TOP STORY | Povestea prizonierului care a intrat de bunăvoie în lagărul de la Auschwitz pentru a dezvălui ororile

În prima perioadă a celui de-al Doilea Război Mondial, puține lucruri se știau despre ororile din lagărul nazist de la Auschwitz. Zvonuri despre ce se întâmplă în spatele gardurilor de sârmă ghimpată începuseră să apară, dar nimeni nu cunoștea exact proporțiile măcelului, relatează reteauadestiri.ro

Asta până când un căpitan din armata poloneză, Witold Pilecki, s-a oferit să devină prizonier pentru a putea relata exact nenorocirile din infamul lagăr. Inițial, șefii lui s-au opus planului nebunesc, dar până la urmă au cedat în fața insistențelor militarului.

Iar pe 19 septembrie 1940, trupele SS au făcut exact ceea ce spera Pilecki să se întâmple: l-au capturat pe străzile din Varșovia și l-au dus în temutul lagăr. Odată ajuns acolo, căpitanul a realizat că realitatea este mult mai cruntă decât cele mai înfricoșătoare zvonuri.

Alături de 100 de oameni, am fost duși la baie. Am pus toate bunurile într-o geantă, pe care erau inscripționate numere. Ne-au tuns și ne-au îndepărtat părul de pe corp. Am primit o lovitură în față cu un obiect contondent și mi-au căzut doi dinți. Am început să sângerez. Din acel moment am devenit doar numere: eu eram 4.859, a povestit Pilecki, citat de postul național de radio polonez.

Erau încă vremurile aproape de începutul ororilor. Un an mai târziu, în lagăr existau deja peste 15.000 de oameni, notează istoricii. Căpitanul a început să adune informații despre ce se întâmpla în închisoare și despre cum erau tratați deținuții. Rațiile de mâncare erau calculate în așa fel încât un prizonier să nu poată rezista mai mult de șase săptămâni.

Un ofițer german mi-a spus: cine trăiește mai mult de atât, înseamnă că a furat. Și atunci o să fie pus într-un grup special, unde cu siguranță nu va mai supraviețui mult, este mărturia căpitanului.

Pilecki a fost pus de naziști la munca de jos: să care pietre cu o roabă. Dar a reușit să obțină informații prețioase pe care să le transmită apoi colegilor săi din Rezistență, prin prizonierii care reușeau să evadeze. De asemenea, trupele SS îi însărcinaseră pe prizonierii polonezi să ducă rufele la spălătorie, în oraș, ceea ce era încă o bună ocazie de a transmite pe ascuns mesaje despre ce se întâmplă în lagăr.

Rapoartele erau atât de groaznice încât păreau greu de crezut. Despre cuptoare, camerele de gazare, injecțiile letale. Colegii lui din Rezistență nu l-au crezut, erau convinși că exagerează, explică Alex Storozynski, președintele unei fundații care cercetează ororile naziste.

Căpitanul a vrut să pună la cale o evadare în masă, însă acest lucru nu a fost posibil, deoarece ceilalți membri ai Rezistenței au considerat că nu au suficiente forțe pentru a îl sprijini. Pilecki a reușit să supraviețuiască în lagăr timp de doi ani și jumătate, făcând eforturi disperate pentru a convinge forțele aliate să organizeze un atac asupra închisorii.

Planul său a eșuat, iar militarul a fost nevoit să pună la cale evadarea, deoarece viața sa era pusă în pericol. A reușit să obțină de muncă la brutărie, unde a descoperit că una dintre ieșiri este prost păzită. Și, alături de alți doi deținuți, au reușit să dispară în noapte.

După evadare, Pilecki a continuat să lupte în Rezistență, dar, la finalul războiului, regimul nazist a fost înlocuit de cel sovietic. Căpitanul a fost trimis să obțină informații despre comuniști, dar a fost prins de aceștia și executat, pe 25 mai 1948.

Pentru că devenise dușman al sovieticilor, povestea lui Pilecki a fost cenzurată, iar guvernul polonez a interzis menționarea sa în rapoartele și documentele oficiale. Detaliile au început să iasă la iveală abia după 1990, odată cu căderea Cortinei de Fier.

Acum, o stradă din Varșovia poartă numele căpitanului, iar un film care îi spune povestea a fost lansat în urmă cu câțiva ani, în Polonia.