Resimt tot mai pregnant, acut și neplăcut, că tot ceea ce ne înconjoară și ne influențează zilele și noțile acestei vieți, poartă tot mai mult amprenta lui „semi”.
Suntem o republică semiprezidențială, prin definiție. Cu toate acestea, interesul pentru scaunul acestui post este absolut, în integralitatea lui.
Suntem o țară cu un semiparlament, prin dezinteres și haos legislativ. Cu supărător de mulți semidocți.
Suntem semiguvernați, prin lipsă de coerență și viziune. Și prin faptul că toate semiguvernele și-au motivat neputințele blamând semiguvernele anterioare. Chiar și primul semiguvern de după 1990 a dat vina pe moștenirea trecutului comunist. După care a trecut la distrugerea fizică a acelui trecut. Fără interes pentru un viitor românesc.
Suntem un stat semieuropean, prin atât de multe lacune care ne țin atât de departe de noțiunea „Occident”. Și de bunăstarea acestuia. A cărui bunăstare, însă, își suge seva și din folosirea mâinii de lucru ieftine și a resurselor brute pe care le avem din abundență. În schimb suntem atât de mici și slabi în fața blamărilor de orice fel, cu rost sau fără. Pentru că semiapărătorii noștri sunt, de fapt, apărătorii lor.
Suntem semimembrii unui Parlament European cu semieuroparlamentari care nici nu s-au obosit să-și prezinte semirealizările. Dacă le-au avut. În ce mod, concret, au încercat ei să ridice prestigiul tării pe care au reprezentat-o. Asta, evident, dacă au reprezentat România.
Ne parcurgem existența într-o semidemocrație benefică doar pentru cei care profită de așa zisa voință a poporului. Manipularea voinței subjugă esența noțiunii de democrație. Și anume, „supremația poporului”!
Avem parte de un semipluralism politic. Deoarece însăși doctrinele sunt amestecate. Este doar o gâlceavă între cam aceleași persoane fizice, adăpostite conjunctural sub diverse umbrele, mai mult sau mai puțin colorate. Cu discursuri anoste, când de stânga, când de dreapta, fără a înțelege nici ei mare lucru din ce afirmă cu seninătate și patos. Și fără a le păsa, câtuși de puțin, de soarta celor mulți. În schimb, foarte preocupați de manipularea lor.
Suntem un popor semiinteresat de soarta sa. Docili și toleranți, pe de-a-ntregul, uităm că a lua atitudine nu înseamnă neapărat violență, că trufașii semiconducători trebuie coborâți, cât mai des, dintre norii prin care-și plimbă ifosele. Că sunt datori să dea socoteală și nu semisocoteală. Pentru ce fac, pentru ce-au promis. Cădem prea ușor în extaz dacă cineva important asfaltează un drum și introduce apă, gaz, canalizare în locul în care, prin binecuvântare divină, hotărăște să sălășuiască. Când, de fapt, aceasta ar trebui să fie sarcină de serviciu. Pentru toate locurile care nu au așa ceva și care nu au avut norocul de a fi blagosloviți. Asta ca să dau doar un exemplu.
Ne ducem existența într-un semistat, sărac și tot mai vlăguit. În 25 de ani acest popor a fost furat, cât s-a vrut, când s-a vrut și cam de cine a vrut. Cei mulți n-au vrut, ori n-au putut. Dar am fost părtași cu toții la furt și la distrugere, iar asta ne încadrează la „complicitate”. Un stat puternic și prosper este acela care are ceva al lui. Semistatul român a ras aproape totul. Au mai rămas câteva ruine, care, probabil, încă nu au deranjat prea mult. Afară.
Ar mai fi de amintit despre semieducație, în care în loc să se caute soluții pentru a face școala mai eficientă, se anunță pompos obligativitatea de a merge la grădiniță de la 3 ani!, apoi despre semisănătate și riscul de a te îmbolnăvi și de a te trata la semistat, despre semidrumuri, semitransport CFR și încă, din păcate, multe altele.
Trăim într-o țară superbă. Nu semițară și nu semisuperbă. Doar că frumusețea acestei țări este din ce în ce mai ridată. Există însă tratamente eficace și oameni pricepuți care pot încerca, cu bună credință, să oprească acest proces. Din păcate, nu ține doar de dorința lor de a ieși în față, ci de acceptul de a fi lăsați să iasă în față.
De regulă, când ne gândim la „semi” facem o referire la „jumătate”. Sunt situații în care „semi” poate fi chiar mai puțin, de exemplu „semiluna”. Așa că, până la întreg poate fi jumătate sau mai mult. Important ar fi ca voința și dorința celor mulți să conducă la un proces, care necesită timp, de întregire a întregului.
Și să trăim într-o țară normală, nu seminormală.
Sursa: contributors.ro
Comentariile sunt închise.