Contractual colectiv de muncă la Hidroelectrica este unul atipic în condițiile în care salariul mediu este de 1,643 de euro, iar salariaţii companiei beneficiază de 70 de tipuri de beneficii. Pe de altă partie, pierderile suferite de Hidroelectrica in urma contractelor paguboase semnate cu „baietii destepti” au insumat 1,1 miliarde de euro in perioada 2006-2012. Informațiile au fost făcute publice de Remus Borza, reprezentatul Euro Insol, administratorul judiciar al gigantului energetic.

„Sunt cele zece contracte bilaterale încheiate în 2002, 2003 şi 2004, pe o perioadă de zece ani de zile şi o bună parte dintre ele au fost prelungite în 2009 până în 2018, respectiv chiar 2019, ianuarie-februarie. Dacă la început aceste contracte au fost benefice Hidroelectricii, şi trebuie să recunoaştem şi acest aspect, în sensul în care cel puţin în perioada 2003-2004 preţul din aceste contracte era net superior preţului de pe piaţa reglementată care, la vremea respectivă, gravita în jurul valorii de 5-7 dolari/megawatt nu mai putem spune acelaşi lucru începând cu anii 2004, 2005 şi cu predilecţie în 2006. Dacă ne raportăm doar la perioada 2006-2012, de când avem anumite repere de preţ, de când a devenit operaţională şi funcţionale cele două pieţe majore – Piaţa concurenţială a contractelor bilaterale şi Piaţa zilei următoare – atunci sigur că putem afirma că aceste contracte au prejudiciat cu echivalentul a 1,1 miliarde euro Hidroelectrica, doar pe ultimii şase ani”, a precizat Borza.

Potrivit administratorului judiciar, denunţarea şi renegocierea celor zece contracte bilaterale semnate cu „baietii destepti” au dus la obţinerea unor venituri suplimentare pentru companie de 94 milioane de lei în primele 7 luni din 2012.

„Denunţând cele 6 contracte din 10, am disponibilizat 7,5 milioane de megawatti sau 7,5 terrawatti pe care i-am valorificat pe piaţa liberă fie pe piaţa contractelor bilaterale sau pe piaţa zilei următoare la un preţ mediu de 150 de lei pe Megawatt (…) Nu mă raportez la preţul de astăzi care, evident, că e un preţ conjuctural, atipic şi deloc sănătos pentru industria şi economia românească şi deloc sustenabil pentru bruma de economie care a rămas, adică 300 de lei/megawattul pe piaţa zilei următoare şi chiar 400 de lei/megawattul pe piaţa de echilibrare (…) Denunţarea acestor şase contracte bilaterale a fost o măsură justă, necesară şi echitabilă. La fel renegocierea celorlalte patru contracte, a dus la preţuri substanţial majorate şi a adus Hidroelectrica venituri suplimentare extra-bugetate doar pe primele şapte luni de zile din 2012 de 94 milioane de lei”, a adaugat Remus Borza (foto),  administratorul judiciar al Hidroelectrica.

Salariul mediu pe angajat in Hidroelectrica este de 1.643 euro, iar salariatii companiei beneficiaza de 70 de tipuri de indemnizatii, prime jubiliare si alte beneficii, care acopera 59% din totalul veniturilor. Potrivit contractului colectiv de muncă, un salariat disponibilizat beneficiază de 48 salarii compensatorii, în timp ce o persoană care iese la pensie primeşte echivalentul a 12 salarii. „Un şofer de la Hidroelectrica are un salariu brut în luna iunie 2012 de 9.900 lei”, a spus Borza, precizând că salariile de încadrare a şoferilor în Hidroelectrica pornesc de la 2.700 de lei.

„Este atipic, n-am mai auzit nicăieri în lumea asta. Mai mult de jumătate dăm pe altceva decât pe muncă”, a precizat Borza, explicând că sumele cheltuite pe cele 70 de beneficii, (prime jubiliare, indemnizaţii, şi alte beneficii ale angajaților) valorează cu 300% mai mult faţă de salariul de bază. „Câteva exemple: 30 milioane lei primă de vacanţă, 21 milioane lei deplăsări ale personalului din şi de la serviciu, inclusiv pentru deplasări în interes personal cu familia, 13 milioane lei diurne pentru delegaţii, 18 milioane lei sporuri de fidelitate şi prime jubiliare, 31 milioane lei prime de vechime”, a spus Borza.

Aceste cheltuieli, împreuna cu alte alte cauze, au dus la intrarea in insolvenţă a companiei de stat. Printre cauzele care au grăbit situația de la Hidroelectrica s-au numărat scăderea cifrei de afaceri şi creșterea datoriilor, pe fondul unui management defectuos şi al secetei.

14 COMENTARII

  1. Mai,dragilor nu vedeti cu ochiul liber ca este aceesi tactica care a fost folosita la toate privatizarile,nu neg poate ca contractul colectiv de munca prevedea aceste sporuri dar sa vedem negru pe alb,stat-ul de plata ,fluturasi personalului,ordinele de plata a salariilor ,viramentele in toti acesti ani si atunci mai vorbim. Daca nu ni le prezinta atunci d-l sa nu mai apara ca se face de ras.

  2. Buna treaba, uneori, insolventa !

    PENIBILA GUVERNARE, CEA CARE A PERMIS ASA CEVA !

    ORICE GUVERNARE !

  3. Aceste fapturi, numai oameni nu sunt daca isi permit sa se lafaie pe truda altuia .
    Au impresia ca traiesc mai bine ,mai frumos ,mai sanatos ?
    Niciodata ,nu au liniste nici pace pt ca le mai trebuie bani !
    Sunt un soi de oameni nemultumiti, f periculosi !

  4. Asa este ,,sa le afecteze”! Numai ca nu stiu daca e chiar asa deoarece Andreea Paul a avertizat despre clauzele din acele contracte.S-ar putea sa platim mult aceasta distractie in urma proceselor care ar putea avea loc.Sa speram ca nu.

  5. Ca sa va faceti o idee de JAFUL de la “Hidroelectrica”:
    diurne pentru delegatii = 13.000.000 lei
    1/ – diurna pentru delegatii in tara = 13 lei/zi - 1.000.000 zile pentru diurna in tara
    1.000.000 : 365 zile/an = 2740 de ani (cu rotunjire) = DOUA MII SAPTESUTE PATRUZECI DE ANI
    2/ – diurna pentru delegatii in strainatate = 35 euro/zi (in medie)
    13.000.000 : 4,6 lei/euro (medie) = 2.826.087 euro (cu rotunjire) pentru diurna in strainatate
    2.826.087 : 35 euro/zi = 80.745 zile
    80.745 : 365 zile/an = 221 ani = DOUA SUTE DOUAZECI SI UNU DE ANI
    Intrebari de bun simt (zic eu) :
    a/ – cate persoane angajate la “Hidroelectrica” s-au plimbat in nestire pe banii nostri si cine sunt aceste
    persoane (eventual cu nume/prenume) ?
    b / – ce scop au avut “delegatiile” (adica ce probleme “stringente” aferente activitatii “Hidroelectrica” au
    necesitat rezolvare prin aceste deplasari si daca deplasarile si-au atins scopul propus )?
    c / – ce destinatii ( exotice sau nu ) au avut “delegatiile” ?
    Etc.

    • hestia buna,eu cred ca mai mult s-a pus in aplicare punctul ‘C’ 😆
      xxx

  6. make,sun-o tu pe mumata si intreab-o dece te-a facut prost!in primul rand, in 2002,2003,2004,nu era premier EMIL BOC,era unul care acum e la RAHOVA,in al doilea rand,au fost facute pe 10 ani.aduna 2002,2003,2004 cu 10 si vezi rezultatul.mai invata „artimetica”!

  7. ramii nebun cind auzi de asa salarii….noi care lucram la privat, vai si amar de noi, avem numai spor de noapte in rest nimic, nici chiar de vechime nu se da si uite alti se lafaie in atita banet…..ramii nebun

  8. Doamne fereste,dar in aceasta tzara nu exista LEGE?! cum pot fi asemenea anomalii in plata salariatzilor si a pensiilor,si pe unii din noi ne FREACA la MELODIE pentru 120 EURO pe care ii primim pe luna sau 170 (dupa 47 de ani cu sporuri de vechime adaugate).
    INCREDIBIL!INGROZITOR!!!! oameni buni ,opriti-va va ajunge…va batetzi joc de POPORUL ROMAN.
    BOGATZIILE SUNT ALE NOASTRE ALE TUTUROR NU ALE VOASTRE,NU V-ATI NASCUT CU ELE …SA LE AVETZI MOSTENIRE,LE_ATI DOBANDIT PE CAI I L E G A L E
    CONTRAR LEGILOR NATZIONALE SI INTERNATZIONALE .
    APELE CURGATOARE SUNT ALE NOASTRE ( ale poporului)DRAGUTZILOR,CEEA CE ESTE CONSTRUIT ESTE DIN TIMPUL COMUNISMULUI TOT PE MUNCULITZA NOASTRA…deci pardonne moi !

Comentariile sunt închise.