Realegerea lui Barak Obama ca președinte al SUA a făcut, cu certitudine, să fie deschise multe sticle de șampanie la Kremlin. Rusia își vede acum larg deschis drumul spre Vest și spre dominația asupra unei Europe slăbite de criză, divizată politic și incapabilă să acționeze ca un bloc unitar în politica externă.

Pentru România, situația este cum nu se poate mai proastă. Barak Obama este cel care le-a promis rușilor că o va lăsa moale cu scutul anti-rachetă și, implicit, cu sprijinirea fostelor state comuniste din Europa de Est. Pentru cei care nu au văzut secvența surprinsă de microfoanele uitate deschise în timpul unei întrevederi Obama-Medvedev, reiau dialogul celor doi, care este în măsură să dea fiori reci oricărui român cu idei europene: ”Barack Obama: Toate aceste probleme, dar în special scutul anti-rachetă, pot fi rezolvate, dar este important ca el [Vladimir Putin n.t.] să-mi lase spațiu. Dmitri Medvedev: Da, înțeleg. Înțeleg mesajul tău despre spațiu. Spațiu de manevră pentru tine… Barack Obama: Acestea sunt ultimele mele alegeri. După alegeri, voi avea mai multă flexibilitate. Dmitri Medvedev: Înțeleg. Îi voi transmite această informație lui Vladimir, și îți sunt alături”.

Obama a învins, cu sau fără sprijinul rușilor. Acum va veni momentul în care băieții de la Kremlin vor veni să ceară plata pentru ”spațiul de manevră” pe care i l-au acordat președintelui SUA. Și știm, dureros de bine, cât de pricepuți sunt rușii atunci când este vorba de a colecta datorii. Rakeții ruși îi întrec mult în duritate pe cei mai răi colectori din Mafia italiana, iar URSS și urmașa sa, Rusia, au spoliat la sânge toate popoarele și țările care au avut nefericirea să intre sub influența lor.

Asistăm, practic, la o repetarea a situației din 1989, dar în negativ. La sfârșitul anilor optzeci, URSS era prinsă într-un conflict costisitor și imposibil de câștigat cu talibanii din Afganistan – sprijiniți puternic de americani și NATO – și cu rebelii teroriști (islamiști) din Cecenia. În același timp, URSS se afla într-o profundă criză economică, provocată de presiunile cursei înarmărilor. Politica dură a republicanului Ronald Reagan, urmată și de succesorul său la cârma SUA, George W. Bush senior (tot republican), au silit fostul imperiu comunist la eforturi economice atât de mari, pentru a ține pasul în domeniul militar, încât URSS a intrat în faliment. Criza economică a provocat, la rândul ei, o criză politică și o mișcare centrifugală, atât a republicilor componente ale URSS, cât și ale statelor-satelit din estul Europei. Conflictele din cadrul PCUS, între adepții liniei dure și reformatorii lui Gorbaciov au slăbit și mai mult imperiul comunist. Tentativele de salvare ale comunismului, făcute de Gorbaciov, prin ”perestroika” și ”glasnost” nu au făcut altceva decât să accelereze procesul de destrămare a URSS și a comunismului în general. Ce a urmat, este istorie. Revoluțiile din estul Europei, destrămarea URSS, extinderea NATO și a UE, reformele democratice din fostele țări comuniste, au conturat ideea unei lumi noi, cu o orientare clară spre democrația de tip occidental.

Din nefericire, am uitat cu toții de Rusia și de visele imperiale care îi domină pe conducătorii acestei țări, de la Petru cel Mare încoace. După ceva mai mult de două decenii, situația s-a inversat. SUA și NATO sunt acum prinse într-un conflict dur în Afganistan, la fel de costisitor și care pare la fel de imposibil de câștigat. Rolul cecenilor este îndeplinit de fundamentaliștii islamici din Al Qaeda. Lumea occidentală se confruntă cu o criză economică foarte gravă, provocată de lăcomia bancherilor și amplificată de prostia, nepriceperea și disensiunile dintre liderii vestici. Barak Obama nu a reușit să redreseze situația economică a SUA în primul mandat. Dimpotrivă, criza s-a amplificat.

Pe fondul acestei crize, SUA conduse de Obama au dat dovadă de o miopie extraordinară în politica externă. Țările din America de Sud devin, una câte una, socialiste și antiamericane, Ucraina și Georgia au intrat sub controlul Rusiei, țările baltice sunt amenințate de aceeași soartă, Africa a ajuns în buzunarul Chinei, Coreea de Nord și Iranul își văd nestingherite de procesul de înarmare nucleară. Revoluțiile din țările islamice, așa-numita ”Primăvara arabă”, pe care Barak Obama le-a salutat cu entuziasm, au adus la putere guverne islamist-fundamentaliste, profund antiamericane și antioccidentale și reduc tot mai mult influența SUA și NATO în Orientul Apropiat, izolând Israelul de lumea vestică. Americanii sunt bulversați de reformele semi-socialiste ale lui Obama, care au divizat profund societatea, astfel încât acordă tot mai puțină atenție restului lumii.

Pe acest fond, Rusia jubilează și își extinde, prin metodele vechi ale URSS, influența în Europa. Cel mai dur adversar al Rusiei din Europa, Polonia, și-a văzut conducerea decapitată în urma unui ”accident nefericit” de avion, produs, simplă coincidență, pe teritoriu rusesc. ”Europa Liberă” și ”Vocea Americii” au fost înlocuite de ”Vocea Rusiei”. Uniunea Europeană tace timidă, de frică ursului rus, care controlează robinetul de la conductele de gaz.

Și România? Scutul anti-rachetă și garanțiile de securitate ale SUA devin îndoielnice, în urma promisei flexibilități a lui Barak Obama. Alegerile parlamentare au mari șanse să fie câștigate de către o coaliție declarat slugarnică față de Moscova (să nu uităm masajul pe care l-a aplicat limba catifelată a fostului ministru de externe, Andrei Marga, pe dosul liderului de la Kremlin, ”Putin e un om foarte competent, ar fi bine ca liderii din Europa și de la noi să fie la fel de competenți”), antiamericană și anti-UE. Aceeași coaliție care a fost foarte puternic susținută de Moscova, prin ”Vocea Rusiei” și, foarte probabil, financiar și informativ, prin FSB (serviciul de securitate al Federației Ruse, fostul KGB), în vară, în timpul tentativei de lovitură de stat. Dacă USL câștigă alegerile, liderii de facto ai țării devin Ion Iliescu, vechi politruc comunist, școlit la Moscova, și Dan Voiculescu, slugă a Securității, brațul înarmat al PCR. Este mai mult decât clar că promisa schimbare de orientare a României, către Rusia și China, se va produce rapid, dacă vechii slugoi ai URSS vor ajunge la putere. Din păcate, pentru milioanele de asistați social care sunt votanți entuziaști ai USL, pierderea libertății, renunțarea la democrație și statul de drept, transformarea României într-un satelit al Moscovei, nu înseamnă nimic. Ca și Ivan Turbincă în iad, ei vor întreba ” Tabacioc este? Votchi este? Femei sunt? Lăutari sunt?”, și dacă răspunsul va fi ”Da”, o să le dea dracului de libertate și democrație.

20 COMENTARII

  1. ce sa facem fratilor.la tv noastre ni se aratau niste negri exaltati si fericit si cu minte.ntre picioare cred eu.e tottul o facatorie si la americani cu alegerile.obama se vede ca nua re forta .nu e un tip puternic .e pus acolo de altii .nu are stil..
    -da eu cred ca acest articol e 99% corect.

  2. Intradevar un articol excelent si plin de adevar cu o singura obiectie Obama se inclina in fata lui Putin.Problema este ca foarte multi romani care locuiesc in America l-au votat pe acest comunist au uitat prin ce au trecut in Romania comunista. Marile comunitati de imigranti sunt pe coasta de est si cea de vest unde a fost votat Obama. Pot spune ca America se indreapta acum catre comunism in zbor.

  3. Felicitari pentru aceasta analiza excelenta .Ca sa evitam aceste lucruri trebuie sa ne mobilizam prietenii,neamurile,cunostiintele si in special tineretul(care nu prea merge la vot)sa voteze cu ARD.Nu pentru ca este cea mai ideala uniune politică,pentru că alta mai bună la ora actuala nu este pe eschierul politic.Ei sînt pro Europa si SUA.

  4. Dumnezeu ne-a dat,ba ne-a bagat si-n traista dar n-a avut cine sa duca traista si i-a rupt-o cainii.un proverb romanesc:”oaia care nu este in stare sa-si duca lana o mananca lupii”Ne vom uita neputiinciosi cum bruma de democratie se inroseste si vom sta inca 50-70 sau 100 de ani asteptind ce? sa mai moara iar oameni si cand credem ca am pus mana pe democrarie ne dau iar peste ochi.L-au apostrofat toti” democratii” pe Mihai Neamtu pentru poiezia Ridica-te Gheorghe,Ridica-te Ioane,ar trebui completata cu ridica-te intelectualule ,studentule roman si vezi cum iti astern altii ca tu sa dormi.Pesimist dat aceasta-i situatia.

    • Dumnezeu este nu unica, ci ultima speranta a romanilor. Dar pana la ultima speranta mai este si un 9 decembrie in care speranta Romaniei sunt romanii.

  5. O supozitie interesanta, dar pornita de la o discutie scoasa din context. Astfel se pot face fel fe fel de supozitii, dar adevarul il va dovedi realitatea, va confirma sau infirma, ori va fi ceva neprevizibil.

  6. Buna prestatie!Profesie,nu gluma!Luciditate si intelegere a viitorului european cu un PUTIN sprijinit de Obama!Nu-i vorba,ca,in egoismul feroce dat de criza economica vor fi lideri ai unor state dominante care vor bea si votca,vor dansa si kazaciok si vor pohti si la femei!Vom fi vinduti?Sau cumparati?

  7. Sa dea Dumnezeu sa nu ajunga Romania la intrebarea”Tabacioc este?Votchi este?Femei sunt?Lautari sunt?,si daca raspunsul va fi”Da”,o sa le dea dracului de libertate si democtatzie”.
    Felicitari Adrian Horincar pentru articol,reflecta extrem de mult adevar dupa parerea mea.

  8. Vai de capul nostru, de viata noastra!

    Sa dea Dumnezeu sa NU se intample asa!

    • Din pacate realitatea de astazi nu nu prea da motive de optimism.
      Felicitari domnule Adrian! Excelenta radiografie.

  9. sunt uimit de luciditatea si obiectivitatea articolului! Chiar asa vad si eu lucrurile fara nici o diferenta fata de articol. D-zeu sa ne ajute!

Comentariile sunt închise.