sonde-petrolRezervele de gaze naturale ale României mai ajung pentru o perioadă de 9,3 ani, iar cele de petrol pentru 19 ani. În ceea ce priveşte cărbunele, în actualele condiţii de producţie, în 9 ani rezervele vor fi aproape terminate. Potrivit unui studiu BP, rezervele de gaze naturale ale României sunt de cinci ori mai mici decât în urmă cu 20 de ani, iar cele de petrol s-au înjumătăţit.

Pe de altă parte, România are în exploatare aproape 80 de tipuri de resurse minerale, de la alabastru, ape geotermale şi naturale şi până la minereuri auro-argentifere, cuarţ, calcar, marmură, lignit şi minereuri de molibden sau de uraniu, reiese din datele de la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM).

Judeţul care are cel mai mare număr de resurse minerale este Bihor, cu 22 de tipuri de resurse minerale, între ele aflându-se ape minerale plate, minereu de molibden, minereuri polimetalice şi auro-argentifere. Pe locul al doilea se află judeţul Hunedoara, unde se exploatează 21 de tipuri de resurse naturale. De altfel, Hunedoara şi Alba sunt singurele judeţe din România unde există minereuri auro-argentifere. În Bihor se găsesc minereuri polimetalice şi auro-argentifere. Clujul se situeză pe a treia poziţie, având 15 feluri de resurse minerale, de la nisip silicios, la gips, ape minerale terapeutice până la andezit industrial şi de construcţii.

La polul opus, cele mai sărace judeţe din punct de vedere al tipurilor de resurse minerale pentru care ANRM a eliberat licenţe de exploatare se numără judeţul Vaslui, în subsolurile căruia se află argilă comună şi Vrancea, Călăraşi şi Dolj, care au doar nisip şi pietriş, după cum reiese din datele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM).

Rezervele naţionale de ţiţei şi gaze naturale sunt în continuă scădere, potrivit estimărilor Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM) care se regăsesc în Strategia energetică pentru 2011-2035.

resurse2

Un studiu al BP realizat în acest an arată că rezervele de gaze naturale ale României mai ajung pentru o perioadă de 9,3 ani, iar cele de petrol pentru 19 ani, iar cele de cărbune, timp de 9 ani, în actualele condiţii de producţie. Spre comparaţie, Polonia are rezerve de gaze naturale estimate să îi ajungă timp de 28,3 ani, Norvegia pentru 18,2 ani, iar Germania pentru 6,1 ani. Arabia Saudită are rezerve pentru încă 80 de ani, în ritmul actual de producţie, relevă studiul citat.

Resursele naţionale, în continuă scădere

Rezervele de gaze naturale ale României au scăzut de la 0,5 trilioane de metri cubi (500 miliarde de metri cubi) la sfârşitul anului 1992, la 0,3 trilioane de metri cubi la sfârşitul anului 2002 şi la 0,1 trilioane metri cubi la finele anului 2012, relevă studiul BP.

Cât priveşte rezervele rezervele cunoscute de petrol ale României, acestea erau, la finele anului 1992, de 1.200 milioane de barili, iar la finele anului 2012 au ajuns la 600 de milioane de barili. Cantitatea este estimată că s-ar termina în decurs de 19,1 ani, în actualele condiţii de rpoducţie, potrivit studiului BP.

La nivel mondial, rezervele cunoscute de petrol au crescut faţă de acum 20 de ani. Ele s-au majorat de la 1.039 mii de milioane de barili în 1992, la 1.668 mii de milioane de barili în 2012. Rezervele de ţiţei de la nivel mondial mai ajung, în actualele condiţii de producţie, pentru o perioadă de 52,9 ani.

România mai are rezerve cunoscute de cărbune de 291 de milioane de tone, care ne mai ajung pentru o perioadă de 9 ani, în actualele condiţii de producţie, potrivit studiului BP. Spre comparaţie, Bulgaria mai are rezerve cunoscute de cărbune de 2.366 de milioane de tone, suficiente pentru 72 de ani.

România are zăcăminte totale de aproape 310 tone aur şi pe peste 1.300 tone argint.

România se află pe locul 35 în top 40 mondial al ţărilor cu cele mai mari rezerve de aur la băncile centrale, cu o rezervă de aur de 103,7 tone.

Topul mondial al ţărilor cu cele mai mari rezerve de aur deţinute oficial are pe prima poziţie Statele Unite ale Americii, care aveau, în septembrie 2013, o cantitate de 8.133 tone de aur, reprezentând 72% din totalul rezervelor lor, Germania – 3.390 tone aur (69% din total), Italia – 2.451 tone aur (67%), Franţa – 2.435 tone (66%), China – 1.054 tone aur (1%), Elveţia – 1.040 tone aur (9%).

În ceea ce priveşte minereurile auro-argentifere din subsolurile României, la începutul anului 2011 acestea erau estimate la 760 de tone, potrivit Strategiei industriei miniere pentru perioada 2012-2035.

În România, cele mai importante cantităţi de aur au fost găsite, de-a lungul anilor, în aşa-numitul patrulater aurifer. Este vorba de o zonă din Munţii Apuseni, care cuprinde minele din zona Roşia Montană, Bucium, Baia de Arieş, Almaş, Brad şi Săcărâmb. După închiderea minelor de aur, înainte de aderarea României la UE, România nu a mai extras nici un gram de aur.

Existenţa resurselor de gaze de şist din România nu poate fi decât presupusă

Rezervele de gaze de şist ale României sunt estimate la 1.444 miliarde metri cubi, ceea ce înseamnă că, pe baza unui consum mediu anual de 14 miliarde metri cubi, pot asigura autonomia ţării timp de 100 de ani, se arată într-un un studiu al Agenţiei americane pentru informaţii din sectorul energiei (EIA). România ocupă locul al treilea în UE în funcţie de rezervele de gaze de şist , după Polonia (4.190 miliarde metri cubi) şi Franţa (3.879 miliarde metri cubi). Europa în total, exceptând Rusia şi Ucraina, ar deţine rezerve de gaze de şist de 13.308 miliarde metri cubi, susţine EIA.

Radu Dudău, director executiv al Centrului Român al Energiei, este de părere că existenţa rezervelor de gaze de şist în România lor nu poate fi decât presupusă, până să se realizeze o actvitate de explorare.

„Putem doar presupune. Avem doar un model geologic care arată că e o probabilitate. Estimările geologice ne arată că acest tip de resurse e larg răspândit in lume. Ele se bazează pe un calcul de similaritate cu ceea ce s-a intâmplat în SUA”, a declarat recent Radu Dudău, director executiv al Centrului Român al Energiei. adăugând că în prezent în lume există doar două ţări care produc gaze de şist – SUA şi Canada – iar în mai multe state, printre care Polonia, „au loc foraje la nivel de pilot”.

sursa: gandul.info

15 COMENTARII

  1. As dori linkul pentru harta ANRM cu 76% exploatare a resurselor naturale de care vorbeste domnul Moraru la Nasul TV din 4 mai. Multumesc!

  2. MANIPULARE MANIPULARE MANIPULARE MANIPULAREMANIPULARE MANIPULARE MANIPULARE MANIPULAREMANIPULARE MANIPULARE MANIPULARE MANIPULAREMANIPULARE MANIPULARE MANIPULARE MANIPULAREMANIPULARE MANIPULARE MANIPULARE MANIPULARE……samd

  3. Vor da drumul oricum la alte tehnologii. In plus petrolul se poate reface, conform ultimelor cercetari. Tot nu vad necesitatea gazelor de sist

    • Petrolul nu se reface chiar peste noapte… Dar s-a constatat, in cazul unor puturi „secate” de Hitler in WWII pentru masinaria sa de razboi, ca in ultimii ani s-au reumplut cu petrol. Asta arata ca zacamantul, exploatat excesiv de repede in conditiile alea, nu si-a dezvaluit potentialul real si calculele ce s-au facut pe baza extractiei au fost eronate. Dezinformarile, ca ar mai fi pentru 19 ani, etc., sunt praf in ochi si nu reflecta realitatea. Altfel, de ce ar fi atat de disperati toti dupa teritoriul nostru, fiind capabili de orice porcarie si cheltuiala, oricat de mare, daca ar fi resursele atat de limitate?

      • „de ce ar fi atat de disperati toti dupa teritoriul nostru…daca ar fi resursele atat de limitate?”
        Exceptional, @anda, ai sesizat cu adevarat „cuiul lui Pepelea” in problema gazelor de sist romanesti !
        Daca intr-adevar ar fi resurse „limitate” in Romania, chevronistii si omvistii nu si-ar permite sa cheltuiasca miliarde de euro sau dolari in „explorarea si exploatarea gazelor de sist” !
        Pentru simplul fapt ca aceasta ar presupune pierderi insemnate pentru „corporatiile” lor !!!

      • Exact! Asta este si impresia mea. Si nu numai in privinta gazeleor, fie ele si de sist. Si-apoi cine-s BP?! Aceeasi responsabili de marile dezastre ecologice din ultimii ani, poate zeci de ani, mana in mana cu sevronistii si gazpromistii si mai stie Dumenzeu cu cine!!! Chiar si bildenbergii! Aceeasi care sunt umbra funesta si urmasii fostelor imperii colonialiste, intinsi ca o caracatita in toata lumea asta mare!!! In ei ne punem noi increderea? In sondajele lor mincinoase menite sa „dea alarma” sa exploatam pana mai avem ce? Ce vor, ce urmaresc, this is the question!

  4. Nu va fi petrol, va fi altceva. Chiar si vidul musteste de energie. Crizele de energie sunt perioade de adaptare a societatii la alte forme de energie, la alte cerinte de gospodarire a resurselor.

    • Da, am vazut multe articole si comentarii legate de existenta energiei vidului, un exemplu mai usor de inteles poate fi turbina de suctiune a lui Schauberger, dar…ca orice alta teorie legata de acest lucru trebuie verificata. Nu contrazic ideea dar pana la realizarea unor mecanisme bazate pe energia vidului ar fi bine sa ne multumim cu ceva mai usor de inteles. Uitati-va pe link-ul din primul comentariu si incercati sa vedeti despre ce este vorba acolo.

    • Efectul Casimir-Polder – energie din „vid”; efectul a fost verificat si experimental, prin anii ’50. Cu ajutorul materialelor moderne si nanotehnologiilor se pot face multe… Dar, de vreo 35 de ani, nanotehnologiile si „carbonul” sunt tot „experimentale”. Multe reviste anunta cu tam-tam ce descoperire s-a mai facut in domeniul nanometric in anul in curs (stire despre care eu citeam acum 20-25 de ani prin vreun magazin stiintific)! Suntem luati de tampiti, se mizeaza pe memoria scurta a maselor si pe incultura noii generatii. Se mimeaza stagnarea tehnologica. Un alt exemplu sunt procesoarele fotonice cu consum de 6 Wati construite la univ. Berkeley acum vreo 20 de ani. Nu s-a mai auzit nimic despre ele. Mai mult, ne-a fost prezentata, in presa, in bataie de joc pentru cunoscatori, presupun, o „mare” descoperire – dioda fotonica, prin 2011. Pai procesoarele alea nu aveau tranzistori? Mii sau sute de mii? Intreg calculatorul meu de la birou, vechi de 7 ani, consuma, la aceeasi sarcina, mai putini Wati decat placa video a celui nou, cumparat anul asta! Am „evoluat” tehnologic de ne-am rupt… Doar spre consum masiv de resurse. Si exemplele pot continua o zi intreaga…

  5. “Rezervele de gaze de şist ale României … pot asigura autonomia ţării timp de 100 de ani, se arată într-un un studiu al Agenţiei americane pentru informaţii din sectorul energiei (EIA)”
    Ha, asta-i culmea, astia ne cred tam.piti pe toti !
    Adica lich.elele si HO.TII planetei adunati toti sub denumirea de tara AMERISTAN ne vor FURA fara sa clipeasca aceste rezerve, dar se gandesc ei sa ne “asigure” ca ne mai ramane si noua cate ceva (resturi, adica)… Si inca pentru 100 de ani …
    Beyyy, lasati-ne cu gogoritele astea de doi bani, ca nici amerlocii vostri nu va mai cred !

  6. Aveti dreptate. Mie personal mi-e indiferent care sunt limitele resurselor naturale, acestea oricum se vor epuiza mai devreme sau mai tarziu, trebuie neaparat sa ne indreptam atentia catre resurse energetice neconventionale, este bine ca totusi avem timp (inca) sa ne gandim la ele si sa facem cercetare pana vom ajunge la rezultate certe.
    Parerea mea este ca din moment ce orice om cu capul pe umeri stie ca exista surse de energie neconvetionale capabile a inlocui sursele bazate pe combustibili fosili, avem dreptul sa ne intrebam: „Pentru ce oamenii se cearta si se bat pe aceste resurse in loc sa isi indrepte atentia in liniste si in pace spre energia imensa si curata pe care ne-a dat-o Dumnezeu?”
    Banuiesc care este raspunsul…

  7. Ultimul subtitlu spune ca existenta resurselor de gaze de sist nu poate fi decat presupusa.
    Atunci cum au scos cifra de 1444 miliarde, ne-au estimat deja consumul si ne-au plasat pe locul 3 in Europa?
    Astia sunt celebrii cercetatori de la NASA?
    Sau e un clasament al prostiei?
    Au trecut 24 de ani de la lovitura de stat.
    Mai avem nevoie de 20 de ani ca sa ne trezim, sa nu-i mai lasam pe altii sa ne hotarasca soarta peste vointa noastra?

Comentariile sunt închise.