pentru salvarea conţinutului, si nu doar formei acestei instituţii.

 

Articol preluat cu acordul autorului 

NASA, DESCOPERIRE EXTRAORDINARĂ: O exoplanetă asemănătoare lui Neptun | Are cerul albastru şi o atmosferă apoasă

Oamenii de stiinta au anuntat descoperirea unei noi planete, asemanatoare cu Neptun, la o distanta de 430 de ani lumina de Pamant, conform ziare.com

Planeta, numita HAT-P-26P, are un cer albastru si o atmosfera creata in mare parte din hidrogen si helium, arata The Independent.

E vorba despre o planeta cu o atmosfera primitiva, apoasa, care sugereaza faptul ca s-a format ori aproape de steaua sa ori relativ tarziu de la nasterea sistemului solar din care face parte, spun oamenii de stiinta. Din acest punct de vedere se deosebeste de Neptun sau Uranus, care s-au format in vremea copilariei Soarelui nostru.

HAT-P-26P, studiata cu ajutorul telescoapelor NASA Spitzer si Hubble, are aceleasi dimensiuni ca Neptun, insa este mai calda, fiind mai aproape de steaua sa.

Studiind-o, oamenii de stiinta spun ca vom obtine informatii inclusiv despre propriul sistem solar si, implict, despre Terra.

Potrivit profesorului David Sing, de la Universitatea Exeter, care a studiat planeta alaturi de oameni de stiinta de la NASA, „aceasta descoperire ne arata ca e mai multa diversitate in atmosfera acestor exoplanete decat s-a crezut pana acum”.

Grigore Cartianu | Români, Firea îi umflă gușa lui Gâdea din banii voștri!

Zgomotul asurzitor al Legii grațierii, cu toate amendamentele și retractările sale, a acoperit un subiect de o mare gravitate. Unul care se va rostogoli și, într-un târziu, o va doborî pe primărița voluntariană a Capitalei, Gabriela Vrân­ceanu-Firea-Pandele.

Totul a început de la un protest al profesorilor și studenților de la Facultatea de istorie a Universității București. Aceștia au protestat împotriva poluării fonice produse de concertele organizate de Primăria Ca­pitalei pe esplanada cu statui de la Universitate. Tinerii au spus că nu pot participa la cursuri din cauza zgomotului. Ei au venit cu pancarte cu mesajul: „De Ziua Europei, nu ne lăsați să învățăm“.

O profesoară de la Facultatea de Istorie a Universității, Ecaterina Gabriela Lung, a anulat un curs care se desfășura luni seară, din cauza zgomotului cauzat de probele de microfon făcute pentru concertul de miercuri. Argumentele doamnei Lung sunt implacabile.

„În aproape 25 de ani de experiență didactică, este pentru prima oară că a trebuit să anulez un curs pentru că nu mă mai înțelegeam cu studenții. Adică nu ne mai puteam auzi unii pe alții din cauza vacarmului din Piața Universității, de la statui, unde stațiile de amplificare răgeau la ma­ximum, cu ocazia probelor de microfon pentru nu știu ce concert. Asta, în timpul cursurilor pe care noi ar fi trebuit să le ținem la Facultatea de Istorie. Mulțumim din inimă Primăriei Gene­rale a Bucureștiului și doam­nei Primar General, Gabriela Firea, pentru considerația deosebită arătată învățământului“, a scris Ecaterina Lung, cu ironie tăioasă, pe Facebook.

Și Irene Buhaniță, profesoară la Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității, a taxat, pe aceeași rețea socială, „zgomoteca“ Ioanei d’Arc de Voluntari.

„Amintesc pe această cale Primăriei Capitalei că, în luna mai, în Universitatea din București încă se țin cursuri și examene. Ceea ce nu se poate face în condițiile în care clădirea veche de 150 de ani (și nere­novată de curând, ca altele) tremură din toate încheieturile din cauza bașilor și a instrumentelor de percuție de vis-à-vis. De asemenea, îi atrag atenția că există o mulțime de alte piețe și parcuri în București, unde s-ar putea organiza concerte fără să fie perturbat procesul de învățământ“.

Până aici, totul pare a se rezuma la o atitudine ciocoiască a primăriței Firea. E jupână peste târgul Bucureștilor, face ce vrea, când vrea, cum vrea! Dacă va avea poftă de-un concert în Catedrala Mântuirii Nea­mului, o va face și pe asta, într-un viitor nu prea îndepărtat. Deocamdată, merge cu zdrăngăneaua la Kilometrul zero al României. Nu contează că studenții de la Universitate s-au plâns și astă-iarnă că nu pot învăța într-un asemenea vacarm. Firea a mers mai departe. Ce contează niște dascăli și câteva sute de studenți, când voturile vin din mahalalele și din cimitirele patriei?

Există însă ceva mai grav chiar și decât aroganța de neam-prost. E vorba de banii împușcați pe ritmuri de pop, rock, rap sau heavy-metal. Concertul organizat de Firea la Universitate, de Ziua Europei, a costat (cel puțin) 1,8 milioane de lei, adică vreo 400.000 € + TVA.

De banii ăștia, Vrăjitoarea din Voluntari i-a enervat pe profesorii și studenții de la Istorie, care nu și-au mai putut ține cursurile. Tot din banii ăștia, Firea i-a făcut parte și fostului ei patron, Dan Voiculescu. Trustul Intact a fost partener oficial al Primăriei Capitalei, iar Gâdea nu mai prididea cu odele aduse primăriței-minune.

Suma sifonată cu acest prilej e greu de estimat. Firea ține la cheie informațiile despre banii pe care i-a drenat, de când e primăriță, către trustul lui Voiculescu.

Vizibile sunt tot mai desele parteneriate dintre Intact și Primăria Capitalei, care-i aduc primăriței o promovare agresivă pe Antena 3, prin ode de-a dreptul ceaușiste.

Contractele discreționare cu presa prietenoasă o vor costa, cândva, pe Gabriela Firea. Mai ales că, în cazul Antenei 3, e vorba și de un evident conflict de interese. Firea a fost angajată mulți ani la Antena 3.

A plecat la primărie cu producătoarea emisiunii sale de la Antena 3, care acum îi e consilieră. Are parte de o propagandă grețoasă pe Antena 3. Dirijează banii publici spre Antena 3. Mai că-ți vine să te întrebi: Firea e primărița PSD sau a Antenei 3?!

 

Citiți mai mult pe romanialibera.ro

Abuz fără precedent! | Metoda științifică folosită în scopul distrugerii comisarului Berbeceanu

Abuzuri fără precedent pentru Justiția din România, în cazul comisarului Traian Berbeceanu! În vara anului 2016, fostul șef al Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate (BCCO), Traian Berbeceanu, era achitat de către magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), conform bugetul.ro

Aceiași judecători decideau condamnarea fostului șef al DIICOT Alba, procurorul Ioan Mureșan, la șapte ani de închisoare cu executare, a procurorului Nicolae Cean, de la Parchetul Alba, la doi ani de închisoare cu executare, și pe cea polițistului Alin Munteanu, de la BCCO Alba, acesta din urmă primint pantru ani cu executare. Decizia ÎCCJ nu este însă definitivă.

Cei trei au încercat să-l distrugă pe Berbeceanu, punând la cale un plan diabolic, reușind chiar să obțină arestarea preventivă, pentru 33 de zile, a fostului șef BCCO Alba.

Revenind la subiectul acestui articol, conspiratorii s-au folosit, în premieră pentru Justiția din România de testările cu poligraf, pentru a obține probe contra lui Traian Berbeceanu.

Potrivit instanţei de la ÎCCJ, „testările poligraf nu sunt probe în sensul art.100 Cod procedură penală, dar fiind înscrisuri pot fi apreciate într-un ansamblu probatoriu”. Judecătorii susţin că, de cele mai multe ori, aceste testări sunt utile în special în faza de urmărire penală, pentru clarificarea versiunilor de anchetă, scrie Adevărul.

„Probele demonstrează că inculpaţii Mureşan Ioan şi Muntean Alin au folosit aceste înscrisuri pentru a ascunde adevărul şi nu pentru a-l afla. Astfel, în cazul martorilor U. şi S. se poate observa o mistificare a prezentării rezultatelor acestor testări poligraf, prin aceea că au fost folosite doar unidirecţional în scop incriminator, contrar motivului ce a determinat folosirea acestor testări şi străin de întrebările adresate, iar în cazul lui R., testarea poligraf a fost trecută pur şi simplu cu vederea, ignorată. Este dincolo de orice altă concluzie, că deşi în cazul lui B., U. şi S. nu s-a adresat nicio întrebare referitoare la deconspirarea percheziţiilor, totuşi cele consemnate a fi fost petrecute în procedura pre-testare au fost folosite unidirecţional şi persuasiv pentru susţinerea unei acuzaţii nedrepte, iar în situaţia lui R. rezultatele palpabile ce indicau falsitatea incriminării lui Berbeceanu Traian, au fost trecute sub tăcere şi ignorate”, se afirmă în motivarea deciziei de la ÎCCJ, conform sursei citate.

Spotul publicitar care a ȘOCAT lumea | Fetițe inocente care se joacă cu VIBRATOARE şi o micuţă care se vinde pentru 40 de dolari. Pentru ce s-a filmat spotul Video

Un spot publicitar controversat a șocat pe toată lumea. Câteva fetițe inconcente se jucau cu jucării sexuale. Campania pentru care s-a filmat spotul publicitar luptă împotriva prostituției la o vârstă foarte fragedă, scrie revistablogurilor.ro

Campania este susținută de o organizație internațională care luptă împotriva prostituției fetițelor în Asia, Brazilia și Olanda, potrivit metro.co.uk.

În prima parte a filmulețului, fetițele deschid cutia în care se află jucăriile sexuale și spun ce cred acestea că ar însemna. Cele mici spun că vibratorul poate fi folosit ca ondulator, că seamănă cu un delfin, iar una dintre fetițe și-a băgat vibratorul în ureche.
La finalul spotului publicitar este o fetiță de 7 ani care se vinde unui bărbat pentru a întreține relații sexuale contra sume de 40 de dolari.

Lovitură pentru Victor Ponta | DNA îl trimite la Parchetul General pentru a fi cercetat in rem într-un dosar de evaziune fiscală

Procurorii anticorupție au disjuns un dosar de evaziune fiscală, din dosarul în care fostul premier Victor Ponta era cercetat pentru fals în înscrisuri sub semnătura privată, complicitate la evaziune fiscală și spălare de bani, informează Antena 3. Dosarul a fost trimis la Parchetul General, pentru cercetare in rem, potrivit HotNews.ro, scrie romanialibera.ro

Surse citate de HotNews.ro au precizat că s- dispus disjungerea cauzei în urmă cu aproape două luni.

„S-a dispus clasarea la data de 22 martie pentru infracțiunea de conflict de interese (trei fapte) care fusese reținută în sarcină lui Victor Ponta în calitatea sa de prim-ministru având în vedere că a intervenit o cauza de împiedicare a efectuării urmăriri penale ca urmare a respingerii de către plenul Camerei Deputaților a cererii de încuviințare transmisă de procurori. Pe de altă parte, în cauza respectivă, prin aceeași ordonanța, s-a dispus disjungerea și declinarea competenței de soluționare către PICCJ pentru suspiciunea săvârșirii unor fapte care nu sunt de competență DNA”, a declarat purtătorul de cuvânt al DNA, Livia Saplacan, pentru Agerpres.

În dosarul inițial, fostul premier Victor Ponta a fost acuzat de fals în înscrisuri sub semnătura privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată și spălarea banilor în dosarul Turceni-Rovinari, fapte pe care le-ar fi săvârșit în perioadă în care era avocat. Faptele reținute de anchetatori ar avea legătură cu faptul că Victor Ponta ar fi beneficiat de o parte însemnată din sumele obținute de către SC. „Sova și Asociatii” de la complexurile energetice Turceni și Rovinari, deși nu a efectuat niciun fel de activitate profesională în temeiul convenției de conlucrare dintre cele două case de avocatură.

 

Citiți mai mult pe romanialibera.ro

Mărturia care ZGUDUIE România | Fostul șef al SPP RECUNOAȘTE că alegerile din 2009 au fost FRAUDATE

Fostul șef al SPP, generalul Dumitru Iliescu, a făcut o serie de dezvăluiri ce zguduie România. Generalul Iliescu a recunoscut lucruri extrem de grave într-o emisiune de televiziune, conform stiripesurse.ro

Iliescu a spus că serviciul său, dar și SRI, aveau informații clare că algerile prezidențiale din 2009 urmau să fie fraudate. El a dezvăluit că acest plan ar fi fost pus la cale în 2008, iar totul a culminat cu preluarea conducerii Ministerului de Interne de către PDL chiar cu puțin timp înainte de scrutinul prezidențial.

”Eu am spus că nu o să câștige Mircea Geoană. Informațiile pe care le dețineam e că urma să aibă loc o fraudă la alegeri. Informația o aveam cu câteva luni înainte, mai mult de 6 luni. Planul pentru această operațiune s-a făcut din 2008, după alegerile parlamentare. Atunci a fost o mare bătălie între PSD și PDL pentru preluarea Ministerului de Interne. Acesta a fost preluat de PDL înainte de alegeri. Noi am avut informații despre îndepărtarea lui Nica de la minister chiar cu o lună înainte. Domnul Florian Coldea avea informații foarte clare în acest sens, dar își lua măsuri în cazul în care planul eșua. Eu așa am considerat atunci.

Confirmarea fraudării alegerilor am avut-o în ziua alegerilor, cu câteva ore înainte de încheierea votului. Fraudarea a fost făcută în țară, în favoarea lui Traian Băsescu. Au fost mai multe metode prin care s-a fraudat. Prin procesele verbale. Din ce am constatat noi, s-au inversat cifrele. Totul s-a întâmplat pe traseu. În PSD erau și oameni care jucau pe altă zonă.”, a spus Dumitru Iliescu, fostul șef al SPP.

ATAC cibernetic masiv în Marea Britanie! Mai multe spitale sunt blocate iar hackerii cer răscumpărare | MEDIC: “Spitalul a fost închis. Mulţumim pentru punerea vieţilor în pericol, idioţilor!”

Mai multe spitale din Marea Britanie au fost vizate de un atac cibernetic masiv. Pacienții au fost redirecționați către alte instituții, în timp ce autoritățile încearcă să rezolve problema, relatează The Guardian, conform libertatea.ro

Sistemele IT ale NHS (National Health System, sistemul naţional de asistenţă medicală din Marea Britanie) din întreaga ţară par să fi fost atacate simultan. Computerele infectate au afişat mesaje prin care se cereau bani în schimbul accesului la date (atac de tip ransomware).

Medicii au început să posteze pe rețelele de socializare mai multe detalii despre această problemă. “Am primit un mesaj care spunea că toate calculatoarele noastre sunt acum sub controlul lor și că trebuie să plătim o anumită sumă de bani”, a afirmat un doctor.

Un alt medic a lansat un atac la adresa hackerilor. “Spitalul a fost închis. Mulțumim pentru întârzierea pacienților și punerea vieților în pericol, idioților! ”

NHS Anglia a dat asigurări că este la curent cu problema şi că experţii săi se ocupă de rezolvarea acesteia. Potrivit presei, au fost afectate, printre altele, spitale din Londra, Essex sau Hertfordshire.

Zăcământ URIAŞ de gaze naturale la Caragele, în judeţul Buzău! Grindeanu | Ar asigura independenţa energetică a ţării 2-3 ani

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, vineri, la prezentarea celui mai mare zăcământ onshore de gaze naturale descoperit de statul român în ultimii 30 de ani, la Caragele, în judeţul Buzău, că acesta ar asigura singur independenţa energetică a ţării timp de 2-3 ani, conform romaniatv.net

Premierul Sorin Grindeanu a afirmat că explorarea din judeţul Buzău este foarte importantă şi se va dezvolta în următorii ani, crescând la 25-27 miliarde de mc de gaz.

În plus, spune premierul, zăcământul ar asigura singur independenţa energetică a României pentru gaz pe o perioadă de 2-3 ani.

Zăcământul din localitatea Caragele, din judeţul Buzău, este considerat cel mai mare zăcământ de gaze naturale descoperit în ultimii 30 de ani.

Potrivit datelor oficiale, a fost pus în evidenţă prin foraj în anul 2000 şi a intrat în producţie din 2004, iar în prezent produce 500.000 de mc pe zi. Programul de lucrări 2017 include forajul a şase sonde, iar valoarea investiţiei este de circa 40 de milioane de euro, dintre care trei sonde sunt deja în foraj, transmite Mediafax.

Alături de premierul Sorin Grindeanu şi de ministrul Energiei, Toma Petcu, la eveniment este prezent şi şeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

În iunie 2016, Romgaz Mediaş (SNG), cel mai mare producător intern de gaze, a anunţat realizarea unei noi descoperiri importante de hidrocarburi pe teritoriul României în Perimetrul RG 06 Muntenia Nord–Est, unde desfăşoară operaţiuni petroliere că unic titular al Acordului de Concesiune pentru Explorare–Dezvoltare–Exploatare.

Descoperirea este situată în sectorul nord-estic al Platformei Moesice în cadrul complexului structural Caragele, lung de circa 35 km, explorat pentru obiective geologice aflate la adâncimi între 1500 şi 5000 m, parte a programului de proiecte majore de explorare al companiei.

Testele de producţie finalizate la două sonde de explorare, 55 Damianca şi 77 Rosetti, confirmă o importantă acumulare de hidrocarburi în rezervoare calcaroase Jurasice pe un interval de circa 120 m aflat la adâncime de peste 4000 m. Rezultatele obţinute în urmă testelor de curgere (DST) pe duze de 7 mm şi 9 mm prefigurează producţii zilnice între 1400 şi 2200 boe/sondă. Resursa contingenta, evaluată pe bază datelor obţinute din foraje, care include geofizică de sondă, carote mecanice şi fluide extrase la ţeste, dar şi din dimensionarea capcanei pe date seismice 3D, este estimată între 150 şi 170 milioane boe (echivalentul barililor de petrol).

Vanghelie, dezvăluiri din biroul lui Ponta de la Guvern | Culise: „S-a dus să o pună pe Kovesi cu Udrea şi cu Ghiţă. Eram în birou la Guvern! Oprea a comandat în justiţie dinainte să intre în politică”

Fostul primar al Sectorului 5, Marian Vanghelie, a dezvăluit la România TV culisele numirilor din justiţie în mandatul lui Victor Ponta la Palatul Victoria și nu numai, scrie flux24.ro

„Ponta l-a trimis pe Rus la Kovesi să spună că el e omul. Nu ştiam că a recunoscut Rus că s-au văzut. S-a aflat în partid că Ponta s-a dus să o pună pe Kovesi cu Udrea şi cu Ghiţă. Eram în birou la guvern când era Ponta premier. Eu credeam că Ghiţă are alt interes, dar nu m-am băgat în discuţii. Discuţia şi cred că poate confirma Ghiţă. La un moment dat Ghiţă spunea că o vor americanii. Mă duceam la Ponta, el mă scana pe mine, mă duceam mereu la el. Mie îmi era frică de faptul că Ponta poate să îmi facă dosare. Ponta prin procurorul Niţu. Prin puterea lui Gabriel Oprea au numit şefii Parchetelor unde aveau interes. Totul se făcea cu acceptul lui Ponta, dar nu se băga că era fricos. Gabriel Oprea făcea numirile şi spera să ajungă şef la SRI. Oprea îi spunea lui Ponta că să facă ceva cu Vanghelie, că e golan, că e ţigan. Şi Victor cu capul în jos îi spunea să se ocupe. Aşa făcea despre mulţi. Gabriel Oprea a comandat în justiţie dinainte să intre în politică”, a dezvăluit Vanghelie.

„Marian Vanghelie: Dacă vreți vă pot mima o discuție între Victor Ponta și Gabriel Oprea. Imediat vă arăt.

Dan Andronic: Eu o să fiu Victor Ponta. Bună seara, domnule Oprea!

Marian Vanghelie: Victore, tre’ să faci ceva ca să scăpăm de Vanghelie. Ăsta-i golan, ăsta-i țigan, trebuie să scăpăm de el! Nu vezi ce face?

Marian Vanghelie: Victor Ponta stătea cu capul așa și zicea da, ai dreptate. Ocupă-te!”

„Când Băsescu era primar, Oprea intra la Curtea de Apel şi ştia ce se întâmplă acolo. Aţi auzit de şpriţurile lui Oprea cu procurorii seară de seară?”, a mai spus Vanghelie.

Dragnea şi Iohannis în cursă pentru Statele Unite: Klaus Iohannis vrea o întâlnire cu preşedintele Trump în iunie | Dragnea speră să intre pe uşile deschise de lobbyişti la Departamentul de Stat

Presedintele Klaus Iohannis spera sa obtina o intalnire cu presedintele Donald Trump in luna iunie, in timp ce persedintele PSD, Liviu Dragnea, isi face un lobby intens pentru o vizita la Departamentul de Stat, au declarat pentru HotNews.ro surse politice. Pregatirea vizitei prezidentiale in Statele Unite se afla inca in faza incipienta si nu este clar daca va avea loc o intrevedere Iohannis-Trump.

DC News a anuntat, joi, ca American Jewish Committee (AJC) intentioneaza sa-i inmaneze presedintelui Klaus Iohannis o medalie, cu ocazia Forumului Global pe care il va organiza la Washington, intre 4-6 iunie, mentionand ca vizita ar putea fi o ocazie pentru a se intalni cu presedintele Donald Trump.

Potrivit informatiilor obtinute de HotNews.ro, si Liviu Dragnea isi face un lobby puternic pentru o noua vizita in Statele Unite, unde spera sa fie primit la Departamentul de Stat. Un grup de lobby-isti americani, aceiasi care i-au aranjat in ianuarie participarea lui Dragnea la ceremonia de investire a presedintelui Trump, s-ar fi aflat de curand in Romania la invitatia lui Dragnea.

Semnificativ este faptul ca plenul Parlamentului a aprobat, marti, componenta grupului „Pro-America”, care va fi condus de presedintele Camerei Deputatilor, Liviu Dragnea. Din acest grup  fac parte, printre altii, fostul ministru al justitiei Florin Iordache, fostul ministru de externe, Titus Corlatean, Iulian Iancu dar si parlamentari de la PNL, USR, ALDE si PMP.

MAE, atacat de hackeri care au folosit o adresă de e-mail NATO falsă | Grupul „APT28”, activ în operaţiuni de spionaj politic, colaborează cu serviciile de informaţii ruseşti

Un grup de hackeri care ar putea avea legături cu guvernul rus a trimis o serie de e-mailuri de phishing către organizaţii diplomatice din Europa, inclusiv către Ministerul Afacerilor Externe din România, folosind o adresă de e-mail falsă a NATO, potrivit site-ului cyberscoop.com, citat de mediafax.ro

CyberScoop a obţinut o copie a unui astfel de e-mail de phishing, pe care cercetătorii l-au atribuit grupului de hacking cunoscut sub numele de APT28 sau Fancy Bear.

E-mailul conţinea un ataşament capcană ce intenţiona să exploateze două vulnerabilităţi ale programului Microsoft Word, dezvăluite recent. Hackerii au falsificat o adresă de e-mail a NATO, pentru a face ca mesajul să pară autentic.

Potrivit documentelor prezentate de către CyberScoop, e-mailurile de phishing erau semnate de către căpitanul Alistair Borchet, de pe domeniul hq.nato.intl, utilizat în prezent de către angajaţii NATO.

Un analist al companiei de securitate informatică FireEye a confirmat că e-mailul de phishing este legat de activitatea hackerilor APT28, citaţi drept posibilă sursă de atacuri asupra campaniei candidatului la Preşedinţia Franţei, Emmanuel Macron.

Unul dintre e-mailurile care ar fi fost trimise către Ministerul român al Afacerilor Externe conţinea un ataşament Word intitulat „Atacul lui Trump asupra Siriei”. Dacă ar fi fost deschis de către un sistem nesecurizat, s-ar descărca un virus „troian” care ar fi permis accesul de la distanţă în acel calculator.

Virusul nu are nevoie de o conexiune la internet pentru a funcţiona şi este un instrument folosit des de grupul de hackeri APT28 pentru o gamă largă de capabilităţi de spionaj, inclusiv culegerea de date.

NATO nu a comentat posibilul atac asupra organizaţiilor diplomatice din Europa, dar a menţionat că hackerii vizează în mod constant sistemele Alianţei.

„Suntem conştienţi de faptul că astfel de atacuri includ folosirea adreselor de e-mail ale NATO. Aşa cum este o practică obişnuită, de fiecare dată când detectăm adrese de e-mail falsificate, NATO avertizează autorităţile responsabile din ţările aliate pentru a preveni răspândirea atacurilor. Grupul hacker APT 28 – care este numit şi Fancy Bear sau Storm Storm – este bine cunoscut comunităţii de apărare cibernetică şi îi urmărim îndeaproape activităţile”, a declarat un oficial NATO pentru CyberScoop.

Grupul de hackeri APT28 s-a implicat activ în operaţiuni de spionaj politic în Europa în ultimii 10 ani. Un raport al Agenţiei Naţionale de Informaţii a SUA, prezentat în luna ianuarie, arăta că APT28 colaborează cu serviciile de informaţii ruseşti.

EXPLOZIV! Kovesi va fi SCHIMBATĂ! | Trocul MURDAR al președintelui cu PSD

Șefa DNA va fi schimbată până la începutul verii. Există și posibilitatea ca Laura Codruța Kovesi să nu mai aștepte umilirea de către președinte și să-și depună demisia, dar sursele noastre spun că n-ar lua în calcul o asemenea posibilitate. Despre schimbarea procurorului-șef al DNA nu se mai vorbește doar în PSD. Se pare că avem de-a face, spun tot mai multe surse, cu un troc murdar al președintelui cu șeful PSD, scrie comisarul.ro

Însă, în pofida sentimentului de stupoare încercat de mulți, nimeni nu știe care sunt resorturile și scopurile acestui troc. Menit, dacă este să ne luăm după ce aberații se debitează prin PSD, să pună stop joc dosarelor aflate în lucru pe spețe mai vechi de doi ani. Cică trebuie să așteptăm proiectele de la ministerul Justiției pentru a vedea care sunt manevrele. Surse extrem de credibile confirmă răceala dintre șefa DNA și șeful de la Cotroceni. Dar și situația ingrată în care se află procurorul-general Augustin Lazăr. Singurul care este-ce interesant, nu?- liniștit este șeful DIICOT, Horodniceanu. Dealtminteri, joi, la recepția de la Cotroceni, el n-a stat cu colegii Kovesi și Lazăr…

NOTĂ Puțină lume a observat un amănunt furnizat joi de Juncker la București: MCV va fi desființat începând cu 2018! Sub guvernarea PSD! Realizează cineva impactul unui asemenea moment? Ce să mai facă și Iohannis?

PS. O să vedeți că în zilele următoare vor scrie și alții despre ce spunem noi acum…, mai scrie comisarul.ro

TOATĂ ȚARA, SUB AVERTIZARE METEO! | Ploi torențiale, vijelii și grindină. Când scăpăm de vremea rea

Meteorologii au emis, vineri, o atenţionare de vreme rea, valabilă de sâmbătă dimineaţă până duminică seară. 

În intervalul 13 mai, ora 10 – 14 mai, ora 21, ANM anunță că în cea mai mare parte a țării vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi pe arii restrânse căderi de grindină, conform b1.ro

Astfel de fenomene vor fi mai frecvente și pe arii mai extinse, pe parcursul zilei de sâmbătă (13 mai) și în noaptea de sâmbătă spre duminică (13/14 mai).

În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă care vor depăşi local 15…20 l/mp și izolat 40…50 l/mp.

În vestul, nordul și centrul țării, manifestările de instabilitate atmosferică se vor semnala începând din seara zilei de vineri (12 mai), dar numai pe arii restrânse cantitățile de apă vor depăși 20 l/mp.

Donald Trump, mesaj dur pentru FBI după întâlnirea cu Lavrov | „Dacă Rusia a lansat atacuri cibernetice, vreau să ştiu”

Presedintele Donald Trump recunoaste ca s-a temut ca decizia sa de a-l demite pe directorul Biroul Federal de Investigatii (FBI) ar putea sa creeze confuzie printre americani, relateaza stirileprotv.ro

De asemenea, Trump afirma ca a luat in calcul ca ar putea sa prelungeasca investigatia agentiei cu privire la presupusa implicare a rusilor in alegerile prezidentiale din Statele Unite.

Insa, presedintele si-a dus la capat decizia in ciuda acestor temeri.

”Cand am facut asta, mi-am zis atunci ca poate asta ii va nedumeri pe oameni”, a precizat Donald Trump.

Miliardarul republican sustine ca a luat decizia grea de a-l demite pe directorul agentiei ”pentru a face un lucru corect pentru americani”.

Presedintele Trump a recunoscut inclusiv ca demiterea lui James Comey risca sa prelungeasca si, prin urmare, sa ingreuneze investigatia deschisa de FBI cu privire la presupusa implicare a rusilor in alegerile prezidentiale din SUA si la posibilele legaturi dintre asociatii campaniei republicane si agentii Kremlinului.

Insa, aceasta declaratie contrazice inclusiv comentariile venite din partea Casei Albe.

Anterior, adjuncta purtatorului de cuvant prezidential a declarat ca demiterea lui Comey ar urma chiar sa grabeasca si sa usureze investigatia FBI cu privire la implicarea rusilor in alegerile prezidentiale din Statele Unite.

”Vrem ca asta sa ajunga la o concluzie, vrem sa se ajunga la o concluzie cu integritate. si credem ca, prin demiterea directorului Comey, am facut pasi in directia corecta”, a completat adjuncta Sarah Huckabee Sanders.

Donald Trump a promis ca vrea continuarea investigatiei FBI.

”Daca Rusia a lansat atacuri cibernetice, daca Rusia a facut orice in legatura cu alegerile noastre, atunci eu vreau sa stiu”, a declarat liderul de la Casa Alba.

Presedintele Trump a semnat miercuri noaptea scrisoarea de demitere a directorului Comey.

Comey a fost surprins de vestea demiterii sale, acesta se adresa agentiilor FBI din Los Angeles, atunci cand un membru al echipei sale l-a infomat printr-un bilet ca tocmai a fost eliberat din functie de catre administratia Trump. Initial, acesta a crezut ca este vorba de o farsa si a inceput sa rada in fata agentiilor FBI din Los Angeles.

Multi politicieni si-au exprimat surprinderea ca directorul agentiei ar trebui sa fie demis pentru modul in care a gestionat investigatia cu privire la e-mailurile lui Hillary Clinton, avand in vedere ca Trump l-a laudat anterior pe Comey.

In ultimele zile ale campaniei electorale, Trump l-a catalogat pe Comey drept curajos pentru redeschiderea investigatiei cu privire la e-mailurile lui Clinton.

”Ceea ce a facut i-a restabilit reputatia”, a concluzionat atunci Trump.

Democratii l-au criticat adeseori pe Comey pentru modul in care a condus investigatia cu privire la e-mailurile lui Hillary Clinton, acuzand ca redeschiderea neintemeiata a investigatiei cu doar doua saptamani inainte de alegeri a costat-o pe aceasta lupta pentru Casa Alba.

James Comey a precizat saptamana trecuta ca ar fi ”gretos” ca cineva sa creada ca redeschiderea investigatiei pe 28 octombrie a influentat intr-un anumit mod rezultatele alegerilor prezidentiale din Statele Unite.

Insa, Clinton a declarat ca era in drum spre o victorie sigura inainte de publicarea scrisorii directorului FBI, care a redeschis investigatia cu privire la e-mailurile candidatei democrate dupa descoperirea unor noi dovezi pe dispozitivele detinute de Anthony Weiner.

Directorul FBI a sustinut in fata congresmenilor ca Huma Abedin a trimis sute de mii de e-mailuri clasificate ale prezidentiabilei democrate catre sotul ei, Anthony Weiner.

Insa, un reprezentant al agentiei a clarificat recent eroarea comisa de Comey, fiind vorba de 49.000 de e-mailuri trimise pentru printare lui Weiner, dintre care doar 12 e-mailuri contineau informatii clasificate si erau copii ale unor e-mailuri deja verificate de catre agentii FBI.

 

Ne puteți găsi și pe:

118,331FaniÎmi place
3,743AbonațiAbonați-vă