Acasă Blog Pagina 65

ŞOC pentru BUGETARI! Ministrul Finanţelor, declaraţie pentru presa străină | Creşterile salariale aproape că nu se vor simţi. Nu s-a înţeles încă…

Creşterile salariale din sănătate şi educaţie aproape că nu se vor simţi în buzunarele angajaţilor, a declarat chiar ministrul Finanţelor, într-un interviu pentru agenţia Reuters, Viorel Ştefan a spus că impactul majorărilor va fi aproape neutru asupra salariilor nete. Sindicaliştii susţin însă că unele categorii profesionale vor primi chiar mai puţini bani la salariu, scrie realitatea.net

Ministrul de Finanţe a spus pentru presa străină că medicii şi dascălii vor primi foarte puţini bani în plus pe carduri în urma creşterii salariilor. Asta după ce cabinetul Grindeanu a anunţat că va dubla salariile medicilor şi că dascălii vor primi cu 50% mai mult.

„Ceea ce nu s-a înţeles încă de către opinia publică este că majorările salariale din sectorul public introduse de lege includ contribuțiile la asigurările sociale. Impactul asupra salariilor nete va fi aproape neutru„, a afirmat oficialul român.

În interviul acordat agenţiei Reuters, Ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan, a dat asigurări că, din ianuarie 2018, măsurile de relaxare fiscală prevăzute în programul de guvernare vor fi respectate.

Guvernul vrea să reducă anul viitor impozitul pe venit, de la 16 la 10 la sută. Viorel Ştefan a adăugat că ministerul Finanţelor încă evaluează impactul reducerii şi că se gândeşte dacă măsura va fi aplicată în trepte.

Țara cheltuie aproximativ 20% din PIB pentru salariile angajaților şi pensionarilor de stat, precum şi pentru asistență socială. Preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, susţine că sunt categorii profesionale care vor primi mai puţini bani la salariu conform grilei actuale.

Jurnalista Sorina Matei îl dă în judecată pe Dan Andronic | MOTIVUL: Acuzaţiile din „Scandalul acoperiţilor din presă”

Jurnalista Sorina Matei a anuntat duminica, pe contul ei de Facebook, ca a decis sa-l dea in judecata pe Dan Andronic dupa ce seful Evenimentului zilei a acuzat-o in mai multe randuri de legaturi cu serviciile de informatii, scrie HotNews.ro

Dan Andronic, urmarit penal in mai multe dosare, a acuzat-o in mai multe randuri pe Sorina Matei de legaturi cu serviciile de informatii. Lunea trecuta, el a scris in Evz ca articolele ei erau folosite de generalii SRI pentru a se razboi intre ei. Tot luna aceasta, Andronic a sustinut pe Facebook ca Matei a fost angajata de doua televiziuni dupa interventii din SRI.

Ce spune acum Sorina Matei

„Am decis impreuna cu avocatul meu actionarea in instanta a lui Dan Catalin Andronic pentru acte de denigrare si discreditare personala si profesionala savarsite prin comunicarea publica a unor informatii mincinoase si defaimatoare de natura sa aduca o afectare grava a drepturilor nepatrimoniale apartinand subsemnatei constand in onoare, demnitate, reputatie si imagine.

Avand in vedere ca respectivele comunicari publice ale lui Dan Catalin Andronic, preluate de catre entitati de presa, reprezinta acuzatii concrete si directe, prezentarea acestora fara niciun element probator determina intentia exclusiva de discreditare si denigrare personala si profesionala a subsemnatei.

De mai bine de 2 ani, am raspuns public insinuarii defaimatoare si denigratoare facute in contextul problemelor penale ale Elenei Udrea de catre fostul presedinte al Romaniei, Traian Basescu, pe care in lipsa unei acuzatii directe, explicite si concrete nu am putut sa-l actionez in judecata.

De asemenea, am raspuns public acuzatiilor grave si dovedit neprobate facute de Elena Udrea si in acest sens am prezentat si public documente concrete in sustinerea afirmatiilor mele.

Am raspuns de asemenea public acuzatiilor facute de Sebastian Ghita care, din 18 Mai 2016, se afla la fel ca si Dan Catalin Andronic sub incidenta unei notificari legale privind incalcarea drepturilor nepatrimoniale din partea subsemnatei.”

News Alert Mai multe persoane rănite după ce telecabina a intrat cu viteză în staţie, la Bâlea | SMURD-ul a ajuns la faţa locului

 

Mai multe persoane au fost rănite, duminică, după ce telecabina care face legătura între Bâlea Cascadă şi Bâlea Lac a intrat cu viteză în staţie şi s-a lovit de peron. Mai multe echipaje de pompieri, SMURD şi salvamontiştii s-au deplasat la locul accidentului, conform romaniatv.net

UPDATE. Șapte persoane au fost rănite duminică, în timp ce se deplasau cu două telecabine care nu s-au oprit la timp, una care urca și alta care cobora, pe traseul Bâlea Cascadă – Bâlea Lac, în Munții Făgăraș, a precizat pentru AGERPRES, Ramona Nistor, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu.

„Sunt răniți și jos, la Bâlea Cascadă și sus, la Bâlea Lac. Știu că este vorba de răniți ușor. Una dintre victime se pare că va fi adusă cu targa de sus, de la Bâlea Lac, de către salvamontiști, până unde îi poate prelua ambulanța. S-a întâmplat în telecabina care a urcat la Bâlea Lac și în cea care a coborât la Bâlea Cascadă”, a precizat Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean (CJ) Sibiu.

La răniții de jos, de la baza Masivului Făgăraș, ambulanțele deja au ajuns. Potrivit autorităților, medicii nu au cum să ajungă la peste 2.000 de metri în Munții Făgăraș, la cei răniți din telecabina de la Bâlea Lac, decât cu elicopterul sau îi pot trata dacă sunt aduși de salvamontiști cu targa. Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu a anunțat că este vorba de patru răniți ușor, printre care un copil de patru ani, care a suferit o fractură de piramidă nazală, două femei cu dureri la picioare și spate și un bărbat cu fractură la picior.

În una dintre telecabine se aflau 15 persoane.

Din primele informații oficiale, se pare că cele două telecabine nu au putut opri la timp, iar pasagerii s-au lovit de pereții telecabinelor, când au ajuns la finalul curselor.

La locul accidentului s-a deplasat și șeful ISU Sibiu, Cosmin Balcu.

Telecabina de la Bâlea este singurul mijloc de transport care face legătura în această perioadă, pe cablu, pe o distanță de 3.700 de metri, între Bâlea Cascadă și Bâlea Lac, în Munții Făgăraș, până la peste 2.000 de metri altitudine. Deocamdată Transfăgărășanul este închis, nefiind deszăpezit.

Nu este pentru prima dată când sunt probleme cu telecabina de la Bâlea. În ianuarie 2016 a avut loc cea mai mare operațiune de evacuare a turiștilor de la Bâlea Lac, la peste 2.000 de metri altitudine, din Munții Făgăraș, din cauză că telecabina se blocase. Un număr de 70 de turiști, din care 45 de copii au fost transportați atunci cu elicopterele de la Bâlea Lac, la Bâlea Cascadă, pentru a putea ajunge acasă.

UPDATE. Din primele informații, sunt patru victime în urma incidentului. Un copil de patru ani are  fractură de piramidă nazală, un bărbat are fractură la un picior, o femeie acuză dureri la picioare, iar o femeie prezintă dureri la coloana vertebrală.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, Ramona Nistor, a anunţat, că mai multe echipaje se deplasează în Munţii Făgăraş, la Bâlea Cascadă, unde mai multe persoane sunt rănite.

„SMURD Avrig,  o ambulanţă SAJ şi Salvamont intervin la Telecabina Bâlea Cascadă, unde cel puţin patru persoane au nevoie de îngrijiri medicale, după ce telecabina s-a izbit la sosire”, a declarat Ramona Nistor.

Potrivit acesteia, situaţia este în continuă schimbare.

La rândul său, şeful Serviciului Salvamont Sibiu, Adrian David, a declarat pentru News.ro, că e posibil să fie mai multe persoane care  au nevoie de îngrijiri medicale, el precizând că incidentul s-a produs după ce telecabina ar fi intrat cu viteză în staţie.

Potrivit surselor citate, în telecabină se aflau 15 persoane.

BOMBA cu ceas din ARHIVA SIPA! | FUGA lui Hayssam, SECRET DE STAT de importanță deosebită

„A fost (n.red-în arhiva SIPA) parcă unul (n.red- secret de stat de importanță deosebită), legat de intenția lui Omar Hayssam de a fugi din România. El era închis și s-a aflat”, este declarația făcută într-un interviu pentru Evenimentul Zilei de Doru Dobocan, fost șef al SIPA-DGPA pe vremea ministrului Monica Macovei, scrie flux24.ro

Declarația este bombă.

Dobocan confirmă astfel zvonurile privind existența informațiilor privind intenția lui Omar Hayssam de a fugi din România, mai mult chiar existând un dosar îndosariat în arhiva SIPA ca fiind unul secret de stat de importanță deosebită. 

În chiar perioada în care aceste informații secret de stat de importanță deosebită erau obținute în iulie 2006 Omar Hayssam a fost eliberat din arest și a fugit din România, ceea ce a stârnit un imens scandal, în urma căruia și-au dat demisia Radu Timofte, șeful SRI, Gheorghe Fulga, șeful SIE, Virgil Ardelean, șeful DGIPI și procurorul general al României, Ilie Botoș.

La 13 iunie 2007 a fost condamnat de judecătoria competentă din România la pedeapsa maximă de 20 de ani de închisoare și la o despăgubire de câte 2 milioane de euro pentru fiecare dintre cei trei jurnaliști răpiți în Irak în 2005.

Până în vara lui 2013 acesta a fost dat în urmărire internațională prin Interpol, fiind acuzat de terorism. În dimineața zilei de 19 iulie 2013 a fost predat Poliției Române pentru a executa pedeapsa cu închisoarea de 20 de ani pentru acte de terorism în cazul celor trei jurnaliști români răpiți în Irak.

IMAGINILE CARE AU ŞOCAT LUMEA | Copil de 10 ani ARESTAT de oamenii lui PUTIN, la Moscova, în timp ce recita Hamlet pe stradă Video

Opinia publica rusa a fost socata de o inregistrare video cu arestarea unui copil de 10 ani, care citea un pasaj din Hamlet pe o strada din centrul Moscovei si pe care politia il suspecta ca cerseste, relateaza AFP, conform stirileprotv.ro

Politia a explicat ca baiatul, identificat de presa drept Oscar Mironov, cersea in strada o activitate interzisa, insa tatal sau a dat asigurari ca fiul sau citea din Hamlet pentru a-si exersa talentul de actor, si ca mama sa vitrega se afla pe o banca din apropiere.

Aceasta ar fi filmat intreaga scena, inainte de a-l urma pe copil la sectia de politie.

Copilul si mama sa vitrega au ramas la politie timp de aproximativ patru ore, fiind eliberati dupa miezul noptii.

Politia din Moscova a anuntat lansarea unei anchete, ale carei rezultate vor fi “date publicitatii”.

Polemica vine in conditiile in care politia rusa este foarte criticata pentru ca a arestat zeci de adolescenti in marja manifestatiilor organizate pe 26 martie de opozantul rus Aleksei Navalnii.

PRĂPĂD în bănci | Ale cui erau, de fapt, arhivele care au ars în incendiul uriaș din Ilfov

Un incendiu uriaș a izbucnit, vineri, la un depozit din localitatea Dărăşti, judeţul Ilfov, fără să fie înregistrate victime. Construcţia este o hală din structură metalică, amenajată ca depozit pentru arhivă, scrie stiripesurse.ro

De mai bine de 24 de ore, focul arde fără a putea fi stins. Au fost mistuite tone de documente care aparțin celor mai importante bănci din România, dar și altor companii.

Conform observator.tv, depozitul aparține companiei GLOBAL ARHIVE MANAGEMENT (GAM). BANCPOST, BRD, PIREUS BANK, BCR ASIGURĂRI DE VIAŢĂ sunt printre clienții afisați pe site-ul companiei al carui depozit a ars.

Leroy Merlin și OMNIASIG au si ele contracte de depozitare a arhivei cu GMA, la fel cu alte peste 170 de companii, mai precizează sursa citată.

SFAT PREŢIOS pentru Simona Halep de la antrenorul Serenei Williams | „Este favorită la Roland Garros. Felul cum va face faţă va avea un impact decisiv asupra rezultatului final”

Antrenorul Serenei Williams a vorbit despre forma recenta arata de Simona Halep si sansele acesteia de a castiga turneul de Grand Slam de la Roland Garros, relateaza ziare.com

Patrick Mouratoglou considera ca reprezentanta noastra porneste ca favorita la Roland Garros, dar nu va avea o sarcina deloc usoara.

Francezul in varsta de 46 de ani, care o pregateste pe Serena Williams din 2012, e de parere ca Simona va avea probleme din cauza presiunii.

„Simona este favorita. Desi ea incearca sa ne spuna ca nu-i adevarat, pentru ca presiunea e mare. O inteleg, e un turneu deschis, dar ea este favorita. Este adevarat ca nu este favorita atat de categoric cum este Nadal la baieti, dar este favorita din mai multe motive: joaca bine pe zgura, are o perioada buna acum si a mai facut o finala aici”, a declarat Patrick Mouratoglou pentru site-ul 30zero.ro.

„Cred ca mai ales pentru Simona va fi dificil. Este dificil pentru toata lumea, bineinteles. Dar pentru ea mai cu seama, pentru ca se gandeste: ‘Pot sa castig primul meu Slam, am sanse mari, toata lumea tenisului se asteapta ca eu sa castig pentru ca sunt buna pe zgura, joc bine acum, am mai facut finala aici etc’ si din acest motiv simte multa presiune, care este dificil de gestionat. Felul cum va face fata va avea un impact decisiv asupra rezultatului final”, a mai spus acesta.

Cum Serena Williams e insarcinata si s-a retras provizoriu din circuit, Muratoglou afirma ca-i va tine pumnii Simonei la Roland Garros.

„Simona are un antrenor foarte bun, in persoana lui Darren Cahill, si sunt sigur ca ei doi stiu ce au de facut mai bine decat oricine altcineva. La ora asta, joaca foarte bine si in mod categoric are potential pentru a castiga un Grand Slam. Sa speram ca se va intampla in curand. Mai ales in aceasta perioada, cand Serena lipseste, daca va castiga un Slam ma voi bucura pentru ea, pentru ca apoi, cand Serena va reveni, nu voi mai fi asa de bucuros daca Simona va castiga (rade – n.red.) „, a conchis antrenorul francez.

In primul tur al Openului Frantei, Simona Halep o va intalni pe slovaca Jana Cepelova.

Roland Garros 2017 se desfasoara in perioada 28 mai – 11 iunie.

 

Grindeanu, mărturisiri: ”AM PLÂNS, am crezut că ÎNNBUNESC!” | Momentul care l-a ZDRUNCINAT pe Premierul României

Premierul Sorin Grindeanu a acordat un interviu în exclusivitate jurnaliştilor de la ProSport în care a dezvăluit că este un împătimit al fotbalului. Deşi este timişorean, Grindeanu a mărturisit că echipa sa preferată a fost Craiova Maxima.

“Eu, din fotbalul românesc, am ţinut cu Craiova. Cu Craiova aia veche! În momentul în care am început să înţeleg fotbalul şi… aşa am şi rămas. (…) Era o echipă incredibilă. Ţin minte că am plâns… Când a fost? În 1983? Când a jucat semifinala. Da. În 1983. Semifinala cu Benfica, 0-0 acolo, şi când au venit ei aici a dat gol Balaci în minutul 16 din lovitură liberă şi după aceea Nene… Sau cum îl chema? A egalat. Am crezut că înnebunesc! Eram în clasa a treia. La noi era Craiova Maxima, Real Madrid, Juventus, Liverpool… Că astea erau. Bayern Munchen… Şi aşa am rămas şi acum.”, a  spus Sorin Grideanu.

Jucătorii care l-au impresionat cel mai mult de-a lungul timpului au fost un craiovean, un stelist şi un francez.

“De la noi… Evident că n-am prins perioada lui Dobrin, eram prea mic. Mi-a plăcut Balaci foarte mult şi, după el, Hagi, evident! Iar dincolo, Zidane. Ţin minte că parcă juca la Bordeaux înainte de a pleca la Juve”, a mărturisit Sorin Grindeanu.

Premierul a vorbit şi despre finala Ligii Campionilor din acest an în care finalistele sunt două din echipele lui preferate.

“Real Madrid, Juventus, Liverpool… Că astea erau. Bayern Munchen… Şi aşa am rămas şi acum. Sunt genul înrăit. Nu ştiu ce o să fac acum, în finală (n.r. – finala Ligii Campionilor, Real – Juventus, programată pe 3 iunie, la Cardiff). Acum, în finală, sunt şi cu Real, dar şi cu Juve. Numai că, ştiindu-mă foarte mulţi că sunt cu Realul, că este chestia asta cu Realul şi cu Barca, parcă 55% voi fi cu Realul”, a mai pus premierul.

SCANDAL IMENS LA NIVEL ÎNALT! Familia Erdogan, proprietara unui petrolier primit prin intermediul unor societăţi-paravan | Cine ar fi plătit pentru „cadou” şi ce a primit în schimb

Familia presedintelui turc Recep Tayyip Erdogan este proprietara unui petrolier in valoare de aproape 26,5 milioane de euro, primit prin intermediul unor societati-paravan inregistrate in Malta si in Isle of Man, relateaza AFP, citand presa europeana, conform stirileprotv.ro

Potrivit unei investigatii, familia Erdogan detine petrolierul Agdash, datorita unei scheme realizate de omul de afaceri turc Sitki Ayan, apropiat familiei prezidentiale, precum si de miliardarul turco-azer Mübariz Mansimov, proprietarul grupului de transport Palmali, cu sediul la Istanbul.

O serie de documente arata, potrivit publicatiei belgiene Le Soir, ca Ayan a contribuit cu un sfert, iar Mansimov cu trei sferturi din valoarea unui contract secret de leasing, al carui principal beneficiar al fi familia Erdogan.

Primele linii ale acestui acord au fost scrie in 2008, cand Erdogan, pe atunci premier turc, era considerat de tarile occidentale un reformator pro-democrat.

Mübariz Mansimov, care a platit trei sferturi din bani, este un miliardar azer care a primit cetatenie turca de la Erdogan, noteaza Mediapart. “Cadoul sau a fost pretul pentru cetatenie? A obtinut si alte beneficii?”, se intreaba jurnalistii francezi.

Motivul pentru care Ayan a platit un sfert din suma este inca necunoscut, potrivit Le Soir, care noteaza, insa, ca „familia Ayan este un aliat loial al familiei Erdogan”.

« In 2013, discutii intre Erdogan si fiul sau, Bilal, scurse catre presa, faceau aluzie clara la mita data de familia Ayan in schimbul unor avantaje din partea statului”, scrie publicatia belgiana.

Contactati de EIC, nici Mansimov, nici Sitki Ayan, nici membri ai familiei Erdogan implicati in schema nu au raspuns.

Mai multe publicatii, precum Mediapart (Franta), Le Soir (Belgia), El Mundo (Spania) si L’Espresso (Italia), membre ale organizatiei European Investigative Collaborations (EIC), au inceput pe 19 mai sa publice asa-numitele “Malta Files”, o ancheta in “culisele paradisului fiscal” maltez, pe care Guvernul de la Valetta a respins-o in bloc.

 

O AVERE! | Atât a costat haina care a transformat-o pe Melania Trump într-o divă la summitul G7

Melania Trump a încheiat în glorie primul turneu oficial în calitate de primă doamnă a SUA. Soția lui Donald Trump a furat prim-planul vineri, în Sicilia, unde președintele american participă la summit-ul G7, scrie click.ro

Sicilia este ultima oprire pentru Donald și Melania Trump în primul lor turneu oficial în calitate de președinte și de primă doamnă a SUA. A fost o perioadă plină, în care toate gesturile cuplului prezidențial au fost puse sub lupă, iar alegerile vestimentare ale Melaniei au fost analizate la sânge.

Melania a lăsat însă pentru final piesa de rezistență a garderobei pregătite pentru acest turneu și a coborât vineri dimineața din limuzina oficială exact ca o divă a anilor de glorie a fimului italian.

Soția în vârstă de 47 de ani a lui Donald Trump a purtat o haină de la Dolce & Gabanna tapetată cu flori 3 D viu colorate, în valoare de nici mai mult, nici mai puțin decât 51.500 de dolari, asortată cu un clutch din aceeași colecție, în valoare de 1.630 de dolari.

Ca să fie sigură că haina va atrage toate privirile, Melania a avut grijă să poarte în rest culori neutre și doar o pereche de ochelari de soare masivi drept accesoriu.

EXPLOZIV | Congresul SUA cere retragerea trupelor ruse din Moldova

Un proiect de lege, aprobat aseară de Congresul Statelor Unite, care vizează diminuarea influenței Rusiei în Asia și Europa, conține și o cerere repetată în adresa Federației Ruse de a-și retrage trupele din regiunea separatistă transnistreană și propune crearea unui fond de contracarare a influenței ruse, de care poate beneficia și Republica Moldova, scrie flux24.ro

Potrivit documentului, Moscova a încercat să exercite influență în Europa și Eurasia, inclusiv în fostele state ale Uniunii Sovietice, oferind resurse partidelor politice și altor grupuri care promovează xenofobia, subminând astfel unitatea europeană. Guvernul Federației Ruse s-a angajat, de asemenea, în practici bine documentate de corupție ca mijloc de subminare și cumpărare a influenței în țările europene și asiatice. Proiectul de lege propune inițierea unui fond menit să diminueze influența Rusiei, al cărui buget pentru perioada 2018-2019 va constitui 250 de milioane de dolari.

Totodată, congresul îi solicită președintelui american să-i ceară Guvernului Federației Ruse să-și retragă trupele militare de pe teritoriile Republicii Moldova, Georgiei și Ucrainei și să înceteze subminarea guvernelor acestor state.

Patapievici desfiinţează conceptul de „corectitudine politică” | O teroare morală. Suntem ca într-un coșmar de revenire a stalinismului. Pericolele sunt explozive

Horia-Roman Patapievici este de părere că fenomenul corectitudinii politice se manifestă ca o teroare morală și îl compară cu stalinismul. Scriitorul a atras atenția asupra „potențialului devastator pentru libertatea cuvântului și pentru modul în care civilizația occidentală a construit noțiunea de civilizație liberă”, potrivit digi24.ro

„Ilustrând perfect butada aceea teologică, care spune că cea mai mare ispravă a diavolului este să-i convingă pe oameni că nu există, la fel procedează și corecții politici. Partida asta, în momentul în care vei expune chestiunea, cu o privire candidă, deschisă, pentru că, nu-i așa, ei sunt foarte ‘open minded’, ei vor spune ‘Dar nu e adevărat! Pur și simplu nu este adevărat!’ În momentul în care vei aduce argumente vor spune ‘Nooo… E o interpretare tendențioasă! În realitate…’ Și-ți vor spune cum stau lucrurile ‘în realitate’. Suntem cumva ca într-un coșmar de revenire a stalinismului fără NKVD și fără teroarea care, în anii ’50, a reglat pe veci chestiunea cine are dreptul să deschidă gura și cine poate vorbi. Cumva, în absența terorii fizice a apărut o teroare care este morală și care este teama justificată a omului civilizat de a fi eliminat din lumea civilizată”, a afirmat Patapievici la Bookfest, citat de Agerpres

Patapievici a spus că, în opinia lui, mișcarea corectitudinii politice, „începută ca o pedantă puricare a modului în care sunt întrebuințate cuvintele”, „a devenit, de fapt, o mișcare care, astăzi, transformă orice critică la adresa ei într-un stigmat infamant”.

„În momentul în care eticheta de rasist este folosită pentru a te stigmatiza, a te elimina și a-ți închide gura pur și simplu cu o cenzură care-i foarte subtilă și care s-a insinuat în universități, în presă, în lumea politică astfel încât agenda este fixată de tabuurile corectitudinii politice, în acest moment vedem potențialul devastator pentru libertatea cuvântului și pentru modul în care civilizația occidentală a construit noțiunea de civilizație liberă, le vedem, pericolele sunt explozive, dar, cumva, suntem legați de mâini și de picioare”, a spus filosoful.

Patapievici a atras atenția că „astăzi, corectitudinea politică, mizează, ca ideologie, pe faptul că tu vrei să aparții unei comunități de valori”.

„Prin această apartenență te identifici cu o comunitate de destin. Ei bine, când ești rupt de ea, prin stigmatizare, ești rasist, ești islamofob, ești împotriva progresului ș.a.m.d. Este o lovitură puternică. Ca să nu mai spun că (…) sancțiunile există și excluderea nu este doar morală, este o excludere care antrenează toate, toate compartimentele vieții, până la acel existențial suprem”, a punctat scriitorul.

De asemenea, scriitorul a ținut să precizeze că nu are nimic cu islamul, după ce a afirmat că „islamofobia este una din maladiile inventate de corecții politici pentru a exclude din dezbatere pe cei care doresc să spună lucrurilor pe nume”.

„Mă simt imediat obligat să precizez: nu am nimic cu Islamul, dacă mă chestionați, știu multe despre islam, am citit Coranul, admir filosofia făcută în limba arabă în Evul Mediu, deci nu pot fi acuzat de islamofobie decât dacă sunteți corecți politic”, a spus Patapievici.

Haos pe aeroporturile din Londra | Toate zborurile de sâmbătă ale companiei British Airways au fost anulate, după o defecțiune a sistemului informatic

Haos pe aeroporturile din Londra. Toate zborurile companiei British Airways au fost anulate din cauza unor probleme a sistemului computerizat, scrie libertatea.ro

UPDATE ora 19:00. Toate zborurile companiei British Airways de sâmbătă, de pe aeroporturile Heathrow și Gatwick au fost anulate, transmite BBC. Inițial, compania aeriană anulase zborurile până la ora 18:00.

„Ca urmare a defecțiunilor majore ale sistemului informatic, cu regret anunțăm că trebuie să anulăm toate zborurile de pe Heathwou și Gatwick din cursul zilei. Întreruperea sistemului a afectat de asemenea și call center-ul și website-ul, însă vom informa clienții cât de curând vom putea. Ne pare rău pentru neplăcerile cauzate clienților noștrilor”, a transmis compania aeriană.

Din cauza unei defecțiuni a sistemului computerizat, pasagerii au rămas blocați pe aeroporturi, iar zborurile care ar fi trebuit să decoleze în această dimineață au înregistrat întârzieri foarte mari.

 

 

„Ne confruntăm cu o întrerupere globală a sistemului”, a scris compania pe Twitter ca răspuns la un comentariu al unui pasager nemulțumit.

Pasagerii sunt sfătuiți să nu vină la aeroport fără să verifice statusul zborurilor. Cei care se aflau deja pe aeroporturi au povestit că orarul de zbor a fost distribuit pe hârtie, în timp ce aplicația pentru validarea biletelor nu funcționează.

Toți pasagerii afectați de această defecțiune au de ales între a reprograma zborurile sau să le fie restituiți banii.

Pe rețelele de socializare au început să curgă imagini cu haosul creat de întârzierile și anularea zborurilor.

Cauzele defecțiunii sunt încă neclare. Inițial s-a vorbit despre un atac cibernetic, însă compania aeriană a infirmat această ipoteză.

Jurnalista Emilia Șercan răspunde acuzațiilor de plagiat | „Nu am nicio îndoială că se încearcă scoaterea mea definitivă din presă”

Jurnalista Emilia Șercan a scris, pe pagina ei de Facebook, că va pleca la Sibiu pentru a stabili dacă lucrarea prezentată de ziarul sibian Turnul Sfatului este autentică, precizând că deja a cerut o serie de informații de la Facultatea de Șiințe Socio-Umane, în condițiile în care conform legii o lucrare de licență se păstrează în arhivă timp de cinci ani de la prezentarea ei. De asemenea, jurnalista a precizat că nu are „nicio îndoială” că se încearcă scoaterea ei „definitivă” din presă, conform digi24.ro

Jurnalista a precizat că de când a început să scrie despre plagiate a știut că „lupta este disproporționată,  că scriu despre Sistem în ansamblul sau, şi nu atât despre indivizi”.

„Am ajuns în ţară azi noapte, m-am dezmeticit, iar lucrurile stau aşa: În primul rând vreau să ştiu/aflu dacă lucrarea de licenţă pusă în discuţie este lucrarea mea. Nu mai am exemplarul meu pentru verificare, însă, sper că marţi, când voi merge la Sibiu, voi putea stabili autenticitatea lucrării. De aici trebuie plecat, pentru că termenul de păstrare al lucrărilor de licenţă în arhivă unei facultăţi este de cinci ani, potrivit legislaţiei trecute şi actuale. Lucrarea prezentată de Turnul Sfatului nu are nicio ştampila care să-i ateste autenticitatea. Am cerut deja în scris o serie de informaţii de la Facultatea de Socio-Umaniste, în care s-a „topit” fosta Facultate de Ştiinţele Comunicării şi Jurnalism din Sibiu, iar marţi o voi face şi în persoană. Va veţi întreba dacă nu recunosc ce este în ea. Am scris despre calomnie şi proba verităţii, însă nu am memorie fotografică astfel încât să îmi aduc aminte, după 14 ani, fiecare frază, pasaj sau pagină. Asta am de spus, pentru moment, despre acuzaţiile care mi se aduc”, a scris jurnalista pe Facebook.

Emilia Șercan a atras atenția că au fost o serie de atacuri la adresa ei care o fac să creadă că se încearcă scoaterea ei definitivă din presă.

De câteva luni am început să simt că sunt o ţintă. S-a încercat spargerea contului meu de e-mail de către un „actor statal” – am scris şi am pus pe Facebook o poză care indică lucrul asta. Mi-am dus laptopul la verificare, la o firma specializată, iar de atunci nu l-am mai folosit. Acum trei săptămâni, într-o vineri seară, în interval de o ora şi jumătate, cineva a încercat de două ori să-mi spargă contul de Facebook. Am ezitat până acum să merg la DIICOT să fac plângere, însă săptămâna viitoare mă voi ocupa şi de lucrul acesta. Tot acum circa trei săptămâni, Mihnea Măruţă mi-a spus că a aflat de la o sursă credibilă că îmi era verificată lucrarea de doctorat de către „băieţi”. Despre episodul „Profesioniştii” nici nu mai amintesc. Nu am nicio îndoială că se încearcă scoaterea mea definitivă din presă. În România merge mai uşor să compromiţi un ziarist, să îi spulberi credibilitatea sau să spui că e acoperit. Găleţile de lături pe care i le arunci în cap sunt suficiente, nu trebuie să îl suprimi fizic, aşa cum se întâmplă frecvent în Rusia”, a precizat jurnalista.

Ziarul sibian Turnul Sfatului a scris că jurnalista Emilia Șercan a plagiat în lucrarea de licență intitulată „Reglementări naționale și internaționale cu privire la libertatea de exprimare”, susținută la Facultatea de Științe ale Comunicării și Jurnalism din Sibiu în urmă cu 14 ani. Pe site-ul turnusfatului.ro sunt prezentate facsimile ale lucrării, despre care autorul spune că i-ar aparține Emiliei Șercan, și care ar  ar conține bucăți întregi copiate din două cărți publicate în 2002 și semnate de mai mulți autori, printre care Monica Macovei și Mircea Toma.

Jurnaliștii de la Turnul Sfatului spun că au primit informațiile „într-un document”, care cuprindea și copii ale paginilor lucrării de licență și ale cărților din care jurnalista ar fi copiat.

Jurnalista are un Master în Studii de Securitate cu lucrarea de dizertație „Metode de culegere de informaţii. Particularităţi în presa de investigaţie” (2008-2010) și un doctorat absolvit în 2013 cu lucrarea „Cultul secretului. Mecanismele cenzurii în presa comunistă”.

De-a lungul timpului, jurnalista de investigații a dezvăluit că mai multe persoane importante din politica românească, printre care și Gabriel Oprea, Petre Tobă, Neculai Onțanu și Mihai Stănișoară, au plagiat în tezele lor de doctorat.

MISTER | Cum a luat foc arhiva băncilor de lângă București unde un incendiu se stinge în 5 minute

Vineri seară a luat foc unul din cele mai mari depozite de arhivă din România, în Dărăști, județul Ilfov. Hala are 1.000 de metri pătraţi, o înălţime de 15 metri şi comunică cu altă hală. Compania s-a lăudat în presă acum un an că ar deține cel mai performant sistem de stingere al incendiilor, scrie digi24.ro 

Incendiul care a cuprins depozitul cu documente nu a fost încă stins, la aproape 20 de ore de la declanşare.

Interesante sunt mai multe detalii privind locația unde a avut loc incendiul.

Este cea mai mare arhivă de informații bancare, IFN, asigurări şi chiar retail, în special FMCG. 

Depozitul cuprins de incendiu aparţine Global Archive Management, companie care se ocupă de arhivarea şi depozitarea documentelor.

Compania s-a lăudat în presă acum un an că ar deține cel mai performant sistem de stingere al incendiilor. 

După două minute şi jumătate de la declanşarea alarmei, gazul începe să umple incinta în care se găsesc documentele, iar după cel mult cinci minute de la declanşarea sistemului, sursa de foc este stinsă, scria Adevărul

Managerul firmei, Ştefan Ecxarcu, declara, într-un interviu, că pentru a proteja cei aproximativ 75.000 de metri lineari de documente din depozitele pe care le are, compania a investit aproximativ 400.000 de euro în montarea unui sistem modern de stingere a incendiilor, cu gaz inert.

În total, 20.000 de metri cubi de documente, adică peste 220 de kilometri liniari de arhivă, afirma Ştefan Ecxarcu despre depozitele de arhivare.

Un sistem antiincendiu importat din Olanda ar putea fi salvator pentru tonele de documente din arhivele de stat şi ale companiilor particulare, dacă ar fi cuprinse de flăcări. Poate stinge orice vâlvătaie în mai puţin de cinci minute şi este inofensiv pentru oameni. Costă însă o mică avere, aşa că puţini şi-l permit în România, susținea Ştefan Ecxarcu la Digi 24.

Ne puteți găsi și pe:

118,331FaniÎmi place
3,743AbonațiAbonați-vă
Prezentare generală a confidențialității
Nasul.tv

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.