De Alexa Ionescu.
Am gasit-o iarna, acum trei ani, in cabina telefonica de langa casa. Veneam de la serviciu si mi-a atras privirea o mogaldeata ascunsa printre multe cartoane, chircita de frig si de neputinta. Am vrut sa intru in casa, insa m-a intors din drum faptul ca parea o persoana atipica pentru un om al strazii. Parea mai curand o batranica de treaba ajunsa acolo dintr-o pura intamplare. Era frig afara si n-am putut sa trec nepasatoare, asa ca i-am dat voie sa stea in holul de intrare al casei. S-a uitat la mine cu ochii ei albastri extrem de tristi si mi-a spus ” de ce esti atat de buna ?” Am urcat in casa si am plans, fiindca nimeni pana la ea nu mi-a spus vreodata ca sunt buna si fiindca gesturile omenesti, firesti, au ajuns sa te faca erou, cand ar trebui de fapt sa tina de normalitate.
M-am intrebat in ziua urmatoare cum vor privi vecinii mei faptul ca am lasat in hol un om al strazii. M-am lamurit insa imediat, cand mi-au spus ca ii deranjeaza, asa ca a trebuit sa ma gandesc la o solutie, fiindca imi era clar ca nimic nu mai era la fel, din momentul in care m-am implicat. Asa ca…am scos cu ajutorul familiei tot ce aveam intr-o mica magazie de sub scara, vecina mea de la mansarda a donat o canapeluta care intra fest acolo si de atunci, Elena, a devenit vecina noastra. Multe s-au intamplat in acesti trei ani. Un „mare politician” care astazi promite romanilor marea cu sarea la televiziunea proprie a considerat ca Elena nu are dreptul sa stea in magazia de sub scara, care apropo, imi apartine mie si nu este la comun. Si un alt vecin, avocat, inscris in partidul lui Felix s-a aliat cu acesta. Pana si vecina care donase canapeaua a considerat ca e de ajuns si m-a certat ca ii deranjez pe domnii care i-au promis 20000 de euro…
Asa ca au anuntat in nenumarate randuri politia, cu care am avut adevarate lupte, urmate de hartuieli telefonice si amenintari cu reclamatii pretutindeni. Stiti ce e ciudat ? Ca vecinii mei au crezut ca presand, am sa renunt. N-am renuntat, fiindca nu renunt niciodata la oameni, astfel incat au pus mana de la mana si i-au facut o usa care desparte spatiul in care locuieste Elena, de restul holului. Niciunul dintre ei nu a intrebat insa cine este si de unde vine aceasta si cum a juns in situatia de a fi pe strada. Am intrebat-o eu, asa ca va spun si voua, in nadejdea ca nu veti mai trece nepasatori pe langa oamenii din orasele voastre, mai putin norocosi decat voi.
Elena a locuit intr-un bloc de langa ambasada americana toata viata ei. A ramas vaduva inainte de a putea cumpara apartamentul in care locuia, asa ca a ramas sa plateasca chirie. Acum are 68 de ani si are o pensie modesta, dupa o viata in care a fost translator de germana si engleza. Nu are copii. Nu are nici rude in viata. In 2008, fostului proprietar al apartamentului in care locuia i-a fost restituita casa. Elena era plecata in aceasta perioada la niste prieteni in provincie, in vizita. Cand s-a intors…n-a mai avut nimic. Fostul proprietar ii aruncase absolut toate lucrurile personale, asa ca Elena s-a trezit in strada, fara nimic. De atunci si pana astazi, nimeni nu a fost interesat de soarta ei. Nici primaria de sector, nici primaria mare si niciunul dintre politicienii care au manevrat legile si au lasat sa se intample asta.
Nu stiu daca a fost mana sortii ca s-a adapostit in cabina telefonica de langa casa, cred insa ca nimic nu este intamplator si ca aceasta poveste cruda, dar adevarata, trebuia scrisa si mai ales citita de noi toti. Poate ca asa luam aminte altfel la viata de langa noi, pe langa care trecem de cele mai multe ori nepasatori.
Poate ca ne face sa ne gandim de doua ori, inainte de a ne alatura unor cauze false sau lansate aiurea pe Facebook sau in eter. N-am vazut nicio cauza sau petitie in care sa gasim solidaritate nici pentru oamenii de pe strada, nici pentru dat zapada sau sa culegem mizeriile de pe munti. Pana si cauzele sunt politizate sau incadrate in categoria:vrem intotdeauna sa faca si sa dreaga altii…Inca nu am vazut o cauza sau o petitie prin care cineva cere dreptul de a fi lasat sa faca treaba, sa ceara primariei sa ii ajute cu lopeti sa curete trotuarele. Romanul ar face toata ziua petitii prin care ar cere guvernului sa salveze balene, in loc sa ceara asistenta pentru ca grupul nostru sa salveze mai multe balene. Asa si cu cateii din strada: guvernul sa salveze cainii comunitari, in loc de, noi asociatia 4 labutze,2 dimineatza si 2 seara..cerem romanilor sa ni se alature….mai pe la prinz, fiindca dimineata si seara suntem ocupati ca sa gasim stapani cainilor fara stapan. Sau oamenilor fara adapost, adapost.
Vedeti ? Cum sa lupti pentru ceva, cand totul este lipsit de autenticitate ? De aceea Elena a fost si este cauza si petitia mea.