Au prins drag de electorat și îl caută acum să-l privească galeș în ochi, să-i spună că, pe măsură ce-or să scadă impozitele și taxele, or să crească salariile, pofta și speranța de viață a celor mai bolnavi europeni.

Sorin Șerb

Dacă n-ar ști că, pe axa timpului, 9 decembrie se află înainte, candidații partidelor politice nici n-ar ști încotro să alerge acum, că s-a dat startul în campania electorală. Mai cu seamă că “înainte” nu înseamnă, pentru toți, „în față”, ci doar locul către care le este îndreptată în aceste momente privirea. Unii privesc lăcrimând către trecut, alții-spre viitor, alții-cruciș. Unii cred că înainte înseamnă la dreapta, alții, dimpotrivă, la stânga, chiar dacă mulți o iau, până la urmă, în jos.

Dar chiar și-așa, fiecare a început cursa cu cântece și șampanie, să prindă elan. Au dat și cu bățul prin gard să asmută câinii democrației de prin vecini, ca să abată atenția de la scheunatul lor, la lătratul altora. Au prins drag de electorat și îl caută acum cu fanfara și rotind năframa, să-l privească galeș în ochi, să-i spună că, pe măsură ce-or să scadă impozitele și taxele, or să crească salariile, pofta și speranța de viață a celor mai bolnavi europeni. De atâta grijă pentru aparențe chiar și extremele s-au întâlnit la Palatul Cotroceni să facă o poză de familie cu fiul rătăcitor de la guvern care pleacă fruntea, nu și ochii, în față tătucului prezidențial. Își mai aruncă niște vorbe peste umăr pentru că au îngropat securea războiului, nu și praștiile, dar relația lor e în convalescență.

După ani în care s-a interesat de economie doar cât să-și crească salariile și să-și administreze condicuțele cu comisioane, establishmentul politic încearcă o nouă abordare economică a electoratului că tocmai am plătit a doua rată a împrumutului FMI, iar oamenii de afaceri spun că politicienii sunt înspăimântător de imprevizibili. Și-apoi știm cu toții că există un circuit al voturilor prin natură: toate voturile ajung din urnă undeva, într-un cont. Așadar, e importantă și economia asta preelectorală, deși atmosfera de început de epocă geologică i-a modificat legile fundamentale, făcând-o să transpire lapte și miere.

Premierul Victor Ponta a stabilit un mercurial electoral care-i sperie doar pe creduli. Nu pot fi făcute cadouri mai mari de 10 lei și, în niciun caz, pungi cu făină sau sticle de ulei. Campania electorală va trebui să se adreseze, teoretic, doar celor care se mulțumesc cu lozinci, sloganuri și nu se sfiesc să poarte șapca cu poza eroului politic preferat sau tricoul cu inima frântă.

Alegătorii care intră în campanie cu gândul, de altfel legitim, că măcar acum ar trebui să primească și ei ceva, o găină, un sfert de porc, o sticlă de horincă sau o dublă de mălai, după patru ani în care li s-a tot luat, să nu se mai îmbete cu apă rece. Au suficiente discursuri și programe electorale.

Mai mult chiar: astrele s-au aliniat perfect iar rectificarea bugetară umflă buzunarele administrațiilor locale de partid, atât cât să nu li se mai vadă găurile negre. Suficient cât să crească speranța de viață a sărăntocilor care se încălzesc la supa primăriei și la țevile de apă caldă din subteran, să li se învioreze apetitul electoral. Mai ales că, tot în aceste zile, au ajuns la primării ajutoarele europene pe care le poți da pe sprânceană, fără să mai fii acuzat că întinzi pomeni electorale și-i pui pe oameni să-și bage votul în cutia milei. Așa că la linia de start nu s-au aliniat doar politicienii, ci și posibilii lor votanți. E drept că pentru aceștia avansarea e lentă, pentru că se dau doar două pungi de ajutoare și nu poți alerga prea mult cu mâna întinsă.

Cozile la pomeni au crescut proporțional cu discursurile despre bună-stare și redresare economică. La fel și rândul celor asurziți de zgomotul propriei existențe, de sărăcie, necazuri și degradare. Societatea a ajuns frumoasa fără corp. Clasa de mijloc a rămas repetentă și o regăsim într-o uriașă proporție decăzută undeva, în clasa de jos. Și-o mai fi păstrat ceva decență, să nu se jeluiască și să nu alerge după puii lui Radu Mazăre sau după gălețile lui Vasile Blaga.

Acum când delegația FMI și alți funcționari internaționali fac apelul, descoperă că în zona centrală a societății nu mai locuiește nimeni. Este locul deflagrației, zona cea mai radioactivă. Candidații aleargă după electorat să-i fure mințile, dar nu găsesc decât câmpi pustiiți, fântâni otrăvite și câțiva mutanți speriați. Marile mese festive sunt întinse pe un covor de cenușă. Pe locul unde cândva prospera clasa de mijloc este acum pârloagă și pământ înțelenit. Greu, mai poți identifica relicvele năpădite de junglă și vandalizate de maimuțele mari din topul milionarilor.

După ce s-au jucat ani cu poporul, acum ia-l de unde nu-i. A plecat la muncă în străinătate, face mic trafic de frontieră cu minori, sclavi, țigări și rulmenți, a dispărut prin păduri, partizanul din munți al revoltei sociale. Chiar și în sondajele de opinie care simulează obiectivitatea în scopuri propagandistice, electoratul partidelor care acoperă centrul a început să dispară înghițit, pare-se, de mocirla pestilențială a Partidului Poporului.

Este prima dată când frumoasa fără corp este pusă la vânzare și cine o putea scoate pe piață dacă nu partidul-menajerie al lui Dan Diaconescu specialist în licitații trucate? Cei care profetizează prin subsolurile societății pentru a câștiga inimile electoratului (și toate celelalte organe căutate pe piața neagră) se situează la extrema de jos, o dimensiune ideologică pe care doar tabloidele o mai teoretizează astăzi. Acolo, în subterane, chiar și lumina e dubioasă.

Pentru că obiectele înghițite de balta vremurilor tind gravitațional către zona de penumbră a lumii a treia, a clasei de jos, jumătatea superioară a bazinelor electorale a cam secat și rechinii stau cu înotătoarele la vedere printre caracatițele partidelor. Au început să-i tragă pe mal procurorii în speranța că, dacă pescuiesc acum nediscriminatoriu monștrii partidelor, nu vor mai fi acuzați de părtinire, aplicând totodată și criteriile de integritate.

Ocupați cu tiradele, principalii actori politici nu-i bagă în seamă pe figuranții de ieri, deși aceștia au mutat teatrul în subsol. Acolo unde se refugiază parte din societate alungată de prădătorii fiscali, de afaceriștii făcuți miliardari cu ajutorul contractelor de stat, de poliștii corupți, de politicienii care-și urmăresc turbați publicul cu un surâs tetanic pe buze, să-i ia votul.

Cel care știe să pună ordine în haosul acesta înfricoșat pune mâna pe o importantă armă electorală: instinctul de supraviețuire. Este punctul în jurul căruia gravitează multe dintre programele electorale. Doar că, pentru a te putea impune, trebuie să știi regulile și platforma extremismului de jos. Iar stânga și dreapta, nedezvoltate și dezorganizate cum le știm, fără vreo legătură cu doctrinele pe care pretind că le reprezintă nu sunt atât de flexibile să se substituie extremismului de jos. Ele încă invocă principii pe care, desigur, nu le-ar aplica în practică, dar dau bine în discursuri, în vreme ce electoratul le scapă printre degete. Nu-l poți ține sătul și vigilent cu o șepcuță și un pix. Și-apoi ce să facă politicienii cu vigilența unui electorat sătul? Cine controlează foamea conduce subsolul.

– articol publicat de Radio Europa Liberă –

Nimeni nu a îndeplinit mai bine în ultimii ani rolul de minister al propagandei așa cum au făcut-o Antenele lui Voiculescu. Este un demers firesc acela ca un partid politic să-și facă propagandă pentru a se înfățișa cît mai cuprinzător cetățenilor și pentru a încerca în felul acesta să cîștige o cît mai mare audiență, în funcție de cît de mult sînt agreate ofertele sale doctrinare.

George Arun

Este, de asemenea, firească propaganda pe care o echipă guvernamentală o face pentru a prezenta publicului atît măsurile de succes luate, cît și proiectele fezabile viitoare. Același lucru este valabil și în cazul administrației prezidențiale sau al administrației locale. Condiția este însă ca propaganda în sensul ei clasic să conțină sens, altfel spus să fie acoperită de fapte reale, verificate și verificabile. Este tocmai ceea ce nu se întîmplă în politica românească, mai ales în ultima perioadă.

Conotațiile exclusiv negative ale termenului „propagandă” vin desigur din regimul comunist, dar acestea și-au păstrat actualitatea și după 1990. Regimul Iliescu a folosit din plin tehnicile de manipulare, dezinformare, minciună, populism, punerea la zid a adversarilor politici.

Propaganda comunistă a fost unul din instrumentele cele mai malefice care a îmbolnăvit mințile a milioane de oameni, începînd chiar cu copiii. Promisiunea „viitorului luminos” sprijinită pe cadavrele din temnițele comuniste, minciuna planurilor cincinale realizate „în patru ani și jumătate”, producțiile record la hectar ce se regăseau doar pe hîrtie, toate acestea și multe altele ne par acum foarte îndepărtate în timp.

Similitudinea cea mai evidentă dintre regimul apus și vremurile de azi ne-o oferă însă presa, prin statutul degradant de instrument de propagandă: al partidului-stat în regimul trecut, al actualei puteri politice USL în zilele noastre. Este incredibil cît de mulți oameni au reușit să îndoctrineze și să otrăvească unele trusturi de presă, cap de listă fiind Antenele lui Voiculescu.

După mai bine de o jumătate de an de la instalarea Guvernului Ponta, rechizitoriile zilnice de la Antena 3 induc ideea că românii o duc tot mai greu exclusiv din cauza „grelei moșteniri” lăsate de guvernele Boc și Ungureanu. Unii dintre cei mai combativi și agresivi „comentatori” de la emisiunile televiziunilor lui Voiculescu au primit funcții în guvern, alții sînt candidații USL pentru un mandat de deputat sau de senator.

Nimeni nu a îndeplinit mai bine în ultimii ani rolul de minister al propagandei așa cum au făcut-o Antenele lui Voiculescu. Partizanatul acesta fără echivoc cu USL, execuțiile în direct ale adversarilor politici prin manipulare și dezinformare fac din jurnaliștii „de vîrf” ai trustului amintit simpli mercenari care nu au nimic de-a face cu deontologia profesională. Propagandiști de pe acum, pe unii dintre ei îi vom recunoaște cu siguranță pe listele electorale de peste patru ani.

Și datorită discursului tot mai toxic din viața publică, partidele sînt incapabile să-și facă propagandă în chip pozitiv. Recurg în schimb la anatemizarea adversarilor politici, iar instrumentul la care recurg de fiecare dată este presa.

– articol publicat de Deutsche Welle –

Se utilizează cretinismul ca unitate de măsură a inteligenței unor personulități publice, de la vedete de televiziune, la politicieni. Dar e greu de știut câți ar risca un verdict în cazul Dan Diaconescu, un erou al timpului nostru și contracandidatul lui Victor Ponta la viitoarele alegeri. Nimeni nu știe, în cazul lui, cît este cretinism real și cât teatru deliberat.

Neculai Constantin Munteanu

Mistificator sau nu, omul și-a făcut un nume din mucigaiuri, bube și noroi, cu o televiziune care cultivă instincte joase și curiozități maladive ale unui public nu prea dus la școală. Și nici la biserică. A făcut și avere, mirobolantă la vedere, fără legătură cu starea jalnică a firmelor pe care le păstorește, inclusiv prin metode în marginea legii. Declarațiile de avere sunt mult mai modeste față de bogăția pe care o afișează ostentativ. O autoritate financiară mai energică putea demonta demult mitul reușitei sale economice.

Treptat omul a devenit un fenomen. Despre el și despre reușita lui s-a scris mult. Un filozof și au sociolog au scris, alarmați, despre „fenomen” și despre „România lui Dan Diaconescu”. Este o lume care există, pe care „domnul” Dan o cultivă, vrea s-o reprezinte, s-o apere, să-i apere interesele. Și astfel s-a născut Partidul Poporului Dan Diaconescu, care a obținut 9% din voturi la alegerile locale și este cotat cu 14% în sondaje cu o lună înainte de scrutinul parlamentar din 9 decembrie.

Laitmotivul acțiunilor sale este poporul, aproape cu același sens utilizat și în sintagma comunistă „cu poporul și pentru popor”. Iar Dan Diaconescu vrea să-l apere, să-l repună în drepturile uzurpate de ciocoii capitalismului. Chiar și încercarea ratată de a cumpăra Oltchimul avea ca scop final poporul ce urma să fie reîmproprietărit de generozitatea domnului Dan.

Generozitatea fără frontiere este și caracteristica celor „o sută de puncte ale noii revoluții a partidului poporului”, un program electoral care cuprinde tot, de la FMI, la sabia lui Ștefan cel Mare, de la taxa pentru importuri de alimente, la izgonirea ciocoilor din fotbal. Peste România se va revărsa cornul abundenței, ca să fie bine, tot românul să prospere, cu condiția să știe dacă muieți-s posmagii.

Partidul domnului Dan va oferi 20.000 de euro fiecărui român care deschide o afacere, va construi 200.000 de locuințe, va mări toate salariile, inclusiv în sectorul privat, pensiile și alocațiile pentru copii. Că veni vorba de copii, domnul Dan se va implica și în întinerirea de urgență a poporului! În plus, un eventual guvern PPDD va construi cu nemiluita autostrăzi, hidrocentrale, canale, porturi, aeroporturi, spitale, și le va redeschide pe cele 65 închise de ciocoi.

Un lucru uită domnul Dan să spună alegătorilor. De unde va lua banii pentru mirobolantele promisiuni, mai ales că va renunța la multe taxe și impozite, dar și la împrumuturile de la FMI. Și așa, Dan Diaconescu a ajuns la nivelul maxim al incompetenței lui. Sau poate se adresează poporului care și-a irosit banii la jocul piramidal Caritas. Păcat. Era adversarul ideal pentru la fel de competentul Victor Ponta.

– articol publicat de Radio Europa Liberă –