Planul Băsescu – Ponta împotriva lui Voiculescu – Antonescu

“Un nou scandal”. Acestea au fost primele cuvinte rostite de Victor Ponta după anunţul preşedintelui că va organiza un nou referendum pentru reducerea numărului de parlamentari şi trecerea la un legislativ unicameral. După care a adăugat: “să facă orice referendum doreşte… are dreptul, foarte bine”.

La scurt timp după declaraţia premierului, Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, a anunţat că va cere, luni, convocarea Birourilor permanente. “Nu are niciun rost să căutăm tertipuri. Birourile stabilesc o procedură, se face dezbatere în Parlament şi se dă acceptul.”

O zi mai târziu, Liviu Dragnea, al doilea om din PSD, a declarat la Constanţa: „Este dreptul preşedintelui să ceară organizarea unui referendum. Guvernul îl va organiza atunci când se va stabili data, iar cetăţenii se vor pronunţa faţă de întrebările care vor fi puse”. Întrebat dacă Parlamentul va aviza acest referendum, Dragnea a a răspuns că “nu vede de ce Parlamentul s-ar opune unui drept al preşedintelui”.

Ca să înţelegeţi pe deplin cât de neverosimilă este reacţia liderilor PSD, plină de solicitudine, de înţelegere şi chiar de bunăvoinţă faţă de drepturile preşedintelui, faceţi un exerciţiu de imaginaţie şi închipuiţi-vă cum ar fi reacţionat cei citaţi mai sus dacă Traian Băsescu ar fi avut o iniţiativă similară astă vară.

Ce potop de acuzaţii ar fi urmat! “Ce drept al preşedintelui?! Băsescu mai are un singur drept. Să-şi dea demisia până nu îl dăm noi afară, în şuturi!”. “Vrea să se întoarcă la popor? O să avem noi grijă ca poporul să îl aştepte cum se cuvine, în piaţa publică!” Şi ce şedinţe de înfierare s-ar mai fi încins la Antena 3, cu sfânta treime uselistă Ponta, Antonescu şi Voiculescu, uniţi în cuget şi faptă, somându-l pe “marinarul care caută pe jos, pe podelele Cotroceniului, după sticla de băutură” să nu se mai zbată şi să degajeze iute terenul.

Azi, la nici un an de la momentul în care i-ar fi pus pielea pe băţ lui Traian Băsescu dacă nu ar fi intervenit occidentalii, liderii PSD ne spun, nici mai mult nici mai puţin decât că se vor face luntre şi punte pentru a respecta “dreptul preşedintelui”. Şi nu oricum, ci cu maxim de celeritate, după cum explica plin de elan Valeriu Zgonea. Piedici? Nici vorbă, întăreşte Dragnea.

Care este motivul acestei schimbări de atitudine? Simplu – referendumul pe care îl cere preşedintele convine de minune şi Partidului Social Democrat. În special lui Victor Ponta. Beneficiile pentru preşedinte vor fi mai puţin consistente, se vor vedea mai târziu şi sunt cu mulţi de “dacă” în coadă.

Îşi doreşte PSD cu adevărat un parlament unicameral, cu doar 300 de aleşi? Nici vorbă. Reluarea referendumului din 2009 se potriveşte mănuşă intereselor lui Ponta şi ale oamenilor săi deoarece va duce, în final, la blocarea Constituţiei “lui Antonescu”. Iată cum şi mai ales de ce.

Nu mai este de mult un secret că există disensiuni majore între liderul PSD şi cel al PNL asupra formei pe care o capătă noua lege fundamentală, sub bagheta celui de-al doilea. Ce nu a răzbătut, însă, public este că motivul principal de dispută nu l-a reprezentat niciodată dreptul homosexualilor de a se căsători, sau cele ale animalelor la o viaţă decentă.

Nemulţumirea fundamentală a lui Victor Ponta şi a celor ce îl susţin, vine de la decizia lui Antonescu de a-i lăsa fără puteri pe viitorii preşedinţi ai ţării. De ce? Pentru că şi şeful PSD urmăreşte să devină preşedinte şi nu are nici un motiv să-şi dorească să ajungă la Cotroceni ca un om de paie.

Funcţia are valoare, mai ales pentru aliaţii săi, doar atâta timp cât vine la pachet cu o putere reală. Ce rost ar avea să investească atâtea resurse în lupta pentru preşedinţie dacă victoria omului pe care îl promovează – Ponta sau oricine altcineva – nu le va aduce un plus de pârghii de influenţă?

Spre deosebire de alte teme, cum este ofensiva împotriva lui Dan Voiculescu, de exemplu, aspiraţiile lui Ponta la funcţia supremă în stat se bucură de susţinerea totală şi entuziastă a locotenenţilor săi. Motivul este evident. Dragnea şi Zgonea speră să-i ia locul la conducerea PSD deîndată ce va pleca la Cotroceni.

Dar pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie să vegheze şi ei ca avantajele funcţiei prezidenţiale să fie suficient de tentante pentru ca Ponta să decidă că merită să renunţe pentru ele nu atât la şefia partidului cât mai ales la funcţia de premier. Iar pericolul maxim care le poate ruina speranţa de a prelua în curând şefia partidului vine acum de la Antonescu. Dacă noua Constituţie trece în forma gândită de liderul liberal, Ponta nu va părăsi niciodată partidul pentru Cotroceni.

Ambiţiile şi calculele social democraţilor nu îi sunt străine partenerului lor din USL. Antonescu este acum sigur că PSD nu îl va susţine şi că va arunca un candidat propriu în lupta de anul viitor. Se vede din atitudinea sa paradoxală din ultimele săptămâni: şi-a amputat singur un an de mandat şi majoritatea atribuţiilor unui funcţii pe care, teoretic, ar urma să o preia foarte curând.

Atitudinea umilă, dacă nu chiar sinucigaşă, contrastează flagrant nu doar cu orgoliul său elefantin ci şi cu modul în care şi-a pregătit Adrian Năstase, de exemplu, descălecarea la Cotroceni. Cu un an înaintea alegerilor, fostul şef al PSD a mărit mandatul prezidenţial la cinci ani, iar atunci când a fost sigur că nimeni nu îi mai poate sufla victoria a pompat în bugetul administraţiei prezidenţiale o sumă colosală.

Ce-i diferenţiază pe Năstase şi Antonescu? Adrian Năstase era absolut sigur că va câştiga alegerile şi va deveni viitorul preşedinte al României, în timp ce Crin Antonescu este absolut sigur că se află la un pas de a-şi rata visul. De aceea, joacă la disperare.

Crin Antonescu a înţeles de ceva vreme că, din cauza alianţei cu Voiculescu şi a poziţionării împotriva intereselor naţionale, împotriva sa luptă şi toate instituţiile de forţă aliniate la direcţia strategică – majoritatea serviciilor de informaţii, DNA, Parchetul General, Curtea Supremă de Justiţie, CSM, Curtea Constituţională, ANI. Ceea ce face ca şi războiul cu PSD să fie mult mai greu de dus.

Prin urmare, ultima şansă de a câştiga preşedinţia este să coalizeze toate nucleele de putere politice, instituţionale şi economice disparate care sunt nemulţumite de hotărârea statului de a împuţina drastic numărul celor ce fură din banul public dar şi pe cele ce se simt ameninţate de coabitarea Băsescu – Ponta sau nu câştigă nimic de pe urma ei.

Ce promite Antonescu acestei oşti de strânsură pentru a o face să lupte de partea sa? Putere absolută. Tăierea prerogativelor şefului statului, dar şi multe modificări revoltătoare aduse Constituţiei – cum ar fi obligaţia magistraţilor care anchetează parlamentari să vină să dea socoteală în faţa colegilor lor –  reprezintă ofrandele pe care le pune la picioarele celor ce văd în insituţiile de forţă duşmanul numărul unu. Acesta este sensul declaraţiei lui Traian Băsescu privind ”înţelegerea murdară” încheiată de Crin Antonescu.

“Se defrişează atât de tare atribuţiunile preşedintelui încât cred că pe undeva pe dedesubt e o înţelegere murdară care se reflectă în Constituţie.Rămâi candidatul nostru şi te alegem preşedinte dar chiar te alegem degeaba. Dacă toată puterea e la noi şi la majoritatea parlamentară, te facem preşedinte, dl Crin Antonescu. Nu poţi ca pe un preşedinte ales să-l pui pe post de paiaţă la Cotroceni, să propună doar şefii de servicii”.

Esenţa ”înţelegerii murdare” este cât se poate de clară. Transferul puterilor preşedintelui către legislativ nu reprezintă altceva decât predarea tuturor cheilor statului către cei ce controlează Parlamentul. Şi cine controlează Parlamentul? Poporul, spune cu emfază Antonescu. ”Noi redăm, de fapt, puterea poporului”.

Minciună gogonată. Parlamentul este controlat de către cei ce manipulează procesul electoral şi de cei ce au interese în influenţarea frauduloasă a mecanismelor legislative – baronii locali şi structurile de putere informală care transformă banii murdari ai afaceriştilor corupţi în voturi, plus toţi cei ce sunt dispuşi să cumpere senatori şi deputaţi la kilogram. Asta este reţeaua pe care Antonescu vrea să o atragă de partea sa pentru a ajunge preşedinte cedându-le prerogativele de a numi oameni-cheie în instituţiile de care se tem cel mai mult.

Practic, procesul de revizuire a Constituţiei a fost transformat de liderul PNL, sub îndrumarea preţioasă a lui Voiculescu, într-un instrument de cumpărare a susţinerii politice şi financiare de care are nevoie în lupta de anul viitor. Şi le merge. Ultimii care dau semne că sunt interesaţi de ofertă sunt, surpriză, maghiarii. Îl vor susţine fără rezerve pe Antonescu dacă acesta va introduce în Constituţie dreptul lor la autonomie.

Transferul puterilor preşedintelui către Parlament, câtă vreme legislativul este încă un bastion al celor ce se cred deasupra cetăţeanului de rând şi care caută orice prilej pentru a împiedica justiţia să îi tragă la răspundere când încalcă legea, prezintă riscuri serioase.

Cât se serioase? Uitaţi-vă peste gard, la vecinii bulgari, unde Parlamentul a numit ca şef al principalului serviciu de informaţii un mogul media. Credeţi că un Parlament al României înzestrat cu supra-puterile pe care vrea să i le ofere Antonescu ar avea vreo jenă să îl numească pe Voiculescu şef la SRI?

Consecinţele negative pe care le-ar avea dezechilibrarea mecanismelor de control existente între instituţiile statului reprezintă un alt argument care explică de ce Victor Ponta şi echipa sa de la vârful PSD nu sunt complici la planul de retezare a prerogativelor prezidenţiale. Şi nu este vorba de ce îşi doresc, ci de ce îşi permit să facă.

Chiar dacă acestora le-ar surâde ideea susţinerii unui Antonescu – preşedinte paiaţă în schimbul unor atribuţii sporite ce ar reveni premierului Ponta, ca alternativă la ambiţia PSD ca viitorul şef al statului să fie unul de-al lor, dacă ar apuca-o pe acest drum instituţiile care îi sprijină acum s-ar întoarce şi împotriva lor.

Pentru instituţiile de forţă, miza este colosală. Un Parlament atotputernic şi controlat de nucleele de putere corupte ar însemna distrugerea a tot ceea ce au clădit. Anularea tuturor eforturile de până acum de a limita raza de acţiune a mafiei politice şi de a se achita de obligaţiile de asanare a societăţii ce ne revin prin parteneriatul strategic cu SUA şi UE. Mai grav, materializarea planului Voiculescu – Antonescu le-ar ameninţa chiar existenţa.

Există mai multe lucruri neclare ce privesc amestecul preşedintelui în toată această poveste. În primul rând, de ce s-a amestecat în ea, având în vedere că nu mai poate candida şi deci nu mai este interesat direct de puterile pe care le va avea succesorul său? Ba din contră, în varianta în care mai cochetează cu ideea de a fi  cândva premier, ar trebui să se declare mai degrabă foarte încântat de mişcarea lui Antonescu şi nu ar avea motive să încerce să o zădărnicească.

Există mai multe raţiuni pentru care Traian Băsescu a ieşit la atac. Cel esenţial: realizează pericolul mortal pentru reformarea statului, pentru binele României, pe care îl implică strategia Voiculescu – Antonescu. Pentru el ar fi înfrângerea supremă dacă la finalul celor două mandate ar preda steagul exact celor mai înverşunaţi adversari ai modernizării ţării.

Doi, este loial pactului de coabitare şi îi dă o mână de ajutor lui Victor Ponta. Un atac frontal al premierului la partenerul din USL ar degenera rapid într-un conflict total care i-ar costa mult ca imagine pe pesedişti. De aceea, este mult mai eficient ca stratagema vinderii Constituţiei către politicienii corupţi şi finanţatorii lor să fie blocată printr-un demers nobil şi cât se poate de democratic – reafirmarea opţiunii majoritare exprimată în timpul referendumului din 2009. Şi care pare situat deasupra războiului fratricid din USL.

Cu toate că îşi ţine promisiunea faţă de susţinătorii lui Ponta care i-au cerut să renunţe la jocul dublu, este foarte posibil ca Traian Băsescu să nu fi abandonat speranţa că ”dottore” îşi va rupe până la urmă gâtul, caz în care implicarea sa urmăreşte, de fapt, prezervarea puterilor pentru un viitor preşedinte, de dreapta, pe care l-ar susţine din toată inima. De abia pe ultimul loc se află dorinţa sa de a-şi reface capitalul politic.

Cum speră preşedintele să îi dea lovitura decisivă lui Antonescu cu ajutorul ”întoarcerii la popor”? Simplu. Dacă acesta nu va renunţa de bună voie la planul său meschin, referendumul chiar va avea loc. Şi cu sprijinul tacit al PSD se va înregistra, din nou, un vot masiv de sprijin pentru propunerile preşedintelui. În acel moment, ”părintele” noii Constituţii va fi mat.

Pe de o parte, nu va putea ignora, din nou, ”voinţa poporului”, pentru că ar echivala cu o sinucidere politică – şi-ar pierde instantaneu şi puţinul capital electoral care i-a rămas. Pe de alta, nici nu va putea să propună o nouă Constituţie cu un număr înjumătăţit de parlamentari pentru că ar însemna să dea o lovitură nucleelor politice mafiote a căror bunăvoinţă încearcă să o cumpere – aceştia au cel mai mult de pierdut din reducerea candidaturilor potenţial eligibile pe care le vând o dată la patru ani.

În final, nu îi va rămâne altceva de făcut decât să abandoneze procesul de revizuire a legii fundamentale, să accepte că eşecul spectacolului grotesc pe care l-a pus în scenă i-a fost fatal şi să-şi ia gândul că va fi vreodată preşedintele României.

– Articol publicat de Romania Libera –