Societățile cu acțiuni la purtător reprezintă o ”specie” rară de vehicul de afaceri în România. Apelează la ele doar “inițiații”, puțini la număr. Prin faptul că ascund identitatea proprietarilor ”de facto” ai unei societăți comerciale, ele reprezintă paravanul perfect pentru operațiuni ilegale. Cea mai vizibilă dintre ele este ”ocolirea” prevederilor legale care impun persoanelor cu funcții publice, în special înalților demnitari, să își declare transparent averile. O altă consecință, sunt de părere specialiștii consultați de România Curată, o reprezintă tentația ca prin astfel de vehicule să se comită infracțiuni economico-financiare. Prima societate cu acțiuni la purtător a fost înființată în 1991 și în prezent funcționează 384 de astfel de societăți, conform datelor oficiale de la ONRC. Între ele se numără astăzi și celebra Tel Drum, protagonista unui scandal media de actualitate.

Am vrut să aflăm cum funcționează o societate cu acțiuni la purtător, cât de ”invincibil” e modelul societăților cu acțiuni la purtător și cât de benefic/negativ este pentru economia unei țări precum România. La aceste întrebări au încercat să răspundă patru foști miniștri din Guvernele Ciorbea, Năstase, Tăriceanu, Ponta și Grindeanu, un fost președinte al ANAF, un avocat de top specializat în drept comercial și un cadru universitar de la ASE București. Aceștia au explicat cum funcționează societățile comerciale cu acțiuni la purtător, cât de bine te poți ascunde în spatele lor și cât de benefice/maligne sunt pentru economie.

Există un moment al anului când proprietarul trebuie să se prezinte cu acțiunile lui

Un fost ministru și membru în funcții de prim rang în aparatul guvernamental, în prezent consultant financiar, a descris sub acoperirea anonimatului, ce sunt societățile cu acțiuni la purtător: ”Întotdeauna în societățile democrate există sistemul de companii anonime și în Franța și în alte state și la noi aceste companii anonime s-au realizat prin acțiuni la purtător. Acțiunile la purtător sunt același tip de acțiuni, numai că sunt sub formă scriptică și caracteristica lor e că se transmit prin simplă tradițiune, adică din mână-n mână. Dacă eu am acțiunile în mână azi, atunci eu sunt proprietar. Dacă ți le dau ție peste 10 secunde, tu ești proprietar. Dacă ți le dă ție iar în mână, tu ești proprietar. Numai că există un singur moment al anului, foarte important și anume momentul adunării generale, când la momentul adunării generale trebuie să se prezinte proprietarul cu acțiunile lui, de regulă cu un sac de acțiuni. Trebuie verificate toate acțiunile și atunci apare în acte numele proprietarului din momentul respectiv. Cel care le-a cărat cu el. Deci cineva poate fi timp de 364 de zile pe an proprietar și doar timp de o zi să le predea altcuiva, care să se prezinte la AGA cu ele, ca proprietar, iar apoi să le reprimească din nou. Iar acel proprietar care se prezintă cu ele la ședința AGA, el e cel care decide în ziua respectivă la Adunarea Generală cum se dau dividendele și bineînțeles banii ajung teoretic la el. Asta e particularitatea. Ce se întâmplă în timpul anului, asta e cu totul altă poveste”.

Același expert explică și diferența între societățile cu acțiuni la purtător și offshore-uri: ”În societățile democratice, exact cum au permis să existe offshore-uri, așa au permis să existe și astea. Spre deosebire de societățile cu acțiuni la purtător, într-un offshore apare proprietarul real, pentru că se înregistrează sub o anumită formulă și trebuie să existe acolo într-un registru. La offshore-uri există două sisteme de companii, ”companiile trust” și ”companiile foundation”. Trust-ul este un tip de companie care există în Lichtenstein, în Jersey, în toate cele 64 de offshore-uri. În cazul trustului te înscrii într-un registru unde compania respectivă mai are încă 2000 de companii înregistrate în registrul respectiv. Tu îți transferi toate proprietățile din România pe această companie trust, care e din Jersey. Deci nu mai apari cu nici un fel de proprietate în România. Iar dacă cumva mori, problema cu trust-ul e că moștenitorul trebuie să vină să facă proba asupra succesiunii. Asta e particularitatea. Și mai este celălalt tip de offshore, care se numește ”foundation”, care este mai scumpă decât ”trust-ul”, în care se trec într-un registru inclusiv ce se întâmplă cu compania dacă tu mori. Și atunci nu mai e nevoie să vină cu actele de succesiune, pentru că e scris în registru că vine amanta nu știu cui, sau nu știu cine. Aceste două formule de ascuns averi sunt legate de offshore-uri. Dar diferența dintre acțiuni la purtător și offshore, diferența e că la offshore apar proprietarii. Problema este că n-ai cum să ajungi la ei, pentru că sunt acele companii specializate, pentru care ”discreția” este jobul lor. Nu pătrunde nimeni acolo. Au fost doar două penetrări. Una în Liechtenstein, în 2002, când un salariat a dat o dischetă și una mai recentă în Panama. Dar în rest nu pătrunde nimeni acolo”.

Fostul ministru admite că e posibil ca acest tip de firme să fie folosite și în operațiuni sub acoperire ale serviciilor secrete, însă per total, consideră că societățile cu acțiuni la purtător au un rol nociv pentru mediul economic, însă la nivel înalt nu se dorește eliminarea lor: ”Existența firmelor cu acțiuni la purtător e o prostie, dar ele există. N-au nici o bază logică. Vedeți câte probleme fac și offshore-urile și nimeni nu le desființează. E clar că există o conjurație mondială. Ce stă la baza ei nimeni nu știe. Vedem că se tot schimbă conducători de stat, dar astea rămân la fel. Și eu m-am confruntat cu astfel de probleme de firme cu acțiuni la purtător, când eram în Guvern. Îți râdea în față ăla care știai că-i proprietar, dar tu n-aveai cum să demonstrezi și n-aveai ce face. Dacă ar dispărea mâine societățile cu acțiuni la purtător, n-ar fi nici un impact. Asta e o problemă legată de proprietari. De exemplu se pot schimba toți proprietarii de la toate companiile din România. Nu se întâmplă absolut nimic. Companiile merg mai departe Acest tip de firmă dintotdeauna a fost tolerată în România și niciodată nu s-a discutat despre ea. Chiar când încercam să generăm presiuni pe tema acțiunilor la purtător, niciodată n-a discutat nimeni. Probabil e o complicitate. Eu n-am reușit să penetrez, în ciuda funcțiilor prin care am trecut, deși m-am confruntat direct cu ele. Multe din companiile cu care am interacționat erau cu acțiuni la purtător și venea un individ, pur și simplu. Se uitau colegii mei la el: ”Cine ești?”. ”Proprietarul. Uitați am aici acțiunile în sac, le numărăm” și cu asta basta. Îmi amintesc de o companie cu acțiuni la purtător în care și statul român avea vreo 12%. O dată pe an, când era AGA, trebuia să mergem după noi cu 3 saci  plini cu acțiuni, să se uite la acțiuni și să le ia numerele, că altfel nu te recunoștea de acționar”.

Florin Jianu, fost ministru din partea PSD și-ar dori să existe voință politică în Parlament pentru eliminarea lor

Pe acest subiect am cerut și opinia lui Florin Jianu, ex-ministru delegat pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediu de Afaceri şi Turism în perioada martie-decembrie 2014, în Guvernul Ponta, precum și ministru deținător al aceluiași portofoliu în Guvernul Grindeanu, până la momentul demisiei de onoare după adoptarea ”noaptea, ca hoții”, a OUG 13. Răspunsul acestuia este: ”Câtă vreme legea permite, nu e ceva interzis. În al doilea rând, vă mărturisesc că nici eu nu era foarte familiarizat cu acest tip de existență a unei firme, până când apele s-au tulburat în aceste zile. În al treilea rând cred că cineva cu inițiativă din Parlament, sau din Guvern, dacă Guvernul e unul puternic și cu forță, poate să modifice legea și să oblige să iasă la lumină acționariatele, interzicând existența acestui tip de firme, tocmai pentru că ridică foarte multe suspiciuni. Eu nu spun că sunt corecte sau incorecte, însă dacă sunt atât de multe suspiciuni în societate, nu mai bine modificăm Legea Societăților Comerciale? Dacă ar fi eliminat acest tip de societăți, mediul economic n-ar fi afectat în nici un fel. Ba din contră, poate ar limpezi niște ape care nu sunt limpezi și cred că dacă oamenii politici n-au nimic de ascuns în sensul ăsta, ar fi primii care ar face modificarea”.

Sebastian Bodu: interzicerea acțiunilor la purtător ar duce la infringement

Sebastian Bodu, ex-președinte al ANAF, ne-a declarat, referitor la rațiunea de a exista a acestui tip de firme: ”E discuție lungă si destul de tehnica. Am scris în tratatul meu de drept societar de chestiile astea. Ele există de cand lumea si pământul si vor exista, deoarece sunt reglementate inclusiv de dreptul european. Interzicerea lor ar duce la infringement. Si, oricum, ar fi inutila pentru cei care isi ascund averile. Doar i-am afecta pe cei corecți. Ideea acestui tip de societăți este de a nu se sti identitatea… De exemplu, sunt fonduri de investiții care nu au voie să investească în anumite domenii de activitate. Și atunci o fac, dar prin acțiuni la purtător. Sau sunt state care interzic cetățenilor și companiilor lor să investească în alte state. Ori invers, state care interzic investiții din alte state. Și atunci se apelează la acțiuni la purtător. Sunt legislații unde transferul acțiunilor nominative este greoi. Și atunci vrei să eviți. Sau vrei să eviti impozitul pe tranzacție. Să eviți legal plata impozitelor nu e evaziune. Chiar și a te pune la adăpost de creditori nu e per se ilegal.

Punctul de vedere al expertului în drept comercial

Un avocat senior de la una din casele de avocatură cele mai importante din România, a explicat tot sub discreția anonimatului, care este contextul în care a apărut și rezistă pe piață această ”specie” de societate comercială:  ”Societatea cu acțiuni la purtător nu are nimic rău în sine. E vorba de SA-uri (societăți pe acțiuni) cărora legea societăților comerciale (31/1990) le permite să își organizeze evidența acțiunilor inclusiv în această formă. Deci, în fapt, când ne referim la acțiuni la purtător, vorbim doar de una din modalitățile permise de lege pentru ținerea evidenței acțiunilor emise de SA-uri. Noi le avem în prezent în primul rând pentru că în trecut, în țările cu un capitalism dezvoltat, ele au avut o răspândire foarte mare, fiind practic tipul principal de acțiuni existente pe piață. Utilitatea acestora, în plan economic și juridic, ține de rapiditatea circulației lor, proprietatea asupra lor transmițându-se, practic, prin simpla transmitere ‘din mână în mână’. Caracteristica respectivă, care ține de circulația rapidă și facilă, nu este proprie doar acțiunilor la purtător, ci este comună și altor instrumente legale și financiare folosite atât în trecut cât și în prezent: cecul, cambia, biletul la ordin, anumite tipuri de obligațiuni, șamd. Așadar, ‘ecosistemul’ ăsta de titluri conține exemple de documente care pot ajunge să se refere la valori materiale foarte mari și care pot circula de la un titular/proprietar la altul fără limitări și fără sau doar cu minime formalități pentru a confirma transmiterea de la un deținător la altul.

Reprezentantul Casei de Avocatură consultat noi ne-a declarat că nu există studii privind beneficiile economice aduse de acest tip de firme: ”Fără o analiză aplicată și detaliată, care nu știu sa existe la acest moment, e greu de dat un răspuns academico-indestructibil. Dar, strict ca o părere de profesionist cu experiență, probabil că impactul ar fi unul neglijabil, sau dacă ar fi vreunul ar trebui măsurat inclusiv dacă nu cumva avantajele sunt mai mari decât dezavantajele”.

Specialistul în legislație comercială admite posibilitatea folosirii societăților cu acțiuni la purtător drept paravane de către demnitari care vor să fenteze legea: ”Aparent, utilizarea acestui sistem ar putea permite eludarea legii în acele cazuri în care politicianul este atât de suficient și inconștient, încât să creadă că dacă ține așa ceva în mână, scapă basma curată, eludând astfel criteriile de transparență obligatorie pentru acest tip de funcții publice, via declararea și prevenirea conflictelor de interese, etc. În același timp, e o realitate că există deja presiuni de ordin internațional care să restrângă/elimine în alte jurisdicții, cum e Israel, de exemplu, dar și altele, acest tip netransparent de deținere a acțiunilor în societățile comerciale care gravitează în jurul afacerilor publice (participarea însăși la licitațiile publice a unor companii care blochează accesul la evidența transparentă, publică a structurii de control – acționari, asociați, etc – de genul acțiuni la purtător, societăți offshore care sunt înregistrate în jurisdicții secretoase, șamd – ar trebui să reprezinte un red flag în sine pentru riscul săvârșirii de infracțiuni sub adăpostul unui astfel de paravan).

Însă aș vrea să subliniez că fie cu acțiuni la purtător, fie fără, cu sistemul clasic de deținere (înregistrat la Registrul Comerțului), politicienii care își asumă riscul de a eluda legea se bazează pe interpuși. Cu alte cuvinte, este foarte puțin probabil (spre 100% sigur) că chiar și cu acțiuni la purtător, ei nu vor putea eluda legea de unii singuri, doar cu acțiunile alea purtate la chimir. Ci, chiar și în cazul acțiunilor la purtător, se vor baza pe niște intermediari cu mâna cărora vor îndeplini actele comerciale sau de management pentru societatea respectivă, în vreme ce acțiunile propriu zise stau în dulapul/salteaua sau seiful ‘șefului’. Așadar, chiar dacă un personaj ar deține așa ceva în dulap în ziua de azi – sau ar fi deținut în trecut acțiuni la purtător la o firmă, nu le-ar fi putut utiliza la vedere, el personal, ci toate astea le-ar fi făcut, sigur, tot cu mâna unui interpus. Or, venind cu discuția la acest punct, vedem ca situația acțiunilor la purtător ar putea fi similară cu interpunerea din celelalte tipuri de societăți (cu acționarii/asociații înregistrați ‘la vedere’ în Registrul Comerțului, când în loc să țină acțiunile în sertarul său, le dă în mâna unui interpus (cumătrul, finul, omul de încredere) care apare ca acționar vizibil. Sau poate doar alege să facă afaceri cu firma deținută real de terți, dar care după aceea întorc sume de bani/kick back către ”cine trebuie” din sistemul public. Prin urmare, dezbaterea publică nu ar trebui să fie focalizata doar asupra acestei particularități de organizare a societăților cu acțiunile la purtător, care e o temă destul de oropsită în context, ci pe miza mai mare care ține de rolul intermediarilor care gravitează în jurul politicienilor și despre impotența în primul rând la nivel de instituții de forță, care nu văd, fie că nu pot, fie că nu vor, realitatea și să facă documentarea, mai întâi informativă și apoi penală corespunzătoare în astfel de cazuri. Întrebarea fundamentala este de ce marile instituții de forță nu sunt în stare să facă lumină în tot păienjenișul ăsta de pitifelnici care gravitează în jurul politicienilor și sunt cărăuși de afaceri tenebroase sau șpăgari de-a dreptul? De ce se bazează, în secolul 21, doar pe spovedanii de tip Evul Mediu. Și pe vremea Inchiziției mărturisirea era regina probelor. Pare că suntem la același nivel, deși o analiză pe circuitul banilor în natură, fie că s-a întâmplat prin bănci – ceea ce ar fi foarte, foarte ușor de instrumentat în ziua de azi, sau scoși cu sacoșa – unde ar apărea probleme de spălarea banilor, este foarte usor de realizat”.

Asistent universitar ASE: ”Nu pot exista atuuri sau câştiguri pentru economie generate de existenţa acestor societăţi”

Dr. Ștefan Gherghina, asistent universitar în cadrul Facultății de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori a ASE București, a făcut un scurt istoric al acestui tip de firme: ”Societăţile pe acţiuni la purtător au apărut în Statele Unite ale Americii în perioada de după Războiul Civil American (1865-1885). Scopul apariţiei acestui tip de societăţi a fost reprezentat de necesitatea finanţării reconstrucţiei naţiunii americane. În România, societăţile pe acţiuni la purtător au apărut după anul 1990, respectiv perioada post-comunistă care a permis înfiinţarea societăţilor comerciale cu capital privat. În România, acţiunile la purtător sunt reglementate de Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale. Astfel, art. 91(1) precizează faptul că “în societatea pe acţiuni, capitalul social este reprezentat prin acţiuni emise de societate, care, după modul de transmitere, pot fi nominative sau la purtător.”, în timp ce conform art. 92(4) “acţiunile nominative pot fi convertite în acţiuni la purtător şi invers, prin hotărârea adunării generale extraordinare a acţionarilor”, iar “dreptul de proprietate asupra acţiunilor la purtător se transferă prin simpla tradiţiune a acestora.” (art. 99)”. Din punct de vedere al existenței unei evidențe a acționarilor care se perindă printr-o firmă cu acțiuni la purtător ”conform art. 177(1)(a) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale “în afară de evidenţele prevăzute de lege, societăţile pe acţiuni trebuie să ţină: un registru al acţionarilor care să arate, după caz, numele şi prenumele, codul numeric personal, denumirea, domiciliul sau sediul acţionarilor cu acţiuni nominative, precum şi vărsămintele făcute în contul acţiunilor.”. Ca atu, costurile operării unei astfel de firme pot fi mai reduse, iar ca minus, acest tip de firme are ”acces redus la finanţare externă”.

Cadrul didactic de la ASE a ținut să sublinieze și faptul că s-a realizat un studiu despre riscurile de infracţionalitate legate de existenţa acestui tip de firme chiar în 2017, de către Transparency International EU: ”Under the Shell. Ending Money Laundering in Europe”, dar există și un studio mai vechi al OECD, din 2001: ”Behind the Corporate Veil. Using Corporate Entities for Illicit Purposes”.

Există state care au interzis acţiunile la purtător, dintre care putem menţiona: Belgia (interzise din data de 1 Ianuarie 2008 prin “Act of 14 December 2005”), Cehia (interzise din data de 20 Iunie 2013 prin “Act No. 134/2013 Coll.”), Cipru, Malta, Marea Britanie (interzise din data de 26 Mai 2015 prin “Small Business, Enterprise and Employment Act”)”.

Ștefan Gherghina a punctat și că ”Efectul interzicerii existenţei firmelor cu acţiuni la purtător asupra economiei unei ţări ar fi doar pozitiv întrucât ar determina creşterea transparenţei şi implicit a nivelului de încredere… Nu pot exista atuuri sau câştiguri pentru economie generate de existenţa acestor societăţi”. În schimb, acesta atrage atenția că eliminarea acestui tip de companii dintr-o anumită țară ”nu ar determina un impact semnificativ, atâta vreme cât eliminarea companiilor cu acţiuni la purtător nu ar avea loc în toate statele”.

În aceeași notă, un fost ministru de finanțe a declarat că eliminarea controversatului tip de firmă nu ar avea efecte secundare nedorite: ”Nu cred că ar fi vreo catastrofă dacă ar dispărea”.

Un alt fost ministru, de asemenea cu vastă expertiză în domeniu, a declarat tot sub anonimat că acest tip de societăți încurajează infracțiunile economice: ”Acțiunile la purtător pot ascunde proprietatea și facilita evaziunea fiscală, între altele. Vă dați seama că dacă dispar, sunt furate, nu pot fi revendicate cu dovezi de proprietate”.

Mai jos prezentăm lista societăților comerciale cu acțiuni la purtător, în activitate la nivelul lunii iunie 2017, în număr de 384, furnizată de ONRC. Rugăm cititorii care au indicii despre utilizarea unor astfel de ”vehicule” de afaceri în operațiuni controversate, să ni le semnaleze:

Cititi mai mult pe romaniacurata.ro