Tot ce se intampla in prezent in politica romaneasca are legatura cu un singur lucru: cine va fi urmatorul presedinte. Daca mai exista vreo incertitudine ca lupta de anul viitor pentru Cotroceni se afla la radacina tuturor conflictelor politice la care asistam de o vreme incoace, incepand cu spargerea PDL si terminand cu ruperea USL, dar si a anumitor componente manipulatoare ale protestelor de strada, incepand cu Oltchim si continuand cu Rosia Montana, ea a fost spulberata vineri.
Presedintele a sesizat Curtea Constitutionala privind modificarile aduse legii referendumului, prin care pragul de prezenta necesar validarii a fost coborat la 30%. Ceea ce inseamna, dupa cum a recunoscut-o chiar Valeriu Zgonea, presedintele Camerei Deputatilor, ca proiectul de modificare a Constitutiei mosit de Crin Antonescu nu mai are nici o sansa de a deveni realitate inainte de alegerile prezidentiale.
Consecinta: viitorul presedinte va mosteni toate parghiile de putere pregatite pentru Ion Iliescu si perfectionate de Traian Basescu. De aici si duritatea inclestarii pentru cucerirea a ceea ce va continua sa fie cea mai importanta functie in stat. Inclestare care se simte deja in toate miscarile tectonice la care asistam si care contrapune, in principal, doua centre de putere a caror rivalitate dureaza de multa vreme, fiind nascuta din modul original in care Ceausescu a aplicat strategia divide et impera pentru a-si subjuga total aparatul de stat.
Cine va reusi sa-si impuna alesul in fotoliul de la Cotroceni va controla nu doar directia strategica a tarii (punct asupra caruia cele doua tabere au dezacorduri, totusi, minore), cat mai ales cine va domina scena politica si economica pentru multi ani de-acum incolo.
Centrul de putere cel mai bine plasat in acest moment il sustine ca principal favorit pe Victor Ponta. Cu o probabilitate destul de mare, acesta va fi candidatul PSD la prezidentiale, si nu Sorin Oprescu, cu toate ca, pentru siguranta, protestele de strada ii vizeaza pe amandoi. Impotriva primului demonstreaza opozantii proiectului Rosia Montana, in timp ce impotriva lui Oprescu s-au mobilizat biciclistii nemultumiti, pe buna dreptate, ca nu li se creeaza conditii civilizate de trafic.
Al doilea centru de putere, care sta bine la capitolul financiar, dar prost la controlul institutional dupa caderea Guvernului Ungureanu, joaca la mai multe capete. Mizeaza atat pe unii candidati ai dreptei, cat si pe Crin Antonescu.
Asa se explica nonsalanta cu care acesta a iesit la atac impotriva lui Ponta, dar mai ales a „familiei PSD“, dupa cum a numit-o el, cu referire directa la Ilie Sarbu si Ioan Rus. Liderul PNL are promisiuni ca spatele ii este asigurat si ca va fi sustinut chiar si dupa ruperea USL. In acest context, „impacarea“ subita cu Ponta, dupa cateva zile de atacuri dure, nu reprezinta altceva decat o temporizare.
Ea a fost initiata de liderul PSD si acceptata de Antonescu din motive tactice. Ambii au decis, de fapt, sa amane inevitabilul deoarece au realizat ca riscurile unei rupturi totale acum sunt mai mari decat beneficiile.
Social-democratii cred ca un cocktail de proteste masive de strada, instabilitate politica accentuata si framantari interne, ca urmare a preconizatei trimiteri in judecata a lui Liviu Dragnea, le-ar da mai multe dureri de cap decat pot duce in acest moment. Cuplate, tensiunile din strada, cele din Parlament, determinate de negocierile pentru formarea unei noi majoritati, si cele din partid ar putea crea un context in care situatia sa le scape din maini.
Antonescu, pe de alta parte, freamata de nerabdare sa redevina opozant. Din perspectiva singurului lucru care il intereseaza cu adevarat, candidatura sa la presedintie, ruperea USL si iesirea PNL de la guvernare ii vin manusa.
In primul rand pentru ca nu va mai trebui sa raspunda la toate acuzatiile de incompetenta si coruptie care i se aduc, ca partas la guvernare. In al doilea rand, pentru ca destramarea Uniunii Social Liberale ii va da libertatea sa-l atace fara oprelisti pe Ponta si PSD-ul, principalii sai adversari.
Antonescu a inflorit in perioada in care putea sa vorbeasca doar despre cat de prosti si ticalosi sunt altii si s-a ofilit atunci cand, ajuns la putere, s-a vazut ca nu este cu nimic mai bun decat cei pe care ii desfiinta cand era in opozitie. Ajuns la 18% cota de incredere, liderul PNL stie ca nu are alta sansa de a reveni pe un trend ascendent decat daca pozeaza din nou in lupul moralist, oripilat de data aceasta de grozaviile pe care le comit Ponta si PSD-ul.
Motivul pentru care isi tine nerabdarea in frau este insa unul foarte puternic. Stie ca, in clipa in care PNL va fi scos de la guvernare, pentru el incepe razboiul cu propriul partid. O data decuplati de la rezervoarele cu bani murdari ale guvernarii, chiar si prietenii sai din PNL vor incerca sa il vanda pentru a se asigura ca prind un loc la urmatoarea imparteala.
Vizibil iritat ca unii fosti laudatori si sponsori au mirosit deja vantul schimbarii si au trecut de partea „dusmanului“, Antonescu stie ca este in avantajul sau sa impinga cat mai tarziu momentul rafuielii cu propriul partid.
Daca PNL este scos acum de la guvernare, nu va mai avea nimic sa ofere partidului si va lasa celor ce il vor debarcat suficient timp pentru a propune un alt candidat liberal la prezidentiale. Daca amana confruntarea, liberalii s-ar putea sa constate ca este prea tarziu pentru a gasi o alternativa realista la Antonescu si sa se resemneze cu acesta.
Liderul PNL este intre ciocan si nicovala. Pe de o parte, prudenta il obliga sa ia in considerare calculul de mai sus. Pe de alta, stie si ca fiecare zi in plus pe care o petrece alaturi de Ponta ii reteaza din sansele de a mai poza vreodata, cat de cat convingator, in adversarul acestuia. Solutia lui este una care frizeaza disperarea.
Desi la putere – si ce mai putere, 70% din Parlament! –, Antonescu incearca inca de pe acum sa se pozitioneze drept candidatul antisistem. Asa se explica graba lui de a castiga capital de pe urma protestelor anti-Rosia Montana.
Matematica pe care se bazeaza ar suna cam asa. La ultimele trei runde de alegeri prezidentiale s-au prezentat la vot intre 10 si 11 milioane de cetateni. Ceea ce inseamna ca si in 2014 este de asteptat sa voteze in jur de trei milioane de cetateni in plus fata de parlamentarele din 2012, cand s-au inregistrat 7,7 milioane de alegatori.
Avand in vedere ca Ponta va lua, potrivit sondajelor, grosul celor 4,4 milioane de voturi pe care USL-istii le-au primit anul trecut la parlamentare, singura sansa pe care o are Antonescu este sa isi atraga sprijinul a cat mai multi dintre acesti trei milioane de romani care nu si-au spus cuvantul la ultimele alegeri, dar o vor face anul viitor. In final, ei ar putea decide cine va fi succesorul lui Traian Basescu.
Cei trei milioane de cetateni care cred ca doar alegerea sefului statului merita efortul de a iesi din casa pentru a merge la urne nu sunt doar tinta lui Antonescu, ci si cea a potentialului candidat al dreptei, indiferent cine va fi acesta sau aceasta. Oricat de bine va reusi sa isi securizeze sprijinul votantilor traditionali de dreapta, nu va putea sa-i infranga pe Ponta si Antonescu fara sprijinul unui numar consistent de romani care nu au considerat anul trecut, in decembrie, ca PDL, Forta Civica, PNT-CD sau Noua Republica merita votul lor.
Din pacate pentru cei ce aspira sa castige lupta de anul viitor cu sprijinul partidelor si al miscarilor grupate in jurul lui Traian Basescu, strategia lui Antonescu in privinta proiectului Rosia Montana ii ofera un avantaj important in cursa pentru voturile celor trei milioane de „indecisi“. Iata de ce.
Romania a avut la ultimele alegeri parlamentare 11 milioane de absenti de la vot. Dintre ei, dupa cum spuneam, potrivit statisticilor, aproximativ trei milioane isi vor abandona comoditatea anul viitor si vor veni sa-si exprime optiunea pentru viitorul presedinte. Determinant pentru rezultatul alegerilor va fi profilul dominant al celor trei milioane de romani, mai precis ce anume, concret, ii va face sa-si abandoneze pasivitatea.
In 1996 a fost nevoia disperata de a pune capat dinastiei prezidentiale comuniste. In 2000 a fost obligatia de a impiedica un extremist descreierat sa ajunga presedinte. In 2004 a fost revolta fata de un sistem mafiot care ameninta sa ne blocheze intrarea in Uniunea Europeana. In 2009 a fost dorinta de a lasa un presedinte care incepuse unele lucruri bune sa le duca pana la capat. Ce se va dovedi determinant in 2014?
Dorinta electoratului PSD-ist de a-i da si mai multa putere lui Victor Ponta, pe care il crediteaza cu o inexplicabil de ridicata cota de popularitate, desi performanta sa in fruntea Guvernului este mediocra? Dorinta cetatenilor care l-au ales de doua ori pe Traian Basescu presedinte si l-au salvat de doua ori de la demitere ca in locul sau sa vina cel recomandat de el? Revolta fata de „sistem“? Ura impotriva strainilor care ne colonizeaza pentru a ne pradui tara? Iubirea fata de natura?
Totul depinde de cum isi vor mobiliza simpatizantii Victor Ponta, candidatul dreptei, si Crin Antonescu. Avantajul ultimului, in special fata de candidatul dreptei, este ca strada e deja mobilizata pe ultimele trei teme enumerate mai sus si pe care el este dispus sa le imbratiseze cu patima demagogica. Ceea ce inseamna ca sigur cel putin o parte din cei trei milioane de romani „indecisi“ vor fi cei sensibilizati deja in urma protestelor anti-Rosia Montana.
Singura intrebare care mai ramane este cat de mare va fi procentul celor ce vor vota la presedintie ca protest fata de controversatul proiect minier si fata de „colonizarea“ tarii de catre vestici. Iar raspunsul depinde de durata si de amploarea protestelor. Cu cat ele cresc si tin mai mult, cu atat Antonescu va castiga mai multe puncte, nu in defavoarea lui Ponta, care va merge pe retorica proletara a locurilor de munca, ci a candidatului dreptei.
Pentru ca blocarea arenei publice cu propaganda politica pseudo-ecologista, anticapitalista, antioccidentala nu inseamna altceva decat blocarea dezbaterilor autentice despre influenta nefasta a SISTEMULUI in ansamblul sau. Rosia Montana este o picatura in oceanul coruptiei de stat si un pretext perfect de diversiune pentru toti cei ce nu vor sa dea explicatii despre propria implicare in marile retele mafiote care amaneteaza viitorul tarii.
Crin Antonescu are toate motivele sa vrea ca la televizor sa se vorbeasca nonstop despre mineritul pe baza de cianuri, si nu despre forajele in banii publici intreprinse de armata de penali pe care a plasat-o cu mainile lui in Parlament si in Guvern. Are toate motivele sa se vorbeasca nonstop despre colonizarea Romaniei de catre occidentali, dar nu despre cum a transformat el PNL in colonia lui Voiculescu si a altor moguli. Are toate motivele sa se vorbeasca nonstop despre protejarea naturii, dar nu despre ce il determina pe el sa demoleze la fiecare iesire publica credibilitatea singurelor institutii care protejeaza cetatenii de cei ce l-au cumparat la kilogram.
Din nefericire, dupa cum se poarta pana acum, candidatul/candidatii dreptei vor fi carne de tun in batalia de anul viitor. Absenti total din dezbaterea despre Rosia Montana, incapabili sa articuleze un discurs credibil in favoarea unei solutii constructive, fara replica atunci cand Antonescu ii acuza chiar si de lucrurile de care se face el vinovat, asteptand parca in continuare de la Traian Basescu sa faca totul, sa candideze si in locul lor daca s-ar putea, nu realizeaza ca risca sa ramana pentru totdeauna in afara jocului.
Da, oamenii de buna-credinta nu ii vor ierta lui Antonescu incercarile repetate de demolare a statului de drept si de distrugere a parteneriatelor noastre strategice, insa cei ce baga bani intr-un contracandidat cu sanse reale de a-l invinge pe Ponta – al doilea centru de putere – nu vor tine cont de asta. Daca va sta mai bine in sondaje, in el se vor investi majoritatea resurselor, iar lor nu le vor ramane decat firimiturile.
Instinctul de supravietuire al celor ce incearca sa impiedice alegerea lui Ponta ca presedinte, frica de ce ii asteapta daca sustinatorii acestuia vor detine toate parghiile puterii, asa cum nu a mai avut nimeni din 1996 incoace, ii va face sa incerce imposibilul. Adica sa vopseasca un antioccidental convins ca Antonescu in prieten al Americii si Europei, in democrat si reformist, mai degraba decat sa parieze pe un cal mort.
Ceea ce ar echivala cu o catastrofa. In cea mai importanta batalie politica a ultimilor zece ani, milioane de romani care asteapta de ani buni ca succesorul lui Traian Basescu sa faca tot ceea ce acesta nu a reusit, sa marcheze ruperea definitiva de trecutul neocomunist, ar ramane fara reprezentant.
Articol publicat de Romania Libera
Excelent articol!
Comentariile sunt închise.