Scurt curs de Drept Penal | Înregistrările VIDEO care arată că nu vorbim doar de abuz, ci și de TENTATIVĂ DE TÂLHĂRIE CALIFICATĂ în scandalul cu tineri legitimați și împușcături din București

În urma numeroaselor discuții din spațiul public legate de incidentul din noaptea de sâmbătă spre duminică, când un tânăr și un polițist au fost răniți într-o altercație la miezul nopții, revin cu câteva texte legale și opinii suplimentare. Revin pentru că unele interpretări și comentarii au luat-o razna rău pe arătură, chiar dacă au fost făcute publice și înregistrările video de la începutul scandalului care nu lasă loc de îndoială: nu vorbim doar de un abuz al polițiștilor locali, ci și de o faptă mult mai gravă: TENTATIVĂ DE TÂLHĂRIE CALIFICATĂ.

Priviți mai întâi înregistrarea (încercați să ignorați acum comentariile – nu-mi aparțin).

Și acum să vedem ce scrie, negru pe alb, Codul Penal (sublinierile îmi aparțin):

Art. 228 Furtul

(1) Luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul acestuia, în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Art. 229 Furtul calificat

(2) Dacă furtul a fost săvârşit în următoarele împrejurări:

c) de o persoană având asupra sa o armă

Art. 233 Tâlhăria

Furtul săvârşit prin întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Art. 234 Tâlhăria calificată

(1) Tâlhăria săvârşită în următoarele împrejurări:

d) în timpul nopţii;

se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(2) Tâlhăria săvârşită în condiţiile art. 229 alin. (3) (vezi mai sus – n.r.) se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.

(3) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează tâlhăria care a avut ca urmare vătămarea corporală.

Art. 237 Sancţionarea tentativei

Tentativa la infracţiunile prevăzute în art. 233-235 se pedepseşte.

Art. 44 Legitima apărare

Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, săvârşită în stare de legitimă apărare.

Este în stare de legitimă apărare acela care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obştesc, şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obştesc.

(…)

Este de asemenea în legitimă apărare şi acela care din cauza tulburării sau temerii a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul.

***

Și acum să mai revedem o dată înregistrarea (comentariile de pe înregistrare nu-mi aparțin)

Și acum să recapitulăm: Avem o tentativă de luare a unui bun mobil (unul din telefoanele cu care se filma) din posesia și detenția altuia, fără consimțământul acestuia, în scopul de a și-l însuși pe nedrept. Intenția de a lua telefonul e cât se poate de clară: polițistul îl prinde de mâna cu telefonul și încearcă să-l ia. Așadar avem și elementul violență (prinderea mâinii) și amenințare (la adresa celor care filmau). Lipsa consimțământului posesorului telefonului e, din nou, evidentă, iar justificarea (dreptul) de a lua telefonul nu există (filmarea în spații publice nu e interzisă). Așadar, avem, cel puțin tentativă de furt. Adică INFRACȚIUNE. Mai mult, ținând cont că făptuitorul avea asupra sa o armă (un pistol), încadrarea merge mai departe la tentativă de furt calificat. Și, având în vedere amenințările și gestul violent, de fapt, e TENTATIVĂ DE TÂLHĂRIE. În ciuda faptului că e noapte, fapta e mai clară decât lumina zilei. Cum avem și elementele legate de faptă comisă în timpul nopții și de către o persoană având asupra sa o armă, ajungem deja la TENTATIVĂ DE TÂLHĂRIE CALIFICATĂ.

În privința ultrajului (fapta de a lovi un polițist, reprezentant al autorității, în exercitarea sarcinilor de serviciu – cu mențiunea că tâlhăria nu intră în ”sarcinile de serviciu”), din noul Codul Penal este cât se poate de explicit: atacul polițistului asupra tânărului cu telefonul este un act material, direct, imediat şi injust, îndreptat împotriva altuia. Succesiunea e importantă: atacul polițistului asupra tânărului cu telefonul e cel care generează reacția. În privința sticlei care ar fi spart capul polițistului, momentul e ceva mai tâziu, după ce Ionuț C. era deja căzut la pământ, cu sânge pe față și după ce polițiștii trăseseră cu pistoalele. Atacul cu sticla este reprobabil, dar, și în acest caz, se aplică prevederile legitimei apărări. Da, aruncatul sticlei reprezintă o depășire a limitelor legitimei apărări, însă focurile de pistol trase și tânărul căzut pe asfalt cu sânge pe față sunt în măsură să inducă o temere (în sensul legii penale) că gravitatea pericolului a fost mult mai mare. Că, ulterior, se dovedește că nu au tras cu gloanțe de cauciuc, ci cu gloanțe oarbe, că Ionuț a fost lovit cu pumnul sau cu pistolul și nu împușcat, nu înlătură temerea care a existat în primul moment – a unui atac mult mai grav.

Discuțiile despre calitățile tinerilor, despre faptul că au fost sau nu băuți, că au strigat pe stradă nu sunt relevante nici măcar ca și circumstanțe atenuante. Ele sunt în măsură doar să creeze un cadru emoțional, fără nicio legătură cu legea penală (consumul de alcool are relevanță de circumstanță agravantă în cazul unor contravenții sau infracțiuni, dar înainte de a fi luat în discuție se stabilește dacă există sau nu răspundere contravențională sau penală pentru acele fapte). Nici măcar așa-zis-ul refuz de legitimare nu există, unul dintre polițiști având deja în mână o carte de identitate, iar faptul că i s-a solicitat să se legitimeze, la rândul lui, nu este o provocare, ci o obligație legală a polițistului (e absolut absurd să consideri ca fiind provocare faptul că i s-a cerut polițistului să respecte legea ori faptul că tinerii filmau momentul; dar chiar și dacă se stabilește că ar fi existat o provocare, ATENȚIE, provocarea e doar o circumstanță atenuantă, care, spre deosebire de legitima apărare, nu înlătură răspunderea penală).

***

De ce insist pe acest caz. În urmă cu puțin timp, o altă înregistrare video a făcut vâlvă în rețelele sociale și în mass-media, cu niște polițiști care o urcă cu forța pe o doamnă în dubă, pentru că a refuzat legitimarea. Chiar dacă doamna în cauză chiar nu s-a legitimat (după ce traversase neregulamentar strada), opinia aproape unanimă a fost că s-a sărit calul, opinie pe care, de altfel, o împărtășesc și eu. Da, legal aveau dreptul „să o conducă la secție” (așa scrie în lege), dar parcă e ceva mai mult decât ”condusul” la secție în cazul doamnei.

În cazul cu tinerii, că ”s-a sărit calul” e o formulare deja eufemistică. În fapt, avem elementele constitutive nu doar ale unui abuz (adminstrativ), ci ale comiterii unei infracțiuni. Și încă ale unei infracțiuni extrem de grave – tentativă de tâlhărie (râdem, glumim, dar e exact motivul pentru care s-a redeschis recent dosarul penal al lui Traian Băsescu legat de luarea telefonului unei jurnaliste). Și atunci, de unde raportarea diferită la cele două momente (cel cu doamna în vârstă, respectiv cel cu tinerii)? Vă rog să meditați la asta. Și vă rog să mai meditați și la ceea ce înseamnă statul de drept, îndeosebi cei care militați pentru asta: statul de drept există atunci când drepturile tuturor sunt respectate. Mai mult, atunci când legile li se aplică tuturor. Indiferent de faptul că poartă sau nu uniformă, de simpatii sau antipatii.

P.S.: Și tot pentru o anumită parte a apărătorilor statului de drept. Numeroasele modificări și tentative de modificări ale legislației penale au stârnit, pe bună dreptate, numeroase reacții critice în ultimii ani. Puține dintre aceste voci critice (în fapt, nu-mi amintesc de o dezbatere reală pe tema asta) au observat că atunci când s-a modificat Codul Penal, caracterul agravant al unor infracțiuni comise asupra reprezentanților unor autorități ale statului aflate în exercițiul funcțiunii a fost păstrat, fiind încadrat la ultraj. Ce s-a discutat doar pe alocuri (mai mult la nivel teoretic, în doctrina juridică, nu la nivel public) a fost că același caracter agravant, existent în fostul Cod Penal, în privința infracțiunilor comise de reprezentanți ai autorităților în exercițiul funcțiunii a fost abrogat. Poate să-mi spună cineva de ce (Doamne ferește!) un pumn în gură aplicat unui polițist în exercitarea funcției e MAI GRAV (reprezintă un grad mai mare de pericol public), decât un pumn în gură aplicat de un polițist în exercitarea funcției? De ce ar fi mai puțin gravă (de ce ar avea un grad de pericol social mai scăzut) comiterea unei infracțiuni sub pretextul aplicării legii decât împiedecarea exercitării legii?

sursa: romaniacurata.ro