Mi s-a luat o greutate de pe inimă. Aceasta este starea pe care am trăit-o la 8 noiembrie a.c, dimineața când am ieșit din cabina de vot. Numai cei care au urmărit succesiunea întâmplărilor reflectate în presa americană de la debutul campaniei electorale vor înțelege că datorită corupției practicate de familia Clinton și acoliții lor am început să ne temem. Am trăit clipe care mi-au adus în minte secvențe funeste din perioada dictaturii de la noi. Cu adevărat democrația americană era în primejdie. C.N.N., Washington Post, New York Times deveniseră tribunele oficiale ale „dinastiei” Clinton, dând senzația că țara fusese luată în antrepriză. Holywood-ul, Wallstreet-ul, media, în mare parte, se angajaseră într-o sarabandă a minciunii și calomnierii. Niciodată n-am văzut mai multă aroganță și siguranță de sine drapată într-o demagogie șlefuită, care la fel ca în timpul comunismului plutea pe deasupra realității și a adevărului. Cu foarte puține excepții, presa americană s-a vândut sumelor uriașe pompate de mașina electorală a familiei Clinton. Păreau imbatabili, triumfători, asumându-și victoria cu mult înainte ca ea să fi fost obținută.

Hillary Clinton a manifestat un soi de „mânie proletară” împotriva tuturor vocilor libere, nemascându-și ura, ea ca și președintele Obama împotriva lui Julian Asange, Edward Snowden și a tuturor celor care au plătit cu libertatea lor pentru curajul de a demasca putreziciunea elitei politice. Obama a ajuns președinte datorită sprijinului total al tineretului ca să devină cel mai de temut adversar al vocilor tinere doritoare de adevăr. Tinerii care au donat sume modeste cum ar fi 27 de dolari pentru Bernie Sanders, al doilea candidat al Partidului Democrat sunt cei care s-au simțit trădați de Obama. Să se știe asta. Oreste Teodorescu spunea azi (9 nov.) la Realitatea TV că familia Clinton a devenit în exercițiul funcțiunii putred de coruptă și nu este de loc o exagerare. Poporul american este foarte răbdător și iertător, dar nu și stupid. Milioanele pe care dinastia Clinton le-a acumulat din vânzarea de favoruri către puteri străine sau către cetățeni particulari, printre care, la un moment dat s-a numărat un chinez îmbogățit, ghiciți din ce, din exploatarea unor prostituate aduse din China la New York stau mărturie a acestei corupții de proporții. Dinasticii nu s-au dat în lături de la nimic. Familia Clinton a pozat în mama tuturor răniților minoritari, dar să ne amintim cum au subtilizat milioane de dolari din bilioanele trimise ca ajutor sinistraților din Haiti, după tragicul cutremur soldat cu mii de morți. Printre alți beneficiari ai acestui furt de amploare s-a aflat și fratele lui Hillary. Domnilor, familia Clinton își făcuse din America instrumentul perfect de îmbogățire, soții Clinton fiind la începuturile carierei lor politice foarte modești la portofel. Dar nu-i nimic. Și-au folosit darurile pentru a înșela fără scrupule mulțimile, drapându-și mizeria și crasa imoralitate într-o oratorie care de data aceasta nu i-a mai ajutat. Ulciorul nu merge decât de două ori la apă. A treia oară se sparge și iată că s-a spart împroșcând-o pe Hillary necruțător. Ea vindea favorurile precum papii în Evul Mediu indulgențele.
Când Bernie Sanders a spus-o răspicat că sistemul este rigged (corupt, părtinitor) a făcut o mărturisire din interiorul afacerii electorale a democraților, unde Hillary a tras toate sforile posibile, practicând minciuna, dezinformarea alegătorilor, cum s-a petrecut în California în perioada bătăliei pentru nominalizare (primary). Noi toț,i care am fost spectatori la imensul teatru al înșelătoriei, suntem convinși că Hillary Clinton și co. au sabotat victoria care i se cuvenea lui Bernie Sanders. O parte dintre tinerii care l-au susținut pe socialist au preferat să voteze pentru Donald Trump, atât de dezgustați au fost de machiavelismul dinastiei Clinton. S-a făcut mare caz de conversația de locker room (vestiar) a lui Donald Trump privind relația cu femeile, dar s-a trecut ușurel cu vederea imoralitatea lui Bill Clinton vădită încă din perioada lui ca guvernator la Arkansas, ca să nu mai vorbim de afacerile familiei Clinton legate de aeroportul Mena din același stat. Doamna Clinton le-a pedepsit în fel și chip pe amorezele soțului ei și ea trece totuși ca mare apărătoare a condiției feminine. Guvernarea familiei Clinton a adus Washington-ul în acea stare a Romei circumscrisă de regele Jugurta al Namibiei, dacă nu mă înșel, când a afirmat urbe venale et mature perituram si emptorem invenerit (oraş de vânzare care vei pieri îndată ce-ți vei găsi un cumpărător).

Familia Clinton a ajuns să se confunde cu ceea ce americanii au numit establishment-ul, care include nu doar Casa Albă, ci toate instituțiile plătite să lucreze pentru interesele politicienilor, în frunte cu corporațiile, într-o ciocoiască ignorare a majorității a căror taxe erau abuzate în fel și chip și de care își aminteau în perioada alegerilor, când se aruncau în desfrâu sume uriașe. În ultimii treizeci de ani stagnarea nivelului de trai, exportul joburilor manufacturiere, degradarea marilor orașe, a infrastructurii, pauperizarea, suferința cauzată de criza economică din 2008, stimulus-urile oferite băncilor de Obama au cauzat tensiuni mari în societatea americană. Au votat cu Donald Trump statele din Midwest, eminamente democrate, din cauză că cetățenii s-au simțit înșelați amarnic de ambele partide, care s-au succedat la conducerea Americii. Să fie clar, Donald Trump nu este un republican tipic, nu este nici un democrat sadea. Victoria lui definește un moment de totală repudiere a sistemului bipartinic, ceea ce ne face a crede că evoluția structurii politicii americane nu se va opri aici. Emailurile lui Hillary Clinton au relevat societății americane duplicitatea ei condamnabilă, afișând un discurs pentru uzul maselor și altul pentru uzul privat. Dacă adăugăm strategia de pay for play (încasat milioane pentru favoruri oferite generos de doamna secretary of state), minciunile în serie susținute cu un tupeu de neclintit, avem imaginea unui politician total compromis.

N.A.F.T.A., tratatul impus în primul termen al lui Bill Clinton a fost sinonim cu exportul a sute de mii de joburi. Aceste tratate comerciale nu servesc muncitorimii americane, ci investitorilor, adică celor care urmau să dea înapoi bani grei clasei politice. Donald Trump a fost destul de abil să declare că va pune America first again (pe primul loc din nou) și a fost și mai explicit că îi va pune în față pe cei uitați (those forgotten). Aceasta a dat speranță oropsiților, care s-au simțit abandonați de câteva decenii. Discursurile șlefuite ale Mrs. Hillary nu i-au mai impresionat pe fermierii din America rurală, nici pe lucrătorii din Michigan. Octavian Goga are un pamflet în care compară nesimțirea clasei politice românești cu a unor măgari care pășteau nestingheriți pe Vezuviu, fără să ia seama la clocotul lavei. Cam același lucru s-a petrecut în campania electorală din 2016. Siguri pe imensa finanțare care a curs de peste tot în campania lui Hillary, pe mașina lor electorală extraordinar de bine pusă la punct nu au avut timp în trufia lor să audă clocotul lavei. De aceea discursul celei învinse a întârziat atât de mult, de unde se temeau că Donald Trump, în cazul în care va fi învins, nu va oferi un concesion speech.

Donald Trump n-a fost candidatul ideal, dar a oferit ceea ce lumea aștepta demult: abolirea acelui „political correctness” (corectitudinea politică) care se opunea respectului față de tradiție în societatea americană. La companii când am debarcat în America în 1990 încă se mai țineau „Christmas parties” (petreceri de Crăciun). La puțin timp au încetat să se numească astfel din teama de a nu insulta alte credințe. Totuși majoritatea americanilor sunt creștini. O parte a lor au început a se simți străini în propria lor țară. Și astfel a apărut sintagma appreciation party (petrecere de apreciere). „Politrucii” au presat să fie îndepărtată o piatră din North Carolina, pe care erau încastrate cele zece porunci, (monumentul fiind plantat de cel puțin un secol acolo), pentru că asta nu era politic corect. Asemenea reacții semănau uimitor cu cele ale talibanilor din Afganistan, care au distrus statuile păgâne. Doctrina neoliberală a democraților cu împingerea mereu în față a grupului L.G.B.T, a transgenderilor, cu profesarea ideii de stat fără granițe, a celei de abolire a suveranităților naționale a șocat multe segmente ale populației americane. Votul dat lui Donald Trump a fost categoric și unul împotriva neoliberalismului și a propagandei globalizării.

Donald Trump a fost mereu caricaturizat de media. El nu s-a pronunțat împotriva imigrației în bloc. El s-a pronunțat împotriva imigrației ilegale care curge la granița Mexic-S.U.A. Toți președinții precedenți s-au făcut că nu observă fenomenul. Dar americanii din statele limitrofe, Arizona, California, Texas trăiesc cu frică zilnic pentru că prin grădinile lor trec noaptea înarmați imigranți fără acte, dileri de droguri etc. În legătură cu musulmanii, Trump a subliniat în repetate rânduri că s-a referit la o interdicție temporară a imigrării lor pentru a se cerceta starea terorismului musulman în interiorul Americii și s-a pronunțat astfel în contextul atacului terorist de la San Bernardino din California. S-a preluat de către media doar ideea de interdicție, omițându-se caracterul ei temporar. A spune adevărul pe jumătate însemnează a-l falsifica integral. Donald Trump a dovedit că știe să lupte în condițiile în care nu doar presa neoliberală îl ataca fără încetare, dar o majoritate a partidului republican se disocia sarcastic de el, ridiculizându-l nu o dată și asta s-a petrecut până nu demult. Acum pot fi văzuți oportuniștii curtându-l pe cel legitimat de mulțime. Vor toți funcții grase în noul guvern, vor să refacă partidul republican descompus de trădare. O tempora!

Nu în ultimă instanță a fost importantă pentru votanții lui Donald Trump intenția lui expresă de a face pace cu lumea din afara Americii. Poporul american s-a săturat să vadă banii colectați din buzunarele lui, prăpădiți în aventuri războinice costisitoare, care aduc tragedii în familiile de aici și în familiile din țări situate la mii de mile depărtare. Cred că a reținut fiecare că în victory speech (discursul victoriei), Trump a formulat clar direcțiile politicii sale externe: „We will get along with all other nations willing to get along with us. We will deal fairly to everyone – all people and all other nations. We will seek common ground, not hostility, partnership, not conflict” (Ne vom înțelege cu toate națiunile dornice să se înțeleagă cu noi. Vom trata cinstit cu oricine – cu toți oamenii și toate națiunile. Vom căuta temeiul comun, nu ostilitatea, parteneriatul, nu conflictul). Asemenea gânduri de bun simț n-au fost demult rostite de un președinte nou ales. De la G.W. Bush încoace au zăngănit fără încetare armele. Imediat după 9/11 s-a întocmit la Pentagon lista celor șapte țări care urmau să fie invadate, dintre care până acum doar Iranul a scăpat de „humanitarian intervention” (intervenția umanitară). Hillary Clinton a votat ca senatoare pentru invadarea Irakului și a continuat pe tot parcursul mandatului de secretară de stat să militeze strașnic pentru distrugerea atâtor popoare din Midle East. Este celebru videoclipul în care, parafrazându-l pe Cezar, a rostit râzând we came, we saw, he’s dead (am venit, am văzut, el e mort), referitor la uciderea lui Gadafi. Acel videoclip a îngrozit pe mulți și eu mă număr printre ei. Oamenii vorbeau din ce în ce mai mult de Armagedon. Moștenirea pe care Hillary Clinton o lasă împreună cu Obama în domeniul politicii externe este sinistră. Va fi nevoie de timp ca lumea să își redobândească încrederea în Statele Unite ale Americii. Ca să ai prieteni nu poți trata mereu de pe poziția de dictat, mai ales când lumea se diversifică, devenind multipolară. Popoarele ultragiate vor crede o vreme ca troienii: timeo Danaos et dona ferentes.

Cititi mai mult pe: art-emis.ro